Din codul nesimţitului. Citate favorite

Ieri, 4 noiembrie, a fost Ziua Internaţională a Bunului Simţ. M-am gândit să scriu azi despre... nesimţiţi. Adică să copiez câteva fragmente din cartea Ghidul nesimţitului, de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Am ales cam la întâmplare pentru că nu mă puteam hotărî.

Decalogul nesimţitului

1. Fii strident. Luptă cu toate mijlocele împotriva discreţiei.

2. Nu te gândi la ceilalţi. Fii egocentric.

3. Pătrunde pretutindeni. Nu te lăsa marginalizat.

4. Fă prozeliţi. O să vezi că nu e foarte greu.

5. Batjocoreşte lucrurile grave. Practică persiflarea mai ales când nu e cazul.

6. Arată-te opac la argumentele celorlalţi. Eventual refuză-le de plano.

7. Caută mereu prim-planul. Încearcă să fii contaminant.

8. Evită să-ţi pui întrebări. Drumul tău e unul al certitudinilor.

9. Convinge lumea să se plieze pe setul tău de non-valori. Nu accepta compromisuri.

10. Nu uita că marele tău duşman e bunul-simţ. Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt.

*

Nesimţitul are un fel de a vorbi sintetizabil in câteva epitete: zgomotos, răstit, grosier, ofensator. [...] Verbul lui trebuie să fie sonor până la timorare şi excesiv până la vertij. [...] Nesimţitul veritabil se exprimă răspicat, întrerupe, confiscă atenţia auditoriului, taie macaroana şi nu e interesat de punctul de vedere al celorlalţi. Contează el şi numai el.

*

In autobuz nu se suie, ci se năvăleşte. [...] Locul trebuie ocupat cu mişcări viforoase [...] nu te aşeza pur şi simplu. Trânteşte-te năprasnic pe scaun. Pe urmă tolăneşte-te lenevos, întinzându-ţi picioarele cât poţi de mult.

*

Odată urcat in tren eşti la discreţia celui care ţi se aşază alături, vizavi sau pe diagonală. [...] Cea mai frecventă şi totodată cea mai plastică uvertură a nesimţitului feroviar este descălţatul. [...] Nimic nu-l opreşte pe nesimţit să-şi dea jos cămaşa, de exemplu (daca e prea cald).

*

Printre determinările imuabile ale nesimţitului de la bloc se număra capacitatea de a se face văzut şi auzit când ţi-o doreşti mai puţin. [...] O reparaţie in care nu se face tărăboi e un nonsens. [...] Un lucrător avizat va şti că patentul sau ciocanul nu se pune pe podea, ci se trânteşte. I se dă drumul ca din pod. [...] E bine ca lovitura de începere să fie dată in weekend sau in orele de linişte. [...] Bătutul covoarelor imediat după ce se crapă de ziuă; scuturarea carpetelor sau a feţei de masă in capul vecinilor de dedesubt. [...] Sâmbăta şi duminica îşi repară maşina - mai o îndreptare a tăblăriei, mai o verificare a carburatorului, mai un test de rutină pentru motor. [....] prăjirea micilor in faţa blocului şi muzica aferentă; claxonatul pentru a atrage atenţia celor după care sau pentru care a venit... petrecerile zgomotoase... ştirile de prânz răcnite din televizoare... [...]

*

Nesimţitul V.I.P.

Una dintre condiţiile obligatorii de afirmare a nesimţitului V.I.P. e să uite de unde a plecat.

V.I.P ul sindicalist. Forma clasicizată a acestui nesimţiti este opulenţa afişată de omul nostru la fiecare emisiune TV la care e invitat. El trebuie să arate bine, fiindcă apare la televizor. A auzit câte ceva despre criteriul reprezentativităţii, dar e limpede că a înţeles greşit şi a reţinut ce nu trebuia.

V.I.P.-ul politician. Politicianul nesimţit pendulează constant între două tentaţii: cea de a face spectacol şi cea de a se da in spectacol. El are aceeaşi teamă de anonimat ca starletele house, dance sau tehno şi aceeaşi lipsă de simţ al măsurii ca dătătorii cu piciorul in minge. Lânga ele, nesimţitul din politică aşază dispreţul pentru lege şi pentru oameni, ambele rezultate dintr-o îndelungată cultură a sfidării. Trişul, potlogăria, abuzul şi furtişagul sunt reperele nesimţitului politic. [...] Şi promisiunile mincinoase sunt tot o formă de nesimţire politică. [...] Marea arenă a nesimţirii politice rămâne parlamentul. Sub cupola lui, divorţul de buna-cuviinţă se petrece instituţionalizat. [...] Nesimtiţii din parlament îşi trag forţa din felul in care întâmpină perioadele spinoase din viaţa ţării. Fiecare val de scumpiri beneficiază de o ripostă tranşantă. La trei zile după creşterea accizelor, cvorumul întrunit votează fără emoţii dublarea salariilor pentru parlamentari. La 72 de ore după ce se anunţă riscul de ţară, înaltul for decide schimbarea parcului auto. In parlament nu toţi parlamentarii dorm sau beau cafele. Sub cupolă trăiesc şi spirite energice, pentru care fiecare secundă contează. [...] Unii votează in timp ce efectuează revista presei, ţinând mâna ridicată mult după încheierea votului, de parcă ar face semn că le curge sânge din nas. Alţii studiază proiecte de legi şi trimit e-mailuri prietenilor. Alţii îşi fac vânt cu textul unei moţiuni de cenzură şi studiază pe internet ofertele de petrecere a concediului in Bali. Cu toţii sunt oameni dinamici, ocupaţi şi cu o grijă neostoită faţă de problemele celor care i-au trimis acolo. E o mândrie să-i priveşti. Printre manifestările nesimţirii parlamentare se numără, evident, şi chiulul in masă.

Nesimţitul moderator. Cât de oximoronică este această formulă afli din primele minute ale emisiunii, când constaţi că moderatorul nu e doar lipsit de moderaţie, ci şi nemoderabil. In locul unui om care ştie să asculte, dai peste un limbut intratabil. [...] El se lansează într-un discurs introductiv care durează vreo zece minute, după care catadicseşte in fine să adreseze prima întrebare. Invitatul se pregăteşte să răspundă şi, când să vorbească, e amânat printr-o intervenţie hotărâtă: Aflăm răspunsul după publicitate. [...] Un mugur pe această ramură a nesimţirii V.I.P. e moderatorul care dă impresia că-şi apreciază invitaţii, dar îi întrerupe ori de câte ori îi vine bine. El are un modus operandi altoit pe o vorbă a lui Mark Twain: Nu pot să-i sufăr pe oamenii care continuă să vorbească după ce îi întrerup.

**

Cartea este foaaaarte complexă, autorul amintind o maaaare diversitate de nesimţiti: de la cei care claxonează aiurea sau cei care scuipă coji de seminţe până la cei care îşi educă copiii să fie de mici nesimţiţi şi la cei care nu-şi mai încap in piele de propria importanţă.

Zâmbeşti strâmb cititnd-o, şi ştii fără să ţi se spună că nu există leac împotriva nesimţiţilor. Îi poate învinge, eventual, doar un nesimţit de aceeaşi anvergură.
(sublinierile îmi aparţin)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Radu Paraschivescu s-a născut in 14 august 1960 la Bucureşti. Este prozator, traducător (a tradus peste 75 de cărţi din autori englezi, americani şi francezi), jurnalist (a scris peste 2000 de articole in ziare) şi redactor de carte. A lucrat şi ca profesor de engleză (a terminat Facultatea de Filologie, secţia engleză-franceză), bibliotecar şi documentarist. Prezintă scurta emisiune Pastila de limbă, pe canalul Tv digi24.

Raportul săptămânii

Săptămâna nu s-a terminat, dar dacă mai urmează ceva se poate întocmi un “act adiţional”.

Luni. Spre seară, am încercat să-mi tai vârful degetului arătător de la mâna stângă  N-am reuşit, aşa că am bandajat degetul. Tăiam un bastonaş pentru căţel şi mă întrebam, in gând, de ce o fi aşa de tare bastonaşul care, de regulă, e destul de moale.

Cu doar nouă degete am cam pierdut dexteritatea la tastare… Lovesc aiurea tastele…

Marţi. In cartier, câţiva vârstnici mă roagă, uneori, să le cumpăr şi lor câte ceva, când ies. Am cumpărat pentru o doamnă mai multe, între care şi două sticle de ulei cu patru lei litrul. Ajung la ea, citeşte bonul, şi zice: S-a scumpit uleiul? Nu ştiu; de ce? mă mir Pe bon scrie că două sticle de ulei fac 16 lei. Du-te, te rog, să întrebi… Iau bonul şi fug la alimentara din apropiere (de unde cumpăr, in general, fiind la trei minute de bloc) şi întreb. Vânzătoarea zice că nu s-a scumpit. Se uită pe bon şi-mi explică: 16 lei au fost două ciocolate. Dau ochii peste cap şi mă pufneşte râsul! Îi explic că nu m-am uitat pe bon, am executat ordinul. M-am făcut de râs pentru că nu mi-a dat prin minte să citesc bonul înainte de a da fuga la alimentara, dar aveam încredere in bătrânică, pentru că de luni de zile fac pentru ea şi soţul ei diverse cumpărături. Revin la cei doi şi le spun care-i treaba. Bătranica, nu şi nu. Soţul ia şi el bonul şi-i zice nevestei că ciocolatele au fost 16 lei. Ea nu şi nu, că m-a înşelat vânzătoarea, că-s fraieră… I-am zis că nu mai cumpăr nimic pentru ea din acel moment, iar ea mi-a zis un răstit: Foarte bine! Soţul ei îmi face semn să nu pun la suflet şi-i spun că pentru el şi pentru pisicuţa lor o să mai cumpăr. Plec supărată. Seara cine mă sună? Bătrânica! Mă roagă să-i cumpăr, a doua zi, elastic îngust. Şi eu de acolo: câţi metri?!

Miercuri. M-am trezit dimineaţă şi dormeam in continuare, făcând mecanic ceea ce aveam de făcut. Trebuia să ajung in centrul vechi al oraşului. Cobor in staţie şi când vine autobuzul mă uit la număr: începe cu 5, ora se potriveşte, ăsta e! Începea cu 5, dar era 53, nu 51. Linia 53 a fost introdusă nu cu mult timp in urmă şi am uitat de acest autobuz - in staţia respectivă, de ani de zile, a oprit numai autobuzul cu numărul 51 (între altele), care merge spre centru; 53 merge in partea opusă: una dintre işirile din oraş. Îmi dau seama de asta numai când ajung la intersecţia unde cele două nu mai au traseu comun. Cobor la prima staţie, merg zece minute pe jos şi aşteeeept să vina următorul 51. Plimbarea de dimineaţă!

Joi. Seara, pe la ora 20, urc la o vecină. Încalţ bascheţii şi fuga. Stau acolo vreo oră şi jumătate. Revin acasă şi mă descalţ, normal! In piciorul stâng aveam o gheată neagră, in dreptul un baschet albastru. Am râs ca proasta-n târg! Nici vecina nu observase. Noroc că nu m-am întâlnit cu vreun vecin care vede bine. Mi se păruse mie că baschetul stâng e mai strâmt, dar mi-am zis că e de la spălat (tocmai ii spălasem şi era prima dată când îi încălţam).

Vineri. Alimentara din cartier (cea amintită mai sus), aceeaşi vânzătoare. Cer două pâini şi o întreb dacă am voie să iau eu o brichetă din stativ, pentru că ea ar fi trebuit să se întindă prea mult, Zice da. Trag de brichetă - uitasem că am doar nouă degete funcţionale (in mâna dreaptă aveam sacoşa) - şi îmi scapă pe jos. Vânzătoarea zice: Vedeţi, s-a stricat? şi priveşte in direcţia casei de marcat. Mă uit la ecranul casei de marcat şi îi zic: Cred că nu… Scrie pe ecran 8:00 şi trei litere: dco. Ea, de colo: Bricheta, nu casa de marcat. Am lăsat-o râzând şi eu am râs până acasă!!! Şi nu-mi pasă cine m-a văzut, pentru că aş fi pocnit dacă aş fi încercat să mă abţin. Ce bun ar fi fost un telefon mobil! M-aş fi prefăcut că vorbesc la telefon.

Sâmbătă n-am avut parte de stângăcii şi nu m-am făcut de râs..

Cam aşa a trecut această săptămână pentru mine. Mărunţişurile precum scuturatul scrumului in cana cu cafea, aprinderea ţigării de la capătul cu filtru, împiedicatul pe drum drept abia merită amintite pentru că aceste fleacuri sunt la ordinea zilei.

Un cadou de valoare. Jocul cuvintelor (193)

  Câte mărgăritare atâtea surprize! Adică perle, nu pietriş, nu lăcrămioare - se-nţelege. 

  Acesta, da, gest de prietenie! A pregătit caseta, cu speranţa că vor mai fi şi altele. A scos din cutie pietricelele gri şi albe şi le-a mutat ”la secret”. Simţea in suflet fluturi de fericire! Se spune că fluturii trăiesc puţin. De parcă fericirea fără fluturi ar ţine la nesfârşit. E o mulţumire şi mai puţin de infinit - decât deloc!     Acest cadou a fost răspunsul la o rugă de care uitase. O mângâiere târzie. Mai bine mai târziu decât niciodată.

○○○○○○○

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.

Cele 12 cuvinte sunt: surprize, suflet, fluturi,cutie, prietenie, margaritare, gest, caseta, speranta, mangaiere, ruga, multumire.

Provocare muzicală

Daca e vineri, e Friendship Friday! Ne intalnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.

The Cure - Friday I'm In Love

https://www.youtube.com/watch?v=rj0PAs4oEYc

(vizualizare pe YT)

Motanul îndrăgostit. Jocul cuvintelor (194)

Sub un liliac in floare sta motanul vrăjitor învârtind de zor in zeama care mirosea frumos. Îşi pusese-o pelerină, ca să pară important, dar pisica alb cu negru, care sta lângă-un dovleac, îl ştia de mititel, şi-i părea cam prostănac.

Micul vrăjitor tigrat se născuse într-o cuşmă, rătăcită-n cap de sat şi, găsit de o fetiţă, şi-a dus viaţa-n fân, la fermă, dar iubit de toţi copiii el îşi cam făcea de cap.

In cazan acum făcea poţiune de iubire, căci văzuse-o pisicuţă, toată-toată o minune, numai bună de revistă, şi-o iubea de la distanţă. Pregătise şi-un inel, dar era timid sărmanul, şi-l cam speria, pesemne, ceata mare de motani. Ce-ar mai fi avut nevoie de o matură - de-un târn! - să le-arate tuturor că-i viteaz, nu mototol.

₪₪₪

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.

Cele 12 cuvinte sunt: pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma.

Curaj. Poveste parfumată despre mătase şi catifea.

       

Raijin Taira no Fukunaga se plimba îngâdurat pe verandă. Cireşii erau înfloriţi, vântul adia încetişor şi câteva petale roz, catifelate, planau liniştite spre pământ. Simţea că nu se va mai bucura de spectacolul ploii roz şi mătăsoase. Delicatele flori simbolizează natura efemeră a vieţii. Parfumul lor suav îl amăgea să spere. Iubea viaţa şi iubea oamenii. Slujitorii din casa lui erau atât de bine trataţi încât vestea ajunsese până la împărat. Câţiva daimyō îl urau şi pentru asta.

       Raijin era un daimyō puternic in Hokkaido, şi foarte bogat; nu se temea de duşmani - şi avea mulţi - şi nu se temea de moarte. Din primii ani ai adolescenţei păşise pe calea Bushido şi jurase să respecte codul cu preţul vieţii. Era îngrijorat pentru familie; nori negri se adunau pe cerul vieţii lor. Singurul său fiu, Hideyoshi, nu avea înclinaţii războinice şi trăiau vremuri grele, de război. Băiatul, de când învăţase să citească, nu făcea altceva decât să stea in grădină şi să citească - studia vechi documente, compunea versuri sau desena. Încercase zadarnic Daiki, maestru in tehnici de atac şi apărare, să-l atragă pe calea armelor. Reuşise să-l înveţe cum trebuie mânuită katana, sabia lungă a samurailor; ştia să tragă cu arcul şi să călărească, dar nu putea face faţă unui adversar puternic şi nici nu putea câştiga vreun concurs de tras cu arcul sau de călărie. In mâinile lui, mândra katana, cu lama mătăsoasă şi mortală, era doar un pai de orez. Şi acum, clanul Nishida le dorea fieful. Spionii, pe care îi plătea bine, l-au informat că Nishida a primit ordin de la shōgun să-l distrugă. Trebuia să fie adevărat pentru că Nishida lua in soldă tot mai mulţi samurai, inclusiv ronini.

Fukunaga avea alături de el, găzduiţi într-o anexa a castelului, zece samurai bine antrenaţi şi loiali din datorie, dar mai ales din dragoste. Îl iubeau. Se antrena cu ei şi sfaturile lui erau dintre cele mai înţelepte. Îl numeau sensei. Alţi cincizeci de samurai plătiţi de el au fost trimisi să lupte pentru un alt daimyō, la solicitarea expresă a shōgunului, dar şi mai mulţi se aflau pe domeniile lor.

Mama lui Hideyoshi, mult iubita lui soţie, fiică de daimyō şi samurai, murise la naştere; el a refuzat să se recăsătorească deşi shōgunul făcuse presiuni la acea vreme. Îi încălzea sufletul şi trupul singura lui concubina, Kayo, mai tânără decât el cu zece ani, dar care nu reuşise să-i ofere un fiu. N-o alungase pentru că era o fire blandă şi chipul ei frumos era o încântare.

L-a smuls din valul gândurilor triste Ahmya. Se apropia cu mersul ei uşor legănat, şi chimonoul de mătase roşie cu imprimeuri flori de cireş foşnea uşor şi plăcut. Un zâmbet îi apărea pe chip de câte ori o vedea. O întâlnise in drum, singură, in anotimpul ploios, şi a luat-o acasă. Kayo s-a ocupat de educaţia micuţei sălbatice - o micuţă ninja, cum o alinta când era mică. Din copila urâţică şi sălbatică devenise o tânără frumoasă şi elegantă, care se bucura de mult respect in rândul servitorilor şi al samurailor. Câţiva daimyō o doreau concubină, pentru ei sau un fiu al lor, dar Raijin dorea altceva pentru micuţa floare.

Ahmya îl iubea nespus, şi ar fi făcut orice pentru el şi familia lui, chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi piardă onorea. Numai Daiki şi Raijin ştiau că fata este samurai, fiica unui ronin din nordul munţilor Japoniei, care a murit într-o încăierare data la margine drum. Emblema ei era floarea de camelie.

- Ce gânduri negre se aleargă sub fruntea ta, tată dragă?

- Ahmya-chan, Nishida ne vrea moartea. De pe buzele lui mult venin a picurat in urechile shōgunului şi acesta este convins că l-am jignit, dar nu vrea să asculte ceea ce am de spus. Vreau ca tu şi Hideyoshi să plecaţi astăzi. Hamada, comerciantul wakō, vă aşteaptă in port, după apus. La rugămintea mea, atakebune a sa este pregătită de câteva luni, şi vă va duce in America; e o ambarcaţiune care va face faţă călătoriei deloc lipsită de primejdii.

- Ştii că am încredere in judecata ta, dar ai încredere într-un pirat ca Hamada?

Inspirând adânc parfumul de camelie care o învăluia pe Ahmya ca-ntr-un văl de catifea fină, parfum pe care şi-l făcea singură din florile de camelii care înfloreau in curte an de an, a zâmbit larg. Numai Ahmya îndrăznea să îi pună cuvântul la îndoială, dar lipsa ei de obedienţă ii plăcea.

- Eu şi Hamada am luptat in multe bătălii împreună, şi am rămas prieteni, chiar dacă statutul lui de comerciant nu-i mai permite să mă viziteze când doreşte. Am fost amândoi antrenaţi şi educati de Daiki. Am încredere in el aşa cum am încredere şi in tine. Trebuie să ai grija de Hideyoshi, iar Hamada e singurul care vă poate pune la adăpost de răzbunarea shōgunului.

- Pentru un samurai este o laşitate să fuga de o luptă - îi spune, înclinându-se uşor.

- Nu fugi, Ahmya-chan - îi zâmbi. Duci la îndeplinire ordinul pe care ţi-l dă stăpânul tău: să ai grijă de urmaşul său. Du-te şi pregăteşte-te de drum lung şi primejdios. Eu îl voi pregăti pe fiul meu.

- Bine, tată.

Fata s-a îndepărtat, şi părea că lasă in urmă flori de camelii parfumate.

*

La lăsarea nopţii, in lumina lampioanelor aprinse de servitori, un grup de oameni păreau adunaţi la sfat in curtea castelului.

Raijin Taira no Fukunaga le dădea ultimele indicaţii samurailor săi şi lui Hideyoshi - care era foarte nemulţumit că trebuie să plece noaptea, ca hoţii, având ca unic însoţitor o femeie cât un vârf de săgeata. Cât un vârf de săgeată, îi spusese tatăl, după ce i-a ascultat nemulţumirile, dar la fel de tare. Nu o judeca după pielea ca de catifea şi părul mătăsos! Trateaz-o cu respect.

Umbrele alaiului care-i conducea pe cei doi tineri la poartă se profilau pe zidul înconjurător, părând nişte fiinţe din altă lume. Cu excepţia stăpânului şi a maestrului Daiki, toţi ceilalţi ştiau că Hideyoshi pleca să studieze in Rusia.

Ahmya era acoperită cu o largă pelerină din catifea neagră, groasă, care să-i ţină cald in timpul călătoriei pe mare. Raijin ştia că, de fapt, sub această pelerină fata ascunde săbiile samurailor, katana, sabia mai scurta wakizashi, care aparţinea celor care făceau parte din casta războinicilor şi sabia tantō, nu mai lungă decât un cuţit, şi de jur împrejurul obi-ului avea ascunse multe shuriken in forma de stea, ascuţite la vârf şi cu laturile tăioase, lucrate din oţel chiar de ea. Pârul ei foarte lung era împletit strâns, prins la capat cu bile metalice, şi înfăşurat in vârful capului într-un coc care se putea desface uşor, părul ei transformând-se într-o secundă într-un bici de mătase mortal.

Când mai aveau câţiva paşi până la poartă s-au oprit. Se auzea vacarm de voci şi zdrăngănit de arme. Duşmanii încercau să dărâme poarta. Samuraii şi-au scos săbiile şi au luat poziţia de apărare, stând nemişcaţi ca nişte statui. Daiki, cu părul lui alb fluturând in vântul care s-a stărnit din senin, era in fruntea lor, alături de Raijin.

- Voi plecaţi cu prima ocazie - se adresează stâpânul Ahmyei.

Ea încuviinţează cu o înclinare scurtă a capului, cu mâna sub pelerina din catifea care, slăbită din strânsoarea mâinilor flutura uşor in jurul trupului ei micuţ.

Poarta a cedat şi in curte au năvălit o mulţime de samurai cu săbiile ridicate. In scurt timp lupta s-a încins pe viaţă şi pe moarte. Hideyoshi a încercat să-şi scoată sabia din teacă, dar o mâna puternică l-a oprit. Mirat de acea forţă, a privit-o pe Ahmya cu ochii larg deschişi. In acele câteva secunde s-au trezit înconjuraţi de trei samurai duşmani. Calea spre port le era barată.

Ahmya şi-a aruncat pelerina din catifea neagră şi-a apărut in faţa lor ca o fantomă roşie, strălucitoare in lumina lampadarelor. Umbra ei pe pământ era uriaşă, părea a fi un oni venit pe Pământ să vâneze sufletele celor care au făcut lucruri rele in viaţă. Pentru o clipă, nu doar cei trei samurai au părut că rămân stane, ci şi toţi ceilalţi, duşmani sau prieteni. Raijin a zâmbit spre Daiki: Ahmya părea încarnarea lui Raiden, zeul tunetului care a salvat Japonia de flota invadatorilor mongoli in anul 1274.

Fata a profitat de mirarea lor şi doi dintre samuraii care le ţineau calea au căzut ca seceraţi, loviţi de sabie. Vacarmul s-a reluat. Ahmya era doar foşnet de mătase, străfulgerare roşie, şi-n jurul ei se revărsau valuri de parfum ameţitor din flori de trandafir, yuzu, shiso, neroli. lavandă şi vetiver care zăpăcea simţurile luptătorilor. Se învârtea între duşmani ca un vârtej printre frunze moarte. Când a reuşit să elibereze calea şi-a îmbrăcat pelerina căptuşită cu plasă de oţel ţesută in ani de zile, l-a acoperit pe tânărul Hideyoshi, luând-o la fugă folosind umbrele arbuştilor şi a gardului până au ieşit la drumul mare. N-au privit înapoi decât când s-au îmbarcat alături de Hamada. Cerul era roşu deasupra locului unde era casa familiei Fukunaga. Ahmya a înţeles că nu-şi va mai revedea tatăl adoptiv şi nici pe bunul şi severul Daiki nu-l va mai revedea in această viaţă. Singurul ei ţel era acum să aibă grijă de tânărul care nu semăna deloc strămoşilor lui războinici care au scris istorie. Acesta, învelit in pelerina din catifea neagră îmbibată in parfum menit să surprindă minţile luptătorilor, compunea un poem tragic. Ahmya l-a privit cu simpatie, deşi îl dispreţuia pentru slăbiciunea lui.

*

Kazehikaru (vântul care dansează in jurul pământului), de la Di Ser, este apa de parfum obtinuţă de Yasuyuki Shinohara din florile, fructele şi arbuştii care cresc in Hokkaido. A folosit esenţe de yuzu, hamanasu (trandafir japonez), shiso, neroli şi vetiver, între altele. E un parfum neutru, unisex.

*

Povestea, pe tema propusă de Adriana, este scrisă pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela.. 

Cufărul cu amintiri. Jocul cuvintelor (tema 194)

In podul casei părinteşti n-a mai urcat din adolescenţă. A plecat să studieze la liceu. A stat la internat şi apoi valul vieţii l-a luat. Acum, încercând să faca ordine in pod, a dat de-un cufăr. Şi-l amintea destul de bine: acolo aduna mama fel şi fel de amintiri din timpul copilăriei şi adolescenţei lui - din tinereţe nu, pentru că şi-a trăit prima tinereţe mai mult departe de casa părintească.

A coborât cufărul din pod, hotărât să scotocească pe îndelete. Părinţii au zâmbit nostalgic şi l-au rugat să nu arunce ceva. Departe de el acest gând.

Micul căţeluş al părinţilor apare imediat şi adulmecă, interesat foarte, acea cutie mare al cărei miros nu-l cunoaşte prea bine, şi el trebuie să aibă totul sub control.

- E un cufăr cu amintiri - i se adresează, zâmbind, căţeluşului care îl privşte cu ochii lui mărgeluţe sclpitoare.

Ca şi cum ar vrea să se convingă că-i spune adevărul, micuţul amuşinează, cu trufa lui catifelată şi umedă, pe la balamale şi lacăt. Îi dă ocol cufărului, îl adulmecă pe toate laturile, apoi i-a poziţia “şezi”, pe covoraşul moale din cameră, privindu-l lung pe tânărul care-i adusese o mulţime de bunătăţuri, ca şi cum i-ar spune: Haide, deschide-l, vreau să ştiu cine eşti.

₪₪₪

Tema jocului găzduit de Eddie: Cufărul cu amintiri.

₪₪₪

In fotografie este Denis, una dintre minunile blănoase ale lui Eddie.