Cat conteaza o viata

Dostoievski scria pe undeva: Nimic nu e mai trist decât o viață care se stinge și nimeni nu știe sau nimănui nu-i pasă.

În iulie 2023, un bărbat a zăcut mort câteva ore în Piața Sfatului din Brașov. Sute de persoane au trecut pe lângă el și niciuna nu s-a oprit să afle dacă omul are nevoie de ajutor. Era îmbrăcat sărăcăcios, era murdar - ulterior s-a aflat că era un om fără adăpost, in vârstă de 66 de ani. Da, știu... uneori e bine să nu te amesteci (poate salvezi o viață). În acest caz, la un moment dat, o fi trecut și un om pe acolo, s-o fi oprit și o fi anunțat politiștii.

Astfel de întâmplări au loc în toată lumea, dar tot e trist. După cazul din 2023 nu am mai aflat ceva asemănător până vineri, 11 iulie, când am aflat despre un caz și mai grotesc: un bărbat din Brașov, în vârstă de 70 de ani, a fost descoperit după (se presupune) șase ani, mumificat, in apartamentul unde locuia și unde mama lui murise în 2010. La un moment dat începuse să facă succesiunea pentru apartament dar n-a dus-o la capăt.

Între timp s-a acumulat o datorie mare la întreținere și administratorul imobilului l-a trimis în judecată. Procesul a durat mai mulți ani, și nimeni nu a fost interesat unde-i omul... Nici judecătorului nu i-a păsat că omul - nu tocmai tânăr - nu se prezintă? Altfel spus, unii s-au judecat cu un om decedat, iar alții au judecat un om decedat. La finalul procesului apartamentul a fost vândut la licitație. Un executor judecătoresc și câțiva jandarmi s-au dus să execute ordinul de confiscare; spărgând ușa încuiată pe dinăuntru au descoperit corpul mumificat.

Omul nu figura ca fiind dat dispărut, s-a constatat după descoperirea din apartament...

Moartea planează asupra noastră ca o pasăre. Unii fug toată viața de această pasăre iar alții cred că această pasăre niciodată nu-i va atinge.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/xaviandrew-2832205/

Fragmente din Shogun

Fragmente din romanul Shogun, de James Clavell, nu dintr-un shogun, desigur. Shōgun a fost cel mai înalt grad al Japoniei medievale (între 1192 și 1867); e titlul (prescurtat) purtat de conducătorii militari japonezi care, sub autoritatea împăratului, au deținut efectiv puterea. Au existat patru dinastii de shoguni: Minamoto, Fujiwara, Ashikaga și Tokugawa. Acțiunea romanului Shogun are loc "spre timpul" dinastiei Tokugawa (1603-1867). La acea vreme aveau dreptul numai catolicii (iezuiți) să convertească, ei intermediau în comerțul cu China și, din când în când, se mai amestecau și în politică - fără a o face explicit.

Romanul Shogun a fost publicat prima dată în 1975; eu l-am citit in ediția din 1992, publicat de Editurile Orizonturi și Universul, in traducerea Doinei Cerăceanu. Am citit romanul imediat ce l-am primit, concentrată pe acțiune. L-am recitit cândva prin 2015 (cred - am câteva notițe din roman într-o agendă datată 2015), concentrându-mă pe acțiune, dar și pe modul de viață al oamenilor acelei epoci. L-am recitit de curând, amintindu-mi acest roman Zina. Acum am fost mai interesată de... plăcerea lecturii, fără a-mi mai pune întrebări și altele de gen - specific acest aspect deoarece după ce am citit romanul in 1992 am inceput să caut informații despre Shinto și altele descoperite in roman, chestiuni care erau noutate absolută pentru mine.

Shogun nu e un roman istoric, chiar dacă unele fapte povestite s-au petrecut în trecutul Japoniei. 

Am reținut pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, ideile de mai jos: 

Cât de frumoasă e viața și cât de tristă! Cât de vremelnică, fără trecut, fără viitor, doar cu nemărginitul acum.

- Dacă Adevărul este deja clar, ce rost mai are meditația?

- Și dacă Adevărul e ascuns?

- E deja clar.

(citat dintr-un vechi dascăl buddhist, Saraha)

Răbdare înseamnă să-ți înfrângi pornirea către cele șapte simțăminte: ură, adorație, bucurie, neliniște, mânie, tristețe, teamă. Dacă nu te lași cuprins de ele, înseamnă că ai răbdare, că ești liniștit și-atunci vei începe să înțelegi în curând tot mersul lucrurilor și vei fi in armonie cu Eternitatea.

Shintoiștii credeau că, atunci când mor, ajung kami.

- Ce este kami, Mariko-san?

- Kami nu se poate explica, Anjin-san. Este ca un spirit, și totuși nu, ca un suflet și totuși nu. Poate că este temeiul neîntrupat al unui lucru sau al unui om... trebuie să știi că un om devine kami după moarte, dar un pom, o stâncă, o plantă sau o pictură pot fi la fel de bine kami. Toți kami sunt venerați, dar niciodată idolatrizați. Ei există între cer și pământ și vizitează acest Pământ al Zeilor sau îl părăsesc cu toții deodată.

- Și Shinto? Ce este Shinto?

- A, nici asta nu se poate explica, îmi pare rău. E ca o religie, și totuși nu e. La început nici măcar n-a avut nume. Noi i-am zis Shinto, Calea lui kami, abia acum o mie de ani, spre a-l deosebi de Butsudo, Calea lui Buddha. Dar, deși nu se poate defini, Shinto este temeiul Japoniei și al japonezilor și, cu toate că n-are nici teologie, nici zeu-căpetenie, nici credință, nici sistem etic, el este justificarea existenței noastre. Shinto este un cult al naturii, cu mituri și legende in care nimeni nu crede din adâncul inimii, dar toți îl venerează întru totul. Un ins e Shinto, așa cum prin naștere e japonez.

*

Mariko-san e o japoneză dintr-o nobilă familie renegată, convertită la creștinism, care vorbește latină și portugheză, fiind chemată să-l educe pe Anjin-san, un pilot englez - John Blackthorne - care naviga pe o navă aflată sub pavilionul Țărilor de Jos când a naufragiat, cu un mic grup de marinari și negustori, pe țărmul Japoniei - pe lângă engleză, acesta știa foarte bine latină, portugheză, spaniolă, olandeză.

George Bacovia, Cu voi...

Mai bine singuratec și uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător, / În țara asta plină de humor, / Mai bine singuratec și uitat.

O, genii întristate care mor / În cerc barbar și fără sentiment, - / Prin asta ești celebră-n Orient, / O, țară tristă, plină de humor.

Poezia Cu voi... am ales-o deschizând la întâmplare volumul Versuri și proză, George Bacovia, Editura Eminescu, Bucureșți, 1987.

Imi plac poeziile, să nu fiu înțeleasă greșit, doar că prefer proza. Astfel consider că, prin definiție, nu sunt cititor de poezie, dar versurile scrise de George Bacovia m-au atras foarte mult; mă amuză și azi – poate-s șui, ‘că mă amuză? Poate. Unii spun că-s versuri din care emană tristețe. Așa o fi. Personal, zâmbesc când le citesc, imaginându-mi, de exemplu, Liceu, - cimitir / Al tinereții mele - / Pedanți profesori / Și examene grele (...) - din poezia Liceu.

Cum să nu zâmbesc când, în anii de liceu, aveam sentimentul că... tinerețea se irosește, și ne amuzam între noi, liceenii – pierzând câștigând nopțile ascultând muzică și punând lumea la cale - că ar fi mai fain să fim întâi pensionari, apoi să mergem la școală și apoi la muncă. Între timp am aflat că putem fi tineri – și chiar putem copilări – la orice vârstă.

Copii, jucați-vă cât timpul vă permite.

Normele sunt legi, pe care ni le impunem noi înșine sau care nu au o putere externă de constrângere - scria pe undeva George Bacovia.

Faptul că cele mai multe poezii ale lui îmi plac nu înseamnă că știu pe de rost tot ceea ce scriu aici.

Câteva date biografice

George Bacovia e pseudonimul lui George Andone Vasiliu. S-a născut în 4/17 septembrie 1881, la Bacău. Tatăl lui, Dimitrie Vasiliu, era comerciant în Bacău. Mama lui a fost Zoe Vasiliu, fiica unui boier.

În 1905 se stabilește la București împreună cu fratele său Eugen. O mai veche nevroză (prima internare în 1914, la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București), îl obligă la o viață mai mult retrasă. Zicea el:

Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață. (...) Societatea cere mereu oameni robuști, care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu, profesoară în București, unde cei doi se stabilesc. În 1931 se naște unicul fiu, Gabriel. Din 1933 se stabilește la București definitiv, cu familia.

Gabriel, cititul e un viciu, dar nu dăunător minții și trupului.

Nu te îndepărta de carte! Citește și cărți bune și cărți rele, așa poți vedea și compara binele cu răul.

Alege-ți prietenii fiule, fugi de oamenii lingușitori, ce-n față te sărută și în spate se spală cu apă de colonia.

George Bacovia moare în 22 mai 1957, la București.

Studiile lui George Bacovia

La vârsta de 6 ani începe să învețe limba germană; între 1889 și 1890 începe clasa întâi la un pension din Bacău. Din1891 învață la Școala Primară Domnească nr. 1, apoi e înscris la Gimnaziul Ferdinand. În anul 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, dar renunță în semestrul doi pentru că nu a putut suferi disciplina cazonă. În această perioadă a compus poezia Plumb, pe care a terminat-o abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand, absolvind în 1903. Perioada liceului îl inspiră pentru unele poezii – cum ar fi Amurg violet (1899).

Are talent la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază și la gimnastică, dar și la desen – în 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic după natură.

Se înscrie la Facultatea de Drept din București, dar se retrage. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, și absolvă în 1911 - plătește zece ani cotizațiile la baroul din Bacău dar nu profesează.

Locuri de muncă și activitate literară

A avut mai multe ocupații: suplinitor (desen și caligrafie), șef de birou, copist, ajutor contabil, referent bibliotecar. În 1932 obține o pensie de la Societatea Scriitorilor Români (SSR) și din 1940 de la Casa de Pensii a Scriitorilor, de curând înființată. Consiliul de Miniștri îi acordă pensie de onoare în 1955.

A debutat în Literatorul (1899), cu poezia Și toate, semnată B. George. Între 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski.

Colaborează la câteva reviste. În 1915 scoate revista Orizonturi noi, la Bacău; în 1925, tot la Bacău, scoate revista Ateneul cultural.

Opere și premii

Volumul de debut: Plumb, în 1916. E premiat în 1923 de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb; în 1925 obține premiul pentru poezie al SSR, ex aequo, împreună cu Lucian Blaga; în 1934 obține Premiul Național de poezie, alături de Tudor Arghezi.

Alte volume: Scântei galbene (1926), Cu voi, (1930), Comedii în fond (1936), Ștanțe burgheze (1946) s.a.

În 1947 e sărbătorit la Bacău pentru 65 de ani de viață și 50 de ani de activitate literară. Îi este reeditată opera începând din anii 1956 și 1957. În 1956, la vârsta de 75 de ani, primește Ordinul Muncii clasa I.

Macedonski e cel care îl descoperă, dar se impune greu cu originalitatea absolută a poeziei sale. Eugen Lovinescu e reticent până la a considera poezia lui Bacovia fără artă. Poeții se dovedesc mai receptivi.

Volumul Poezii (1929) – cuprinzând Plumb și Scântei galbene – inaugurează, de fapt, receptarea critică propriu-zisă, dar George Călinescu nu-l consideră un mare poet. George Bacovia se impune ulterior în ochii criticilor și numele lui e tot mai des asociat cu al scriitorilor moderni.

Simbolist prin formație (format la școala simbolismului literar francez), își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori. E considerat azi cel mai mare poet care a reprezentat simbolismul din literatura română.

Înscriu această postare la Citate favorite, pe blogul Suzanei: Floare de colț.

Alte citate – George Bacovia

Viața e mai tare decât mizeriile ei.

Esențialul vieții? E a nu fi prea esențial.

A murit prezentul? S-a dus și viitorul? Învie trecutul? Pentru cine?

Ce vreți voi, așa e creierul meu; gândește când nu e nevoie și stă când nu trebuie să stea.

La naiba! Ei, și ce dacă mi-au picat toți dinții! E o sincopă a vieții.

Prezentul vrea să mă doboare, dar nu va putea.

Viața-i melodie frumoasă. Un rai, - plăcere este viața.

Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.

E noapte când oamenii se culcă și se iubesc... când tot orașul cântă cu note de ploaie ca o veche pianolă... singur, prin casă fac versuri...

Dacă tot orașul plânge ca o veche pianolă... Ce este gândul în sine?... mâine ne vom duce după pâinea cea blondă, cea brună... înainte... (din Bucăți de noapte, proză)

Să tot aștepți ca, din cultura secolului, să prinzi un ce tot mai mult, când interesante actualități par a fugi în trecut, este a te apropia, fără să știi, de inacțiune. (din Impresii de roman, postume)

surse info:

Scriitori români, mic dicționar, Editura Stiințifică și Enciclopedică, București, 1978;

https://arhivecronopediene1.wordpress.com/2017/09/12/25-de-citate-celebre-ale-lui-george-bacovia-2/

libertatea.ro

În lanul de secară. Citate favorite

Romanul lui J.D. Sallinger, „De veghe în lanul de secară” l-am citit cu foarte mulți ani în urmă. Aș minți să afirm că mai știu despre ce-i vorba exact, dar esența romanului mi-a rămas în memorie; sau, poate esența unui roman nu își are sediul în memorie? Contează mai puțin.

Transcriu mai jos citatele pe care le-am copiat într-o agendă când am citit cartea.

Și totuși, câteodată mă port de parcă n-aș avea decât doisprezece ani. Toți spun așa, mai ales tata. În parte-i adevărat, însă numai în parte. Dar oamenii își închipuie întotdeauna că lucrurile sunt, sută la sută, cum spun ei. Mie, puțin îmi pasă, dar uneori mă cam plictisește când mi se spune că mă comport ca un băiat mare. Uneori mă port de parcă aș fi mult mai mare decât sunt, zău că da, numai că de asta oamenii nu-și dau seama niciodată. Dar ei nu-și dau seama de nimic.

Viața e un joc. Când ești în tabăra unde sunt așii, e bine, când nu...

Nu trebuie să fii, neapărat, ticălos ca să-i întristezi pe ceilalți - poți fi un om foarte de treabă și totuși să-i întristezi. E suficient să le dai o grămadă de sfaturi absurde, în timp ce-ți cauți inițialele pe ușile closetelor și gata, nu-i nevoie de mai mult.

₪ ₪ ₪

Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna în care începe luna calendaristică.

Floarea vieții. Citate favorite

...viitorul este mult mai grandios, mai măreț misterios decât trecutul...

Într-o înaintare înceată și imperceptibilă, învățătorii oamenilor își sorb viața din izvoare tot mai pure și își iau mesajul mai direct din sufletul existenței.

Viața are în ea mai mult decât poate concepe închipuirea oamenilor. Floarea reală a vieții crește peste statura omului și bulbul ei bea adânc din râul vieții. În inima acestei flori omul va putea citi secretele forțelor care conduc planul fizic; acolo va găsi scrisă știința tăriei mistice. Va învăța cum să expună adevărurile spirituale și cum să pătrundă în viața Eului său superior, precum și să păstreze în sine gloria acestuia. Eul superior, continuând totuși să trăiască pe această planetă, dacă trebuie, atât cât ea va exista, să-și mențină viața în toată vigoarea, până când rostul său va fi fost în întregime împlinit și până va fi învățat aceste trei adevăruri pe toți cei ce caută lumina:

Sufletul omului e nemuritor și viitorul său e acela al unui lucru ale cărui dezvoltare și splendoare nu au limite.

Principiul care dă viață locuiește în noi și în afară de noi; el nu moare niciodată, este etern binefăcător; el nu poate fi auzit, nici văzut, nici simțit, dar este perceput de omul care dorește cu adevărat să-l perceapă.

Fiecare om este în mod absolut propriul sau dătător de lege, distribuitorul gloriei sau al obscurității sale; arbitrul vieții sale, al recompensei sale, al pedepsei sale.

Aceste adevăruri, mari ca viața însăși, sunt tot așa de simple ca spiritul omenesc cel mai simplu. Fie astfel încât cunoașterea să fie dată tuturor acelora care au sete de ea.

(adaptarea ultimelor paragrafe din „Idila Lotusului alb”; citat din cartea „Dublul eteric și Fenomenele conexe”, de Arthur E. Powell, Editura Recif, București, 1992).

„Idila Lotusului alb”, o carte de Mabel Collins (09.09.1851 – 31.03.1927).

Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

Image by Enrique Meseguer from Pixabay

Un timp pentru toate

Pentru toate există o vreme, și orice lucru de sub ceruri își are timpul său: un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma și un timp pentru a zidi; un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa; un timp pentru a arunca cu pietre și un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a fi departe de îmbrățișări; un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca; un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi; un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî; un timp pentru război și un timp pentru pace.

(Eclesiastul 3:1-8)

Orice lucru își are vremea lui... Ce timp trăim acum? Pentru fiecare este „un alt timp”, bănuiesc. Putem fi mai mulți care să trăim „același timp”, diferit de al altora. Și atunci, de ce trebuie să ne „uniformizăm” timpul, să trăim toți un timp pe care-l pretind ații, despre care susțin că „este”? Unii consideră că e un timp pentru a fi departe de îmbrățișări, alții, că e un timp pentru a îmbrățișa... Unii adună pietre, alții aruncă cu pietre... Pentru unii e un timp pentru a tăcea, pentru alții e timpul să vorbească. Și tot așa. Ce-i îndreptățește pe unii să afirme că ceilalți greșesc? Ce-i îndreptățește pe unii să pretindă celorlalți să trăiască timpul lor?

Cine hotărăște ce timp este?

Totul este deșertăciune și goană după vânt! (Eclesiastul 1:14)

Image by anncapictures from Pixabay

Trăim, sperând. Jocul cuvintelor (tema 222)

Trăim, sperând să dăm un sens propriei vieţi, sperând că reuşim să descoperim sensul vieţii noastre, dacă nu al vieţii in general… Suntem piese in mecanismul universului şi presupunem că fiecare avem un scop bine determinat, doar că nu reuşim să ne dăm seama care este acesta.

- Sensul vieţii este să mergi la şcoală, să obţii o diplomă, să te căsătoreşti şi să faci copii - spune cineva..

- Acesta nu e un sens al vieţii, sunt scopuri pe care vrei să le atingi; in cel mai bun caz este un instinct al oamenilor, de perpetuare a speciei, un obicei învăţat şi transmis timp de zeci de generaţii. La ce diplomă te referi? De absolvire a opt clase, 10 clase, 12 clase, de studii postliceale, de studii superioare, de studii postuniversitare, de masterat, de doctorat?

*

- Sensul vieţii este succesul in toate planurile - spune altcineva. Să ai succes face din tine un om superior.

- Succesul in jefuirea băncilor face din tâlhari oameni superiori?

*

- Sensul vieţii este Hristos, adică dragostea pentru toate fiinţele, dragostea pentru oameni dusă până la jertfă.

- Iubeşti total toţi oamenii? Te poţi jertfi pentru orice om?

*

- Sensul vieţii ni-l dau cei pe care îi iubim; ei sunt sensul vieţii noastre.

- Dacă pierzi prin moarte pe cineva drag viaţa ta se opreşte de la sine dacă nu intervii tu?

*

- Vrei să spui că viaţa nu are sens?

- Nu. Viaţa este. Inspiri-expiri, acesta este sensul vieţii. Opreşte-te din inspirat sau expirat şi nu mai exişti. Fii optimist, fii sincer, fii bun, bucură-te, trăieşte - sensul vine din fiinţa lăuntrică, din puterea acesteia.

- Vrei să cred că suntem aici pentru a inspira şi expira?

- Da. Ce faci in timp ce inspiri şi expiri se numeşte scop in viaţă.

=====================================================================

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Edi.

======================================================================

Pentru că problemele tehnice intervin când le tună până să mă hotărăsc dacă să public textul (simţind că “ceva lipseşte”) a expirat link-ul. Îl public totuşi, pentru că in timp ce mă gândeam dacă să public sau ba am ascultat la Carmen (Între vis şi realitate) un cântec şi mai apoi am “descoperit” două citate care sunt (pentru mine) cam pe aceaşi temă: “sensul vieţii”.

Primul citat l-am descoperit la Alex (Lumea lui Alexandru):

Viaţa nu e altceva decât miracolul continuu de a exista (R. Tagore).

Al doilea citat e din romanul “Delta salbatică” scris de Louis Bromfield, roman pe care l-am recitit de curând:

Ea ştia acum că ei sunt făpturi mediocre şi mărginite, fără alte interese decât cele materiale, şi că puteau muri fără să ştie cât de minunat este simplul fapt de a trăi.

Hazard şi necesitate. Citate favorite

Tot ce există in univers este rodul întâmplării şi al necesităţii (Democrit)

*

Omul ştie că este singur în imensitatea nemaipomenită a universului din care a ieşit numai din întâmplare. Alegerea împărăţiei luminii sau a întunericului stă in puterea lui. (Jacques Monod)

*

Viaţa a apărut pe Pământ. Care era, înaintea evenimentului, probabilitatea ca el să se producă ? Dată fiind structura actuală a biosferei nu este exclusă, ci dimpotrivă, ipoteza ca evenimentul decisiv să nu se fi produs decât o singură dată. […] Este posibil, bineînţeles, ca acest caracter singular să se datoreze eliminării, prin selecţie, a numeroase alte tentative sau variante. Dar nimic nu impune această interpretare. Probabilitatea a priori ca printre toate evenimentele posibile in Univers să se producă un eveniment particular este aproape zero. Totuşi, Universul există, ceea ce înseamnă că se produc evenimente particulare a căror probabilitate (înaintea evenimentului) era infimă. La ora actuală, n-avem dreptul nici să afirmăm, nici să negăm că viaţa a apărut o singură dată pe Pă­mânt şi că, prin urmare, înainte ca ea să existe şansele ei de a fi erau cvasinule. Această idee nu numai că este dezagreabilă biologilor ca oameni de ştiinţă, ea şochează tendinţa noastră omenească de a crede că orice lucru real din universul actual era - şi încă din totdeauna - necesar. Trebuie să fim neîncetat în gardă împotriva acestui sentiment atât de puternic al destinului. Ştiinţa modernă ignoră orice imanenţă. Destinul este scris pe măsură ce se împlineşte, nu înainte. Al nostru nu era scris înainte de apariţia speciei umane, singura din biosferă care foloseşte un sistem logic de comunicare simbolică, ceea ce constituie un alt eveniment unic, care ar trebui, chiar prin aceasta, să ne prevină împotriva oricărui antropocentrism. Universul nu purta în pântecele său viaţa, şi nici biosfera - omul. Numărul nostru a ieşit la loterie. Ce-i de mirare, că, asemenea cuiva care a câştigat, astfel, o avere, simţim toată ciudăţenia condiţiei noastre?

(din Hazard şi necesitate, de Jacques Monod, lucrare publicată in 1970, scrisă pe baza unor conferinţe ţinute in februarie 1969 la colegiul Pomona, California. Apare in Ro la Editura Humanitas, Bucureşti, 1991).

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Jacques Lucien Monod s-a născut la Paris in 09.02.1910 şi a decedat in 31.05.1976 la Cannes, bolnav de leucemie. S-a remarcat in biochimie, genetică, biologie moleculară. A început studiile la Sorbona in 1928; participă ca biolog la o expediţie de explorare a Groenlandei (1934). In timpul celui de-al doilea război mondial a fost membru activ in rezistenţa franceză. In anul 1940 îşi susţine doctoratul. Devine director al serviciului de biochimie celulară (creat de el in 1954) din Institutul Pasteur. In 1965 obţine Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină (împreună cu Andre Lwoff şi Francois Jacob). A fost profesor la College de France (1967), director al Institutului Pasteur (1971), membru al Royal Society (Londra) şi National Academy of Science (S.U.A.).

Fragment de scrisoare. Seneca. Citate favorite

Pentru ce ne plângem de natură? Ea s-a purtat cu bunăvoinţă: e lungă viaţa, dacă ştii să o foloseşti. Altminteri, pe unul îl stăpâneşte o avariţie nesăţioasă; pe altul o hărnicie sârguincioasă in treburi de prisos; unul se îmbată cu vin, altul e amorţit de toropeală; pe un altul îl oboseşte ambiţia, depinzând mereu de părerile celorlalţi, pe altul patima nesăbuită a negoţului îl duce către toate pământurile şi toate mările, in speranţa de câştig; plăcerea armelor îi chinuie pe unii, întotdeauna ori preocupaţi să-i pună in primejdie pe alţii, ori neliniştiţi să nu fie ei puşi in primejdie; sunt unii pe care îi consumă, printr-o servitute de bunăvoie, o plecare in faţa superiorilor fără aşteptarea vreunei recunoştinţe; mulţi sunt ocupaţi fie să jinduiască la soarta altora, fie să se vaite de a lor; cei mai mulţi, care nu urmăresc nimic precis, sunt şovăielnici, inconstanţi şi nemulţumiţi de ei - ei sunt azvârliţi din cauza uşurătăţii lor spre planuri mereu noi; unii nu şi-au stabilit principii după care să se călăuzească pe drumul vieţii, ci soarta îi surprinde in timp ce lâncezesc şi cască - e atât de clar că aşa se întâmplă, încât nu pun la îndoială adevărul din cuvintele pe care cel mai de seamă dintre poeţi le-a rostit parcă într-un fel de oracol: “Partea din viaţă pe care o trăim cu adevărat este subţire”. Căci tot restul existenţei nu este viaţă, ci doar timp.

(Epistole către Lucilius, Seneca)

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Lucius Annaeus Seneca (Seneca sau Seneca cel Tânar, n. cca. 4 i.Hr – d. 65), filosof stoic roman. A fost exilat pe insula Corsica pentru adulter cu o nepoată a împăratului Claudius; după revenirea din exil a fost perceptor al împăratului Nero care, mai târziu, i-a cerut să se sinucidă, ceea ce Seneca a şi făcut: şi-a tăiat venele. Principalele sale scrieri etice sunt “Scrisori morale”, o utilizare timpurie a formei epistolare.

Lucilius cel Tânar (secolul I), e cunoscut in principal din scrierile lui Seneca, mai ales din “Scrisorile morale” care îi sunt adresate. La momentul in care Seneca scria epistolele Lucilius era procurator (şi, posibil, guvernator) al Siciliei in timpul domniei lui Nero. Pare să fi fost originar din regiunea Campania. 

Spusele unora. Citate favorite

De-a lungul timpului am colecţionat diferite citate, scrise pe foi avute la îndemână, şi le-am adunat in plicuri. Mi-ar plăcea să pun in ordine citatele, să caut autorii, dar ia prea mult timp - timp pe care nu îl am. Profit de jocul Citate favorite şi scriu aici, din când in când.

Pentru următoarele nu cunosc autorii:

Iubeşte-i pe toţi, ai încredere in puţini şi nu greşi nimănui.

*

Nu trebuie să înţelegi prezentul pentru a fi prezent. Ziua de mâine nu e promisă nimănui.

*

Să scăpăm de viaţa pe care ne-am plănuit-o pentru a o avea pe cea care ne aşteaptă.

*

Dacă te gândeşti prea mult la următorul pas rişti să rămâi într-un picior.

*

Optimistul crede că trăim in cea mai bună lume cu putinţă. Pesimistul se teme că aşa este.

*

Pot folosi limbajul de lemn dar prefer să mă adresez oamenilor astfel încât ei să înţeleagă ce le spun, nu să înţeleagă câte ştiu.

*

Fiecare om are supărările sale secrete şi noi îl numim rece când el e doar trist.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Visele nu te vor duce nicăieri, dar un şut zdravăn in fund te va duce departe (Baltasar Gracian, scriitor baroc, călugăr iezuit).

*

In lupta dintre tine şi lume pariază pe lume (Kafka).

Versiuni ale realităţii. Citate favorite

Nu era normal să cred că toţi ceilalţi aveau mai multă putere de a fi. Păi bine, dacă e pe aşa, era clar ca bună ziua că nu era aşa, ci doar o închipuire, o exagerare a modului in care erai privit, o interpretare greşită a faptului că erai plăcut pentru ceva ce nu erai sau erai antipatizat pentru ceva ce nu erai, atât din greşeală, cât şi din lene. […] oricum nimeni nu poate să arate ce reprezintă fără să aibă o senzaţie de dezgolire şi ruşine, şi nu îi poate păsa in timp ce îl preocupă asta, ci trebuie să se arate mai bun şi mai puternic decât toţi ceilalţi, nebunule! Şi între timp nu simte nici un fel de putere in fiinţa sa, ci îi înşală pe alţii şi e înşelat, se bazează pe înşelătorie şi crede nefiresc de mult in puterea celor puternici. Şi in tot timpul ăsta nici un lucru autentic nu e lăsat să răsară şi nimeni nu ştie ce e real. Şi asta este desfigurata, degenerata, întunecata omenire - simplă umanitate.[…]

Nu, trebuie să unelteşti in adâncul inimii tale să pari diferit. […] produci şi tu o fiinţă care poate să existe dinaintea ei. Inventezi un om care poate să se înfăţişeze dinaintea unor aparenţe cumplite. […] Şi asta e ce face biata umanitate încontinuu. Ea e compusă din aceşti inventatori sau artişti, milioane de astfel de fiinţe, fiecare încercând in felul său să recruteze alţi oameni care să joace un rol secundar şi să îl susţină in plăsmuirile sale. Marii şefi şi lideri recrutează cel mai mare număr şi in asta stă puterea lor. Există o singură imagine care iese in evidenţă, îi conduce pe restul şi îşi poate impune pretenţia că este autentică şi că are mai multă forţă decât altele, sau o singură voce intensificată la rang de tunet ce se aude peste celelalte. Apoi o invenţie uriaşă, care este poate chiar invenţia lumii înseşi şi a naturii, devine lumea reală - cu oraşe, fabrici, clădiri publice, drumuri, oştiri, diguri, închisori şi filme - devine realitatea. Acesta este scopul luptei umanităţii, de a recruta pe alţii in versiunea realităţii tale. Şi atunci şi florile şi muşchiul de pe pietre devin muşchiul şi florile unei versiuni.

(din romanul Aventurile lui Augie March, de Saul Bellow, Editura Litera, Bucuresti, 2018, tradus din engleză de Nadia Vişan, publicat prima dată in 1953)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

E incredibil cât de greu am reuşit să citesc acest roman care are 913 pagini, fără paginile de “Cronologie” a vieţii autorului.

Augie Murch e un tânăr din Chicago in vârstă de vreo 14 ani când începe romanul scris la persoana întâia. Augie creşte dorindu-şi să fie exact ceea ce este, dar nu ştie ce este şi caută să afle.

O mulţime de personaje sunt conturate, şi nu reuşeam să le memorez - cum mă obişnuiam cu unele, cum apăreau altele (oameni care au influenţat cursul vieţii acestiu tânâr). Am vrut de zeci de ori s-o las, dar mai dădeam de un fragment care-mi plăcea şi continuam. Mi-a luat circa o lună de zile să o termin (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat, oricâte pagini ar fi avut o carte), dar nu-mi pare rău că am citit-o. Romanul ne spune că pentru fiecare fiinţă umană există nenumărate existenţe, că existenţa unică este in parte iluzie, că multele existenţe înseamnă ceva, tind spre ceva, întregesc ceva (Saul Bellow).

Câteva date despre autor.

Solomon Bellows,viitorul scriitor Saul Bellow, s-a născut la 10 iunie 1915 in Lachine, Quebec, Canada, la doi ani după ce părinţii săi, evrei lituanieni, emigraseră din Petersburg, Rusia. In 1924 familia se mută in Chicago, ca imigranţi ilegali in Statele Unite. Saul, in 1933, se înscrie la University of Chicago şi se transferă in 1935 la Northwestern University (Evanston, Illinois), unde studiază literatura engleză şi antropologia (in copilărie vorbea idiş acasă şi franceză in public). In 1937 devine asociat la revista The Beacon. In 1940 călătoreşte in Mexic pentru un interviu cu Troţki, dar ajunge in ziua când acesta e asasinat. In 1941, in Partisan Review, i se publică prima povestire. Obţine multe premii, multe distincţii, iar in anul 1976 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură, “pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate in opera sa”. Saul Bellow moare la 5 aprilie 2005 in locuinţa sa din Brookline, Massachusetts.

Fapt divers: a patra lui soţie (dar nu ultima; a mai avut una) a fost matematiciana Alexandra Ionescu Tulcea (născuta Bagdasar), alături de care călătoreşte in România in anul 1978, pentru ca soţia să îşi vadă mama aflată pe moarte.

Zile şi zile. Citate favorite

Există două zile importante in viaţa unui om: ziua in care s-a născut şi ziua in care află de ce. [William Barclay (n. 05.12.1905 - d. 24.01.1978), autor scoţian, prezentator radoi-tv, între altele]
Găsesc speranţa în cele mai negre dintre zile şi mă concentrez în cele mai fericite. Nu judec universul. (Dalai Lama)

₪

Dacă treci prin iad, nu te opri! 

[Winston Churchill (n. 30.11.1874 - d. 24.01.1965), prim-ministru al Regatului Unit in al doilea război mondial).

₪

Viaţa e dificilă pentru toată lumea; toată lumea are zile rele. Toţi oamenii au probleme in viaţă, pentru că nu contează cât eşti de bogat. Necazurile şi boala, îngrijorarea şi dragostea, toate se vor întâmpla tuturor, indiferent de nivelul de trai.

[Domhnall Gleeson (n. 12.05.1983, in Dublin), actor şi scriitor]
₪

Fac tot ceea ce pot mai bine pentru a putea privi viaţa cu optimism şi speranţă şi aştept cu nerăbdare o zi mai bună. 

[Rosa Parks (n. 04.02.1913 - d. 24.10.2005), activistă afroamericană pentru drepturile omului

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Ce au devenit toţi ceilalţi? Citate favorite

Socrate: Nimic nu ne poate seduce, nimic nu ne poate atrage; nimic nu face urechea noastră să se orienteze, privirea noastră să se fixeze; nimic nu este ales de noi in multitudinea lucrurilor şi nu face inegal sufletul nostru, fără să fi fost, într-un fel, preexistent in fiinţa noastră, fie aşteptat in secret de natura noastră. Tot ceea ce devenim, chiar pasager, a fost preparat. A existat in mine un arhitect pe care împrejurările n-au terminat să îl formeze.

Fedru: După ce cunoşti asta?

Socrate: După nu ştiu ce profundă intenţie de a construi care nelinişteşte surd gândirea mea.

Fedru: N-ai fost nimic asemănător când existam.

Socrate: Ţi-am spus că m-am născut mai mulţi şi că am murit unul singur. Copilul care se naşte este o mulţime nenumărată, pe care viaţa o reduce destul de iute la un singur individ, cel care se manifestă şi moare. O cantitate de Socrate s-a născut odată cu mine, de unde, puţin câte puţin, s-a detaşat Socratele sortit magistraţilor şi cucutei.

Fedru: Şi ce-au devenit toţi ceilalţi?

Socrate: Idei. Au rămas la starea de idei.

(scurt fragment din dialogul Eupalinos sau Arhitectul, de Paul Valéry, dintr-un fragment mai lung citit in cartea Paul Valéry şi modelul Leonardo, de Gabriela Negreanu, Ed Albatros, Bucureşti, 1978 - lucrare de debut). Cele două personaje, Socrate şi discipolul Fedru, se întâlnesc in regatul lui Hades şi fac o trecere in revistă a vieţii pe care au consumat-o in lumea de sus; între altele, se întreabă ce ar face dacă le-ar fi dată şansa de a o lua de la capăt.

Despre autorul dialogului

Ambroise Paul Toussaint Jules Valéry (30.10.1871-20.07.1945), poet francez, eseist, filosof, interesat de teatru - a scris o piesă în două părţi („Mon Faust”) - şi de altele: a scris un număr de “colocvii” şi “dialoguri” (Socrate şi medicul, Eupalinos sau arhitectul, Sufletul şi dansul, Dialogul arborelui, Ideea fixă).

A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură in 12 ani diferiţi.

Valéry dezvoltă teoria semnificaţiei multiple a poeziei:

Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greşală - care ar contrazice esenţa poeziei - să se afirme că fiecare poezie corespunde unei anumite intenţii reale şi unice a autorului.

Îl interesau şi arta, istoria, muzica, evenimentele curente; îi plăceau aforismele - in cele 257 de caiete de note, unde, vreme de 51 de ani şi-a închis, zi de zi tot sistemul de notaţii şi reflecţii care-i sunt proprii folosea întotdeauna formula aforistică. Ca exemple:

Omul poartă in sine tot ceea ce trebuie pentru a-l umili. Fapt de care Părinţii şi teologii au prea abuzat.

*

Nimic nu face un om mai redutabil, mai implacabil, mai… ca facultatea de a vedea lucrurile… aşa cum sunt.

*

Politeţea este indiferenţa organizată.

*

Cine eşti? Sunt ceea ce pot.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Despre autoarea lucrării Paul Valéry şi modelul Leonardo

Gabriela Negreanu (născută Vasilache; 06.07.1947-22.10.1995), poetă, eseistă, redactor.

Între anii 1970-1985 a fost redactor la Editura Albatros. În 1985 a fost înlăturată de la editură, mutată într-un post de funcţionară. După Decembrie 1989 a lucrat la redacţia Culturală a Televiziunii Române, realizatoare a emisiunii Logos şi ethos.

A scris poezii de la vârsta de 8 ani şi a activat în echipele de teatru ale şcolilor frecventate. Ca poetă, a debutat cu poezia Dunăre, în Luceafărul, 1983. S-a sinucis aruncându-se de de la etajul nouă al blocului in care locuia.

sursa foto Gabriela Negreanu: http://ilazu.blogspot.com/

Abandonaţi încărcătura zilei de ieri

Încărcătura zilei de mâine, adăugată celei de ieri și dusă astăzi îl face și pe cel mai puternic să se poticnească. Izolați viitorul la fel de etanș ca și trecutul... Viitorul este astăzi. (Sir William Osler)

Este citatul, postat de Laura, care mi-a amintit o pildă cu doi călugari, un text care zăcea între “ciornele” de pe blog.

Doi călugări, unul mai tânăr şi unul mai in vârstă, plecaseră spre o altă mănăstire şi înainte să plece au depus şi un jurământ al tăcerii pentru cât va dura drumul. In călătoria lor au ajuns şi pe malul unui râu învolburat. In apele furioase o femeie se lupta să se menţină la suprafaţă. Călugărul cel vârstnic s-a aruncat in apă şi a purtat femeia in braţe până la mal. Abia când au ajuns la destinaţie călugărul cel tânăr a întrebat:

- Nu crezi că ai greşit atingând o femeie din moment ce la intrarea in ordin am depus juramântul să nu atingem o femeie?

- Frate, am purtat femeia pe braţe acum o zi. Tu încă o mai porţi?

N-a dansat decât o vară. Citate favorite

Ce e conştiinţa? E oare numai rodul temperamentului sau al caracterului, un anumit punct de vedere in faţa problemelor? Un rod al educaţiei, al tradiţiilor unei familii, unui popor sau al unei anumite clase?

Anul ăsta, conştiinţa spune cutare lucru. Peste un veac va spune cu totul altceva. Nu, fără îndoială că nu trebuie generalizat.

*

Viaţa modernă ucide basmele, nu rămâne decât proza cotidianului. Doar mici, neînsemnate întâmplări se mai pot împotrivi acestui curent general

*

O întâmplare nu se transformă niciodată pe loc, in basm. Basmele se formează cu timpul - uiţi ce a fost urât şi îţi aminteşti numai lucrurile frumoase.

*

Nu te lăsa copleşit de lucruri ce nu pot fi schimbate.

(din romanul N-a dansat decât o vară, de Per Olof Ekström)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Reveria. Citate favorite

In opinia lui Mircea Eliade, între tehnicile de nutriţie spirituală se numără contemplaţia, meditaţia, rugăciunea şi altele asemenea, dar nu şi reveria.

Am scurtat cât am putut textul prezentat de autor la conferinţa din 27 iulie 1935, şi am încercat să păstrez contexul - pentru ca sensul frazelor scrise cu litere îngroşate să nu fie interpretat altfel decât a urmărit Mircea Eliade.

₪₪₪

Ni se pare că dacă rămânem timp îndelungat cu ochii închişi şi cu gândurile duse - realizăm acea concentrare interioară care e meditaţia. Ni se pare că dacă ne lăsăm pradă asociaţiilor mentale, de orice fel, realizăm o viaţă sufletească aleasă. Nimic mai fals. […] A sta tolănit pe canapea şi a te abandona in voia imaginilor, a amintirilor, a nostalgiilor - înseamnă a renunţa la iniţiativă, la control, la invenţie. In acest sens, reveria nu inventează şi nu organizeaza nimic. Este un simplu joc mental; adică imagini şi nostalgii se cheamă unele pe altele, se suprapun, se înlocuiesc - fără ca puterile noastre sufleteşti să intervină, fără ca personalitatea noastră să se răsfrângă in acest automatism psihic. Să nu confundăm imaginaţia şi fantezia […] cu reveria. Şi in imaginaţie, ca şi in fantezie, iniţiativa o are mintea omului. In reverie, dimpotrivă, omul e pasiv, e simplu spectator. El asistă cum îi trec prin faţa ochilor fel de fel de imagini, aproape toate atenuate, obscure, vagi, descompuse. S-a spus de atâtea ori şi de către atâţia poeţi şi cugetători, că viaţa e un vis. […]

Este un fel de a face filozofie ieftină, moda aceasta de a marturisi că viaţa e un vis, că lumea e o iluzie. Cu toate acestea, s-ar putea spune, fără nici o exagerare, că pentru majoritatea oamenilor, viaţa e un vis; nu in sensul că viaţa n-ar fi reală şi că lumea n-ar fi decât închipuirea noastră - ci in sensul că majoritatea oamenilor nu trăiesc in concret, nu trăiesc in prezent. […] Să plecăm de la câteva exemple. Aţi observat că puţini oameni trăiesc in prezent, adică sunt atenţi la ce se întâmplă in jurul lor? Majoritatea oamenilor asistă la un film mental continuu - chiar in ceasurile cele mai decisive ale vieţii lor. Îşi închipuie ceva, îşi amintesc ceva, se gândesc la ceva, la ceva foarte vag, foarte aproximativ - şi astfel izbutesc să nu fie prezenţi, să nu trăiască in prezent, in concret. Filmul lor mental le oferă întotdeauna o ieşire din realitate. Acest film mental, această serie nesfârşită de imagini, de amintiri, de gânduri informe, de scene fără rost - îl cunoaştem  fiecare, din experienţa noastră zilnică. Mergem pe stradă, într-o dimineaţă de primăvară, şi in loc să fim prezenţi, să observăm adică şi să ne bucurăm de pomii înfrunziţi, de văzduhul proaspăt, de paserile care ciripesc - noi asistăm orbi şi surzi la filmul nostru interior, film pe care îl produce dinamica noastră mentală. Ni se pare că gândim, că reflectăm. Dar, in realitate, nu  gândim nimic. Dacă ni s-ar ierta expresia, aş spune că suntem noi gândiţi, adică gândurile ne stăpânesc pe noi; şi nici măcar gândurile, ci o serie de asociaţii mentale automate, nefertile. Să nu ne păcălim, aşa dar, crezând că am parcurs drumul nostru zilnic gândindu-ne la ceva; nu, am visat pur şi simplu. Am fost pradă reveriei. […]

Se poate, deci, spune că viaţa e un vis, deoarece foarte multe din faptele noastre le facem neatenţi, cu mintea alergând cine ştie pe unde. Lucrul acesta nu e cu desăvârşire fără rost. Realitatea este atât de cumplită uneori, încât viaţa încearcă prin orice mijloc să facă să ieşim din ea. Reveria este, de multe ori, un aspect al instinctului nostru de conservare. Visăm, ca să nu ne dăm seama de primejdia din jurul nostru. Visăm fără voia noastră, conduşi de legile vieţii, instinctiv. […]

[…] prin reverie ieşim din realitate, şi ieşind din realitate suntem mai fericiţi, mai liniştiţi. Dar datoria noastră este înainte de toate să cunoaştem realitatea, să cunoaştem viaţa concretă, chiar cu riscul de a suferi la început. Reveria ne ajută să uităm. Problema omului nu e de a fi fericit neglijând realitatea şi ignorându-i cruzimea, ci de a obţine seninătatea tocmai in mijlocul realităţii, in contact nemijlocit cu concretul. Dinamica psiho-mentală este astfel facută, încât e foarte greu să ne dispensăm complet de reverie, să suprimâm firul mental pe care îl ţese fiecare om. Dar stă in puterea noastră de a limita invazia visului. Căci se întâmplă următorul lucru: aproape tot timpul pe care viaţa ni-l lasă pentru rosturile sufleteşti, este consumat de reverie. Noi avem foarte puţin timp liber ca să gândim; şi acest timp ni-l pierdem visând. Avem, de asemenea, foarte puţin timp pentru contemplaţie şi ni-l pierdem in reverii. […]

Dacă măcar un sfert din acest timp liber l-am folosi cum trebuie pentru creşterea noastră sufletească, am ajunge alţi oameni. Dacă am şti cum să medităm, cum să contemplăm - in loc să ne lăsăm posedaţi de imagini fără rost, de scenarii mentale sterile - am obţine de timpuriu acea seninătate către care tinde orice om, acea împăcare cu lumea, care este poate chiar sensul existenţei noastre pământeşti. […] Noi punem destul timp la dispoziţia sufletului - dar nu ştim ce să facem cu el. Viaţa sufletească rămâne pipernicită nu pentru că omul se ocupă numai cu valorile materiale, neglijând complet pe cele spirituale - ci pentru că timpul dedicat sufletului este consumat in reverie, este confiscat de filmul mental pe care fiecare om îl poarta cu sine. […] reveria nu alimentează nici o rădăcină esenţială, nu fortifică nici o funcţiune.

(din Reverie şi automatism mental, “Taina Indiei - texte inedite”, ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti. 1992)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.