Se afișează postările cu eticheta personalitati_din_Brasov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta personalitati_din_Brasov. Afișați toate postările

2025-01-11

147 de ani de la nasterea lui Zaharia Barsan

Azi se împlinesc 147 de la nașterea lui Zaharia Barsan, poet, dramaturg, actor, regizor, animator teatral din Transilvania, născut în 1878 la Sânpetru, Brașov.

Zaharia Barsan a publicat volume de poezie, nuvele, piese de teatru, traduceri. Din 1919, timp de 16 ani, a fost director la Teatrul National din Cluj. In discursul ținut la inaugurare a numit acea zi ca fiind o zi a bucuriei, a mândriei și a reînvierii. Zaharia Bârsan e considerat a fi creatorul teatrului românesc din Ardeal. 

El consideră că nu există stat, libertate și independență fără limbă. Cu trupa sa mică, înființată în 1903, a făcut, timp de un deceniu, un periplu transilvan, susținând peste 200 de reprezentații cu un repertoriu de 40 de piese.

A murit la Cluj, in 13 decembrie 1948.

Pentru jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am ales următoarele:

Viața noastră….intri pe o ușă… și ieși pe alta. De poți face bine cât treci prin încăpere, e lucru mare!

*

Cineva mi-a spus că sunt taciturn, epigramă publicată în Antologia epigramei românești, Editura Pro Transilvania, București, 2007.

Că sunt tăcut o știu prea bine
Și nici nu pot altfel să fiu!
Ce vrei să-ți spun? Minciuni nu știu
Și adevăruri sunt puține.

*

Îndrăgostiți sub Luminile Nordului
Cântec

Cine rătăcește-n crânguri
Pe o noapte-așa senină?
- Doi amanți streini și singuri
Stelelor din cer se-nchină.

Cine murmură in șoapte
Basmul dragostei dintâie?
- Doi amanți vrăjiți de noapte
Universul îl tămâie...

Dar de ce bătrâna lună
Râde tristă peste crânguri?
- Luna știe că-i minciună 
Tot ce-și spun amanții singuri...

2023-01-15

Mihai Eminescu și câțiva brașoveni

Foto portret Mihai Eminescu, poet, prozator, jurnalist roman
Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Este considerat „poetul național al României”, iar poemul „Luceafărul” apare în Cartea Recordurilor (în 2009) ca find cel mai lung poem de dragoste.

Aron Pumnul, născut într-o familie de iobagi, la Cuciulata, lângă Hoghiz (Brașov), a ajuns la Cernăuți, în Bucovina, după o lungă carieră revoluționară. I-a fost prieten și mentor lui Mihai Eminescu – el l-a îndrumat pe adolescentul Eminescu spre poezie și l-a încurajat să-și cultive calitățile literare, fiind impresionat de setea acestuia pentru știință și cunoaștere.

Mihai Eminescu avea vârsta de 14 ani când Aron Pumnul moare; e marcat de pierderea profesorului și îi dedică o elegie, dorind să cunoască zona din care acesta provenea.

Conform studiilor consemnate de criticul brașovean Ion Itu, Mihai Eminescu preferă orașul Blaj, dar în Brașov și-a petrecut mai mult timp – a stat în Brașov timp de 140 de zile, de-a lungul mai multor sejururi. Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca Brașovul, i-a scris el junimistului Iacob Negruzzi.

Mihai Eminescu ajunge pentru prima dată la Brașov în anul 1864, cu trupa de teatru „Fani Tardini Vlădicescu” – reprezentațiile s-au ținut în sala festivă a liceului românesc. Numele lui nu apare în comentariile presei, dar prezența lui reiese din memoriile unui actor, Vlădicescu, care a scris că Eminescu nu avea un angajament concret, ci însoțea trupa în calitate de admirator entuziast.

Al doilea popas în Brașov e în vara anului 1865, cu aceeași trupă, reprezentațiile ținându-se în Sala Reduta – prezența lui Eminescu e atestată documentar: o cerere scrisă de poet, „redactată în limba germană, în stilul actelor oficiale”.

Cunoscând Biserica Sfântul Nicolae și obiceiul Junilor din Șcheii Brașovului, Mihai Eminescu scrie una dintre primele sale poezii, după cea dedicată lui Aron Pumnul: „Învia-vor voievozii”, poezie cunoscută doar dintr-o obscură publicație a istoricului brașovean Nicolae Sulică de la Târgu Mureș, din care se constată referință directă la biserica șcheiană și obiceiul Junilor.

Va ajunge în Brașov și în 1868, cu trupa lui Mihai Pascaly, fiind angajat de această dată și amintit în documente ca „Emilescu”. În beneficul elevilor șaguniști, se joacă piesa lui Dimitrie Bolintineanu: „Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni”, piesă în care a jucat ca actor și compozitorul George Ucenescu, autorul melodiei imnului „Deșteaptă-te române!”

Eminescu a fost prezent la un Maial național lângă Șinca Veche, unde au participat circa patru mii de țărani români îmbrăcați în costume populare (afirmă prof. pr. Vasile Olteanu, directorul Muzeului „Prima Școală Românească”, Brașov).

Mihai Eminescu a fost, pe rând, conțopist la tribunal, secretar particular, sufleor la teatru, bibliotecar, hamal în port, grăjdar la hotel, ziarist, devine – din 1869 (până în 1872) - student la Viena, la Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți), iar din 1872 în 1874 studiază la Berlin, susținut printr-o subvenție lunară de 10 galbeni din partea asociației culturale „Junimea”.

Debutul literar și-l făcuse deja, la vârsta de 16 ani, cu poezia „De-aș avea”, publicată în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan.

În timpul studenției la Viena a întâlnit mai mulți brașoveni, și a păstrat legătura cu ei. Incepând cu 1868, la Viena erau două societăți românești: Societatea „România”, al cărei director era brașoveanul Pandele Dima (fratele compozitorului Gheorghe Dima), secondat de alt brașovean, Aurel Mureșianu. A doua societate românească era „Societatea Literară și Științifică”. Cele două societăți vor forma mai târziu Societatea „România Jună”, unde Eminescu era bibliotecar, Ion Slavici președinte și brașoveanul Sterie N. Ciurcu era casier. Sterie N. Ciurcu (viitor medic), apreciat și ca poet, era la Viena cel care organiza petrecerile românilor și deschiderile festive ale evenimentelor, fiind supranumit „omul balurilor”. Și-a făcut doctoratul în 1877 la Viena și era un militant recunoscut pentru cauza națională a românilor din imperiu, fiind și editor al unor reviste românești. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, de Ministrul Cantacuzino; la intrarea României în război a fost întemnițat de autoritățile habsburgice și a murit în închisoare.

Aurel Muresianu apropiat al lui Eminescu director la Gazeta Transilvaniei
Aurel Mureșianu a participat alături de Mihai Eminescu la mai multe cursuri de filosofie și de gramatică comparată și au publicat în revistele vieneze ale vremii. Împreună au redactat apelul pentru marea sărbătoare de la Putna din 1871 – în ajunul sărbătoririi a 400 de ani de la înființarea mănăstirii Putna, studenții români de la Viena, Carpaților din Ardeal, Bucovina, Banat dar și din Vechiul Regat au inițiat organizarea unui prim congres ce reunea români de pe ambii versanți ai Carpaților; în pregătirea întrunirii s-au implicat și unii deputați români din Bucovina, ca parte austriacă a imperiului proaspăt trecut la forma „austro-ungară”.

Eminescu pare că avea o admirație deosebită pentru familia Mureșenilor. În „Eigonii”, câteva versuri îi sunt dedicate lui Andrei Mureșianu; în 1869 trimite la „Convorbiri literare” poemul „Mureșianul” – poemul va avea două variante, publicate în 1871 și 1876, transformându-se dintr-un poem dramatic, cu un conținut în principal patriotic și politic, într-un poem filosofic. În mai 1871 îi scrie de la Viena lui Iacob Negruzzi: am compus un tablou dramatic, a cărui figură principală e Andrei Mureșianu. Vi l-aș trimite, însă mă tem că atunci justiția va pune mâna pe mine... Meditația nocturnă a eroului, de la începutul poemului, este destinul neamului românesc, în care eroul e mereu încrezător.

Fizicianul Nicolae Teclu, președintele Societăților studenților români pentru serbarea de la Putna, este un alt brașovean pe care Mihai Eminescu l-a întâlnit la Viena.

Brașovenii Diamandin Manole și Teodor Nica au fost și ei prezenți la Universitatea din Viena, în aceeași perioadă în care a studiat acolo și poetul. Gheorghe Nica, tatăl lui Teodor Nica, a fost unul dintre susținătorii financiari ai „Gazetei de Transilvania” și unul dintre membrii fondatori ai Liceului „Andrei Șaguna”. El oferă diferite sume destinate, printre altele, în 1883, editării volumului de poezii scrise de Eminescu și susține financiar călătoriile poetului la Viena, pentru tratament.

Teodor Nica devine un apropiat al lui Mihai Eminescu. Ca bibliotecar și director al Bibliotecii din Iași, din august, respectiv, septembrie 1875, apoi ca revizor școlar, din iulie 1875 și până la căderea guvernului conservator, în iunie 1876, poetul comunică intens cu Teodor Nica - acesta ocupă postul de director în Ministerul Cultelor și al Instrucțiunilor Publice. Când Eminescu va veni ca ziarist la „Timpul”, în București, de la „Curierul de Iași”, îl va vizită pe dr. Teodor Nica, împreună cu Ion Slavici.

Același Teodor Nica se implică în obținerea pensiei pentru Veronica Micle, iubita poetului. Numele lui apare și în anul îmbolnăvirii lui Eminescu, într-un proces verbal încheiat pe 29 iunie, la locuința lui Slavici, de unde s-a luat pentru poet un costum de haine, o cămașă, o pereche de pantaloni de noapte, după care s-a aplicat sigiliu pe ușa camerei.

Constantin Popazu este un medic brașovean care a fost, și el, foarte apropiat de Mihai Eminescu. Medicul era văr primar cu criticul Maiorescu. În 1883, când sănătatea mintală a poetului se șubrezea de la o zi la alta, fiind tratat la București, la „Caritasul lui Șuțu”, unde era internat, Constantin Popazu e de părere că la Viena va fi tratat mai bine. Și Constantin Popazu și sora lui Maiorescu, Emilia (căsătorită Humpel, care deschisese la Brașov un institut francez) erau de părere că Eminescu nu e bine tratat în spitalul din București. Maiorescu, deși nu credea că tratamentul la Viena va fi util, cedând insistențelor vărului și surorii, ajutat de mai mulți prieteni, adună 3000 de franci și, la 1 noiembrie 1883, poetul pleacă spre Viena în compania prietenului A. Chibici-Revneanu și a gardianului de la spitalul doctorului Șuțu. În gară la Brașov, unde coboară pentru câteva ore, pe scările vagonului, Eminescu a strigat cu voce puternică Trăiască România unită! La fel, în gară la Viena, crezându-se tot într-o gară transilvăneană, strigă, la coborârea din tren: România liberată, România liberată! (scena e povestită de Sextil Pușcariu în „Memorii”, invocând mărturiile lui Constantin Popazu).

Internat în ospiciul doctorului Obersteiner, la Ober Dobling, după două săptămâni în care s-a aflat într-o stare „aproape alienabilă”, letargică, își revine. Îi trimite o scrisoare prietenului său Chibici-Revneanu, în care notase, printre altele: Nu sunt deloc în stare să-mi dau seama de situația cumplită în care am trecut, nici de modul în care am fost internat în ospiciul de alienați. Boala intelectuală mi-a trecut, deși fizic sunt destul de prost. Își dorea să se întoarcă în țară, unde să se sature de „mămăliga strămoșească”. Această scrisoare a lui Mihai Eminescu, considerată de Maiorescu a fi un minunat document psihologic, aflată în patrimoniul Muzeului Prima Școala Românească din Brașov, va fi prezentată publicului pentru prima dată azi, 15 ianuarie 2023, cu ocazia zilei dedicate poetului Mihai Eminescu și Culturii Naționale.

Medicul Constantin Popazu a încercat de mai multe ori să îl scoată din spital pentru vizite scurte, dar a întâmpinat refuzul categoric al poetului. O dată reușește să îl scoată la plimbare, în trăsura cu geamurile acoperite de perdele, iar cu altă ocazie îl duce în vizită la familiile a doi medici vienezi reputați.

Starea lui se ameliorează din zi în zi și dacă progresul spre bine se va face, tot așa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranță că peste puțin timp va putea ieși din institut… Eri am conversat cu el aproape o oră… De câteva zile a început a citi câte ceva.. Cu un cuvânt merge spre bine… Cred că o călătorie (poate în Italia) i-ar prinde bine, ba chiar este indicată…, îi scria Popazu lui Maiorescu în ianuarie 1884. Propunerea a fost recepționată și, ca urmare, începând cu 26 februarie, însoțit de prietenul său Alexandru Chibici-Revneanu, Eminescu pleacă în Italia. Apoi se întoarce în țară. Pentru o perioadă continuă tratamentul la Botoșani. Mai târziu, pe când locuia în București, este din nou internat în Sanatoriul Caritas. Se stinge din viață în ospiciu, la 15 iunie 1889.


Mai multe informații:
https://casasfatului.ro/2022/01/15/prietenii-brasoveni-ai-poetului-mihai-eminescu/
https://basilica.ro/mihai-eminescu-marturii-brasovene/
***

2023-01-11

Zaharia Bârsan – 145 ani de la naștere

foto portret alb-negru al prozatorului, dramaturgului, poetului Zaharia Barsan
Zaharia Bârsan (n. 11 ianuarie 1878, Sânpetru, Braşov – d. 13 decembrie 1948, Cluj) a fost dramaturg, poet, eseist, prozator, actor, regizor, fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director (în 1945 este declarat director onorific al Teatrului Național din Cluj învestire singulară în istoria teatrului românesc). A fost implicat în acțiunile reîntregirii naționale, luptând pentru drepturile românilor transilvăneni.

Tatăl lui a fost Zaharia Bârsan, mic proprietar agricol și mama se numea Maria (născută Vlădăreanu).

Se căsătorește cu actrița Olimpia Brașoveanu. Cei doi soți sunt înmormântați în cimitirul „Sfânta Vineri” din București.

*

Cursurile școlii primare le urmează în satul natal, Sânpetru; din 1889 urmează cursurile Gimnaziului superior greco-ortodox român din Brașov; între colegii și prietenii lui se numără Ion Scurtu (critic și istoric literar), Sextil Pușcariu (filolog, lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist), Ioan Lupaș (istoric, doctor în filosofie, profesor universitar), Horia Petra Popescu (poet); învață la Liceul grăniceresc din Năsăud, la Institutul Clinciu-Popa din București; examenul de bacalaureat îl susține la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. În 1901 absolvă Conservatorul de Artă Teatrală București, clasa de declamație condusă de C.I.Nottara (distribuit, încă de pe băncile Conservatorului, în diferite roluri); audiază cursurile Facultații de Litere și Filosofie a Universității din București.

Debutează cu versuri în „Convorbiri literare” (Iași) (1897). Debutează editorial cu volumul de versuri "Visuri de noroc" (1903).

Colaborează la revistele „Viața literară și artistică” (București), „Luceafărul” (Sibiu), „Falanga literară și artistică” (București), „Floare-albastră” (Iași), „GazetaTransilvaniei” (Brașov).

*

Așa cum spunea Onisifor Ghibu (profesor de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, politician, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român): în vreme ce numărul altarelor românești descreștea de la o zi la alta, Zaharia Bârsan ridica în fiecare oraș, orășel și sat românesc mai mare, câte un altar neprihănit cultului limbii naționale și frumosului artistic. Toate aceste altare vor contribui puțin câte puțin la cultivarea spiritului național și la luminarea maselor prin cultură. După Marea Unire Zaharia Bârsan va pune bazele Teatrului Național din Cluj, școală superioară de idealism și promotor al culturii române.

Alături de Zaharia Bârsan a stat Olimpia Bârsan „entuziastă propagandistă culturală, care a încântat publicul cu frumusețea limbei curgătoare și a jocului ei natural”, care a știut să acopere o gamă variată de roluri de la comedie la tragedie, iar în viața de zi cu zi să rabde cu stoicism neajunsurile vieții de artist.

*

Cea mai importantă lucrare a lui Zaharia Bârsan se consideră a fi poemul dramatic în trei acte, în versuri, „Trandafirii roșii” (1915)

(https://www.voci.ro/trandafirii-rosii-poem-dramatic-in-versuri/)
*
Am ales să copiez aici una dintre poeziile pe care le-am citit și care mi-a plăcut mult:
O să viu…
Tremur moale de perdele / M’a cutremurat de-odată… / În lumina dimineței / Mi-ai venit la geamuri, tată…

Blând ca’n vremurile bune, / Cu făptura ta cuminte / Când aveam și eu un suflet / Să mă ierte… să m’alinte...
Ce-ai rămas așa?… Ci vino! / Iar îmi stai pornit pe ducă?… / Parcă nu m-ai mai cunoaște… / Am îmbătrânit tătucă, / Uită-te mi-e fruntea arsă / Gândurile rău mă sapă; / Sunt o salcie uitată / La o margine de apă… 
M-ai lăsat în lume singur… / Câte drumuri… câtă jale… / N’a mai fost să mă’nsenine / Raza sfaturilor tale… / N-am mai întâlnit un zâmbet / Decând m’ai lăsat așa / N’a mai fost pe lume suflet/ Bun și cald ca Dumneata!
Cum te-ai dus… eram departe… / Și era ‘ntr’o dimineață, / M-ai chemat încet pe nume / Și cu ochii numai ceață / M-ai cătat prin toată casa… / – M’ai văzut într’o oglindă… / Și-ai întins zadarnic brațe… / N-au avut ce să cuprindă!…
Joacă lacrima pe geană / Și mustrarea rău mă seacă… / N-ai avut măcar norocul / Să mă vezi… așa… o leacă… / Și m-ai așteptat într-una / Tremurând de dor… de frică / Pe sub streșinile casei, / Lângă-un cuib de rândunică…
N’am venit… mi-a fost durere / Curtea să ți-o văd pustie, / Plugurile răsturnate / Și uitate… pe vecie! / Și ceaslovul de sub grindă / Și pe mama supărată / Să-ți văd câinele prin curte / Toată ziua cum te cată!… / N’am venit… crezui că-i bine / Să te las să dormi în pace… / Câtă liniște-i acolo / Printre crucile sărace… / Candelele ard sfioase / Par’c’ai fi’ntr’un cer cu stele / Și de ce să-ți stric odihna / Cu amarurile mele?…
Tată drag!… și-acum mă iartă… / Și mai vino câte-odată… / Du-te și te odihnește / Nu-mi purta de grijă tată… / N’o să treacă multă vreme / Și-o să viu și eu la tine… / Dar… mai am ceva de lucru… /Și… mi-e bine tată… bine!…
(https://www.voci.ro/o-sa-viu-poezie-de-zaharia-barsan/)

Text pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana.


Mai multe informații despre Zaharia Bârsan:
https://www.facebook.com/zahariabarsan/
https://www.voci.ro/

sursa foto (domeniu public):
https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_B%C3%A2rsan

2018-09-16

Robert Cadar a pierdut lupta împotriva cancerului

Dimineaţă, căutând ceva despre mall-ul Coresi, unde voiam neapărat să merg zilele acestea, am ajuns pe blogul lui Robert Cadar. Îl ştiam numai după nume şi după renume, dar nu ştiam că are cancer! Când am citit despre boala lui am uitat de Coresi şi am răsfoit blogul lui. (https://robertcadar.ro/alerg/ sursa foto: acelaşi blog). Când am ajuns cu cititul la tratamentul pe care urma să îl facă in Manchester am avut sentimentul că ceva nu e in regulă şi atunci am fugit să caut eventuale noi informaţii despre situaţia lui. Şi am avut surpriza neplăcută de a afla că ieri, 15 septembrie, alergătorul montan - cel care a creat comunitatea #alergBrașovul - a murit.
La Maratonul Internaţional Braşov powered by Telekom Sport  din luna mai anul acesta (a patra ediţie) s-a alergat pentru el (https://36fit.com/doneaza-robert/).
S-a născut la Codlea, oraş situat la 14 km de Braşov. De profesie era inginer, dar era cunoscut ca blogger, fotograf, ciclist, şi mai ales ca voluntar (din 2010 a fost voluntar, si a fost membru in consiliul Fundatiei Rafael din Codlea). S-a implicat mereu in promovarea diferitelor cauze umanitare, reuşind să strângă foarte mulţi bani chiar şi in perioada când chiar el avea nevoie de foarte mulţi bani. In unele cazuri făcea donaţii direct, sau prin asociaţia sa “Alerg pentru viaţă”.
În anul 2014 a fost desemnat voluntarul anului, după ce a mobilizat resurse incredibile pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, donarea de sânge, acțiuni de ecologizare și împădurire.
In ţara pe care o ştim, e de mirare că cei de la Casa de Sănătate au făcut mutre când le-a prezentat documentele necesare pentru a-i fi decontată suma de 7000 de euro, cât a cheltuit pe tratament in Franţa in anul 2017?
A alergat până acum două luni şi a continuat să mobilizeze oamenii pentru a-i ajuta pe alţii. Era in Manchester când starea de sănătate s-a înrăutăţit.
Avea 39 de ani şi s-a luptat cu o formă rară de cancer (2% din populaţia lumii), boală descoperită in decembrie 2016: melanom de mucoasă bucală. Pe blogul său descrie lupta lui împotriva acestei boli. In anul 2015 a fost diagnosticat cu o boală autoimună, împotriva căreia a ales să lupte prin sport, şi aşa a luat fiinţă clubul neoficial #alergBraşovul.
Azi, 16 septembrie, de la ora 15.00, la capela din cimitirul evanghelic săsesc din Codlea, str. 9 Mai nr 11, cei care l-au îndrăgit îşi pot lua rămas bun. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, luni, 17 septembrie, de la ora 15.00, la aceeași capelă (info despre înmormântare: mytex.ro)
Odihnească-se in pace! 

2018-01-23

Muzeul Prima Şcoală Românească. Expoziţii permanente.

La Muzeul Prima Şcoală Românească din Piaţa Unirii nr. 2-3, in Şcheii Braşovului, de luni până duminică, între orele 9:00 şi 17:00, sunt deschise expoziţiile (permanente): Anton Pann, Diaconul Coresi, Cartea şi Cărturarii braşoveni, Cartea, factor de unitate naţională, Tudor Ciortea.
La început a fost biserica amintită in cronicile din 1292, şi care poartă azi hramul Sfântului Nicolae. Construcţia şcolii a început in anul 1495 (reclădită in 1760) şi păstrează elemente ale stilului baroc. Cu siguranță, însă, şcoala exista încă din 1399, pentru că în acel an, Papa Bonifaciu vorbeşte despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care învățau şcoală de la pseudodascăli.
 […] Vechii şcheieni, care practicau un negoţ de larg răsunet cu Moldova şi Muntenia, dar ajun­seseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria şi Egipt, au protejat prin danii lăcaşul de cultură şi învăţătură, care astăzi a devenit Complexul muzeal Şcheii Braşovului. Cele aproximativ 4.000 cărţi vechi şi peste 30.000 documente precum şi numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean) (http://www.primascoalaromaneasca.ro/)
₪₪₪
Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu) s-a născut cândva între 1796-1798, la Silven, Imperiul Otoman (azi Bulgaria) şi a murit la Bucureşti in 2 noiembrie 1854. A fost poet, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat şi publicist român, compozitor al muzicii imnului naţional al României. In poemul “Epigonii” Mihai Eminescu îl supranumeşte “finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”. Între multe altele, el a scris “Povestea vorbei” (1847). In anul 1821 se refugiază la Braşov, adăpostindu-se pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şchei, unde cânta la strană. Aici îl va cunoaşte pe Ion Barac, scriitor, poet, traducător, dascăl la şcoala românească din Şcheii Braşovului, tipograf de cărţi populare din oraşul de sub Tâmpa, cel care a editat in anul 1937 primul periodic românesc din Trasilvania: Foaia Duminicii. Cei doi vor lega o strânsă prietenie. După înăbuşirea Zaverei (Răscoala de la 1821), Anton Pann revine în Bucureşti în primăvara anului 1822.
Anton Pann a pus pe muzica versurile poeziei “Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşianu prin 1842, devenită imnul României: Deşteaptă-te române! Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann şi unul din admiratorii acestuia, relatează cum în casa poetului Andrei Mureşianu din Braşov, unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac şi Vasile Alecsandri, cu toţii fiind în căutarea unei melodii pentru poezia “Un răsunet”, cel care a găsit melodia “veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă peste timp, a fost Anton Pann. Melodia era romanţa “Din sânul maicii mele”, alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Mureşianu şi despre poezia ”Un răsunet”, George Călinescu numeşte această poezie “Marseilleza română”, iar pe Anton Pann îl consideră ”acel Rouget de Lisle român”, comparându-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofiţerul francez care a compus Marseilleza, imnul Revoluţiei franceze de la 1789.
Sursa info si foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Pann
Coresi (cunoscut şi ca Diaconul Coresi) s-a născut la Cucuteni, Dâmboviţa şi a murit la Braşov, in anul 1583. A fost un diacon ortodox, traducător şi meşter tipograf român. Este editorul primelor cărţi tipărite în limba română.
Sursa info: https://ro.wikipedia.org/wiki/Coresi
Diaconul Coresi a ucenicit in oraşul Târgovişte, in oficina condusă de maestrul său Oprea, unul dintre foştii elevi ai lui Dimitrie Liubavici. O vreme chiar a condus tipografia domnească de la Târgovişte, unde a tipărit un Molitfelnic (1545), un Apostol (1547) şi un Triod - Penticostar (1558). Alege însă să îşi întemeieze o tipografie proprie, sub streaşina bisericii “Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, unde formează o adevărată şcoală tipografică, după 1559.
Sursa info si  foto: http://www.calauza.edj.ro/?p=10475
Intre anii 1556-1588 Coresi şi colaboratorii săi au tipărit  40 titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti, consfinţind astfel unitatea spirituală a acestui popor. (http://www.primascoalaromaneasca.ro/)
Compozitorul Tudor Ciortea s-a născut in 28 noiembrie 1903, la Braşov şi a murit la Bucureşti, in 3 octombrie 1982. Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă ”pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice şi cinematografiei”.
Sursa info si foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Ciortea
Spaţiul destinat compozitorului în complexul muzeal  Prima Şcoală Românească este o încăpere de mari dimensiuni compartimentată în trei alveole. Într-unul din compartimentele laterale, atrage atenţia un obiect foarte rar, o pinolă – se pare că nu mai sunt decât zece în lume. Tot aici, o litografie a operei Oedip, unul dintre cele cinci exemplare originale rămase. Acestor piese rare li se adaugă o colecţie de manuscrise donate muzeului de Vera Proca Ciortea şi câteva portrete în ulei realizate de Ion Sibianu. Nu lipsesc nici cărţile, risipite pe rafturi în întreaga încăpere, şi nici icoanele pe sticlă din secolul al XVIII-lea, specifice Şcheiului.
Sursa info: http://www.primascoalaromaneasca.ro/complexul-muzeal/muzeul-tudor-ciortea/
Liceul Vocaţional de Muzică din Braşov a fost numit cu numele compozitorului.
₪₪₪
Între multe altele, mai pot fi văzute aici partitura primei operete româneşti, Crai Nou, compusă de Ciprian Porumbescu

o Biblie din anul 1688
Sursa foto despre Prima Şcoală Românească: Braşov, oraşul sufletului meu.
Îmi place şi soba, aşa că am ales-o din albumul amintit mai sus ca sursă foto. 

2018-01-18

Tenor la braserie

Până ieri nu am auzit de tenorul Mircea Vanca. O fi rău, o fi bine? Cui îi pasă? :) Nu sunt fanul stilului, dar îmi place să ştiu câte ceva despre una alta… mai ales dacă are legătură cu oraşul de la poalele Tâmpei. Şi dacă tot am descoperit, trec informaţia aici, in “albumul cu amintiri” zis şi blog.
Asociaţia Dacia Folk a fost înfiinţată in anul 2013 şi a organizat diferite evenimente culturale in Braşov, şi prin alte părţi. Primul eveniment Cenaclul Dacia Folk din acest an i-a avut ca invitaţi pe Mircea Mickael Vanca şi prietenii. Evenimentul s-a desfăşurat in 17 ianuarie la Luther Brasserie & Lounge Braşov din Piaţa Sfatului Nr.10.
Mircea Mickael Vanca, acum in vârstă de 57 de ani, este un artist (tenor) braşovean revenit in ţară după 30 de ani (de fapt, se împarte între Franţa şi România). A pierdut cetăţenia română in anul 1985, când a ales să plece din ţară. Nu i-a fost uşor dar a reuşit să răzbată. A cântat pe cele mai mari scene ale operei alături de Placido Domingo, Angela Gheorghiu sau Montserrat Caballe. Vorbeşte opt limbi şi cânta la aproape orice instrument îi cade in mână. Primele lecţii de muzică le-a făcut la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa de flaut, apoi s-a îndreptat spre jazz. A luat lecţii de canto iar la vârsta de 18 ani a debutat pe scena Festivalului de Jazz 1975 de la Sibiu. A iubit şi folkul o bună vreme. A fost printre cei din prima generaţie a Cenaclului Flacăra, în 1975, unde a ajuns împreună cu Gheorghe Gheorghiu, care îi este şi azi un bun prieten.
Mai multe despre Mircea Mickael Vanca aici:
sursa foto:
Localul Luther Brasserie & Lounge este printre cele mai reuşite din Braşov şi este amenajat într-o clădire istorică, unde a funcţionat cândva restaurantul Luther, restaurant frecventat in secolul al XIX-lea in special de medici, profesori şi avocaţi. Restaurantul a fost deschis in 20 februarie 2016 şi a găzduit mai multe evenimente culturale. E deschis in fiecare zi, de la ora 9:30 la ora 23:30. 

2018-01-15

Prin Braşov in 15 ianuarie 2018

E luni. Se zice că luni nici iarba nu creşte, nici la poliţie nu-i deschis. :) Nu ştiu cum e in alte părţi, dar aici creşte şi iarba, e deschis şi la poliţie, doar că nu ninge! Sunt şi unele spectacole – fără cele pe care le dau, mai ales in zori şi noaptea, copiii şi adolescenţii care-şi au adăpostul prin gară, pe acoperişurile chioşcurilor de pe peroane, prin gurile de canal, prin scările blocurilor sau pe cine ştie unde şi care inspiră cu nesaţ din pungile cu aurolac.
Stelele luminează la fel calea tuturor...
Azi, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naţionale, ziua in care s-a născut Mihai Eminescu (1850).
Cu această ocazie a Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Casa Mureşenilor, Piaţa Sfatului nr. 25, organizează un recital de muzică și poezie, începând cu ora 17. Programul cuprinde lucrări din creația compozitorilor George Enescu și Ciprian Porumbescu, interpretate de Liliana Iacobescu – pian și Magdalena Lazăr – vioară, și poezii de Mihai Eminescu, recitate de actorii George Custură și Gabriel Costea.
Tot aici, până la sfârşitul lunii ianuarie, poate fi vizitată expoziţia “Poveştile arhivei” (8 expoziţii speciale):
1. Pentru o istorie a imnului naţional – informaţii despre autorul poeziei “Un răsunet”, Andrei Mureşianu, şi despre cum “Deşteaptă-te române!” a devenit imnul naţional al României începând cu anul 1990.
2. Serviciile poștale în trecut - informații despre începuturile serviciilor poștale în lume, serviciile poştale din Transilvania secolului al XIX-lea, detalii despre activitatea oficiului poştal braşovean.
3. Sigiliul – garanția originalității – despre fondul de sigilii al muzeului; informaţii generale legate de folosirea sigiliului, o clasificare în funcţie de modul de aplicare a peceţii, descrieri ale celor mai importante peceţi din Arhiva Mureşenilor.
4. Fotografia între album de familie și document istoric - scurt istoric al fotografiei și al evoluției sale, de la descoperirea italianului Porta a obiectivului până la fotografia color; vor fi prezentate fotografii de epocă, cărți poștale ilustrate cu Brașovul de altădată, clișee de sticlă, fotografii stereoscopice vechi, aparate de fotografiat de epocă, dar și contemporane.
5. Tipografia ”A. Mureșianu” - La sfârşitul anului 1887 ziarul Gazeta Transilvaniei îşi anunţa cititorii că, începând cu anul 1888, va fi editat în tipografia “A. Mureşianu”. Noua tipografie funcţiona în casa familiei Mureşianu din Piaţa Sfatului, azi, Muzeul Casa Mureşenilor Braşov. Maşina tipografică era adusă de la Viena, cernelurile din Germania iar hârtia provenea din diverse centre precum Pesta, Viena şi Braşov.
6. Auziţi, vedeţi, miraţi-vă! Expoziţie de publicitate - vizitatorii sunt invitaţi să cunoască începuturile publicităţii în Transilvania prin intermediul anunţurilor publicitare. Sunt surprinşi primii 100 de ani de apariţie ai Gazetei de Transilvania / Gazetei Transilvaniei (perioada cuprinsă între 1838-1938).
7. Copiii și copilăria de altă dată – anii 1900; fotografii de epocă reprezentând copii, documente ale vremii, situații școlare, cărți și studii ce s-au ocupat de această problematică.
8. Dansul de societate “Romana” – expoziţia prezintă povestea elegantului dans de salon compus în toamna anului 1849 de profesorul Iacob Mureșianu şi care s-a dansat în mod oficial la balul “Reuniunii Femeilor Române” în iarna anului 1851, iar apoi la toate balurile, seratele și recepțiile din Ardeal, Maramureş, Banat, Crişana sau la balurile studențimii românești din Budapesta și Viena, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa info: http://muzeulmuresenilor.ro/2017/12/11/expozitia-povestile-arhivei-3/
₪₪₪
La Teatrul Sică Alexandrescu (in Piaţa Teatrului nr. 1), se joacă All Inclusive, o comedie in regia lui Vlad Zamfirescu; scenografia de Mădălina Marinescu. Preţul biletelor: 80-100 de lei.
Teatrul Arlechino (Teatrul de păpuşi), str. Apollonia Hirscher nr. 10,  organizează cea de a VIII-a ediţie a “Porţilor deschise”. In Ziua porţilor deschise sunt invitaţi la teatru toţi cei care doresc să pătrundă in spatele cortinei – vizite organizate de actorii teatrului, in culise, in cabinele actorilor, in sala de repetiţii şi in atelierele de creaţii. Copiii vor putea interacţiona cu actorii şi păpuşile din spectacolul Cine a furat fulgii de nea?, regia Georgeta Lozincă.
Evenimentul se va desfăşura intre 9:00 şi 16:00. Intrarea este liberă.
De la ora 16, lansare de carte: “Cronica unui negustor de sânge”, de Yu Hua, la Institutul Confucius al Universităţii Transilvania Braşov (Bd. Eroilor nr. 29). Romanul surprinde drama “omului nou”încă ataşat de vechile credinţe, in timpul celor mai frământaţi ani ai Chinei maoiste. Lansarea de carte are loc in cadrul ŢConferințelor de cultură și civilizație chineză”. Cartea va fi prezentată de prof. dr. Luminița Bălan, sinolog, director al Institutului Confucius al Universității din București și traducătoarea romanului, Denisa Comănescu.
₪₪₪
La Sala “Patria” – Cinemateca – Seara Filmului European. Se va derula filmul Pătratul (Suedia, 2017), in regia lui Ruben Östlund. Filmul a câştigat Palme d'Or la festivalul de la Cannes, 2017.

Desigur, şi in Braşov sunt multe expoziţii permanente, despre care (poate) voi scrie in alte zile. 

2017-09-06

Obiective culturale in apropiere de Piaţa Sfatului (IV)

Zona Centrului Vechi este un izvor de istorie - cred că nu există clădire veche care să nu aibă ceva interesant de spus despre oamenii care au locuit acolo sau au trecut acele praguri, despre vremurile apuse…
E fascinant să ştiu că Mihai Viteazu a păşit in Casa Sfatului din Braşov, că Vlad Ţepes s-a îndrăgostit de o săsoaică şi a poposit într-o casa de pe… ş.a.m.d.
Primul Palat Czell (stânga-jos)
Mai aproape sau mai departe de Piaţa Sfatului, între multe altele:
La intersecţia Bulevardului Ferdinand (bd. Eroilor azi) cu Şirul Inului (str. Mureşenilor azi), pe locul vechii Porţi a Vămii  (peste drum de Rectorat), se află primul palat Czell, construit in 1901 (e cunoscut ca locul unde a fost “Groapa cu bere”, la subsolul fostului restaurant “Ursu” – proprietar a fost Nicolae Cătănoiu, tatăl poetului Nicholas Catanoy, stabilit in Germania). Palatul are două etaje, turnuri şi basoreliefuri cu îngeri şi sori. I se spunea chiar ”Palatul Soarelui“. Azi, clădirea e destinată locuinţelor şi spaţiilor comerciale. Practic, fraţii Czell nu au ridicat aceste palate pentru a locui in ele, ci pentru a le închiria celor cu dare de mână, ca locuinţe sau ca spaţii de lucru sau comerciale.
Al treilea palat Czell, ceva mai modest, se află pe str. Mureşenilor, a doua clădire după Biserica Romano-Catolică – e usor de recunoscut dupa ornamentele dantelate. Al doilea palat Czell construit este astăzi sediul Băncii Naţionale Braşov.
Primul Palat Czell (stanga; sec. XIX)
Alte clădiri cu istorie, personală sau de interes general:
Biserica Sf. Petru şi Pavel; Palatul Spitz (cum i s-a spus in primele decenii ale secolului trecut), pe Mureşenilor nr. 5, edificiu ridicat in anul 1912 de Albert Spitz, unde a locuit poetul Ştefan Baciu după ce familia a părăsit locuinţa de pe str. Michael Weiss. In fundul curţii acestei clădiri se afla o locuinţă stilată, unde a locuit Valeriu Negrilă, unul dintre medicii ginecologi apreciaţi de urbe. La nr. 7 se află clădirea care adăpostea hotelul Europa, nu cel mai luxos, dar apreciat de negustorii care veneau la târg pe Poarta Vămii – clădirea va fi transformată in cinematograful Corso (numit după 1950, Popular). Tot înainte de naţionalizare, la nr. 8 era deschisă Casa de mode “Samuel” (pentru femei, in special), iar la nr. 9 era croitoria pentru domni a lui Aron Zsigmond. La capătul străzii Mureşenilor (spre Livada Poştei) se află un edificiu fastuos, construit între 1881-1884, in stil neorenascentist, după proiectul arhitectului Peter Bartesch – iniţial a fost Palatul Institutului General de Pensii, acum e sediul Rectoratului Universităţii “Transilvania”; in perioada interbelică fiinţa la parter elegantul restaurant cu terasă “Transilvania” al cărui proprietar era Moise Popa. La etaj a functionat Prefectura.
Palatul Spitz (sursa) 
Casa memorială Gheorghe Dima, pe Şirul Gheorghe Dima nr. 3, inaugurată in anul 1960 in fosta locuinţă a lui Gheorghe Dima. Incinta adăposteşte documente originale, afişe de concert, partituri, mobilier vechi, pianul şi alte obiecte personale ale artistului. Prima cameră expune fotografii ale compozitorului împreună cu colegii de studio din Germania şi diploma de absolvire a Conservatorului din Leipzig (28 iulie 1880).
Gheorghe Dima (28 septembrie 1847 – 4 iunie 1925) s-a născut in Şcheii Braşovului şi a murit la Cluj; a fost compozitor, dirijor şi pedagog român. In tinereţe a cântat la operele din Klagenfurt şi Zurich, ulterior s-a întors in ţară şi a practicat ca profesor de muzică şi dirijor, fiind director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări (1875–1879; 1899–1914) – dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov a fost un timp Ciprian Porumbescu (n. 2/14 octombrie 1853 – d. 6 iunie 1883, care a locuit in oraşul de la poalele Tâmpei între 15 noiembrie 1881 - 15 noiembrie 1882).

sursa fotografii: 
Dumitru Agachi (Palatul Spitz)

Bibliografie

"Brasov: scurta istorie ilustrata a evolutiei urbane", Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
“Brasovul de altadata”, Sextil Puscariu;
“Strazi, case, oameni din Brasov”, de Steluta Pestrea Suciu
Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro/mobil/?stiri&p=mozaic&sID=132897; 

2016-12-10

Felinare, străzi, parcuri, pieţe şi oameni

Ideea felinarelor am preluat-o de la pandhora, si cand am gasit fotografiile nu m-am multumit doar sa le postez pentru ca prea se impleteau multe in mintea mea.
In 1804, prima solutie de iluminat public pentru Brasov a fost utilizarea felinarelor cu ulei.
Descoperirile care permiteau iluminatul public cu gaz de huila se datoreaza lui Philippe Lebon (1791) si lui William Murdoch (1792). Prima strada din lume iluminata cu gaz a fost Pall Mall din Londra, in 1807. Nu stiu cand a fost introdus iluminatul public cu gaz in Brasov, dar pe una dintre laturile Pietii Prundului din Brasov se afla un stalp din fier, ca dovada a iluminatului public cu gaz aerian; inscrisul de pe stalp informeaza curiosii ca a fost lucrat in atelierele fratilor Schiel in Kronstadt.
In octombrie 2015, Brasov devenea primul oras din sud-estul Europei acoperit integral de un sistem de iluminat public coordonat prin telegestiune*. Se pregateste pentru iluminatul cu LED.
Restaurantul Gaura Dulce e situat pe strada Piata Sfatului 12-14, in spatele restaurantului “Cerbul Carpatin”. Birtul, pe vremuri, era deschis dis-de-dimineata, pentru negustori, in special. Specialitatea brasoveana care se servea acolo: flechii. Carnea proaspata era fripta pe gratar, taiata in forma de taietei, peste care se presarau sare si piper, apoi se stropeau cu vin si borviz (in maghiara; pe româneşte: apa minerala). Gratarele sfaraiau non-stop la Gaura Dulce. Cine intreba pe atunci unde este Gaura Dulce i se spunea s-o caute in fundul Cerbului – dar nu pentru ca era in spatele acestui restaurant se numea asa, ci pentru ca acolo puteau fi intalnite “fetiţe” ieftine (până la venirea comunistilor prostitutia era legala si in Brasov) – pe langa multe restaurante functionau pe atunci case de toleranţă.
Strada Apollonia Hirscher se deschide dinspre Piata Sfatului – si pe aici se poate ajunge la restaurantul Gaura Dulce. Dinspre Piata, pe stanga, se afla Cerbul Carpatin (cladire din secolul al XVI-lea), iar in dreapta e Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566).
Apollonia Hirscher, cea care da numele strazii, a fost una dintre cele mai interesante figuri din istoria Brasovului. A trait in secolul al XVI-lea si a fost cea mai bogata femeie din Cetate, fapt remarcat mai ales dupa moartea sotului, Lucas Hirscher (1482-1541), negustor si jude al Brasovului, castelan al cetatii Branului. A facut parte din Patricianatul Sasesc al vremii – ceea ce nu era tocmai obisnuit pentru o femeie, asa cum nu era obisnuit nici faptul ca o femeie sa se ocupe cu negustoria, dar dovedindu-se comerciant abil si negociator desavarsit a reusit sa se impuna. Afacerile derulate de ea se intindeau pana in Austria si Turcia. A intemeiat multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei brasovenilor – mai ales dupa moartea fiicei. Printre donatii se numara si “Casa Negustorilor” (numita si “Casa Hirscher”), actualul restaurant “Cerbul Carpatin” - partea dinspre actuala str. Apollonia Hirscher se numea “Podul Bătuşilor” (bătuş avea sens de cizma – prin extindere pantofar); podurile denumeau centrele de vanzare a produselor, deci Podul Bătuşilor era locul unde se comercializa incaltamintea mesterilor brasoveni (la etajul “Casei Negustorilor”, cea mai mare cladire din oras la acea vreme).
Pe aceasta strada este si Centrul Cultural “Reduta”.
Strada Sfântul Ioan, din str. Republicii (dinspre Modarom) e prima spre dreapta; s-a numit candva Johannis Gasse si Maiakovski. Pe aceasta strada, la nr. 7, se afla Biserica Franciscana, cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, alaturi de manastirea pe care o deserveste. Monument din secolul al XVI-lea (stil gotic), refacut in secolul al XVIII-lea cu elemente in stil baroc – loc de inchinaciune si pentru ortodocsi, de Sf. Anton, considerat “mare facator de minuni”.
Manastirea franciscana a fost fondata in jurul anului 1507. In anul 1530 calugarii franciscani au fost alungati din Brasov, fiind suspectati de simpatii prohasburgice (ca o consecinta a Bataliei de la Feldioara). Biserica a fost secularizata de orasul Brasov, care a adoptat reforma luterana. Marele incendiu din 1689 a produs importante stricaciuni si acestui lacas. In anul 1724 franciscanii au revenit la Brasov.

Peste drum de biserica, la nr. 16, a locuit candva colonelul scriitor Mircea Petala, nascut la Galati in 1899, intr-o familie cu radacini istorice. Venit la Brasov, e numit seful militar al Regionalei CFR Brasov ce cuprindea zona Fagaras, Tarnava Mare, Trei Scaune si Harghita.. Dupa 1944, cu mari sacrificii, punandu-si viata in pericol, a sustinut miscarea de rezistenta din muntii Fagaras. Mircea Petala a semnat lucrarea “Frica in razboi” (1937), cu un cuvant introductiv de N. Iorga. A murit in 1945 si e inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. (Strazi, case, oameni din Brasov, de Steluţa Pestrea Suciu, Ed. Foton, Brasov, 2011). Fratele lui, George Petala, a locuit in vila Beer.

La nr. 10 a locuit dr. Ioan Vintilă (1889-1973), care a fost medic intr-o circumscriptie care includea si Scheiul, iar scheienii – carora nu le intra usor cineva in gratii – aveau despre el numai cuvinte de lauda.
S-a nascut la Rasnov; tatal lui era oier. Invatatorul sau, intuindu-i calitatile intelectuale a sfatuit familia sa il trimita sa invete carte la Gimnaziul Romanesc din Brasov (a luat fiinta la 1 noiembrie 1850). In 1908 termina studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj, unde face anul I, apoi continua la Budapesta, Viena si Innsbruck. In primul razboi mondial e mobilizat ca medic si merge in linia intai, ajungand pe frontul din Italia. E obligat de imprejurari sa faca chirurigie. Dupa 1918 ajunge medic la Sfantu Gheorghe, apoi la Codlea si la Brasov, unde cumpara cu bani partial imprumutati de la rude casa de pe str. Sf. Ioan, unde deschide si cabinetul. Usa lui era deschisa zi si noapte, la propriu si la figurat. Pe unde a trecut a lasat ceva din sufletul sau. In 1944 i se confera Ordinul Steaua României in grad de Ofiter. Desi era prieten cu Iuliu Maniu a stat departe de politica. (din Strazi, case, oameni din Brasov).

Pe locul unde azi e parcarea din spatele hotelului “Aro Palace” se intindea un sir de case, majoritatea cu parter si etaj, dar au fost demolate pentru sistematizarea zonei.  
Parcul “Nicolae Titulescu, numit dupa marele diplomat român inmormantat in curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şchei (biserica din anul 1292). Parcul dateaza de prin anul 1885; a fost loc viran candva, in apropierea Porţii Vămii (unde azi incepe str. Mureşenilor, dinspre Livada Poştei). Era locul unde opreau carele sătenilor care veneau cu marfa la târgul din cetate. In zona era candva si un lac, numit Lacul vrajitoarelor.

Parcul e situat intre Bd. Eroilor (hotel “Aro Palace”, hotel “Capitol”) si str. Nicolae Iorga (strada pe care se afla Biserica Buna Vestire, 1936); in apropiere sunt Cercul Militar (Casa Armatei), Rectoratul (in Livada Postei), Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, primaria, Piata Tricolorului s.a.
Sunt in parc locuri special amenajate pentru copii, un spatiu special amenajat pentru jucatorii de sah, fantana arteziana cu bazin mare, statuia politicianului Nicolae Titulescu (ce si-a dorit sa fie inmormantat la Brasov), poetului Stefan Octavian Iosif (originar din Brasov), epigramistului, poetului s.a. Cincinat Pavelescu (a locuit, spre finalul vietii, in apropierea Bisericii Negre).
 
Parcul porumbeilor
Parcul Eroilor (unde sunt inmormantati cei ucisi in Decembrie 1989) sau Parcul porumbeilor, in apropierea primariei; si azi se aduna aici multi porumbei, dar parca nu asa de multi ca atunci cand eram copii si hraneam porumbeii, apoi ii alergam.
Piaţa Unirii din Şcheii Brasovului. Până la 1944 s-a numit Piata Prundului, nume dat de la prundisul adus de apele care curgeau de la Pietrele lui Solomon si formau prundis in piata, sediul central al fostului sat Şchei.
In Piaţa Unirii nr. 2-3 e situata “Prima Şcoală Românească”, intr-o cladire ridicata in anul 1495 si recladita in 1760. Inceputurile scolii ar putea fi undeva prin secolele XI-XII. O dovada este un manual, de 700 de pagini, numit ”Omiliar”, o carte despre virtuti, semn ca, inainte de toate, scoala te invata sa fii om. Cu siguranta, scoala exista la 1399, pentru ca in acel an, Papa Bonifaciu vorbeste “despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care invatau scoala de la pseudodascali”. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean).
Intre altele, aici se află o troiţă** ridicata (in 1738) de capitanul Ilie Birt, un personaj controversat al Brasovului, care a trait pe la 1700. A fost si contrabandist de alcool, avea si o carciuma, dar refuza sa plateasca taxe sasilor, tratandu-i cu bataie pe functionarii care-i bateau la usa sa-i ceara impozite. Românii l-au poreclit “Birt”. Pentru ca avea grad de capitan in armata austriaca sasilor nu le prea dadea mâna sa-l inchida la inchisoarea care era atunci la Casa Sfatului (unde se afla si o camera de tortura).
Cum castigau o victorie impotriva turcilor, cum ridica Ilie Birt o troiţă, pe care oamenii Magistratului veneau si-o daramau – asa ca a construit una in faţa casei sale.
Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar si pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a aparat scoala româneasca si a ridicat troiţe. In secolul XVIII s-a dus până la Imparat, la Viena, sa-i ceara separarea administrativa si juridica a Şcheiului de Cetatea Brasov – visa la Republica Şchei.
In Piata Unirii (Prundului) se mai afla si statuia soldatului român, in memoria eroilor din primul razboi mondial, monument ridicat in anul 1939 la initiativa “Reuniunii femeilor române”.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
* Telegestiunea – telemanagementul - defineste un concept ce grupeaza functiuni de monitorizare, comanda si transmisie de date, prin adaptarea iluminatului in functie de nevoile specifice ale beneficiarilor: reducere nivel de iluminare pe paliere orare functie de anotimp, de gradul de ocupare a zonei, trafic - pe diverse tipuri de zone urbane- nevoile mai mari de securitate duc la un necesar de iluminare mai mare etc.
** Troiţă - cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o constructie mica), asezata la raspântii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.
(clic pe foto pentru marire)