Fără o intenție anume, săptămȃna aceasta pare a fi, pentru
mine, “săptămȃna jocurilor copilăriei”. Pentru că tot m-am pornit, scotocesc
prin amintiri și prin cutii. Regăsind jocurile ȋmi amintesc și multe secvențe
de viață pe care le credeam uitate. Poate nu degeaba se zice că, de fapt, nu
uităm nimic dar nu reușim să găsim in “album” tot ce a ȋnregistrat creierul.
Sunt oameni - numărați pe degetele de la o mȃna (cei despre care se știe) -
care nu uită nimic-nimic! Cred că e foarte obositor așa ceva! Una este să ȋți
amintești din cȃnd in cȃnd cȃte ceva din trecut (chiar și cu lux de amănunte) și
alta este să-ți amintești absolut tot! Revin la jocuri!
Perspico e un joc
de logică în care folosim niște cuișoare colorate, din plastic. Mi-a plăcut
foarte mult jocul și m-am descurcat onorabil (pentru că nu aveam de adunat,
înmulțit etc.). Nu mai știu câte “cuișoare” trebuie să fie, dar mă gândesc că
sunt toate. Dimensiunile cutiei: 12/5,5 cm.
Se joacă foarte simplu, numai în doi. Jucătorul A alege
“cifrul”, înfigând patru cuișoare (diferit colorate) în găurile de pe laterala
capacului cutiei. Jucătorul B trebuie să-l descopere (din numai șase
încercări), plasând cuișoare în găurile de pe fața capacului.
Folosind cuișoarele
albe și pe cele negre, jucătorul A ghidează pe B dacă a nimerit culoarea și
locul în care sunt plasate cuișoarele ce formează cifrul: un cuișor alb pentru
unul în culoarea existentă în cifrul ales de B dar într-o poziție incorectă; un
cuișor negru pentru o culoare pe care B a poziționat-o corect și niciun cuișor
pentru culorile care nu se regăsesc în combinația aleasă de A. Jucătorul B află
indiciile treptat, dar nu știe care cuișoare sunt puse și care nu - aici
intervine logica, perspicacitatea. Dacă B reușește, în cele șase încercări, să
afle combinația aleasă de A a câștigat, dacă nu, poate relua jocul.
Nu am găsit informații despre inventator, dar am căutat
numai in limba romȃnă.
15-puzzle. Tot în
categoria jocurilor de perspicacitate intră și pătrățelul cu plăcuțe
numerotate, unde trebuie să plasăm numerele în ordine crescătoare, de la 1 la
15, glisȃnd plăcuțele. Nu mai știu cum numeam noi acest joc (am înțeles că are
multe denumiri), dar am avut mai multe de-a lungul timpului, inclusiv unul în
culoarile celui din foto (fotografia este de pe pagina de FB a Asociației
Muzeului Jucăriilor București). Era joacă de copil să o facem, dar concuram
“cine le așază în timpul cel mai scurt”.
Acest joc, scrie pe pagina amintită mai sus, ar fi fost adus
în România în anii 1930, din America, unde circula încă de prin anul 1870 - nu
e cert cine este inventatorul acestui joc dar sunt vreo doi care și-au disputat
paternitatea. La acea vreme, scrie pe wikipedia în engleză, jocul ȋnnebunise pe
americani. Jocul s-a răspândit repede și în Europa, sub diferite denumiri (în Franța,
de exemplu, se numea Taquin).
Pe același sistem era și jocul în care trebuiau
reconstituite imaginile personajelor principale din filmul de animație The
Flintstones (Aventuri din epoca de piatră).
L-am avut și pe acesta, tot în mai multe culori, dar această
fotografie este tot de pe pagina muzeului.