Tablou cu decupaje din hartie de ambalaj

Din nou, „penuria” de hârtie de ambalat cadouri m-a adus în situația de a monta un tablou mic cu doar câteva decupaje dintr-o hârtie în care au fost ambalate niște ouă din ciocolată, de Paște.

Pentru jocul Transformări creative – Ianuarie 2023, la tema doi – tablou din pungă sau hârtie de împachetat cadouri – am decupat, din bucățelele de hârtie pe care le mai am, o fetiță, un băiat, floricelele și inimioara aurie.

E un tablou mic, de circa 10/10 cm, cu ramă din carton roșu (de la o cutie de bomboane) și cu „fundal” din hârtie colorată.

Regulamentul e disponibil pe blogul Explorator prin viață.

Jocul este deschis tuturor celor care simt nevoia să se joace meșterind câte ceva.

Știți cine a inventat hârtia colorată? 😉 Nici eu, dar am găsit câte ceva despre cum se obține. 

Hârtia colorata – istorie pe scurt

Chinezii aveau hârtie de mătase încă dinainte de anul unu era noastră.

Un demnitar chinez a inventat hârtia (prin anul 98, dar procesul de fabricare a fost ținut secret), folosind ca materiale de bază cânepa, țesăturile și bumbacul amestecate cu apă până la transformarea în pastă și apoi întinsă.

Hârtia (aproape cum o știm azi) există de prin anul 105, și ar fi fost inventată (tot) de un chinez, care a amestecat coajă de dud, resturi textile (bumbac, in, cânepă, năvoade) și lemn de bambus – a presat toate ingredientele, după ce le-a măcinat, și a obținut un material foarte subțire pe care se putea scrie cu ușurință.

Hârtia a ajuns la Bagdad, în 793, în Siria și Egipt aproximativ în anul 900 și puțin mai târziu în Africa de Nord. În Europa ar fi fost introdusă în Spania, de invadatorii arabi, prin anul 1100.

Hârtia colorată există de secole. Cea albastră, de exemplu, există de prin Evul Mediu în Orientul Apropiat și Asia.

Hârtia colorată își are rădăcinile la sfârșitul secolului al XIX-lea, când celuloza și coloranții organici s-au întâlnit în cuvă.

La începuturile sale, hârtia colorată era disponibilă doar într-o gamă limitată de culori primare și pastelate, dar astăzi, spectrul este aproape infinit, oferind variații subtile de nuanțe.

Înainte de apariția coloranților sintetici hârtia era colorată cu pigmenți vegetali.

În Anglia, în 1796, Thomas Cobb a brevetat o metodă de vopsire a pastei bazată pe principiul vopsirii textilelor, dar obținea numai hârtie în culori monotone: tonuri închise de maro și măsliniu.

Descoperirea coloranțiilor din anilină au condus la scăderea costului de producție la hârtia colorată, la o mai mare rezistență a culorii și o mai mare varietate de culori. Din anilină se fabrică circa 40 de coloranți, la care se adaugă numeroși produși fabricați din diverși derivați de anilină.

Anilina e o substanță chimică ce se prezintă ca un lichid uleios, obținută prin distilarea indigoului sau, industrial, prin reducerea nitrobenzenului; se folosește și în industria medicamentelor nu doar în industria coloranților (definiție din dicționarul explicativ)

Primul colorant din anilină a fost mov, și a fost descoperit de Sir Henry Perkin întâmplător, în 1856, pe când încerca să producă chinină sintetică prin oxidarea uleiului de anilină.

Coloranții cu anilină au fost folosiți pe scară largă în industria textilă după 1856, dar destul de puțin în industria hârtiei până în jurul anului 1890.

Industria coloranților cu anilină a înflorit în Europa – în special în Germania – între 1890 și 1914.

Azi, hârtia poate fi colorată și prin amestecarea celulozei cu pigmenții dar și prin acoperire/vopsire sau alte metode. Pentru a obține nuanțe deschise, vibrante, hârtia trebuie decolorată mai întâi, pentru a elimina pigmenții naturali din materia primă.