2026-02-14

De dragoste, in cuvintele altora

Viața omului e ca o apă curgătoare: fiecare clipă, fiecare simțământ de fericire sau de durere se duce, fiecare imagine plăcută dispare din fața ochilor (atribuit lui Socrate)

Ce e dragostea?! S-a incercat definirea dragostei in fel și chip. Poate tocmai că nu există o definiție unică pentru dragoste unii s-au hotărât să considere că este boală și au definit-o într-un nomenclator al tulburărilor "la cap".

Când fiecare celula din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip. (Lucian Blaga, Elanul insulei)

Numai ura poate să facă tot atâtea prostii ca și iubirea (? = nu cunosc autorul)

Dragostea e într-adevăr suverană, de vreme ce atunci când ne prinde in mrejele ei ne dă peste cap și cele mai ferme hotărâri (?)

Îndrăgostitul e orb față de persoana iubită (atribuit lui Platon)

Pentru că azi e ziua Sfântului Valentin, devenit ocrotitorul îndrăgostiților, copiez aici (de prin agende vechi) cuvintele altora despre dragoste, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. De ce nu folosesc cuvintele mele pentru a scrie despre dragoste?! Ei, na! De ce?! Pentru că am vocabular sărac, sau, poate, nu mă interesează să analizez de ce unii își pierd capul din dragoste și/sau vor să o sărbătorească azi, iar alții vin și strică petrecerea pe motiv că iubirea este sărbătorită zilnic, atunci când există cu adevărat.

Inimi și păsări

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Fiecare înțelege iubirea după "posibilități"...

Iubirea e mai puternică decât noi. Nu alegem noi. (?)

Dragostea îndură mai ușor absența temporară sau moartea, decât îndoiala și trădarea (John Braine, Drumul spre înalta societate)

Mai bine să fii iubit și părăsit decât să nu fii iubit deloc (Alfred Tennyson)

Definiții ale dragostei

De unde am cules definițiile de mai jos nu știu, dar au fost date ca aparținând diferitelor popoare. In opinia mea, ce credeau unii e posibil să fi crezut și alții și să nu fi știut unii despre ceilalți. 😊 Plus că cei care "descoperă" ceva ce le place mai adaugă de la ei sau, pentru a fi convingători, o zicală proprie sau anonimă o atribuie vreunei personalității. Sunt mult prea multe proverbe atribuite unui popor sau altul când, in fapt, cercetătorii in domeniu nu prea se pot pronunța asupra originii unui proverb sau altul. Definițiile:

Dragostea este definiția vieții (Africa);

Dragostea e ca doua flăcări care se îmbină și se prefac în una singură (China)

Dragostea e arhitectul universului (?)

Dragostea e lucrul cel mai dulce și cel mai amar (Grecia)

Dragostea e un ocean; cel care nu știe să înoate se îneacă (Turcia)

Dragostea e stofa naturii brodată de imaginație (Franța)

Dragostea e sarea vieții (Anglia)

*

Să nu te descurajeze nimic cât timp mai poți iubi (Ungaria)

Dragostea sare din ochii celui care vrea s-o ascundă (Germania)

💌 Happy Valentine's Day! 💌

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile scrise dupa trei zile de la data publicării articolului vor fi moderate. Multumesc pentru intelegere.