După micul dejun au fost anunțați că vor merge într-o plimbare scurtă prin împrejurimi, să asculte liniștea, să-și audă gândurile. Nu prea înțelegea Lulu cum e cu ascultatul liniștii și auzitul gândurilor dar se bucura să iasă din hotel și era foarte curioasă să cerceteze împrejurimile.
A ieșit printre primii și-a pornit în pas vioi spre un grup de trei pietroaie a căror existență acolo nu și-o putea explica. Brusc, a apărut pe cer un arc multicolor. Entuziasmată, a strigat: „Vedeți cât de aproape este curcubeul?” Când a privit spre ceilalți a constatat că e singură. A ridicat din umeri și s-a așezat pe-o piatră, minunându-se de una singură cât de arcuit e curcubeul, cât de aproape și cât de intens se văd culorile. Văzuse multe curcubeie, dar acesta era neobișnuit. Din ce știa ea, acest arc minunat apare, în general, după ploaie, când cerul se înseninează rapid – nu plouase deloc, era sigură.
Trebuie să fie un curcubeu deosebit – mai deosebit decât orice curcubeu văzuse până atunci. De ce a rămas singură nu-și putea explica, dar părea că așa se va întâmpla pe toată durata acestui sejur neobișnuit. Poate că ceilalți „dispăruseră” deoarece curcubeul avea să-i dezvăluie vreun secret menit numai ei. Îi va spune cum găsește comoara de la capătul lui? Era ochi și urechi!
Bine că nu și-a invitat prietena – aceasta s-ar fi plictisit și-ar fi bombănit că ea vrea să se distreze, să vadă clădiri, nu să asculte liniștea și să-și audă gândurile. Și ea tot cam așa era, dar acum simțea ceva deosebit; nu putea explica. Se simțea bine departe de furnicarul și vuietul orașului, departe de mulțimea gălăgioasă și parcă mereu grăbită. Avea sentimentul că poate discuta... cu propriul eu. A zâmbit ideii dar, în fond, de ce nu?! Nu era ca și cum a fi vorbit singură; sau da?!
Capitolul patru din volumul Activități de vară (18-24 iulie) este despre un curcubeu din carton colorat, cu norișori din vată, și va fi înscris în tabel. (AV4)
