Munți oglinditi. Kananaskis. RiO

Reflexii in oglindă e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Foto: https://pixabay.com/users/rockymountaintoyreview-51204440/

Kananaskis (se pronunță Can-a-nass-kiss), Țara Kananaskis (K-country, cum o mai numesc localnicii) e un ținut în Alberta, Canada, care găzduiește parcuri montane din Munții Stâncoși Canadieni.

(https://www.albertaparks.ca/parks/kananaskis/kananaskis-country/)

Vârfurile zimțate și văile in formă de U din Țara Kananaskis au o vechime de 12 mii de ani, din ultima era glaciară; au apărut pe măsură ce ghețarii groși de kilometri, vechi de milioane de ani, au început să se topească. Munții s-au format în circa 200 de milioane de ani. Roca e in principal calcar, format în mai ales din straturi de creaturi marine fosilizate, creaturi care au trăit cu milioane de ani în urmă în marea interioară care acoperea sudul Albertei.

Dovezile arheologice arată că acolo au locuit oameni cu 8000 de ani în urmă. Acum circa 150 de ani, căpitanul John Palliser (geograf, explorator, vânător irlandez) a ales denumirea Kananaskis pentru regiune. (https://www.biographi.ca/en/bio/palliser_john_11E.html)

Crescuti printre pietre. RiO

Pare că întâlnim viața și unde ne așteptăm mai puțin; așa consider, conform imaginilor alese pentru Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/olliwittmann-51421379/

Aurora boreală (aurore polare sau luminile nordului) e o priveliște destul de rară (în septembrie și martie pot fi văzute mai des aurorele boreale; cercetătorii afirmă că în acest an vor fi mai intense, mai dese cavde obicei - ceva legat de ciclul Soarelui, o dată la 11 ani).

Luminile nordului le-am văzut numai in poze și filme; văzute chiar și numai filmate le consider fascinante. Aurora boreală e imprevizibilă și misterioasă - știu cum se formează, dar tot o consider misterioasă; e mereu altfel și când apare, noaptea (între orele 19 și 2 se zice că avem șansa să ne bucurăm de frumusețea lor), senzația cred că e... greu de descris în cuvinte. Aurora boreală apare din senin, căzând ca o ploaie argintie pe cerul nopții, învolburându-se, dansând pe orizont grațioasă, delicată și tăcută. Luminile nordului strălucesc o vreme, apoi dispar. Rămâne numai amintirea lor și cred că această amintire rămâne mereu cu cei care le-au văzut în realitate - o amintire uimitoare, specială, unică.

Gnom langa apa. RiO

Ador spiridușii (și basmele), și-am adus un Gnom aici, la jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto făcută cu IA: https://pixabay.com/users/elf-moondance-19728901/

Gnomii sunt spirite supranaturale de mici dimensiuni; trăiesc sub pământ, în peșteri, dar și în alte locuri greu accesibile, ascunse. Se bucură de grădini și de păduri; se pot adapta la majoritatea condițiilor de viață cât timp există hrană suficientă - sunt vegetarieni. Există mai multe tipuri de gnomi: de pădure (se arată extrem de rar omului), de grădină (acestuia îi place mai mult omul și îi place să spună povești), de fermă, de casă, de dună, de munte ș.a. (unii locuiesc în copaci, unde au o intrare secretă).

Nu sunt văzuți pentru că vor să se ascundă de oameni - îi consideră pe oameni risipitori de resurse care distrug mediul înconjurător, lumea gnomilor, între alții. Totuși, ocazional, îi ajută pe oamenii care sunt harnici și demni. În unele tradiții, gnomii îi ajută pe oameni să-și aranjeze grădinile, intervenind în timpul nopții; în timpul zilei se transformă in piatră - se presupune că gnomul s-ar transforma in broască atunci când soarele se ridică pe cer, dar e mai răspândită credința că puterea razelor de soare il transformă in piatră.

Uneori sunt răutăcioși, jucându-le feste oamenilor și altor ființe, dar nu sunt răi. Sunt deținătorii unor cunoștințe străvechi și au faima de a fi înțelepți

Cine are grădină - reprezentare a lumii naturale - poate fi sigur că sunt pe acolo câțiva gnomi. 😊 Conform folclorului, gnomii sunt protectorii pământului și comorilor; in subteran, ei păzesc metalele și pietrele prețioase - sunt meșteșugari și artizani pricepuți când e vorba de prelucrarea metalelor și pietrelor prețioase. Sunt cunoscuți ca muncind din greu.

În timp ce gnomii de gen masculin își văd de prelucrarea metalelor și a pietrelor și se mai arată prin grădini, gnomii de gen feminin rămân în subteran, unde au grijă de adăposturi, de copii și unde pregătesc plante medicinale.

Gnomii sunt gardienii pământului, dar nu numai. Ei au grijă de case, de grădini, de natură, protejându-le de hoți, împiedicând dăunătorii să facă ravagii. Sunt considerați "aducători de noroc", motiv pentru care unii oameni așază în grădinile lor pitici din piatră.

Printre insule. RiO

O imagine care ilustrează o parte din insulele Lofoten din Norvegia. De pe muntele Reinebringen, aflat pe insula Moskenesøy, se poate vedea cel mai bine peisajul splendid al fiordurilor și munților din zona - afirmă cei care au fost acolo.

Reinebringen nu e un munte care poate fi urcat ușor, deși în 2022 a fost terminat șirul de trepte săpate în piatră (circa 1800 de trepte). Accesul pe munte e permis din mai până în septembrie, recomandate fiind lunile iunie-august. În timpul iernii e foarte periculos. Creasta e destul de îngustă și nu e recomandată admirarea peisajului stând prea aproape de margine.

Imaginea am luat-o de pe site-ul cu poze care sunt oferite de autori fără drept de autor (https://pixabay.com/users/xiserge-15871962/) și o prezint în jocul Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit acum de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Cine știe?! Poate, într-o zi, voi ajunge și în zona fiordurilor din Norvegia.

Momente la RiO

Reflexii in oglindă (RiO) e un joc cu imagini care cuprind reflexii in oglindă, sclipiri. E inițiat de SoriN e găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

https://pixabay.com/users/summa-2019693/

https://pixabay.com/users/9nails-20062995/

https://pixabay.com/users/noupload-2404633/

Cap si coada de balena cu cocoasa. RiO

O balenă cu cocoașă, deși mare (13-14 m lungime) și grea cât un autobuz, e foarte agilă datorită protuberanțelor (tuberculi) de pe marginile înotătoarele foarte lungi. Poate fi întâlnită în toate oceanele.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/makabera-6773476/

Pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate am ales doar poze cu capul și coada unei balene cu cocoașă pentru că acestea aveau cele mai clare reflexii, dar și pentru că mi se pare hazliu să o prezint așa.

Costumat, pe alta planeta. RiO

Fiind în imposibilitatea de a accesa pe FB pagina preferată, cu și despre orașul natal: Brașov, orașul sufletului meu, aduc și la jocul Reflexii in oglindă - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate - fotografii cu licență "la liber" încărcate de autori pe câteva site-uri.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pizar_heryanto-12044322/

Ce îmbătrânește mai repede: capul sau picioarele? Luând în considerare relativitatea timpului și ceea ce au descoperit cercetătorii, capul îmbătrânește mai repede. 

Timpul trece mai repede la altitudini mai mari in câmpul gravitațional al Pământului. Nu vizibil, sesizabil, dar trece. In vârf de munte - și în cosmos - timpul se scurge mai repede, diferențe calculate în milisecunde. De la spațiu până la vârful munților, s-a măsurat diferența și Einstein a făcut-o exact. Vă zic ce am citit candva pe scientia.ro. Chestiunea e explicată de teoria relativității. 

Ce e mai scump si mai frumos? RiO

Ce e mai scump și mai frumos în viață? Vă gândiți la aur? Cu aur poți cumpăra orice: flori, cai, palate, pietre scumpe, sclave și sclavi. Dar apa sărată se va îndulci dacă arunci flori in ea? O să mă înțelegeți când vom călători în deșert. Cu aur cumpăr oameni și animale. Animalele lipsite de glas trudesc pentru mine. Bine! Dar apoi, spiritele rele mă ispitesc să ies de pe drumul bun, și nu mai văd nimic altceva decât nisip galben, sau crusta sărată a Deșertului Negru... Și cel mai îngrozitor chin al oamenilor se apropie: Setea! Știți ce este setea, tinere domn? Oh! Să vă păzească Allah! Să n-o cunoașteți vreodată! Setea este sare presărată pe inima care abia mai bate, setea e foc în măruntaie, setea e praf in sânge, setea e geamătul cleios.

Setea e mai grozavă decât năvălirea tătarilor de pe vremea lui Gingis han. Animalele cad în nisipul fierbinte al deșertului. Oamenii slăbesc in puteri și se fac răi: înfig pumnalul in trupul animalelor ca să bea sângele încălzit de febră. Și eu șed aici cu bucata mea de aur. Ce pot să fac cu ea? Nimic!

Vă spun: cel mai scump și mai frumos lucru pe lume e apa! Acum râdeți, dar într-o zi veți înțelege adevărul spuselor mele.

Sursa foto 1, 2: https://pixabay.com/users/antranias-50356/

Sursa foto 3: https://pixabay.com/users/chf-de-554931/

Textul scris cu albastru e copiat din romanul Uluitoarele aventuri ale lui Marco Polo, de Willi Meinck, tradus de Romulus Guga și Ileana Foișoreanu; Editura Dacia, București, 1986.

Nasr-ed-din, un bătrân conducător al unei caravane, îi spunea tânărului Marco Polo ce înseamnă setea în deșert. Caravana urma să străbată zone deșertice spre regatul Kirman (azi, Kerman, provincie in Iran).

La sfârșitul săptămânii trecute am citit avertismentul UNICEF cu privire la copiii din Gaza, care riscă să moară de sete... Cumva, a fost inerent să aleg aceste imagini și acest text pentru Reflexii in Oglindă, un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. Apa e atât de prețioasă! Când vă e foarte sete încercați să vă refuzați acest lichid timp de o oră... Veți reuși să rezistați setei doar dacă aveți antrenament. 😊

Doua stiluri de viata. RiO

Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN, găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

sursa foto: https://pixabay.com/users/jplenio-7645255/

sursa foto: https://pixabay.com/users/konpik-25133414/

Iepurele de pe Luna. RiO

Se spune că privind cu atenție Luna plină putem vedea, in unele nopți, Iepurașul de Jad care, in folclorul chinez, e companionul zeiței Chang'e (care locuiește în Palatul Lunii) și cel care prepară elixirul nemuririi.

Iepurele de Jad e un simbol comun în diferitele zone din estul Asiei, dar legendele care îi sunt asociate diferă, mai mult sau mai puțin. Una dintre legende o scriu aici, cu ocazia jocului Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Împăratul de Jad s-a deghizat într-un bătrân sărac, flămând, și a cerut mâncare de la maimuță, vidră, șacal și iepure. Maimuța a adunat fructe și i le-a oferit; vidra i-a dat pește, șacalul a prins o șopârlă. Iepurele a putut aduna doar iarbă, dar știind că oamenii nu se hrănesc cu iarbă s-a sacrificat pe sine aruncându-se in focul pe care acel bătrân flămând îl aprinsese. Dar iepurele nu a ars. Impresionat de sacrificiul iepurelui, bătrânul s-a dezvăluit ca fiind Împăratul de Jad și în semn de prețuire l-a trimis pe Lună, pentru a deveni nemuritor. Iepurele a devenit mai apoi cunoscut ca Iepurele de Jad nemuritor care cunoaște secretul elixirului nemuririi. De oriunde am privi, vedem conturul iepurelui amestecând cu pistilul in mojar.

Iepurele de Jad e simbol al altruismului și sacrificiului.

Minunate lumini artificiale. RiO

Ce să fie, ce să fie, pentru jocul Reflexii in oglindă inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate?!

Când nu sunt hotărâtă... las numărătoarea să răspundă. Pe site-ul cu imagini am ales poze cu reflexii și am zis că voi posta foto zece. E cea publicată. Dacă aș fi reîncărcat pagina ar fi fost alta, și alta... Aș fi putut să mai adaug vreo două, dar nu vreau să abuzez, chiar dacă sunt poze cu licență gratis - e suficient câte descarc săptămânal de când accesul la pagina preferată - cu fotografii - de pe FB îmi e greu accesibilă.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/jameswheeler-5314099/

Oglinda omului. RiO

Poza de mai jos nu am ales-o întâmplător pentru jocul Reflexii in oglindă inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. Nu e tocmai o reflexie, conform jocului, dar e, totuși, una: peste timp - imaginându-mi că ovalul cu chipul tinerei e oglindă.

Luni - sau marți?! nu contează - m-a rugat o vecină să merg cu ea in piață să facă mai multe cumpărături și să o ajut la cărat, să nu facă zece drumuri. Era în jurul orei 11 - piața era aglomerată, dar nu chiar ca-n urmă cu 4-5 ani când am început să fac și eu cumpărături din piață, și mergeam de credeam că stau. Eu târam după mine un cărucior de piață, vecina, in fața mea, se oprea pe la tarabe. După ce am umplut căruciorul ne-am îndreptat spre una dintre porți, mergând încet, in urma altor bătrânei. Un bărbat înalt, solid, la vreo 50 de ani (după aprecierea mea de doi lei) se grăbea nevoie mare. La un moment dat era în fața mea, in spatele vecinei, și-l aud: Hai, babo, mișcă, că ne ia moartea aici! Nu sunt sigură dacă vecinei i s-a adresat sau doamnei care era în fața noastră cu câteva persoane și se deplasa cu ajutorul unui cadru, dar indiferent cui s-a adresat am simțit - aproape la propriu! - cum mi se adună tot sângele în cap. 

În fracțiuni de secundă am scos acul decorativ din reverul hainei și l-am înfipt în punga subțire unde, individul, avea cartofi. L-am înfipt în partea de jos a pungii întinsă la maxim de cartofi și am tras în sus cât s-a putut, cu intenția de-a o rupe prin zgâriere - individu' nu a sesizat nimic suspect. Îmi făcusem singură o astfel figură, cu ani în urmă, sfâșiind o astfel pungă cu vârful spiței de la umbrelă. Cartofii individului nu s-au împrăștiat, spre marea mea nemulțumire, dar mă calmasem. După câțiva pași, însă, in aproape aceeași formație, individul a început să culeagă cartofi printre picioarele oamenilor neînțelegători cu problema lui. Înjura de zor, oamenii vociferau că încurcă locul, dar nimeni nu l-a ajutat. S-a auzit și o voce: Dumnezeu nu bate cu bățul. Individul a înjurat și mai tare, și mai urât.

Ce-am povestit s-a întâmplat în cel mult două minute de înghesuială. Nu i-am spus vecinei, nu le-am spus alor mei (încă). Cred că nu a observat nimeni ce am făcut deoarece m-am prefăcut că am treabă cu o roată a căruciorului pe care-l aveam.

Știiiiuuuu, e oribil ce-am făcut! In acel moment radiam de satisfacție! Și după vreo cinci minute îmi părea rău că l-am pus în acea situație... Poate că se grăbea la o nevastă cicălitoare sau la una bolnavă sau din ultimii bani și-a cumpărat acei cartofi... sau... sau... Mai apoi mi-a părut îngrozitor de rău, nu doar rău, dar mi-a trecut destul de repede, in ideea că ar fi trebuit să-și țină frustrările pentru el, nu să spună ce a spus - vecina alături de care eram a fost tare supărată auzind vorbele inițiale ale individului, dar mai apoi s-a înseninat puțin, când tipul aduna cartofi in înghesuială. Acea slabă consolare a ei mi-a mers la suflet. Știu că îmi voi primi răsplata: acțiune și reacțiune, așa-i legea. 😃 Și... mai știu un lucru: aș face la fel dacă aș mai avea parte de-o ocazie asemănătoare. Ups.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/beasternchen-32364022/ (generată cu IA)

Tot ce e sus seamana cu ce e jos. RiO

Pentru hermetism, analogia reprezintă relația privilegiată cu universul. Acest lucru e menționat în unul dintre textele hermetice fundamentale: Tabla de smarald, atribuită legendarului Hermes Trismegistul.

Reflexii in oglinda e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate. E un joc cu poze care conțin reflexii in oglinda. Imaginile in genul celei de mai jos îmi amintesc, aproape fără excepție, de Tabla de smarald.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/iniesta44-4560761/

Tot ceea ce e sus seamănă cu ce e jos și tot ce e jos seamănă cu ce este sus. Și aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au născut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeași operațiune.

Tatăl lui este Soarele, mama sa - Luna, Vântul l-a purtat în pântece, Pământul i-a fost doică.

Aici se afla părintele talismanelor din toată lumea, puterea sa este întreagă. Ea trebuie să se prefacă în pământ. Tu vei despărți, încet și cu inteligență, pământul de foc și subtilul de grosolan.

Puterea se va ridica de la pământ spre cer și va cobori din nou pe pământ, pentru a primi forța lucrurilor superioare și inferioare.

In acest fel, tu vei avea gloria și celebritatea întregii lumi.

De aceea,orice întunecime va fugi de la tine. Aici e puterea oricărei puteri. Ea va învinge tot ce e subtil și va pătrunde în tot ce e solid.

Astfel a fost creată lumea. Acestea sunt rânduielile minunate pe care le evoc.

Iată de ce mi se spune Hermes. Eu dețin înțelepciunea celor trei feluri de cosmos.

(Sigur că nu știu pe de rost textul de mai sus!)

Postarea se potrivește și în jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Textul - zic cei care se pricep 😏 - conține axioma pe care se sprijină întreg hermetismul: analogia - echivalența - constituie principiul unificator al întregului univers, inclusiv omul.

Despre Hermes se spune că este fondatorul mitic al ocultismului (ocultism nu înseamnă vrăjitorie); e o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Un pisoi si un catel la plimbare. RiO

Pufi, un pisoi auriu, și Rori, un cățel tot auriu, au plecat într-o plimbare, departandu-se cam mult de cabana in curtea căreia erau în siguranță.

Încă mici - adică pui - zbenguindu-se pe câmpul plin de flori, alergând după fluturi, au fost surprinși de ploaie și și-au dat seama că nu prea au habar unde se află. Puțin îngrijorați, au ajuns pe o alee, dar nu știau care e direcția spre casă.

Rori adulmeca in aer, după un miros cunoscut, iar Pufi îl urma încrezător. La un moment dat, Pufi-i face semn lui Rori să se oprească; era sigur că auzise un sunet cunoscut care putea veni numai dinspre cabana unde își aveau ei culcușul. Cățelușul nu era prea sigur, dar s-a lăsat ghidat. Curând, au ajuns în siguranță la cabana cunoscută. Și-au promis, reciproc, că data viitoare vor fi mai atenți și nu se vor mai aventura prea departe fără a fi atenți pe unde merg.

Cei doi aurii nu știau că cineva le-a făcut o poză - când erau nedumeriți pe aleea udată de ploaie - și a publicat-o pe pixabay, de unde am preluat-o eu și am adus-o aici pentru jocul Reflexii in oglinda inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto: https://pixabay.com/users/friededia-14700988/

Peisaj de iarna, desigur. RiO

Pentru că nu văd zăpadă când privesc pe fereastră, măcar în poze să văd zăpadă! Când găsesc o poză potrivită pentru jocul Reflexii in oglinda - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate - e și mai bine!

In descrierea fotografiei nu scrie unde e făcută.

Cred că tare-i liniște în zona din poză. Zăpada pare a fi amortizor pentru zgomote.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/wolfgang-1958-32693390/

Reflexii pe trecere. RiO

In poza de mai jos se vede zăpada din 12 ianuarie. La ora aceasta e un fel de primăvară timpurie sau toamna târzie. Noroc că cerul, din când în când, e bleu și - alaturi de razele de soare strălucitoare - mai înseninează atmosfera.

Poza e pentru Reflexii in oglinda, jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate. 

Sursa imagine: Brașov, orașul sufletului meu:

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Știu că mulți nu mai vor zăpadă - unii nu mai vor deloc, deloc, apoi se plâng "vai, vai, încălzire globală". Când zăpada e tot mai puțină, spre deloc, e despre încălzire. Când se rezolvă cu încălzirea va fi iar zăpadă, și tot așa. Nu vrei zăpadă unde era = încălzire globală (sau fenomene ciclice obișnuite în viața Terrei); nu vrei încălzire globală = va fi zăpadă acolo unde există patru anotimpuri. Pe scurt: ai grija ce dorești pentru că s-ar putea să primești.

Egoistă cum sunt... 😊 Îmi doresc zăpadă până la sfârșitul lunii februarie. 😘

Ianuarie fără zăpadă. RiO

Iarna fără zăpadă în Brașov! Mare bucurie, mare. 😢 

Imaginea de mai jos e frumoasa - nu pentru peisajul de iarna 😏 - și am ales-o pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Sunt oglindiri în bălți, dar e și praf de zăpadă. Cerul are o culoare superbă - din punctul meu de vedere. 😊 Seninul se reflecta asupra orașului.

Moș Crăciun a plecat. Rio

Moș Crăciun a venit. Ne-am bucurat, ne-am întâlnit cu familia extinsă, am despachetat daruri, am ciocnit o ceașcă de vorbă cu prietenii. A fost frumos.

Acum... Moș Crăciun e în drum spre Polul Nord! Ne revedem la anu'! 

Cineva l-a surprins pe Moș Crăciun în zbor și am preluat imaginea (de pe pixabay) și-am adus-o - un pic cam târziu - la Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen 

pe blogul Intre vis și realitate.

Pentru obiectivitate: habar n-am daca in imagine Moș Crăciun vine sau pleacă de la/spre Polul Nord sau mai are de împărțit daruri... 😃

Miki la oglindă. RiO

În luna noiembrie - n-am idee care zi - Miki a împlinit 19 sau 20 de ani. E o cățelușă metis cu Chihuahua, ne-a spus veterinarul când una dintre prietene a găsit-o in anul 2009. În septembrie același an o pierduse prin moarte pe Lady, zisă Miți, la vârsta de 16 ani. Când a gasit-o, Miki avea 4-5 ani. Speram să fi avut mai puțini ani și boticul care începuse să albească să fi fost așa pentru că a trăit pe stradă cine știe cât timp.

O comemorez la Reflexii in oglinda, jocul inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei Între vis și realitate. Postarea a fost scrisa săptămână trecută, dar n-am mai publicat-o pentru că Miki a plecat în Raiul animalelor, de Moș Nicolae. Vă rog, nu vă supărați pe mine pentru această postare la RIO. 💕

Miki - așa am numit-o noi pentru că a fost primul nume la care a reacționat după ce am strigat-o cu multe - făcea legea in cartierul unde locuiește prietena mea. Alerga pisicile (împreună cu un Teckel sub balconul căruia îi făcuse adăpost mama teckelului) și lătra la tot ce mișca. O văzuse prietena mea încă din luna octombrie; o hrănea, dar nu mai voia un cățeluș și din cauza programului de lucru. În noiembrie îmi telefonează: Ghici ce am in casă? mă întreabă. Am răspuns instantaneu: cățelul din cartier. Și a doua zi m-am dus s-o văd. O avea in casa de vreo săptămână, și una dintre vecine se gândea c-o fi nenorocit-o careva, dar când a aflat la cine e s-a bucurat.

A fost dragoste la prima vedere! Prietena mea se aștepta să mă latre, pentru că lătra la oricine intra in casa, dar Miki nu m-am lătrat. Mă privea de pe un fotoliu unde își alesese culcușul, stând culcata, dând din coadă. 

A fost un cățeluș care a locuit în apartamentul cuiva pentru că avea tendința, urcând pe scări, să se oprească la etajul doi. Nu făcea în casa, nu intra în bucătărie... Un câine educat, altfel spus. Dar nu știa să meargă în lesă, semn că cine a avut-o o lasă libera. Poate că s-a pierdut, poate a fost abandonată pentru că era gestanta sau poate că a fost abandonată deoarece au murit stăpânii (câțiva ani a tot tras în lesă după femei vârstnice - era disperata, iar când ne apropiam de acea persoană se calma: nu era cine credea ea).

Poza e din octombrie a.c.. O țineam în brațe pentru că mergea greu. A trecut prin foarte multe în toți acești ani, dar și-a revenit bine. Din bătrânețe, însă, nimeni nu-și revine. Vederea i-a slăbit, puterea a scăzut și tot așa... La momentul pregătirii postării era într-o fază mai nasoală și nu prea mănânca. Era, încă, alertă - adică, nu era letargică. Nu i-am mai trecut indispoziția... A plecat liniștită, iar eu nu prea sunt in apele mele - navighez in ape teritoriale străine.

Albastru pe strada. RiO

Reflexii in oglinda e un joc cu fotografii, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei, Între vis și realitate. 

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu