Caracteristici fizice ale rinocerului
Rinocerul este un mamifer mare – al doilea cel mai mare de pe Terra, după elefant – și la fel de mari sunt energiile lui spirituale; iubește libertatea și neconvenționalul.
Vederea rinocerului e slabă (vede până la circa 30 de metri distanță), dar compensează prin miros și auz. Mirosind fecalele, un rinocer știe vârsta, sexul, teritoriul, sănătatea și capacitatea reproductivă a unui animal care a trecut prin zonă.
Urechile lui mici se mișcă independent, ca niște detectoare radar în miniatură – când ambele urechi sunt ridicate înseamnă că a auzit ceva interesant și întreaga lui atenție e îndreptată în acea direcție.
Rinocerul pășește apăsat, împingând pământul și lăsând urme adânci cu unghiile – acest mod de a merge îi conferă stabilitate și îi protejează picioarele, dar în aceste urme se adună apă - uneori, când plouă scurt în zonele secetoase - de unde se pot adăpa păsările și animalele.
Rinocerii trăiesc în câmpiile inundabile și pajiștile din Africa, dar sunt întâlniți și în state din Asia.
Semnul lor distinctiv este cornul din vârful botului. Rinocerul e numit și unicornul din realitate.
Misticii și șamanii consideră acest corn un simbol al conștientizării spirituale, al iluminării, al vieții în rugăciune și al conexiunii cu divinul. A vedea în viziuni un rinocer înseamnă o cale deschisă prin vălul incertitudinii și al mirării, o cale deschisă spre Lumina Conștientizării, șansa de a deveni o ființă trezită.
Rinocerul animal-spirit
Mesajul animalului spiritual rinocer îl ghidează pe om tot timpul vieții, îndemnându-l:
- să nu judece pe nimeni și nimic din perspectiva prejudecăților, stereotipurilor – rinocerul e enorm, înfricoșător la vedere, dar nu trebuie judecat numai după aspectul său fizic, negativ din perspectiva omului, fără a recunoaște partea pozitivă: puterea;
- să aprecieze ceea ce are; să nu caute ceea ce-i lipsește, ci să-și dezvolte calitățile pe care le are;
- să fie recunoscător pentru miracolele mari și mici, să nu considere că i se cuvin;
- să înțeleagă că orice întâmplare, cât de mică, are un rol în viața care poate dispărea într-o clipită;
- că în fiecare fază trăită experimentează lucruri noi – bune sau rele – din care învață ceva; omul va gusta din tot ce-i oferă viața și va crește, se va dezvolta – ceea ce nu înseamnă că totul va fi așa cum s-ar fi așteptat;
- să-și trăiască viața și să fie suficient de curajos pentru a înfrunta orice îi iese în cale.
Animalul spirit rinocer se manifestă, de regulă, în situații critice, când omul se simte vlăguit, când viața pare zgomotoasă și haotică și provocările par a fi prea mari pentru puterea omului. Apare atunci când omul e în punctul în care trebuie să facă un pas înapoi pentru un timp, să rămână singur cu gândurile sale. Mesajul rinocerului e simplu: retrage-te; reconectează-te cu divinul. Pentru câteva zile sau mai mult omul ar trebui să se retragă într-un loc unde să nu-l găsească nimeni și unde poate medita în liniște. Energiile negative acumulate ar putea fi curățate și printr-o baie de nămol, pentru revitalizare (împachetări cu nămol se fac și în unele saloane numite spa). Spiritul rinocerului ajută și la creșterea încrederii în propria persoană. Rinocerul conferă siguranță, e alături de om în solitudine.
Rinocerul ca animal totem
Spiritul rinocerului totem simbolizează umanitatea, compasiunea, pacea, mulțumirea de sine, grija, iubirea; semnifică personalitatea unor persoane care cred în viață și această credință e evidentă în dorințele și visurile lor. Acești oameni știu ce să facă și ce să nu facă.
Totemul reprezintă familia, grupul. Cei născuți sub semnul rinocerului sunt solitari – se simt bine și fără a fi, constant, în compania altora. Sunt într-o continuă căutare de-a înțelege sensul vieții și scopul lor în această lume. În timpul călătoriei adună informații pe care le împărtășesc în drumul lor.
Sunt oameni care muncesc din greu pentru ceea ce-și doresc și o fac, adesea, într-un mod neconvențional. În jurul acestor oameni e o atmosferă de calm și oricine e în preajma acestor oameni are parte de alinare din partea lor. Faptul că sunt tăcuți, calmi, nu înseamnă că sunt pasivi. Odată ce un om de sub acest semn a luat o hotărâre e bine ca ceilalți să nu-l preseze în niciun sens – va interveni agresivitatea rinocerului care simte pericolul.
Oamenii-rinocer nu sunt dintre aceia care acceptă un nu ca răspuns. Pentru ei, oriunde există un obstacol există și o modalitate de a-l depăși; ei văd clar o cale și o urmează fără ezitare, fără teamă. Provocările serioase îi revigorează.
Oamenii cu animal totem rinocerul știu că lumea nu e doar în alb și negru, și sunt multe sub suprafața a ceea e numit realitate – ei simt acest adevăr la limita conștientizării. Ar trebui să dezvolte această abilitate pe tot parcursul vieții – iluzia nu are ce căuta în viața lor.
Celor cu totem rinocer le place pământul și le place apa – cumva, sunt conectați la pulsul planetei și pot recunoaște problemele de mediu și pot acționa pentru rezolvare. E probabil ca acești oameni să aibă un loc de muncă legat de mediul înconjurător sau să acționeze într-un fel sau altul pentru protejarea mediului.
Relațiile de dragoste sunt dificile pentru acești oameni deoarece își doresc pe cineva care să fie cu ei indiferent ce-ar fi și fără compromisuri, ei oferind același nivel de devotament, dar e greu să găsească pe cineva care să trăiască la intensitatea lor. Ei cred în dragoste și până găsesc persoana potrivită consideră că aventura căutării este încântătoare.
Rinocerul ca animal de putere
În acest sens, rinocerul are un mesaj puternic pentru om: să fie responsabil pentru sine, să fie suficient de capabil să rămână în siguranță în orice circumstanță. Ca animal de putere rinocerul sporește încrederea omului în propriile puteri și îl încurajează să-și asume riscuri în viață, pe principiul cine nu riscă nu câștigă.
Rinocerii sunt cunoscuți ca fiind solitari, și independenți de alții.
Când omul se simte nesigur, lipsit de energie, e cazul să-și acordeze spiritul la puterea animalului din interior. Când omul simte că luptă cu prea multe emoții sau cu prea puține puterea animalului oferă echilibru. Un mediu cu mult pământ sau multă apă ajută omul să se concentreze.
În momente de stres trebuie lăsat animalul din interior să ofere un tur rapid al părților distractive, fanteziste și capricioase ale vieții – nu e firesc, nu e sănătos, ca omul să fie îngrijorat tot timpul.
Când se simte blocat în prejudecăți sau stereotipuri omul trebuie să-și amintească faptul că rinocerul e diferit față de ceea ce pare și să lase rinocerul din el să îl ducă dincolo de primele impresii.
Rinocerul în vis
Când rinocerul apare în vis fiind la soare e pe cale să se întâmple ceva important, de bine. E semn că norocul, bucuria, prosperitatea cresc.
Când rinocerul se mișcă prin tufișuri înseamnă că există o nevoie care întâmpină dificultăți pentru a fi satisfăcută – trebuie depășit obstacolul prin a continua munca pentru îndeplinirea obiectivului, fără derapaje și cu multă concentrare.
Când rinocerul e agresiv în vis poate indica două lucruri: prea multă insistență cu impunerea ideilor sau există cineva cu un comportament dezastruos până la iritare. Dacă a schimba abordarea unei probleme e simplu nu e la fel de simplu să renunți la o persoană.
Rinocerul din vis se tăvălește în noroi – e un mesaj de a reveni în contact cu Pământul și cu energiile sale. O plimbare lungă în natură, lucrul în grădină, oferă momente bune de a fi solitari.
Un fel de concluzie
Ca animal spiritual, rinocerul indică atât puterea cât și slăbiciunea. Unora nu le place simbolul rinocerului deoarece subliniază ceea ce le lipsește, ceea ce nu știu face și ajung, astfel, să ia decizii ciudate, să-și asume riscuri inutile, să facă alegeri stupide – din cauza curajului exagerat sau a fricilor și nesiguranței proprii - dar, în final, ajung să învețe ceea ce e de învățat.
În unele cazuri, simbolismul rinocerului este un avertisment despre o situație nesigură sau periculoasă.
Rinocerul îl învață pe om să fie înțelept – numai printr-o gândire clară se poate înțelege despre ce e viața. În loc ca omul să caute un sens în activitățile cotidiene ar trebui să caute răspunsuri în interiorul său.
Rinocerul, ca animal de putere, îl învață pe om să fie mulțumit de sine – nu e nevoie de altcineva pentru ca un om să fie fericit pentru că fericirea poate fi găsită numai în interior. Asta nu înseamnă că omul nu ar trebui să aibă relații cu ceilalți, ci înseamnă că nu trebuie să depindă de alții pentru propria-i fericire.
Resurse online:
foto by Arnaud Gillard on Unsplash