Coji de nuca în misiune. Materiale din Natura - fructe cu coaja tare

Vin două țestoase pe cărare și-ntâlnesc o alta-n cale – e mai mare și mai tare în picioare; e mai vârstnică și mult mai înțeleaptă. Nu e ninja nici cea mare deci motiv de ceartă n-au. Se unesc pentru o plimbare spre copacul aurit. 

Auzit-au undeva că acolo, printre crengi, e o cheie fermecată ce deschide inimile. Voiau cheia foarte mult, dar nu pentru ele, ci pentru oamenii ale căror inimi le-a închis un zeu supărat pe lume.

Cum mergeau ele agale discutau pe limba lor și erau tare îngrijorate că nu s-au gândit cum vor face să urce în pom – că doar cheia n-o fi fost lăsată la îndemână tuturor.

Nici bine nu s-au gândit când din tufe au ieșit doi păianjeni negri, uriași. Pentru o clipă au înghețat – așa ceva nu mai văzuseră – dar pentru că păianjenii păreau că le ignoră și-au făcut curaj, îndemnându-se-n ascuns, și i-au oprit pe păianjeni, povestindu-le ce aveau de gând, explicându-le că le-ar prinde bine ajutorul lor, cei care puteau urca-n copac și apoi puteau prinde cheia de carapacea uneia dintre ele folosindu-se de firele lor lipicioase.

Păianjenii n-au stat pe gânduri, sperând și ei – la rândul lor – că de-ar avea oamenii inimile libere nu i-ar mai vâna până la exterminare nici pe ei și nici alte viețuitoare.

Au plecat toți cinci la drum, spre copacul aurit. Speranța parcă le dădea aripi, așa de repede-au ajuns!

Un păianjen a urcat și cheia a aruncat; celălalt a lucrat și a prins cheia de carapacea țestoasei cea mai mare, apoi s-au despărțit, păianjenii spunându-le țestoaselor că așteaptă cu nerăbdare o schimbare în comportamentul oamenilor. Țestoasele i-au asigurat de reușită dar – vai! - ele nu prea-i cunoșteau pe oameni.

Fericite foarte, țestoasele au pornit înapoi, spre cufărul fermecat unde inimile zăceau închise.

Mai apoi și-au consemnat în scripte, în tabelul de la Niko, reușita lor cea mare, mândre tare că ele cinci viețuitoare, plămădite din fructe cu coajă tare, vor salva oamenii de la împietrire.

Prezentarea personajelor

Personajele sunt confecționate din coji de nucă și de fistic.

Primele au fost broscuțele A și B, din coaja unei nuci mai mici.

Acest model de țestoasă am învățat să-l fac cândva în primii ani de școală. Diferența între atunci și acum: acum am lipit mărgeluțe ca ochi și am lăcuit carapacele.

Țestoasa C e din coaja unei nuci mai mari – din cealaltă jumătate a răsărit capul de ren.

Picioarele, capul și coada sunt din coji de fistic.

Păianjenii D și E sunt părți dintr-o nucă. 

Picioarele sunt din sârmă, ochii desenați cu vopsea și marker, corpul colorat cu vopsea acrilică peste care am aplicat lac. Pentru ei m-am inspirat din poze de pe Internet.

N-au mai primit rol castanele și sfertul de coajă de la castană. 

Până să mă hotărăsc ce să fac din ele s-au veștejit. Din coajă mi-am imaginat un șoricel arici – mi se părea super potrivit (aveam și mărgelele pentru botic și ochi) dar când am văzut cum s-a uscat coaja... am renunțat (doar nu era să fac un șoricel arici întors pe dos!)

Aici s-a încheiat sezonul opt – Materiale din Natură – din serialul Calendar ReCreativ.

Începe „Adventul fotografic”, cu prima temă: Tricolorul. Pe blogul Explorator prin viață sunt îndrumările despre ce și cum cu jocul.

Renul speriat. Impodobim bradul 2021

Știu că suntem în anul 2022 – cel puțin așa se zvonește. Sigur, nu ar trebui să dăm crezare oricărui zvon dar acesta e o „convenție” universal acceptată.

E despre 2021 pentru că în acel an s-a întrerupt jocul „Împodobim bradul” (XII) tocmai atunci, când cu împodobitul.

Rux a reactivat jocul de curând și tema „restantă” este o decorațiune / un ornament (sau un set) vintage. Ornamentul realizat de mine poate fi numit vintage doar pentru că este făcut dintr-o coajă de nucă – nuci, hârtie, ață și sfoară există de mult timp și, „pe vremuri”, nucile erau folosite ca ornamente pentru bradul de Crăciun.

Mai puțin existau „pe vremuri” ochi mobili din plastic. Cred că nici „sclipici la cutie” nu există de foarte-foarte mult timp – sclipici am lipit „pe verso”, pe un oval de hârtie care acoperă „gaura cojii” (dacă nu mi-a dat prin cap să folosesc o nucă întreagă).

Capul lui „Rudolf” (la acest ren al lui Moș Crăciun m-am gândit) are 5 cm – măsurat din vârful coarnelor până la „bărbie”.

I-am zis „speriat”, renului – s-o fi speriat de mine! - dar poate că e doar mirat de ceva.

În imaginea de mai jos culorile sunt mai aproape de realitate:

Indicațiile despre participare și tabelul pentru înscrierea postărilor tematice sunt pe blogul Copilărim.