Se afișează postările cu eticheta tablou-flori-capsun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tablou-flori-capsun. Afișați toate postările

2022-05-07

Flori de căpșun din hârtie. Festivalul fructelor de vară

Mda. Omul cât trăiește învață și... așa mai departe. Am aflat și eu că florile acestei plante fac parte din familia trandafirului! Și-am mai aflat că partea aceea cărnoasă, dulce, roșie, delicioasă este fructul fals al căpșunului! Aș tot mânca astfel de „fructe false”!

O altă noutate pentru mine: există vreo 20 de specii de căpșuni și câteva specii hibride dar - mai ales! - am aflat că sunt și cu flori roz sau roșii, ceea ce m-a bucurat să aflu.

trei flori roz de capsun, frunze si un fruct de capsun

Din
Calendarul ReCreativ zboară paginile! Perioada 2 mai – 27 iunie este dedicată, săptămânal, unui fruct de vară: Festivalul fructelor de vară.

Săptămâna 2 – 9 mai este despre flori de cireș sau de căpșun. De ce flori? Pentru că înainte de a deveni fructe au fost flori, zice Niko, gazda acestui joc relaxant la care poate participa cine dorește.

etapele realizarii florilor de capsun: petale, sepale, mijloc floare
A prezentat Niko și câteva imagini, ca idei, dar a trebuit să caut alte surse pentru că deși îmi plac modelele postate nu am materiale potrivite pentru unele și... îndemnare pentru altele. "Tabloul" are 14,5 cm pe 10 cm, iar "ag
ățătoarea" e prinsă pe dos.
Pentru flori m-am inspirat de aici:
https://www.youtube.com/watch?v=AsRYkxePhGw
pentru fruct de aici:
https://www.youtube.com/watch?v=j9QlGhdFTDY

Pentru a da de înțeles că florile sunt de căpșun am confecționat și un fruct. Cum?! Sunt felii de pepene?! Așa a încercat cineva să mă „necăjească”, dar nu m-am bosumflat pentru că... arată a felii de pepene. Între timp am pus picățele albe peste cele negre și pare mai naturală căpșuna. N-am mai făcut o nouă poză pentru că.

De ce mă bucur că există flori roz de căpșun? Deoarece cartonul din care am făcut florile este rozaliu. Florile de căpșun sunt albe, de regulă, și au petalele aproape rotunde – cele făcute de mine au devenit mai mult ovale după ce le-am lipit. Poate există vreo specie hibrid de căpșun care are flori cu petale mai ovale – dacă nu... aceasta e prima specie "hibrid-hârtie" cu astfel de petale.