Între atâtea „faze apocaliptice” gen „valul șase”, „război”, „foamete”, „secetă extremă”, „cupolă de foc” care trece de pe o țară pe alta, incendii monstruoase de vegetație și nici nu-mi mai amintesc ce, cine stă să mai sară-n sus că cercetătorii – doctoranzii/doctorii (diplome de doctorat) – sunt tratați cu suspiciune în străinătate pentru că ne-a mers buhul că suntem plagiatori? De fapt, nu suntem! Ei sunt; ei, plagiatorii.
Pretutindeni există plagiatori, dar aici pare că e regulă nu excepție, și acest lucru dăunează grav celor cinstiți care publică în reviste științifice și altele de gen (sau vor să publice). „Doctorii” mărunți, care-s angajați pe te miri unde, probabil că nici nu-s verificați la lucrări în mod serios. Poate că măcar angajatorii străini vor cere lucrările lor de doctorat și le vor „purica” – pentru că în Ro se pare că nu avem șansa să scăpăm de plagiatori care au locuri de muncă unde sunt bine plătiți pentru că au știut să „fure”: „hoțul neprins e negustor cinstit”.
În România, plagiatul e protejat de stat. A se vedea ultimul scandal, legat de lucrarea de doctorat a celui care se numește prim-ministru. Detalii aici:
Au ajuns universitarii străini să adreseze scrisori rectorilor marilor universități din România și spre Ministerul Educației, în care-și exprimă îngrijorarea pentru „fenomenul plagiatului”.
Pe termen scurt, victimele din prima linie sunt universitarii români cinstiți care încearcă să își publice lucrările în revistele academice și editurile științifice recunoscute internațional. (...) Chiar dacă momentan universitățile românești nu pot anula doctoratele plagiate, protejate prin lege (!), ele pot în continuare penaliza toate cazurile de plagiat din revistele științifice, cărți, sau capitole de carte, refuzând sau anulând publicarea lucrărilor plagiate, mergând până la desfacerea contractului de muncă a celor prinși în flagrant delict. (...)
Credem că doar presiunea crescândă venită din partea opiniei publice îi poate convinge pe politicieni să renunțe la acest sistem profund corupt, adoptând o nouă legislație, atât de necesară pentru însănătoșirea vieții universitare dar și a întregii societăți românești.
Pe bune! Nu-i cinstit ca cei care plagiază să fie plătiți – și respectați - la fel ca cei care muncesc pe brânci pentru lucrările lor și/sau să nu-și găsească un loc de muncă potrivit din cauza celor care își obțin diplomele copiind munca altora.
Poate mă înșel, dar cred că în România sunt, dacă nu cei mai mulți „doctori” din lume, cei mai mulți politicieni „doctori în ceva” din lume!
Editare in 24 iulie 2022
În articolul de la adresa de mai jos scrie (și) despre motivul refuzului unor universitari de a semna scrisoarea:
https://fumurescu.com/2022/07/22/melcii-romani/
Ar fi multe de spus, dar voi încerca să sintetizez. Toată societatea românească e scăpată total de sub control, nu numai învățământul. E adevărat că acesta a luat-o razna mai repede, dar și de multă vreme. In momentul acesta, nimeni nu are interesul să facă ordine, din motive evidente. Trăiesc într-o țară în care încă mai există normalitate. Ce spun acum, am mai spus nu demult. Florida este aproximativ cât România. De construit se construiește foarte mult și cu toate acestea, conform statisticilor, numărul inginerilor este mai mic decât numărul de absolvenți dintr-un singur an din țară. Aici contează în primul rând "ce știi și ce știi să faci". Diploma?! E destul de dificil să obții o diplomă fără să ai cunoștințe serioase. Nimeni nu te angajează pentru că ai o diplomă.
RăspundețiȘtergereAdevarat zici: nu exista vointa de a se face ordine (aceasta vointa este cea politica, din pacate, in proportie mult prea mare).
ȘtergereTotul e razna! De-ar fi sa ma intrebe cineva de unde sa incepem cu ordinea (visez frumos!) n-as sti ce sa raspund... Imi imaginez totul ca fiind o cladire darapanata pe care vrem s-o renovam/consolidam, dar nu avem cum, ci ar trebui s-o demolam pana la temelie (poate chiar mai adanc) si s-o reconstruim. Cum facem asa ceva cu o țară?
Exact! Diploma obtinuta e inutila cand cel care-o are nu stie sa puna in practica ceea ce se presupune ca a invatat. Ok! Nu poti fi angajat ca inginer (de exemplu) daca nu ai diploma, dar (sa) nu poti fi angajat nici daca ai diploma si nu dovedesti ca esti inginer...
Apoi... diploma de doctor. Atesta ca esti super-specializat in ceva. Ok! Dar sa fii specializat cu adevarat in acel ceva si sa lucrezi in domeniu, sa aduci plus valoare "ramurii" respective... nu doar sa ai o diploma pentru ca ai putut s-o obtii copiind si ai ceva mai multi bani la un moment dat.
Multe sunt de spus, intr-adevar. 😊
Iti multumesc pentru interes, Aura.
Fapt deja divers in Ro: chelnerita angajata - prin dispozitie de primar - pe post de administrator public la o primarie si, dupa cateva zile, detasata pe post de inginer la "Administratia Bazinala de Apa"... Fata si-a dat demisia dupa izbucnirea "scandalului". (se intampla pe la inceputul anului 2021). Fata are studii superioare in domeniul Chimiei, dar nimic legat de "ape". Pe bune, sa angajeze pe pile daca altfel nu-i lasa sufletul, dar sa angajeze oameni care stiu ce au de facut, oameni pregatiti in domeniul in care vor lucra...
Uy que terrible, es que esos gobiernos oportunistas hacen todo por seguir en el poder. Te mando un beso.
RăspundețiȘtergereSí, es terrible cuando sabemos que los políticos son “ladrones intelectuales”, entre otros.
ȘtergereTe mando un beso.
Ce-ar mai fi de zis?!
RăspundețiȘtergereMai nimic... Eventual, "huuuooo!" cand avem ocazia. 😊
ȘtergereGreat article. I followed your blog now. Have a nice weekend
RăspundețiȘtergereThank you! Have a nice weekend too!
ȘtergereProblema cu doctoratele s-ar rezolva simplu dacă nu ar mai exista acel spor de 15% Cei care sunt pasionați de cele ce fac/descoperă, vor continua s-o facă din motive de recunoaștere în lumea științifică. Nu pentru bani.
RăspundețiȘtergerePe lângă cei care-o fac pentru buzunar mai sunt cei care nu pot avansa în carieră fără doctorat. Vezi învățământ ori armată. Aici ar putea interveni legislația în a controla valoarea doctoratelor.
PS îmi amintesc și eu de acea șmecheră cu facultatea de chimie. Hello. Nu a știut simbolul pentru fosfor, deci despre ce vorbim?
Există un film ”Idiocracy” despre un viitor în care prostia e pretutuindeni. Nu l-am văzut tot, nu știu dacă există vreo soluție. O las așa,fără concluzie.
Nu mai stiam cat e sporul - multumesc! Cred ca tot s-ar inghesui multi la doctorate pentru ca le da o "aura de intelectuali", desi plagiatorii sunt doar "telectuali"...
ȘtergereUps! Adica, in armata, pentru a avansa in functie (ma gandesc ca nu in grad! ar insemna ca toti generalii sunt si "doctori" in ceva), au nevoie de doctorat? As zice ca legea e stramba; o fi fost facuta pentru a da ocazia unor "coordonatori" sa ia si ei ceva bani, nu doar viitorii "doctori".
Nici despre invatamant nu am stiut asta... In acest domeniu as zice ca inteleg "nevoia" de-a avea "docenti", dar...
Cine sa verifice valoarea doctoratelor? :( Unii care au diploma tot pe baza de plagiat?
O fi fost timorata rau cand s-a trezit cu jurnalistii peste ea... Fata urma sa "apere" oamenii de inundatii...
Am vazut filmul! Am râs cu lacrimi, dar nu-s sigura ca n-am dat-o-n plâns, de fapt! Prea e de genu' "orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare". Nu cred ca exista solutii, pentru ca nu exista vointa administratorilor statului in acest sens.
Tare mă tem că dintre cei care ar trebui să ia măsuri nu mai e nimeni "nepătat" care, fiind cumva la mâna lor, nu poate mişca-n front. Nu ştiu, am impresia că şi-au făcut atât de bine culcuşul, că greu mai pot fi deranjaţi.
RăspundețiȘtergereNumai aşa, cu reacţii de afară poate-poate se întâmplă ceva.
zi bună, Diana!
Exact! Cine sa-i mai traga la raspundere? Sistemul acesta ingrozitor de corupt va distruge si ce-a mai ramas bun pe aici.
ȘtergereAstia care "invart" doctoratele (dar nu doar ei) au culcusurile intr-o increngatura greu de strapuns - cine se incapataneaza sa ajunga la ei se va rani grav in increngatura.
Cred ca cei de aici ar trebui sa "traga" tare in plagiatori si in cei care-i apara - in primul rand cei direct interesati dar... sustinuti de opinia publica.
Lista pentru semnaturi impotriva plagiatului e deschisa...
In articolul de la adresa de mai jos scrie despre motivul refuzului unor universitari de a semna scrisoarea:
https://fumurescu.com/2022/07/22/melcii-romani/
Multumesc, Potecuta! Duminica frumoasa!
Olá Diana!
RăspundețiȘtergereAqui no Brasil, infelizmente não é muito diferente.
Os políticos que deveriam dar exemplo, são a pior espécie.
Desejo-lhe uma semana repleta de luz
Abraços Loiva
Olá Loiva
ȘtergereOh! Significa que você sabe bem o que estamos enfrentando...
Obrigado! Desejo um domingo cheio de luz!
Abraços.
Iarasi un subiect tare. Nu m-as fi asteptat la o demisie, dar undeva ascunsa era o micronica speranta. Mie mi se pare extrem de ciudat sa se ajunga in instanta cu astfel de subiecte. Cei care gireaza doctoratele si au expertii necesari mi s-ar parea suficienti. Mi se pare straniu ca o instanta sa se suprapuna peste experti privind acest subiect.
RăspundețiȘtergereUn organism sub tutela Academiei, fara legatura cu politicul poate ca ar fi suficient. Oricum suna penibil si jalnic totul. Iar indivizii care au calcat pe bec merg mai departe fara jena si fara sa plateasca pentru foloasele necuvenite incasate.
Noapte buna si o duminica placuta, Diana draga!❤️😘
Problema cu plagiatul - la doctorat sau la altele - poate afecta o multime de oameni, la un moment dat, atat direct, cat si indirect. Pentru "strainatate" era tot ce ne lipsea: titlul de plagiatori!
ȘtergereExact: penibil si jalnic...
Avem "Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare"... Ma tem ca nici cei din Academie nu mai sunt - toti - ce-ar trebui sa fie; putem avea neplacuta surpriza sa exclamam: "ah, corb la corb nu-si scoate ochii".
Cred ca in Ro si oamenii angajati pentru curatenie de asociatiile de proprietari vor ajunge sa fie numiti politic.
Pentru a bloca analizarea lucrarii sale insu' face tot ce poate... Prin actiunile sale dovedeste - indirect - ca a plagiat! Un om cinstit ar fi dat teza la verificat. Sau, pur si simplu, lucrarea e asa de slaba incat ii e rusine s-o prezinte.
El nu vrea sa-si publice teza pe site-ul Ministerului Educatiei, asa ca n-o fac nici alti ministri care-s "doctori". Asa onoare... militara, mai rar.
Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Duminica frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘
Aqui se depender de quem deveria dar bons exmplos, a nação está perdida!
RăspundețiȘtergereDiana, tenha um feliz domingo.
Beijinhos
ȘtergereO mesmo conosco. Se isso acontece em quase todos os estados... não nos perguntamos por que tudo dá errado.
Obrigado! Desejo um domingo iluminado!
Beijinhos 💐
Chestiunea cu Ciuca e mult mai ampla si trebuie privita intr-un context mai amplu. E vorba de razboiul de langa noi. Deci, cum pot americanii sa scape din mana un "Ciuca"(obedient) care a fost decorat in trecut de SUA pt merite deosebite aduse guvernului/statului SUA... 😂
RăspundețiȘtergereRidic si eu o pb si anume cun se poate ca un general de armata al unei tari sa primeasca o asemenea decoratie de la alta tara, asta pe mine ma duce cu gandul ca a servit mai bine interesele tarii care l-a decorat. Ca atare faptul ca e prim-ministru e "intamator".
Chestiunea cu doctoratul paleste in fata intereselor actuale americane sin regiune.
Nu sunt vreun adept al lui Putin dar cand vad ca promovarea obedintei fata de SUA e ridicata la rang de lege, ma apuca .....
E bine, e rau?
In fond, pe americani nu cred ca-i intereseaza cine-i prim-ministru pentru ca ar avea grija sa fie tot unul care sa raspunda cu "Se face, sa traiti!" (si pocnit din calcaie) indiferent ce-ar cere.
ȘtergereCum sa nu-l decoreze?! A facut tot ce-a putut sa zica "da, sa traiti!" cand a semnat acordul cu 2% din PIB pentru arme, si-a "colaborat" bine cu americanii, astfel incat corporatiile lor vand, azi, arme Romaniei.
Poate fi prim-ministru si fara titlul de doctor. Sau... Oh! Nu m-am gandit! Lucrarea lui, numita "Dimensiunea angajarii armatei României in operatiuni intrunite multinationale" o fi despre obedienta - omu' nu vrea sa se stie ca e doctor in obedienta (e de inteles, as zice) 😊 Dupa (!?) doctorat a obtinut si diploma de master - a urmat un program de masterat in "Studii strategice" la Army War College din SUA...
Pe scurt, cam stim cine e la cârma Romaniei (din pacate)
Obedienta n-ar trebui sa manifeste pentru niciun guvern strain - 'ca nimic nu-i gratis, dar nu platesc ei...
Cu un presedinte criticat de "Oxford Analytica" (si) pentru subminarea democratiei prin intoarcerea catre serviciile de informatii si armata la nimic bun ne putem astepta.
As zice ca e rau.
Bine zici si despre Academia Română: nu e corectitudine nici acolo.
RăspundețiȘtergereFelicitări pentru articol!
Am inteles ca au un presedinte care sase luni se autosuspenda, iar revine, iar se autosuspenda (ca e si rector, si prof universitar si... "nu mai poate", dar demisia nu si-o da).
ȘtergereIeri am aflat ca prin niste proiecte de modificare a legii educatiei vor sa desfiinteze, "tacit", "Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare", atributiile revenind universitatilor care au eliberat diplomele (adica... cerceteaza colegii celui care a dat-o necinstit?!)
Iti multumesc!
daca s-ar controla tezele de doctorat facute dupa 1989 s-ar anula aproape toate
RăspundețiȘtergereCam asa ceva... Am banuiala ca de pe la jumatea anilor 1990 a inceput mania doctoratelor si s-a exacerbat an de an.
ȘtergereDiana, passando para desejar uma Feliz semana, que seja com saúde e paz.
RăspundețiȘtergereBeijinhos 💐
Obrigado, Fatyma!
ȘtergereBoa semana para você também, com saúde e paz.!
Beijinhos 💐
Toti oamenii nascuti vreodata din femeie pe pamânt, am fost, suntem si vom fi pâna la sfârsit, mai mult sau mai putini plagiatori înnascuti, constient-inconstienti *copii* fete si baieti, tineri si adolescenti, batrâni normali sau dementi, cei "plecati" ori cei prezenti, filozofi inteligenti, sau chiar cei analfabeti... :)
RăspundețiȘtergereSe poate spune ca marii inventatori sunt si cei mai mari plagiatori: au copiat, multi, creaturile vii (bionica). Macar "rodul creierului" altora sa nu fie plagiat si dat ca "rod" propriu. :)
ȘtergereO temă dureroasă și care ne afectează pe toți. Mai ales când vedem câți impostori s-au cocoțat în funcții grele, în care incompetența și minciuna nu au ce căuta. Da, nu se vrea rezolvarea acestei probleme. Sunt prea multe interese obscure. Dar să ajungi să protejezi prin lege pe plagiatori? O culme a nesimțirii! Nu mai este pic de onoare în societatea românească!
RăspundețiȘtergereOooh! Isi pregatesc un "pachet de legi" care sa faca scapati toti plagiatorii (si sa mai fie si altii!)
ȘtergereNe miram (un fel de a spune, 'ca nu ne mai miram) de ce totul merge asa de rau in Ro...
Necinstea e data ca exemplu tocmai de la varful statului... Daca necinstitii pot ajunge asa de sus in societate, atunci de ce ar fi altii "prosti" si sa fie cinstiti?
M-as teme sa aflu cati plagiatori sunt in medicina, cati au dat mita la profi pentru a promova, cati au luat mita de la studenti pentru a le da note bune, cati au copiat la examene...
Chiar că nici nu ne mai mirăm! A devenit o stare de fapt această realitate dureroasă. Bine ai zis despre cei „năimiți”, care au trecut prin Medicină, cum numai ei știu... Ce așteptări să mai ai de la un asemenea „specialist”? Și nu cred că mai este vreun domeniu, în care să nu fie asemenea cazuri... Nu ne mai revenim, ca popor....
ȘtergereA fost un moment in care chiar am crezut ca ne revenim apoi... bufff! Au dat navala toate aberatiile!
ȘtergereIn Medicina, ma gandesc cu parere de rau la cei care au har pentru acest domeniu... Nu stiu cum reusesc sa razbata, sa-si pastreze sufletul si mintea neatinse...
Nu-i cinstit cum se procedeaza la cel mai inalt nivel. 😊