Penitenciarul din Sighet era considerat unitate de muncă specială, cunoscută sub numele de colonia Dunărea, dar era, în realitate,
un loc de exterminare pentru elitele ţării şi în acelaşi timp un loc sigur, de
unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin
de doi kilometri. Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi
mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire.
Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi
să stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără
lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea
numai cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.
Detinuții comunicau de la celulă la celulă cu alfabetul
Morse, bătând în perete sau în țevile de calorifer, discret, să nu fie prinși și
astfel aflau, între altele, cine este alături de ei.
În anul 1993 Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei
închisori și a transformat-o în muzeu: Memorialul
Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Dacă doresti sa participi, publică într-un articol
pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in
oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda".