O poveste de divorț

Într-o frumoasă zi de toamnă doi tineri și-au unit destinele in mod oficial, in fața ofițerului de stare civilă.

S-au cunoscut pe litoral. El locuia în B, ea locuia A, destul de apropiate cele două orașe, și s-au întâlnit des, timp de aproape trei ani, apoi s-au căsătorit. Ea s-a mutat în B, unde el avea apartament și un loc de muncă bine plătit, înainte de 1989. Pentru ea a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, aproape de casă.

Fiind amândoi sociabili casa lor era mereu deschisă pentru prieteni și rude. Se înțelegeau aproape perfect - perfect nu se poate, dar cei doi aveau o relație armonioasă.

Apoi a venit decembrie 1989, când, împreună, au ieșit pe stradă, gloanțele șuierându-le la propriu pe lângă urechi - ei au scăpat nevătămați. Au refuzat recunoașterea calității de revoluționar, dar nu au ignorat legislația ulterioară cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor confiscate de comuniști. A fost complicat, a fost de alergat, dar in mare parte au reușit să obțină ceea ce comuniștii au confiscat in special de la bunicii lor.

Între timp părinții lui au decedat, lăsând moștenire un apartament în B și o casă într-o comună din apropiere, plus o cabană mică într-un orășel de munte.

Cei doi aveau acum mult mai mult decât strictul necesar, dar nu le plăcea ce se întâmplă în România așa că au plecat din țară în 1993 și au rămas acolo. Au ales să plece în țara unde fugise un prieten de-al lor la începutul anilor 1980 și care obținuse cetățenia statului respectiv. I-a ajutat să se instaleze, i-a ajutat să găsească locuri de muncă. Munca nu era ușoară și lucrau ilegal, dar câștigul era mare. Angajatorii aveau încredere în ei și au făcut astfel încât să îi angajeze legal - ceea ce a presupus un drum în Romania, unde au primit actele necesare, și au plecat "cu acte în regulă" de data aceasta. El a recunoscut că datorită soției a avut această baftă. Ea învățase repede limba statului respectiv (având cunoștințele de bază încă din Romania), era frumușică dar deloc cochetă și oamenii, in general, o îndrăgeau din prima clipă.

Chiar și legal muncind, nu era ușor și la un moment dat au simțit nevoia de o pauză - și-au venit în Romania, cu ideea de a se descurca pe cont propriu. Aveau acum și mai mulți bani. Au cumpărat două garsoniere și un apartament în B (unde aveau domiciliu) și o garsoniera in A, dând cu chirie toate aceste imobile. Cabana de la munte au reparat-o și acolo mergeau la fiecare sfârșit de săptămână împreună cu câțiva prieteni. După vreun an, el a vrut să plece din nou în străinătate, dar ea nu se mai simțea în stare să muncească atât de greu - avea, deja, probleme la coloana vertebrală - și au hotărât să plece numai el, iar ea să rămână și să aibă grijă de ceea ce aveau aici.

Mare a fost surpriza ei când el a revenit în România dorind să divorțeze. A fost aproape șoc, nu surpriză, pentru că, de la distanță, el nu dădu-se nici un semn că ar avea astfel de intenții. N-a încercat să își "salveze" căsătoria - el i-a spus că a întâlnit "acolo" pe altcineva. Au înaintat împreună cererea de divorț și la partaj ea a solicitat numai garsoniera din A. Apoi a aflat că el era pregătit să "obțină" totul, mai puțin garsoniera din A, și a fost extrem de surprins că ea a avut același gând, deși avea dreptul la mult mai mult. Inclusiv prietenii lui au încercat s-o convingă să ia tot ceea ce i se cuvine conform legii, dar nu s-a lăsat convinsă pentru că nu o interesau banii și proprietățile, și avea, oricum, mai mult decât necesarul.

Au plecat fiecare pe alt drum, păstrând legătura un timp, apoi ea n-a mai știut nimic de el, deși ar fi putut afla de la prietenii lui din B. Dar ce sens ar fi avut?

Anii au trecut. In 2025 a primit o înștiințare de la un notar să se prezinte pentru dezbaterea moștenirii lăsate de fostul soț. Șocul morții lui aproape că a îmbolnăvit-o - el ar fi împlinit 60 de ani în noiembrie 2025. Nu a avut putere să meargă și a împuternicit pe cineva să o reprezinte. Voia ceea ce i-a lăsat el deoarece a considerat gestul ca fiind o dovadă că o mai avea măcar în gând dacă nu și în suflet.

El revenise in România de câțiva ani, dar nu a căutat-o; era bolnav. In tinerețe, în străinătate, soția lui făcuse naveta spital-muncă-spital timp de aproape o lună pentru că lui i-au descoperit o tumoră la piciorul stâng... A scăpat cu bine atunci, dar ceva se întâmplase.

Nu se căsătorise, nu avea copii, nu mai avea rude apropiate și tot ceea ce avea a împărțit prin testament prietenilor. Fosta soție a devenit proprietara unui apartament în B și cabanei din orașul de munte (unde au trăit numai momente frumoase alături de prieteni sau numai ei doi).

Povestea e incompletă, dar n-o lungesc cu alte amănunte deoarece sunt convinsă că (aproape) oricine citește aceste rânduri poate completa "spațiile goale".

Sursa foto: https://pixabay.com/users/parentrap-2161438/