Rinocerul: animal-spirit, totem, animal de putere, simbol in vis

Caracteristici fizice ale rinocerului

Rinocerul este un mamifer mare – al doilea cel mai mare de pe Terra, după elefant – și la fel de mari sunt energiile lui spirituale; iubește libertatea și neconvenționalul.

Rinocerii sunt animale puternice și, privindu-le, primul gând zboară la forța brută, la agresivitate, dar rinocerul e – în esența sa – un animal blând, care devine agresiv în situații punctuale. Când nu se simte în pericol se plimbă liniștit și mănâncă, face băi de noroi – când are ocazia – obicei benefic: ține insectele departe și își protejează pielea de arsurile solare. Văzându-l tăvălindu-se în noroi ai sentimentul că se distrează. Rinocerului îi place și apa foarte mult – e un înotător bun și își poate ține respirația sub apă chiar și cinci minute (uneori doarme în apă, capul legănându-i-se deasupra apei).

Vederea rinocerului e slabă (vede până la circa 30 de metri distanță), dar compensează prin miros și auz. Mirosind fecalele, un rinocer știe vârsta, sexul, teritoriul, sănătatea și capacitatea reproductivă a unui animal care a trecut prin zonă.

Urechile lui mici se mișcă independent, ca niște detectoare radar în miniatură – când ambele urechi sunt ridicate înseamnă că a auzit ceva interesant și întreaga lui atenție e îndreptată în acea direcție.

Rinocerul pășește apăsat, împingând pământul și lăsând urme adânci cu unghiile – acest mod de a merge îi conferă stabilitate și îi protejează picioarele, dar în aceste urme se adună apă - uneori, când plouă scurt în zonele secetoase - de unde se pot adăpa păsările și animalele.

Rinocerii trăiesc în câmpiile inundabile și pajiștile din Africa, dar sunt întâlniți și în state din Asia.

Semnul lor distinctiv este cornul din vârful botului. Rinocerul e numit și unicornul din realitate.

Misticii și șamanii consideră acest corn un simbol al conștientizării spirituale, al iluminării, al vieții în rugăciune și al conexiunii cu divinul. A vedea în viziuni un rinocer înseamnă o cale deschisă prin vălul incertitudinii și al mirării, o cale deschisă spre Lumina Conștientizării, șansa de a deveni o ființă trezită.

Rinocerul animal-spirit

Mesajul animalului spiritual rinocer îl ghidează pe om tot timpul vieții, îndemnându-l:

- să nu creadă numai ceea ce se vede, ci să caute sensul mai profund al lucrurilor, sens care nu e vizibil; să privească atent spre lumea lui, deoarece nimic nu e ceea ce pare

- să nu judece pe nimeni și nimic din perspectiva prejudecăților, stereotipurilor – rinocerul e enorm, înfricoșător la vedere, dar nu trebuie judecat numai după aspectul său fizic, negativ din perspectiva omului, fără a recunoaște partea pozitivă: puterea;

- să aprecieze ceea ce are; să nu caute ceea ce-i lipsește, ci să-și dezvolte calitățile pe care le are;

- să fie recunoscător pentru miracolele mari și mici, să nu considere că i se cuvin;

- să înțeleagă că orice întâmplare, cât de mică, are un rol în viața care poate dispărea într-o clipită;

- că în fiecare fază trăită experimentează lucruri noi – bune sau rele – din care învață ceva; omul va gusta din tot ce-i oferă viața și va crește, se va dezvolta – ceea ce nu înseamnă că totul va fi așa cum s-ar fi așteptat;

- să-și trăiască viața și să fie suficient de curajos pentru a înfrunta orice îi iese în cale.

Animalul spirit rinocer se manifestă, de regulă, în situații critice, când omul se simte vlăguit, când viața pare zgomotoasă și haotică și provocările par a fi prea mari pentru puterea omului. Apare atunci când omul e în punctul în care trebuie să facă un pas înapoi pentru un timp, să rămână singur cu gândurile sale. Mesajul rinocerului e simplu: retrage-te; reconectează-te cu divinul. Pentru câteva zile sau mai mult omul ar trebui să se retragă într-un loc unde să nu-l găsească nimeni și unde poate medita în liniște. Energiile negative acumulate ar putea fi curățate și printr-o baie de nămol, pentru revitalizare (împachetări cu nămol se fac și în unele saloane numite spa). Spiritul rinocerului ajută și la creșterea încrederii în propria persoană. Rinocerul conferă siguranță, e alături de om în solitudine.

Rinocerul ca animal totem

Spiritul rinocerului totem simbolizează umanitatea, compasiunea, pacea, mulțumirea de sine, grija, iubirea; semnifică personalitatea unor persoane care cred în viață și această credință e evidentă în dorințele și visurile lor. Acești oameni știu ce să facă și ce să nu facă.

Totemul reprezintă familia, grupul. Cei născuți sub semnul rinocerului sunt solitari – se simt bine și fără a fi, constant, în compania altora. Sunt într-o continuă căutare de-a înțelege sensul vieții și scopul lor în această lume. În timpul călătoriei adună informații pe care le împărtășesc în drumul lor.

Sunt oameni care muncesc din greu pentru ceea ce-și doresc și o fac, adesea, într-un mod neconvențional. În jurul acestor oameni e o atmosferă de calm și oricine e în preajma acestor oameni are parte de alinare din partea lor. Faptul că sunt tăcuți, calmi, nu înseamnă că sunt pasivi. Odată ce un om de sub acest semn a luat o hotărâre e bine ca ceilalți să nu-l preseze în niciun sens – va interveni agresivitatea rinocerului care simte pericolul.

Oamenii-rinocer nu sunt dintre aceia care acceptă un nu ca răspuns. Pentru ei, oriunde există un obstacol există și o modalitate de a-l depăși; ei văd clar o cale și o urmează fără ezitare, fără teamă. Provocările serioase îi revigorează.

Oamenii cu animal totem rinocerul știu că lumea nu e doar în alb și negru, și sunt multe sub suprafața a ceea e numit realitate – ei simt acest adevăr la limita conștientizării. Ar trebui să dezvolte această abilitate pe tot parcursul vieții – iluzia nu are ce căuta în viața lor.

Celor cu totem rinocer le place pământul și le place apa – cumva, sunt conectați la pulsul planetei și pot recunoaște problemele de mediu și pot acționa pentru rezolvare. E probabil ca acești oameni să aibă un loc de muncă legat de mediul înconjurător sau să acționeze într-un fel sau altul pentru protejarea mediului.

Relațiile de dragoste sunt dificile pentru acești oameni deoarece își doresc pe cineva care să fie cu ei indiferent ce-ar fi și fără compromisuri, ei oferind același nivel de devotament, dar e greu să găsească pe cineva care să trăiască la intensitatea lor. Ei cred în dragoste și până găsesc persoana potrivită consideră că aventura căutării este încântătoare.

Rinocerul ca animal de putere

În acest sens, rinocerul are un mesaj puternic pentru om: să fie responsabil pentru sine, să fie suficient de capabil să rămână în siguranță în orice circumstanță. Ca animal de putere rinocerul sporește încrederea omului în propriile puteri și îl încurajează să-și asume riscuri în viață, pe principiul cine nu riscă nu câștigă.

Rinocerii sunt cunoscuți ca fiind solitari, și independenți de alții.

Când omul se simte nesigur, lipsit de energie, e cazul să-și acordeze spiritul la puterea animalului din interior. Când omul simte că luptă cu prea multe emoții sau cu prea puține puterea animalului oferă echilibru. Un mediu cu mult pământ sau multă apă ajută omul să se concentreze.

În momente de stres trebuie lăsat animalul din interior să ofere un tur rapid al părților distractive, fanteziste și capricioase ale vieții – nu e firesc, nu e sănătos, ca omul să fie îngrijorat tot timpul.

Când se simte blocat în prejudecăți sau stereotipuri omul trebuie să-și amintească faptul că rinocerul e diferit față de ceea ce pare și să lase rinocerul din el să îl ducă dincolo de primele impresii.

Rinocerul în vis

Când rinocerul apare în vis fiind la soare e pe cale să se întâmple ceva important, de bine. E semn că norocul, bucuria, prosperitatea cresc.

Când rinocerul se mișcă prin tufișuri înseamnă că există o nevoie care întâmpină dificultăți pentru a fi satisfăcută – trebuie depășit obstacolul prin a continua munca pentru îndeplinirea obiectivului, fără derapaje și cu multă concentrare.

Când rinocerul e agresiv în vis poate indica două lucruri: prea multă insistență cu impunerea ideilor sau există cineva cu un comportament dezastruos până la iritare. Dacă a schimba abordarea unei probleme e simplu nu e la fel de simplu să renunți la o persoană.

Rinocerul din vis se tăvălește în noroi – e un mesaj de a reveni în contact cu Pământul și cu energiile sale. O plimbare lungă în natură, lucrul în grădină, oferă momente bune de a fi solitari.

Un fel de concluzie

Ca animal spiritual, rinocerul indică atât puterea cât și slăbiciunea. Unora nu le place simbolul rinocerului deoarece subliniază ceea ce le lipsește, ceea ce nu știu face și ajung, astfel, să ia decizii ciudate, să-și asume riscuri inutile, să facă alegeri stupide – din cauza curajului exagerat sau a fricilor și nesiguranței proprii - dar, în final, ajung să învețe ceea ce e de învățat.

În unele cazuri, simbolismul rinocerului este un avertisment despre o situație nesigură sau periculoasă.

Rinocerul îl învață pe om să fie înțelept – numai printr-o gândire clară se poate înțelege despre ce e viața. În loc ca omul să caute un sens în activitățile cotidiene ar trebui să caute răspunsuri în interiorul său.

Rinocerul, ca animal de putere, îl învață pe om să fie mulțumit de sine – nu e nevoie de altcineva pentru ca un om să fie fericit pentru că fericirea poate fi găsită numai în interior. Asta nu înseamnă că omul nu ar trebui să aibă relații cu ceilalți, ci înseamnă că nu trebuie să depindă de alții pentru propria-i fericire.

Resurse online:

https://ro.graphistik.com/rhino-spirit-animal-meaning

https://a-z-animals.com/blog/rhino-spirit-animal-symbolism-meaning/

foto by Arnaud Gillard on Unsplash

De ce omul conduce animalele

Printre căutările online care au condus spre acest blog am aflat întrebarea “De ce omul conduce animalele?”

Omul conduce numai acele animale pe care le înhamă la căruţă sau in jug, le călăreşte, le dresează, le plimbă in lesă sau altfel etc.. Există ideea că omul stăpâneşte peste tot pământul, deci şi peste ape şi toate vietăţile de acolo, şi peste vegetaţie, cu tot ce înseamnă asta, peste păsări stăpâneşte omul ş.a.m.d..
Pe scurt, pentru credincioşi: omul stăpâneşte animalele din voia unei divinităţi. Să însemne aceasta că omul are dreptul să ucidă sau să chinuie animalele după bunul său plac de “stăpân”?

Omul, practic, controlează anumite specii de animale.

Creştinism

In ziua a cincea Dumnezeu a făcut animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună in ape şi toate înaripatele. In a şasea zi a făcut animalele sălbatice şi pe cele domestice şi toate târâtoarele pământului şi l-a făcut pe om, ca să stăpânească pe tot pământul, peste tot ce trăieşte şi creşte pe pământ.

Dumnezeu a zis oamenilor: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul! (Facerea / Geneza 28)

Biblia mai spune: Cel drept se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă (Proverbele 12:10).

Islam

In islam, animalele (şi toate vieţuitoarele) sunt create de şi se supun lui Allah, aşa cum şi musulmanii se supun. De exemplu, se consideră haram (interzis) vânătoarea ca sport - omul nu are voie să ucidă un animal dacă nu etse intr-o nevoie importanta, iar cei care chinuie animalele (dar si alte vietuitoare) ajung in iad. Conform Coranului, viaţa nu trebuie distrusă mai mult decât e necesar - poţi ucide şarpele, dar numai dacă face rău omului; la fel şi in cazul păianjenilor, muştelor, ţânţarilor etc.. Animalele au fost date in folosul omului. Spre deosebire de Biblie - poate nu am găsit eu), in Coran scrie: Nu este vietate pe pământ, nici pasăre care zboară cu aripile ei, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunaţi. (Sura Al An'Am:38)

Iudaism

Şi in tradiţia iudaică e interzisă uciderea unui animal altfel decât pentru o nevoie umană importantă. Oamenii trebuie să fie blânzi şi să arate compasiune pentru animale. Animalele ucise prin vânătoare sunt interzise ca hrană iar sporturile in care sunt folosite animale sunt împotriva eticii iudaice (lupte de cocoşi, lupta cu taurii, rodeo etc.)

In secolul XVIII, rabinul Yehezkel Landau, rabinul oraşului Praga, a spus următoarele despre vânătoare: Cum poate un evreu să omoare un animal viu fără vreun alt scop decât satisfacerea dorinţelor timpului său? In conformitate cu Talmudul, ne este permis să ucidem animale sălbatice numai atunci când invadează aşezările umane, dar să le urmărim in pădure, propria lor locuinţă, atunci când nu invadează locuinţele umane, este strict interzis. O asemenea urmărire nu înseamnă decât ascultarea unor dorinţe nesăbuite.

Hinduism

Hinduismul este cea mai veche religie practicată şi azi. Conform doctrinei, viaţa omului este ciclică (la fel ca cea a universului): după moarte, sufletul părăseşte trupul şi e renăscut in trupul altei persoane, într-o plantă, într-un animal sau minereu - e una dintre puţinele religii in care se mai venerează animale (de vaca sfântă a hinduşilor cred că a auzit toată lumea). Din acest motiv (al posibilei reîncarnări într-un animal) credincioşii nu chinuie şi nu ucid astfel de vietăţi.

Pitagora avea şi el astfel de credinţe şi de aceea nu consuma carne: să nu mănânce vreun strămoş.

Buddhism

Conform doctrinei buddhiste, animalele - la fel ca omul - au capacitatea de a experimenta fericirea şi suferinţa; dorinţa de a trăi bine şi de a evita durerea nu e specifica doar omului. E de la sine înţeles că un credincios buddhist nu va chinui animalele şi nu-i va da prin minte să le conducă.

In tradiţia religioasă a multor popare oamenii sunt responsabili pentru animale şi divinitatea pedepseşte pe cei care chinuie animalele sau le ucide din plăcere, şi iartă păcatele celor care sunt buni cu animalele, iar ceea ce se aminteşte in textele religioase despre “stăpânirea animalelor” de către om cred că se referă la faptul că omul este răspunzător şi pentru animale, aşa cum este răspunzător pentru tot ceea ce a creat divinitatea - in sensul că "le are in îngrijire" le stăpâneşte, nu in sensul: "le face ce vrea".

***

Totuşi, s-ar putea vorbi despre oameni care conduc animale dacă iau in calcul teoria darwinistă şi… organizarea oamenilor in triburi, oraşe, state... Astfel, singurul animal pe care îl conduce omul este… omul: conducători politici, conducători militari, directori, şefi de toate nivelurile etc. ş.a.m.d..

Leonardo da Vinci spunea că omul nu este “regele animalelor”, ci doar “regele fiarelor”. Altfel spus: faptul că oamenii sunt mai puternici decât alte creaturi nu îi face să le fie şi superiori acestora din urmă.

Călăuza spirituală in cultura nativ americană

Indienii americani (dar nu numai ei) considera ca toate lucrurile Creatiei au energie spirituala, ca toate sunt in legatura si toate trebuie respectate. Omul, ca fiinta superioara ce se crede, trebuie sa caute si sa mentina echilibrul si armonia in ceea ce indienii americani numesc “Marele Cerc al Vietii”. Pe masura ce ne miscam in interiorul acestui Cerc putem constata ca totul are viata, totul are un scop, totul e conectat si totul trebuie respectat.

Toate cele ce exista pe “Pamantul Mama” si toate cele ce exista in Univers pot deveni “Calauze Spirituale” pentru ca Spiritul Creatorului este in tot ceea ce exista pe Pamant.

Religile organizate depind in totalitate de dogma scrisa de oameni, de doctrina care asigura supravietuirea religiei respective si credinta oamenilor. Aceasta “inregimentare” indienii americani o numesc “Cutiile Gandirii Spirituale” pentru ca in limitele dogmelor (de control) nu exista posibilitatea (sau e foarte mica) unei revelatii divine individuale.

Credintele indienilor americani permit sensuri si interpretari infinite, numite “Libertate Spirituala” – pentru ca fiecare lucru din Creatie este diferit de toate celelalte si la fel este si in cazul credintelor lor spirituale – se pot referi la orice din natura, fara ca aceasta sa insemne minimalizarea restului Creatiei. Astfel, in cazul nativilor americani, mesajele Naturii pot ajunge numai la un individ anume, in mod particular, cel mai adesea diferit de cum ajunge la altul, prin intermediul Creatorului.

Cand religiile au devenit organizate omul s-a situat pe sine deasupra intregii Creatii, stapan al animalelor si peste toate lucrurile – in acel moment omul a pierdut capacitatea de a mai intelege animalele. (Unele legende spun ca omul a putut vorbi candva cu animalele).

Multi oameni considera ca animalele nu au spirit sau suflet, ca sunt mai puţin inteligente decat omul, ca sunt salbatice, fara constiinta si deloc sociabile, dar o privire mai atenta asupra comportamentului animalelor ar arata multora ca lucrurile nu stau chiar asa. E drept, intelectul animalului e diferit de cel al omului; animalele gandesc diferit si comunica diferit dar pentru ca inteligenta e definita numai in raport cu omul animalul apare ca fiind lipsit de intelgenta (multe studii au aratat, in timp, ca animalele nu sunt lipsite de inteligenta). Daca, insa, testul ar fi inversat, omul nu s-ar putea ridica la inteligenta animalelor.

Animalele si pasarile, stiu exact cand e timpul migratiei, stiu locul unde trebuie sa ajunga si nu au nevoie pentru asta de harti, busole sau sa ghideze dupa stele si soare – cum trebuie sa faca omul daca nu vrea sa rataceasca drumul. Animalele se descurca foarte bine fara unelte sau arme – omul e neajutorat. Animalele se simt bine in mediul lor – omul mai puţin. Animalele stiu modul de a trai cu limitarile si abilitatile date de natura, fara ranchiuna - omul e cam departe de asa ceva.

Daca omul este atat de inteligent cum de nu poate invata “limbajul” animalelor si pasarilor? Animalele invata ce vor oamenii de la ele (a se vedea nu doar cainii), dar omul greu invata ce vrea animalul de la el. Animalele, ca si oamenii, comunica si prin atingere, miros, miscarea trupului si prin sunet, dar la animale mai exista si alte doua forme de comunicare: telepatic si spiritual.

Animalele constientizeaza instinctual personalitatile umane, starea de spirit a oamenilor. Se spune ca animalele “miros frica” – stiintific nu e demonstrat dar toti cei care au lucrat intens cu animalele, timp indelungat, stiu ca axioma este corecta. Animalele nu doar ca “miros” frica, dar disting un spectru larg de emotii si personalitati. In credinta nativilor americani animalele nu “miros” emotiile omului, dar poseda capacitatea unei forme de telepatie care nu e inteleasa de omul modern; animalele pot comunica receptand si emitand mesaje mentale, si pastreaza aceasta capacitate pana mor.

Aceasta idee a capacitatii telepatice a animalelor a condus la credinta existentei animalelor ca ghizi spirituali. Comunicarea cu un animal calauza spirituala nu este deloc usoara pentru ca animalele au o constiinta diferita de cea a omului, ceea ce face ca mesajele sa fie confuze si chiar imposibil de inteles fara practica indelungata si rabdare.

In traditia nativilor americani se considera ca fiecare individ este conectat de-a lungul vietii cu noua animale diferite, numite calauze spirituale, care vin si pleaca in functie de directia in care se indreapta omul respectiv si sarcinile pe care le are de indeplinit, greutatile pe care le are de infruntat. Intre aceste noua animale unul este animal totem, animalul spirit care insoteste omul intreaga lui viata si care actioneaza si ca un spirit gardian (un inger pazitor, altfel spus). Cu animalul totem omul are o conexiune particulara, individuala, fie prin interesul sau faţă de animalul respectiv (ceea ce nu inseamna, neaparat, sa-si petreaca timpul cu acest animal mai mult decat pana isi invata lectiile), fie prin anumite trasaturi comune, prin vise sau altfel. Acest animal calauza confera putere si intelepciune cand comunica.

O calauza spirituala nu e neaparat un animal, ci poate fi orice din natura si care poate comunica in vreun mod: vibratii, semne, simboluri, cuvinte, prin vise, aparenta fizica etc..

“Totemul zilei de nastere” combina credinta nativilor americani cu astrologia, dar asa ceva nu exista in credinta lor; o calauza spirituala nu e “data la nastere”, nu o are omul inca din ziua in care se naste, ci ajunge sa o aiba – de regula, ghidul spiritual alege omul si nu invers, nu e o alegere personala, individuala si nici nu poate fi atribuit unei persoane de catre alta. Nu poti zice: “tigrul e puternic, e frumos, e animalul meu totem”, pentru ca nu functioneaza; nu poate fi ales un ghid spiritual asa cum alegem o culoare. Pentru a avea o astfel de calauza omul trebuie sa aiba ochii, mintea si sufletul deschise, sa priveasca atent in jurul sau, sa observe semnele – e un proces de cunoastere launtrica si intelegere spirituala.

Ce faci daca doresti din tot sufletul un anume animal ca ghid spiritual?

Meditezi. Daca vine, vine, daca nu, multumeste-te cu ceea ce se intampla sau nu se intampla. Totusi, calauza spirituala poate fi si acel animal pe care il desenezi din reflex, care-ti vine in minte mai des sau cel pe care o serie de coincidente il aduc des in viata ta; se poate revela si la nivelul subconstientului in timpul somnului, nu doar prin meditatie.

Indienii americani considera calauzele spirituale sau totemurile ca fiind aparatori puternici ai Pamantului sau spirite ale animalelor vii. Unii psihologi considera ca o viziune a unui ghid spiritual sau un mesaj de la acesta ca fiind o revenire a mintii umane stravechi, pre-constiente. De exemplu, pestii care traiesc in mare sunt asociati cu subconstientul si simbolizeaza o gandire profunda. Alte exemple: meditand asupra diferitelor calitati ale reptilelor si asocierilor mitice, ar putea fi posibil accesul la aspectele reptiliene ale mintii, care corespund sistemului limbic si care se ocupa cu emotiile senzoriale, placerea si durerea; meditand la diferite mamifere se poate deschide o cale catre capacitatile talamusului si hipotalamusului, asociate cu emotiile, cu sentimentul de apartenenta si intelepciunea instinctiva.

Puterea animalelor ghid poate aduce imbunatatiri vietii omului si chiar intregii Creatii. Indienii americani numesc acest proces de conectare cu un animal calauza sau cu alte parti din Creatie ca fiind “Una cu Natura”. Omul conectat cu un ghid spiritual poate deveni mai bun, mai sanatos fizic, psihic, emotional si spiritual si poate vedea lumea si toate care sunt mult mai clar si le poate intelege mai bine.

Animalele sunt minunate creaturi fericite, cu emotii echilibrate, care se apara unele pe celelalte in cadrul aceleeasi specii; simt durerea si tristetea dar niciodata nu a existat razboi intre diferitele specii, pentru ca animalele stiu sa traiasca in armonie, ucid doar cat le trebuie sa se hraneasca si nu cunosc nimic despre lacomie, invidie si ura – doar animalele care traiesc in imediata apropiere a omului (cum ar fi cainii si pisicile) manifesta, uneori, gelozie.

Poate ca nu degeaba Creatorul a pus oameni si animale pe aceeasi planeta; poate ca a vrut sa invatam unii de la ceilalti… Oamenii ar putea invata multe de la necuvantatoare – multe le-au si invatat, daca aruncam o privire in domeniul ingineriei, medicinei (si nu numai). Animalele reamintesc omului ca nu este decat o mica parte din Creatie si ca fiecare aceasta parte are un scop bine determinat, propria-i pricepere si intelepciune.

Religiile organizate nu il invata asa pe om, din contra, il invata ca e “superior”, ca e stapan peste tot ce exista si totul exista pentru el. Credinta nativilor americani spune: “Pamantul nu ne apartine noua, noi apartinem Pamantului”.

Resurse:

http://www.legendsofamerica.com/na-totems.html

http://www.warpaths2peacepipes.com/native-american-culture/

sursa foto: https://www.facebook.com/native.encyclopedia/

Curcubeul - credinte si superstitii

Pune-ti o dorinta cand vezi un curcubeu! :)

Curcubeul este un fenomen optic si meteorologic atmosferic care se manifesta prin aparitia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cand lumina soarelui se refracta in picaturile de apa din atmosfera. Pe scurt: curcubeul apare atunci cand lumina, apa si aerul se unesc.

Benzile de lumina naturala sunt alcatuite din culorile rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet dar niciodata nu pot fi vazute toate culorile si, de la curcubeu la curcubeu, tot alte culori sunt mai stralucitoare: ori rosu, ori verde, ori galben etc.

Primul dintre oamenii de stiinta care a inteles in esenta cum se manifesta curcubeul a fost Rene Descartes (n. 31.03.1596 - d. 11.02.1650), filosof si matematician francez, cunoscut si cu numele latin Cartesius; el a efectuat o experienta care a aratat cu claritate ca fenomenul de curcubeu se datoreaza reflexiei si refractiei razelor solare in picaturile de ploaie.

foto de la Brasov, orasul sufletului meu

De fapt, curcubeul contine un spectru continuu de nuante, pe care ochiul uman nu le poate distinge, dar Isaac Newton (n. 04.01.1643 / 25.12.1642 - d. 31.03.1727 / 20.03.1727) a ales doar sapte pentru a-l caracteriza; la baza alegerii a stat, zic cercetatorii, o credinta mostenita de la sofistii greci, cei care considerau ca exista o legatura intre culoare, notele muzicale, numarul corpurilor ceresti (cunoscute la acea vreme) si zilele saptamanii.

Fenomenul apare in timpul sau imediat dupa ploaie, atunci cand soarele straluceste, iar aerul contine picaturi de ploaie. Arcul este impartit in benzi de culori ale spectrului si se formeaza prin refractia si reflexia razelor soarelui in picaturile de ploaie. Dintr-un avion in zbor curcubeul va aparea ca un cerc complet, cu umbra avionului in centru - cu cat suntem mai departe de pamant cu atat vedem un curcubeu mai “complet”.

La "sfarsitul" curcubeului e... inceputul - curcubeul e, practic, un cerc.

foto de la Extreme Travel

Acest fenomen, unul dintre cele mai frumoase, deloc inteles de stramosii indepartati, a condus la aparitia multor superstitii si credinte in toate zonele lumii, in cultura occidentala fiind simbol al sperantei reinnoite, un “aducator de noroc”.

Nu e un fenomen care se intalneste des si foarte clar conturat de fiecare data, dar uneori se arata in toata splendoarea sa. Unii il considera un fel de simbol al lui Lucifer, legatura dintre om si Marea Minte Universala.

Punte intre cer si pamant

In legendele multor popoare curcubeul apare ca o punte intre cer si pamant. Ideea podului curcubeu care poate fi atins numai de cei buni si virtuosi este o tema des intalnita in miturile lumii.

In mitologia nordica podul curcubeu de foc (apare atunci cand razele soarelui se reflecta in cristalele inghetate din norii aflati la mare inaltime) leaga pamantul de tinutul zeilor si putea fi utilizat numai de zei si de cei ucisi in lupta – in cele din urma podul va fi distrus in razboiul teribil de Ragnarok (ziua judecatii, pe scurt, cand zeii si, alaturi de ei, toate fortele luminii se vor infrunta cu răul).

Unele triburi din America de Nord il considera o punte intre cei vii si cei morti. 

In traditia indienilor Navajo (sud-vestul Statelor Unite), curcubeul este considerat a fi calea spiritelor sfinte, si este frecvent reprezentat in picturile sacre pe nisip.

Populatia Maori (Noua Zeelanda) are o legenda in care Hina, Luna, a determinat curcubeul sa se intinda de la cer pana la pamant pentru ca sotul ei muritor sa revina pe pamant sa moara, pentru ca moartea nu putea intra in casa ei cereasca.

In credintele antice ale Japoniei curcubeul era podul pe care stramosii umani urmau sa coboare din nou pe pamant.

In unele parti din Marea Britanie exista o traditie care-i priveste pe copii: “alungarea curcubeului” - cand acestia vad un curcubeu marcheaza un loc pe pamant cu doua beţe incrucisate in forma de cruce - cercetatorii presupun ca superstitia isi are originea in credintele unor triburi nordice, unde curcubeul reprezenta un pod pentru sufletele care treceau in viata de apoi. In Austria exista o credinta similara: sufletele copiilor urca la cer pe un pod curcubeu.

In zone din Honduras si Nicaragua la aparitia curcubeului oamenii credeau ca diavolul este ofensat si isi ascundeau copiii in aceste momente pentru a-i feri de a arata sau privi spre acesta. Si unele triburi din Gabon interzic copiilor sa priveasca spre curcubeu.

Comoara de la capatul curcubeului.

In zona Gorjului se spune ca atunci cand apare curcubeul pe cer, daca vei sari intr-un picior pana la capatul lumii, vei gasi o punga cu galbeni. In alte zone din Europa de Est se credea ca un inger a pus o comoara la capetele curcubeului, dar numai un om nud le-ar putea gasi.

Britanicii credeau ca la capatul curcubeului se afla ingropata o comoara. In Irlanda exista, de asemenea, aceasta credinta.

Nu se poate ajunge la capatul curcubeului pentru ca acesta este o iluzie optica formata din lumina soarelui si vaporii de apa, nu un obiect fizic - atunci cand cineva se misca spre curcubeu acesta se va deplasa, distanta ramanand mereu aceeasi.

Mesager

In mitologia greaca exista Iris, personificarea curcubeului, mesagerul zeilor pentru oameni, mesajele ei erau in general despre razboi si pedepse; in timp, zeita a fost redefinita, curcubeul devenind un mijloc de transport pentru zeita care se dovedeste la fel de evaziva si imprevizibila precum curcubeul.

In legendele din Hawaii apare Anuenue, fecioara curcubeu, mesager intre fratii sai, zeii Tane si Kanaloa.

Semn bun si semn rău.

Indienii Arawak din America de Sud considera curcubeul ca semn de noroc cand apare deasupra oceanului; un alt trib considera ca e semn bun cand apare deasupra oceanului dar semn rau daca apare deasupra uscatului, fiind semnul unui spirit malefic in cautare de victime.

In cele mai multe culturi e semn bun cand apare in ziua nuntii.

In cultura amazoniana, curcubeele au fost mult timp asociate cu spiritele rele, care provoaca necazuri (pierderi de sarcina si mai ales boli de piele). In perioada preincasa exista o traditie de a inchide gura unei persoane la vederea curcubeului, pentru a evita boala.

Cine vede un curcubeu dublu are si mai mult noroc.

Transformarea…

In Liban se credea ca cine vede reflexia unui curcubeu pe pamant si trece peste ea se va transforma in… sexul opus. In Afganistan credinta era ca acela care trece pe sub curcubeu va “suferi” schimbarea de sex. Aceasta credinta exista si in zone din Europa de Est, inclusiv in unele zone din România; la fel se credea si in Bulgaria; in alte zone se credea ca cine bea dintr-un izvor a carui apa a fost atinsa de curcubeu se transforma intr-un reprezentant al sexului opus.

Trecerea peste si pe sub curcubeu contrazice legile fizicii - curcubeul este lumina si apa si apare in faţa privitorului numai cand acesta e pozitionat cu spatele la soare.

Simbolul culorilor curcubeului.

In China, sunt considerate de bun augur toate culorile curcubeului dar e preferat rosul stralucitor, considerat cel mai mare “aducator de noroc” si de aceea culoarea e mult utilizata mai ales la festivalul de Anul Nou.

Iranienii au si ei semnificatie pentru stralucirea culorilor curcubeului: cand rosul e mai puternic inseamna razboi, cand e galben aduce moarte iar cand verde e culoarea mai stralucitoare e semn de abundenta.

In zona Dambovita se crede ca atunci cand in culorile curcubeului predomina rosu se va face vin mult, cand predomina verde se va face mult grau si cand predomina albastru va fi multa seceta si moarte.

Intr-un basm chinezesc Hsien si Ying'ai sunt doi indragostiti nefericiti care trebuie sa astepte pana cand apare curcubeul, pentru a putea fi impreuna.. Hsien este culoarea rosu in curcubeu si Ying'ai este albastru.

Prevesteste vremea

Se spune ca un curcubeu care apare la est prevesteste ca a doua zi va fi senin iar daca apare la vest a doua zi va ploua abundent. Turcii cred ca un curcubeu poate prevesti precipitatii pentru inca 24 de ore.

Daca apare dimineata curcubeul pe cer e semn de seceta pe timp de vara, credeau oamenii din Tecuci.

Cand se face braul popii curcubeu pe cer atunci e semn ca va sta ploaia (Teleorman).

Spiritualitate

In buddhism, curcubeul reprezinta ultima stare inainte de Nirvana. Nirvana e starea de fericire realizata prin eliberarea de grijile vietii, de suferinte si prin contopirea sufletului individual cu esenta divina, prin contemplatie si asceza.

Curcubeul e puntea de lumină care unește pământul cu cerul, ușurând trecerea din lumea sensibilă in lumea supranaturală.; e scara cu șapte culori pe care a coborât pe pământ Buddha, numit el însuși cateodatau Marele Pod.

In cultura indiana chakrele prezinta o importanta deosebita, fiind percepute drept repere ale sanatatii fizice, mentale si spirituale a fiintei umane. Chakrele sunt centri de energie localizati de-a lungul liniei mediene a corpului. Curcubeele sunt sunt asociate cu zambetele si cu fericirea, deoarece corpul uman a fost destinat sa absoarba si sa asimileze energia curcubeului prin intermediul luminii solare.

Chakra este un concept filosofic care se refera la vartejuri in forma de cerc care, conform medicinei indiene traditionale, ar exista in corpul uman. Chakrele sau centrele energetice principale sunt sapte, dispuse de-a lungul coloanei vertebrale (din crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale).

Unii considera ca avem un curcubeu in fiinta noastra, cunoscut sub numele de chakre.

sursa foto: https://spiritvoyage.com/blog/index.php/7-kundalini-mantras-for-7-seven-chakras/ (pagina nu mai exista in febr 2021)

Alte simbolizari

Triburile din nord-estul Siberiei il considerau a fi limba Soarelui, asa cum unele triburi de americani nativi spun ca este haina Soarelui.

In mitologia hindusa, Indra, zeul tunetului si al razboiului foloseste curcubeul ca arc pentru sagetile sale de fulger.

La sumerieni, ocrotitorul fermierilor, zeul Ninurta, apara vara cu un arc si sageti si purta o coroana descrisa ca un curcubeu.

In mitologia araba pre-islamica se considera curcubeul ca fiind arcul unui zeu al naturii, Quzah, al cărui nume e regasit in cuvantul arab pentru curcubeu.

Cele mai multe triburi din Australia considerau curcubeul (sarpele curcubeu) ca fiind creatorul lumii si al tuturor fiintelor; Sarpele Curcubeu nu are gen, face pamantul fertil prin ploaia creata si poate vindeca de orbire si boala. In sezonul secetos se retrage in gauri adanci de apa.

Femeia care vrea sa aiba pielea alba si lucioasa trebuie sa se spele cu apa din coada curcubeului, se credea in zona Sucevei. Prutul este adapatorul curcubeului de rasarit si Siretul al celui de apus (Tecuci).

Pentru iudei si crestini curcubeul semnifica legamantul lui Dumnezeu cu Noe, o promisiune ca nu va mai distruge lumea prin potop.

In mitologia armeana simboliza centura lui Tir, care a fost initial un zeu al soarelui, apoi a devenit unul al cunoasterii. Mai era numit si braul Fecioarei sau Arcul lui Dumnezeu. In zona Sucevei era numit braul lui Dumnezeu. Este braul aruncat de Dumnezeu peste mare ca sa nu mai soarba norii apa din ea, se mai credea pe teritoriul României.

Noi traim intr-un curcubeu de haos, era de parere Paul Cezanne.

Pentru mai multe informatii:

Mitologia nordica, de Elena Maria Morogan, Ed. Enciclopedica, Bucuresti 1992; Dictionar de mitologie, de George Lazarescu, Casa editoriala Odeon, Bucuresti, 1992; Legendele si Miturile Greciei antice, de N.A. Kun, ed. Orizonturi, Bucuresti; Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri, Ed Hamanitas, București, 1995;

http://sfm.asm.md/ftm/vol3nr1-2/7%20fizica%20in%20jurul%20nostru.pdf

http://www.descopera.ro/stiinta/12057932-cate-culori-are-de-fapt-curcubeul

http://www.luceafarul.net/credinte-populare-superstitii-din-textele-gorjenesti

https://ro.wikipedia.org/wiki/Curcubeu

https://en.wikipedia.org/wiki/Rainbows_in_mythology

http://folklore.usc.edu/?p=13103

http://tpwd.texas.gov/publications/nonpwdpubs/young_naturalist/earth_sciences/rainbows/index.phtml

http://www.superstitions.biz/Superstitions/Superstition-RAINBOWS-science-old-tales.htm

Ultima actualizare 24 noiembrie 2025

Cultul unor zei antici egipteni

Fanatismul religios al primelor secole ale erei noastre a distrus sansele ca sufletul egipteanului antic sa fie cunoscut, a distrus sansa de a putea fi ridicat vălul si de pe mileniile care au precedat formarea “Regatului Unit”, pana la contactele egiptenilor cu civilizatia sumeriana, prin mileniul al IV-lea i.e.n..

Religia anticilor egipteni, ritualurile sunt cunoscute azi mai mult din imnuri, din textele religioase, in general, dar in aceeasi masura sunt de neinteles desi au fost traduse papirusurile, stelele, hieroglifele de pe pietrele mormintelor pe care sunt explicate ceremoniile religioase, descrise vesmintele preotilor, ierarhia sacerdotilor; au rezistat timpului textele cântărilor sacre din timpul procesiunilor, descrierea dansurilor rituale s.a. dar marile biblioteci ale antichitatii au fost distruse de bigoti, de capetenii barbare inculte, de intoleranta cuceritorilor care nu aveau capacitatea de a intelege ceea ce insemna tot ce era adunat acolo si astfel s-a distrus si sansa de a sti mai multe despre sufletul egipteanului antic.

Cel mai important mit egiptean este cel legat de Osiris, zeul-om, cel care sta la baza misteriilor*, cel care domina, alaturi de sora si, totodata, sotia sa, Isis, intreaga teologie esoterica a Egiptului. El a fost creat de catre Demiurg, e fiul sau, dar, inainte de toate, Osiris este stapanul oamenilor, este sacru, el nu este numit. Osiris este marele conducator ancestral al poporului egiptean. Osiris este zeul celor vii si al celor morti, este conducator de popoare, e o zeitate benefica si inspaimantatoare in acelasi timp, zeu venerabil, mare si binefacator prinţ al eternitatii, cum e numit intr-un imn. El e temut in inima lor de oameni, de cei iluminati si de morti.

Ceremoniile exoterice si esoterice aveau loc in temple - templul era lacasul zeului si fiecare localitate avea o zeitate a sa, cu templul aferent unde puteau fi intalnite biblioteci, pravalii, sali diverse si sanctuarul propriu-zis, unde se afla Sfanta Sfintelor, naosul care adapostea statuia divina. Multimea nu avea acces in Sfanta Sfintelor – doar i se aratau zeii pentru a-i adora.

Horus, Osiris, Isis
sursa: wikimedia.org

Un lung pasaj din Textele Sarcofagelor (148) se refera la nasterea lui Horus, la teama mamei lui, Isis, ca Seth va urmari sa ii omoare pruncul care e “samanta divina”. Isis le striga zeilor ca samanta pe care o poarta in pantece este protejata de Atum, zeul suprem, care o sfatuieste sa se ascunda pana ce va da nastere – mitul spune ca Isis va sta ascunsa in malstinile de la Chemmis**. Zeul Thot*** este cel care a protejat mama si pruncul harazit sa fie regele regilor, impotriva urii lui Seth.

Zeii egipteni au ajuns in lumea greco-latina, pana la Roma. In jurul anului 105 i.Ch., la Pompei a fost ridicat un Iseum (templu inchinat zeitei Isis, considerata patroana marinarilor si al carei cult era raspandit de marinarii egipteni si greci). Osiris-Apis a fost adoptat sub numele Sarapis, serapeumul din Alexandria, fondat de Ptolemaios Soter, a fost centrul unui cult care avea sa se raspandeasca si in lumea greco-latina. Grecii nu au inteles prea bine ce era cu Osiris si Apis si au creat un zeu nou: Sarapis, elenizand cuvantul Osor-Hapi, prin care era desemnata una dintre manifestarile lui Osiris dupa moarte: boul Apis.

Doctrinele egiptene cucereau lumea, fiind raspandite de marinari, calatori, carturari. Libertii si sclavii din Roma au adoptat rapid noua religie. Autoritatile de la Roma au incercat in zadar sa puna stavila cultului zeilor alexandrini (Isis, Osiris, Horus - familia divina), cu tot mai multi adepti. De cinci ori au incercat, in anii 59, 58, 53, 50 si 40 i.Ch., cand Senatul a ordonat sa fie rasturnate altarele si statuile din templele acestor zei, dar fara spor: raspandirea credintelor a fost mai puternica decat interdictiile, la fel cum s-a intamplat mai tarziu cu crestinismul, care a triumfat in faţa rezistentei opuse de puterile publice.

Traditiile si textele sacre egiptene cele mai vechi il identifica pe Mesia cu “Stapanul Anului” si “Stapanul Piramidei”. Mai tarziu, preotii l-au identificat pe Osiris cu Mesia si considerau ca misiunea acestuia era simbolizata prin monumentul lui Khufu (cunoscut sub numele de Marea Piramida), considera G. Barbarin (in Secretul Marii Piramide sau Sfarsitul lumii adamice). W. Marsham Adams, recurgand tot la textele sacre egiptene, considera ca Marea Galerie a piramidei simbolizeaza “Drumul Nou al Adevarului in Lumina”, deschis prin suferinta lui Osiris.

Faptul ca doctrinele esoterice egiptene se adresau unor elite si nu erau cunoscute publicului - preotii fiind aceia care explicau populatiei ce doreau zeii - a condus, in urma tulburarilor profunde care au zguduit Egiptul si lumea mediteraneana, la disparitia esoterismului templelor. Cam in aceeasi perioada lua nastere o religie noua, animata de o credinta vie si care castiga cu usurinta teren in randurile oamenilor care nu fusesera initiati in invataturile subtile ale misteriilor. Religia Bisericii Crestine nu atingea profunzimile filosofice ale cultelor isiace, dar patrundea in masa poporului si aducea cu sine o spiritualitate, un sens al divinului, o moralitate pe care vechile culte nu le ofereau.

***

Note:

* Misteriile erau ceremonii cu un caracter special, destinate unor elite de preoti si de initiati, care se celebrau in locuri izolate, la anumite date, prestabilite, la alte ore decat ceremoniile destinate cultului obisnuit. Grecii si romanii numeau aceste ceremonii misterii, egiptenii aveau termenul seshtau si akhu (cu sensul de lucruri sacre,glorioase, utile).

** Chemmis e denumirea greceasca a anticului Akhbit, în Delta Nilului din nordul Egiptului de Sus, care, potrivit unuia dintre mituri, este locul unde s-a nascut Horus, ascuns de unchiul sau Seth care urmarea sa-l ucida. Mult mai tarziu, Herodot spune ca Chemmis era o insula plutitoare pe lacul de langa templul zeitei Buto si care, fiind mereu in miscare, constituia un loc perfect unde sa stea ascunsi Isis si Horus.

*** Thoth, zeul egiptean al Lunii, al aritmeticii, al vorbirii si inventatorul scrisului, identificat de unii autori cu Hermes al grecilor, scribul zeilor, mesagerul lui Zeus, patronul hermetismului. Unii gnostici identifica figura lui Hermes cu aceea a lui Moise, a lui Isus sau a Sfantului Ioan.

Textul nu epuizeaza nici pe departe tema.

Surse: Mitologie egipteana, Geraldine Pinch; Maestrii ocultismului, Andre Nataf; The House of the Hidden Places (1895), W. Marsham Adams

Vezi si:

Amenofis IV, intemeietorul primei religii monoteiste

Din religia Egiptului antic: Osiris

Osiris, Seth (Typhon), Isis si Nephtys au fost nascuti din unirea lui Geb (Pamantul) cu Nut (Cerul) in timp de 5 zile, care sunt, de fapt, epagomenele anului egiptean. Anul egiptean e alcatuit din 12 luni a cate 30 zile fiecare plus cele 5 zile numite epagomene. Prima zi a anului egiptean a fost determinata cu precizie de ziua in care aparea Sirius.

autor: Jeff Dahl
sursa

Osiris urmeaza la tron tatalui sau Geb si se casatoreste cu Isis. Seth, invidios pe fratele sau, ajutat de 72 de complici il detroneaza pe Osiris, il ucide, il inchide intr-un cufar pe care il arunca in apele Nilului. Lada va ajunge in Erica, ţara unde-l gaseste Isis, care a plecat in cautarea trupului. Seth descopera lada cu trupul, il dezmembreaza in patrusprezece bucati, pe care le imprastie pe tot teritoriul Egiptului. Isis pleaca sa le caute; le gaseste pe toate, mai putin sexul devorat de Oxyrynque, un peşte de Nil. Ajutata de sora ei, prin practici magice, reuseste sa-si readuca sotul la viata si sa ramana insarcinata. Dupa aceasta, insa, Osiris va pleca in lumea mortilor.

Isis il naste pe Horus care, devenit adolescent, isi provoaca unchiul la lupta. In aceasta confruntare Horus pierde un ochi iar Seth un testicol. Zeii il vor pune pe Horus pe tronul lui Osiris.

Vechii egipteni nu au incetat nicio clipa sa contemple moartea. Aveau convingerea ca, dupa moarte, omul trece in adevarata viaţa. De aceea, isi construiau o locuinta secreta, in care trupul imbalsamat sa fie pus la adapost. Acesta trebuia sa aiba cu el toate obiectele familiare, apa si hrana. Asa au aparut piramidele.

Osiris, primul nascut al lui Nut si Geb, era zeul naturii si al vegetatiei, dar si judecatorul mortilor din lumea de dincolo. Era infatisat ca un barbat infasurat in panze de mumie, purtand pe cap o mitra si doua pene de struţ. In general, Osiris e reprezentat in negru, in sensul ca statuile au fost sculptate in lemn negru sau in piatra neagra. Aceasta culoare se apropie de culoarea mâlului de Egipt, de pamantul sau negru (Khemis), de Materia Prima a Universului si de alchimie. Insa, atunci cand prezideaza renasterea, in timpul initierilor, el ia culoarea verde, culoarea vietii, a lui spiritus mundi, a apelor Nilului, a Mediteranei, numita de egipteni Marea (in sensul de mare, amplu) Verde; verdele este culoarea vegetatiei, de unde se poate deduce ca Osiris a fost si un zeu agrar, nu doar stapanul lumii de dincolo. Osiris era Soarele care dispare in fiecare seara si rasare in fiecare dimineata.de aceea a fost asociat lui Ra si phoenixului. Era zeul care ii judeca pe oameni dupa moartea lor, caci el a invins moartea.

Tribunalul lui era alcatuit din Osiris, Isis, Nephtys si 42 de asesori. Cand ajungea la judecata, raposatul sta in picioare, aproape de balanta; el priveste de o parte inima sa, intr-un taler, si de alta Maat, sau pana, simbolul său. Horus si Osiris sunt de faţă; Anubis e insarcinat cu cantarirea; Thot e grefierul. Inainte de a strabate incaperea, raposatul trebuie sa raspunda intrebarilor referitoare la elementele de arhitectura ale acestei incaperi. Astfel, Paznicul Canaturilor Usii il interpeleaza:

- Nu te voi lasa sa intri in incapere / In afara cazului in care imi vei spune Numele meu ascuns.

Defunctul raspunde:

- Cot-al-zeului-Shu-protector al lui Osiris, acesta e Numele tau.

Trebuie sa mai raspunda si intrebarilor Portarului, apoi intrebarii lui Thot inainte de a fi "prezentat divinitatii":

- Care este numale divinitatii, / Aparate de un Cer de foc, / Inconjurate de un Zid de zeite-serpi, / Care se odihneste la suprafata Apelor curgatoare? / Cine este?

- Este Osiris!

- Treci Pragul!

De acum inainte defunctul e intrupat in Osiris, in vecii vecilor. Raposatul devine Osiris si, ca atare, fiind Osiris, contribuie la ritmurile universale; el a ajuns in Amenti (cerul slavit) unde sunt o multime de suflete-lumina.

"Ziua de ieri m-a zamislit.

Iata-l pe Astazi.

Eu creez Ziua de maine". (Cartea Mortilor)

In faţa judecatii de apoi omul egiptean avea de rostit o spovedanie negativa:

Nu am ucis! / Nu am dat porunca sa fie ucis cineva! / Nu am pricinuit durere ori suferinta cuiva! / Nu am inselat pe nimeni la cântar! / Nu am saracit pe un om de bunurile sale! / Nu am luat laptele de la gura copiilor mici! / Nu am grait de rău pe un rob dinaintea stapanului său! / Nu am înfometat! / Nu am pricinuit suferinta! / Nu am facut pe nimeni sa planga! / Nu am savarsit pacate in templu! / Nu am batut oameni! / Nu am cautat sa cunosc ceea ce nu trebuie cunoscut! / Nu am luat mita de la oamenii ce lucrau sub porunca mea!

Osiris aparea precum axa a lumii, ca pivot universal, ca figurare a centrului primordial, dinspre care e difuzata Traditia. Simbolismul axial conferit lui Osiris il apropie de omul cosmic, de Adam Kadmon (Quadmon) din Kabbala, care dezmembrat si inchis in materie de boom-ul originar va fi readus la prerogativele sale spre finele timpurilor.

La Abydos a fost stabilit primul si principalul sanctuar al lui Osiris in Egipt.

Moartea lui Osiris era comemorata la 17 Aktyr (21 decembrie) iar resurectia sa la 19 Aktyr (23 decembrie).

Egiptenii au avut mistere propriu-zise, trecand in faza a treia, aceea de initiere, de contopire cu zeul, de mantuire personala. Misterele au derivat din siturile magice si urmareau interesul general, al tribului sau clanului. Mai tarziu, interesul colectivitatii nu mai interesa in acelasi grad pe credinciosi si astfel se ajunge la interesul individual, intemeiat pe constiinta personalitatii. Conceptia mântuirii personale prin zeu. Daca zeul moare si inviaza, si omul va putea sa invie, odata cu zeul, dupa moarte.

Pentru aceasta era necesara o ceremonie mai intima decat cea a religiei oficiale, a marilor zei. Asa s-a ajuns la mistere, initierea in mistere care nu cuprinde altceva decat riturile prin care omul putea deveni zeu al vegetatiei. Aceste rituri cuprindeau insasi viata, moartea crunta si invierea zeului. Neofitul trece prin aceleasi faze prin care trecuse zeul si sufera-alegoric-aceeasi moarte, apoi renaste impreuna cu el. Dar isi pierdea personalitatea: era un Osiris.

Initierile posedau doctrine secrete si cautau a dezvalui in sufletul initiatului extazul, pentru a se ridica in lucrurile de dincolo de simturi.

Parabola Sfantului Gheorghe si a dragonului

Impresionanta legenda a Sfantului isi coboara radacinile pana in secolul al treilea dupa Hristos si e strans legata de crestinism.

de Raphael

Nascut din parinti nobili crestini, dupa moartea tatalui s-a mutat cu mama in Palestina. A urmat cariera militara si a ajuns comandant in armata imparatului roman Diocletian. In anul 303 imparatul a dat un decret prin care cerea tuturor crestinilor sa se lepede de credinta si sa se inchine zeilor. Militarul Gheorghe nu s-a lepadat de credinta, a marturisit-o public si a fost intemnitat, torturat si in ziua de 23 aprilie 303 a fost decapitat. Acela a fost, probabil, momentul nasterii legendei “purtatorului de biruinta”.

In anul 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregului regat. Regele Edward al III-lea a infiintat Ordinul Saint George, iar crucea Sfantului Gheorghe a devenit mai tarziu, steagul Angliei.

Legenda Sfantului Gheorghe poate fi considerata o parabola cu profunde semnificatii: uciderea dragonului (balaurului) poate simboliza infrangerea demonilor interiori, uciderea mandriei, invidiei si a tuturor pacatelor considerate capitale. Acesta ar putea fi si motivul pentru care unele state au ales ca sfant protector pe Sfantul Gheorghe desi acesta nu are vreun loc anume in iconografia traditionala.

Sanatate, armonie si belsug tuturor celor care poarta prenumele Sfantului (si derivatele acestuia).

Mi se netezeste creierul: te inchini la idoli daca iubesti cainii

A.S. Cei care cititi, sa nu mai cititi pe diagonala, pentru a pricepe ca nu generalizez, ci ma refer strict la textul de care am dat pe net; dar de crezut ce scrie in alte carti in afara de Biblie nu cred si nu ma intereseaza decat pentru cultura generala, pentru ca unele contin lucruri interesante, de bun simt.

Cine a citit Biblia, cuvant cu cuvant, sa ridice mâna.

**

Cred ca e un facut sa dau peste tot felul de aberatii, cautand cu totul altceva, si sa pierd timpul cu fel si fel de bigoti… Poate ca de m-as apuca sa citesc anumite site-uri m-ar lua durerea de cap (m-ar duce cine stie unde!) si m-as intreba, foarte serios, daca omenirea a evoluat. Probabil ca cei mai multi oameni au evoluat, dar unii au ramas muuuult in urma...

Nu inteleg de ce unii articuleaza cuvinte cum ca sunt oameni care apara cainii in detrimentul oamenilor, care iubesc cainii mai mult decat ii iubesc pe oameni! Nu-i asa! Unii apara (si) cainii poate pentru ca sunt mai putini cei care o fac sau pentru ca doar atata putere au: sa apere animalele. Pentru a-i apara pe oameni sunt cei… puternici; nu-i asa?! De unde ideea ca cei care apara animalele nu apara si oamenii?! E doar propaganda, daca ma intrebati pe mine. Nu ma intrebati?! Bine. Oricum, v-am informat.

Or fi si exceptii, dar putine, deci nereprezentative…

Cei care scriu si vorbesc impotriva celor care iubesc si cainii sunt dintre aceia care invata pe oameni ca Soarele se invarte in jurul Pamantului si nu invers, dintre aceia care scriu “Romania” cu “R” mic… Chiar n-au observat la o recitire, chiar nu a observat altcineva si sa le fi atras atentia?! Sau… cei care citesc nu-s capabili sa observe astfel de greseli (fie ele si din graba facute, nu din nestiinta). Am observat dar… n-am niciun interes sa le atrag atentia – desigur, nu-i crestineste, dar e omeneste. Si numele Evei, din Biblie, il scriu tot cu litera mica – poate pentru a sublinia ideea propovaduita si in doctrina crestina cum ca femeia nu-i decat o coasta, o fiinta inferioara masculului? Nu… Nici Petru n-au scris cu litera mare – poate de ciuda ca el are cheia de la poarta Raiului sau pentru ca a sustinut (intr-o controversa ideologica cu Pavel) ca numai israelitii (evreii) pot fi convertiti la crestinisim nu si alte popoare?

Se tot bate moneda ca omul are suflet si trece din lumea asta in(tr-o) cealalta – dar sunt dogme in care omul nu trece nicaieri, ci doar moare - adica, crapa, e dus, ingropat (sau ars), miroase florile de la radacina - isi inceteaza existenta ca om si se transforma in… hrana pentru viermi sau plante – cica plantele sadite pe mormite sunt mai… viguroase. Frate! Ce sinistra sunt! Din vina celor care afirma, cu nonsalanta, ca sunt nebuni cei care nu pot face distinctie intre om si animal. Categoric ca-s dusi cu pluta acestia, doar ca doctrinarii ortodocsi se refera la cei care au obraznicia sa vorbeasca impotriva eutanasierii, in delir, a cainilor fara stapan si/sau au caine in casa. Deci si vanatoarea in nestire e ok in mintea lor, in simtirea lor sensibila – ce naiba nevoie avem de animale cand avem nevoie de blanuri, de posete si pantofi din piele, de fildes si alte alea. Da-l incolo de ecosistem – ca nu se invarte in jurul Pamantului! Cui ii trebuie, in asteptarea celor1000 de ani pace?!

Imi spun ei ca e blasfemie sa afirmi ca animalul are suflet! Daca nu are ratiune – zic ei - nu are nici suflet. Unii n-au logica elementara… Ma refer la mine, pentru ca nu pot face diferenta intre suflet si suflare. Deci, daca n-am logica nu pot fi acuzata de nimic. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Dar de unde stiu ei ca nu are suflet animalul?! Aceleasi texte le pot interpreta altfel si n-o sa-mi dea cu rest – dar eu n-am scoaaaala, sa ma pricep. Cica daca imi permit sa iubesc un caine ma intorc la inchinarea la idoli! Blasfemie, din nou! Mi-ar placea sa-mi spuna ei ce-o fi inchinarea la toate acele tablouri ale unor oameni pe care alti oameni i-au declarat sfinti – cica ar fi facut nu stiu ce minuni! Ce-au facut? Au descoperit focul, apa calda, gaura din gogoasa? Au stat ani de zile in varf de stalp sau n-au vorbit toata viata – si nu pentru ca erau muti? Poate pentru ca le era lene… Ar fi bine sa taca mai multi, ‘ca atunci cand vorbesc unii fac doar curent. Cica ma inchin la idoli daca iubesc cainii. Bine, domnilor: fiecare cu idolii lui – unii cu fiinte necuvantatoare si utile, altii cu portrete agatate pe pereti. Unde scrie-n Biblie sa declare oamenii alti oameni ca sfinti si sa-si faca tablouri cu sfinti? Daca tot ma luati cu Biblia, raspundeti-mi… O sa-mi ziceti ca scrie in cartea nu-stiu-carui sfant parinte (pe care cine l-a facut sfant?). Poate ar fi bine sa cititi mai mult din Biblie si mai putin din alte carti, daca-mi vorbiti despre Cuvantul lui Dumnezeu.

Eeee, de-ar putea fi cainii religiosi altfel ar sta treaba – cu cat mai multi, cu atat mai bine.

Imi explica ei ca omul e mai presus decat toate fiintele de pe Pamant. Nu-i contrazic ca omul e cel mai puternic si cel mai periculos (dar numai cand e inarmat, in raport cu animalele), dar chiar o fi mai presus? Adica vor ei sa ma faca a crede ca fara animale ar mai fi omul altceva decat o ierbivora violenta?! Sau insectivora. Violent e omul oricum…

Cine poate mai mult poate si mai putin…

Cea mai tare faza e… mila lor pentru oamenii sarmani! Cica se cheltuiesc prea multi bani cu operatiile si ingrijirea cainilor si mai deloc pentru oameni! Ups! Dar ei de ce nu se deranjeaza sa faca mai multe cantine pentru saraci, sa deschida mai multe farmacii pentru saraci, sa ajute mai mult saracii, sa sponsorizeze (macar in parte) operatiile pentru care se face cheta publica, sa ofere burse pentru elevi dotati cu inteligenta peste medie sau doar talentati? Oh, ei stiu doar sa ceara de la saraci – fie ca au, fie ca n-au saracii trebuie sa plateasca servicii religioase – si parca-s tot mai multe…

In felul acesta pot sa-i intreb si eu: de ce nu ma scutesc ei de a cere bani de la stat pentru biserici, in primul rand, pentru salariile popilor cu grade inalte si alte de-astea sfinte. Fireste ca unii sunt intitulati preafericiti si prea nu stiu cum! Au bani gramada si-i doare-n tivul aurit ca altii lesina de foame. Cand ii vezi pe unii grasi, buhaiti, cu bujori in obrajori iti dai seama ca-s cuprinsi de smerenie – pocneste sfintenia in ei… Le trebuie o gramada de bani numai sa-si faca haine din ce in ce mai mari, sa-i cuprinda. Daca ingenuncheaza au nevoie de sprijin pentru a se ridica…

Cica daca ai un animal in casa te poti imbolnavi pana la al patrulea neam! Soarele meu! Mi-e mintea in eclipsa! Hei! Aici Pamantul! Ma aude cineva?! Unde-s geneticienii, sa afle de unde au oamenii unele boli genetice?

Si, in final, mi se atrage atentia ca ei sunt crestini de 2000 de ani. Acum, sa nu le fie cu suparare, dar sunt crestini de mai mult de doua mii de ani – despre mine asta pot afirma, desi sunt tot crestin ortodox, dar, poate, mai evoluat (mandria-i un pacat, asa-i?). :) De fapt, pentru obiectivitate, sunt crestina de numai cateva zeci de ani… In mileniul patru tot de doua mii de ani vor fi crestini ortodocsi? Timpul se calculeaza altfel pentru cei plini de credinta?! Daca Soarele se invarteste in jurul Pamantului… s-ar putea sa fie cum zic ei, sau nu. Oh! Mai e! Cica in istoria neamului românesc nu s-a pomenit ca omul sa stea in casa cu cainele sau sa lase cainele pe strazi! Oameni! Pe ce lume ati trait – sau traiti?! Chiar aveti habar despre ce afirmati? Si-mi ziceti ca “diavolul e tatal minciunii”? (cine-i mama?!) Deci voi, mintind in asa hal, sunteti fiii diavolului. Corect asa cum ziceti: Adevarul vă va face liberi! Imi pare bine ca, in final, sunteti sinceri. Sa fiti sanatosi, ca mi-e drag de voi – ati fi si amuzanti, daca… n-ar fi de plâns.

Ca popa, sa ajungi pana acolo incat sa te iei de oamenii care au grija si de caini si sa-i acuzi (chiar si indirect) de blasfemie mi se pare cam prea mult. Mai ramane excomunicarea! Dar, cum zicea unul: Soarele se invarte in jurul Pamantului – si se invarte, si se tot invarte… si cat timp Soarele se va roti in jurul Pamantului nu va fi nimeni excomunicat pentru ca iubeste cainii si vrea sa creada ca animalele au suflet.

Pamantul catre Luna: - Am homo sapiens!

Luna: - Am avut si eu, o sa treaca!

Sursa inspiratoare, sa nu ziceti ca va introduc in eroare:

http://fratiapentruadevarsicaritate.ro/adevarul-aratat-de-dumnezeu-despre-caini/

Un om credincios

Foarte multi oameni de religie crestina (si nu numai) isi trambiteaza bunatatea, isi trambiteaza adevarul lor ignorand sau blamand pe toti cei care spun si cred altfel. Multi oameni vor sa il invete pe Dumnezeu la scoala, ca si cum ar fi un Stefan cel Mare sau Vlad Tepes, imaginandu-si ca astfel vor deveni credinciosi, dar nu fac decat sa invete teorie, uitand (sau nefiind invatati) sa si practice ceea ce invata, dincolo de nivelul ritualic.

Un om credincios este un om cu zambetul in ochi – pe buze multi au invatat sa-l sustina. Un credincios adevarat, doborat de uragane, cutremure si altele se ridica, isi scutura hainele si pleaca mai departe zambind, si in drumul lui se mai opreste si intinde mana unui alt om cazut, se opreste si hraneste un animal flamand, ii zambeste unui varstnic singur si trist, sterge lacrima de pe obrajorul unui copil murdar – are timp pentru toate fiintele pentru ca un credincios care “face lucrarea lui Dumnezeu” nu se poate gandi numai la el. Un credincios “face lucrarea lui Dumnezeu” fara sa simta aceasta ca pe o corvoada, ca pe ceva care-i ocupa timpul pe care l-ar putea petrece cu familia. Un om patruns de Fiinta divina e bun “din reflex”. O multime de oameni crede in Dumnezeu si o mare parte din aceasta multime e incrancenata, trista, incruntata, disperata… Mai toti credinciosii vor bogatie, sanatate, numai bine si nu-si amintesc de Iov…

Un om cuprins de credinta in divinitate este un om rabdator, un om calm, senin – el stie ca il are pe Dumnezeu de partea lui si, mai devreme sau mai tarziu, va reusi sa indeplineasca lucrarea Lui, iar daca nu va reusi nu se va intrista foarte tare, stiind ca Dumnezeu i-a citit in inima si stie ca a facut tot ceea ce a putut si a crezut ca este bine.

Un om credincios nu este acela care merge des la biserica si se roaga, iar cand iese loveste cu piciorul un caine vagabond care-i iese in cale cautand ceva de mancare. Un om credincios nu este acela care ocoleste o cladire mergand in coate si pe genunchi iar cand ajunge acasa se pregateste pentru o noua infatisare la judecata in care l-a chemat pe fratele de sange pentru a imparti averea parintilor.

Un om credincios nu doar cere de la Dumnezeu, ci mai si ofera, mai si multumeste.

Un om credincios este acela care nu sta deoparte cand cineva neaga pe Dumnezeu; credinciosul se implica, rabdator, discutand fara patima, ascultand argumentele celorlalti, nu doar auzind ca cineva zice ceva in timp ce el isi urmareste in minte propriul fir al ideilor. Un credincios asculta ce spun ceilalti nu doar se uita la ei cum dau din buze.

Un om credincios este acela care se zbate sa reziste tentatiilor in aceasta lume plina de tentatii, nu acela care se retrage intre zidurile unei manastiri unde tentatiile se rezuma la cele fiziologice, inerente la oamenii sanatosi.  E simplu sa fii sfant in pustiu, unde nu exista decat, eventual, tentatiile mintii tale. Mai greu e sa ramai sfant intre pacatosi. E usor, dintre zidurile unei manastiri, sa sfatuiesti pe cei care se zbat zilnic in necazuri pe care un om care s-a autoizolat nu le va cunoaste niciodata. Omul care s-a ascuns de lume nu stie cum e sa te straduiesti, zi de zi, sa oferi copiilor strictul necesar, nu stie cum e sa fii disperat cand ramai fara un loc de munca sau esti amenintat ca vei fi evacuat din locuinta pentru ca nu mai poti plati deoarece ai ramas fara un loc de munca. El stie sa spuna doar “crezi in Dumnezeu si El te va ajuta”, fara sa iti intinda o mana de ajutor concret, si uita sa spuna ca Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista.

Un om credincios intelege si respecta alegerile confesionale ale celorlalti si nu doreste ca ceilalti sa fie marginalizati doar pentru ca fac parte dintr-o minoritate. Credinciosul real stie, in inima lui, ca Dumnezeu este Unul si toti oamenii sunt copiii Lui si nu sare ca ars, uitand blandetea, daca altii spun si cred altfel.

Un credincios care-si serbeaza ziua de nastere, care danseaza, care se bucura de viata nu este un pacatos in ochii Domnului cat timp prin faptele lui nu face un rau altora sau siesi. Un om credincios este acela care nici macar nu gandeste de rău la adresa semenilor.

O singura Lege a lasat Isus oamenilor: Iubiti-va! Numai atunci cand oamenii vor cunoaste iubirea fara egoism se vor putea numi cu adevarat credinciosi, loiali divinitatii; altfel, cei mai multi sunt doar oameni care practica niste ritualuri si recita niste versuri.

E greu sa fii cu adevarat credincios altfel decat la nivel declarativ si credinta in divinitate nu se invata la scoala. La scoala se invata textele si ritualurile, ritualuri care nici macar nu exista in Cartea Sfanta.

Asa cred eu, dar nu ma luati in seama, ‘ca nu mi s-a predat religia la scoala!