21 iul. 2013

Ora Albastră sau Parfumul zorilor - Poveste parfumată

Se cunoșteau de mulți ani și formau un cuplu de câteva luni. Nu-l dorise în mod deosebit ca iubit,  pentru că nu voia să distrugă acea prietenie minunată care rezistase în timp, dar a dorit să-și umple singurătatea, în lipsa celui pe care-l dorea și care se bucura de iubire alături de alta, și și-a spus că prietenia avea să reziste și în eventualitatea unui eșec amoros. Știa că el nutrește pentru ea sentimente care depășeau limitele camaraderiei dar și-au promis - atunci când au împărțit așternutul și altfel decăt ca amici - că prietenia va rezista și în cazul în care alte persoane se vor dovedi a fi compatibile.

Închiriaseră o cabană, undeva pe o creastă de munte unde temerarii puteau ajunge și călare pe motocicletă. N-a trebuit să li se propună de două ori pentru a accepta provocarea. Tentația pustietății și testul de îndemanare i-a atras imediat.

El a fost acela care i-a împrumutat motocicleta atunci când nimeni nu voia să-și asume riscul unui accident în caz că ea va reuși să obțină permisul de conducere. El a fost acela care, practic, i-a salvat viața cooptând-o în grupul lui de prieteni motocicliști care colindau țara în lung și-n lat, dormind în cort și mâncând pe te miri unde. A fost cel care a ajutat-o să depășească încercarea dificilă la care a supus-o viața în fragedă tinerețe, când nimeni nu știa ce ar mai putea face pentru a o trezi din letargie  și a o ajuta să trăiască. La acea vreme abia se cunoscuseră, dar erau de atunci aproape treizeci de ani. Tot el a salvat-o din unele relații sufocante.
Știa despre el tot ce știa el și nu mai știa nimeni iar el știa despre ea tot ce știa ea și nu mai știa nimeni.

Într-o seară, când ziua se pierdea în noapte și lumina era albăstruie, o atingere întâmplătoare - ca multe altele
până atunci - i-a electrizat și Timpul a părut să se oprească. Scânteia a devenit flacără dar au încercat să o ignore. Trupurile, însă, cereau să fie stinse. S-au ferit de atingeri, au râs, dar fiecare știa că celălalt a simțit tensiunea la fel de intens. Știau că nu mai pot călători pe aceeași motocicleta dacă nu vor stinge incendiul simțurilor. S-au privit; buzele lor s-au unit și trupurile s-au strâns aproape. Primele stele ale acelei nopți au fost martore descătușării unor energii ce nu mai puteau fi controlate.
Și atunci au hotărât să se lase purtați de val.

A deschis ochii și s-a întins în asternutul curat. A zâmbit. Era veselă parcă fără motiv. Afară nu se luminase dar câteva păsări își făceau cunoscută prezența prin sunete slabe, ca și cum ar fi fost nemulțumite că se luminează și n-au dormit destul.
Cabana era învăluită în aroma ceaiului verde. El, îmbrăcat numai cu jenși, în fața sobei, fierbea apa pe cărbuni. A simțit că s-a trezit și a privit-o, zâmbindu-i. A întins brațul către ea, invitând-o afară. Râzând, s-a înfășurat în cearceaful alb și s-a ridicat. L-a urmat afară, dar numai până la ultima treaptă de lemn a cabanei.
Desculț, el a înaintat pe iarba udă de rouă, chemând-o din priviri și cu brațul întins. Ținând cearceaful cu o mână a înaintat către el, râzând și icnind la fiecare contact al tălpii cu iarba rece de roua dimineții. Chicotea și încerca să-și controleze reacțiile, dar nu reușea decât să spună “e rece!” Când i-a desfăcut cearceaful s-a înfiorat de frig și s-a lipit strâns de trupul lui, încercănd să preia ceva din căldură. Degetele lui erau fierbinți pe pielea ei înfiorată de răcoarea picăturilor de rouă și senzațiile pe care le simțea valuri-valuri o năuceau, risipind orice gând rațional. A țipat cănd pielea a  atins iarba rece și udă de rouă…

Se spune că atunci când ziua se pierde în noapte, seara, sau când noaptea se pierde în zi, dimineața devreme, e ora albastră, când ceva magic se întâmplă. Atunci timpul se simte ca o respirație și aerul miroase a iarbă proaspăt cosită și se simte parfum ca de ploaie.
În brațele lui se afla în spațiul liniștii depline, în acel moment când Natura este în nemișcare. Privi Cerul și îl regăsi, și se regăsi pe sine. Simți puterea Naturii și auzi tăcerea Cerului.
Astfel de momente amintesc muritorului nu doar că Lumea a fost cândva frumoasă și instinctele înfloreau într-o libertate fericită și toate ființele trăiau în armonie, ci și că Marele Timp e mereu același iar muritorul se poate bucura oricând de comuniunea cu Universul.

Ora albastră se risipea treptat, Soarele depășea linia orizontului și cerul se lumina în nuanțe trandafirii…

*
În vara anului 1921, parfumierul Jaques Guerlin a combinat esențele de mosc și trandafir bulgăresc  cu o nota unică de iasomie. A dorit ca noul parfum să evoce momentul în care ziua lasă locul nopții, momentul când parisienii se pregătesc pentru petrecere, și l-a numit L’Heure Bleu.
E un parfum romantic și fin, misterios, elegant și atemporal care se deschide cu note de bergamota și anason, cu inima - cum altfel? - din trandafir, garoafă, tuberoză și violete, pe o baza de vanilie, tonka, și iris.

Textul e scris pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela, pe o temă aleasă de Tina.

6 comentarii:

  1. Maine ma duc sa caut parfumul asta, oricum Guerlain mie imi place tare, pe asta l-am scapat... tare, tare frumos ai scris

    RăspundețiȘtergere
  2. Ești plină de surprize plăcute, Diana dragă, de minuni ce așteaptă să fie dezvăluite. Există, sigur că există acel timp minunat de albastru, pe care și eu îl trăiesc cu intensitate de când mă știu, când energiile sunt la maximum și totul pare posibil. E magic, e originar, e profund și plin e emoție. Excelent parfumul ales, am avut bucuria să primesc unul mai demult, și, ca în cazul superbului Shalimar, am hotârât atunci că Guerlain e o mare casă de parfumuri! E divin și se potrivește cu povestea ta plină de senzualitate. O seară minunată, dragă Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Timpul ca o respirație... respirația timpului...
    O săptămână senină să ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Atat de intens ai descris momentul in care cei doi se ating altfel pentru prima data, incat aproape ca l-am simtit si eu. Frumoasa poveste.
    Un inceput de saptamana cat mai frumos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am mai intalnit notiunea de ora albastra referitor la fotografie... Nu i-am dat mare importanta, presupunand ca nu voi face fotografii tocmai atunci. :)
    Dar in povestea ta ora albastra capata valente magice, e un scurt interval de timp fantastic care a nascut o poveste deosebita, plina de senzualitate si romantism. Mi-a placut mult.
    L’Heure Bleu mi-a amintit de un alt parfum din vremuri vechi. Acesta are deja 100 de ani, acela ceva mai putin dar nu se mai fabrica de mult. Am scris ceva despre el anul trecut. Ma surprinde placut ca L’Heure Bleu a rezistat un veac...si probabil va mai...
    Sa ai o dimineata vesela, draga Diana! Sa nu fie blue :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Exact cum am banuit si cum ti-am raspuns si la mine. :) Eu imi prind degetele daca incerc sa scriu ceva autentic de dragoste, iar tie ti-a iesit minunat. Ai folosit anumite expresii care pur si simplu m-au facut sa ridic o spranceana fiind pozitiv mirat...
    "Știa despre el tot ce știa el și nu mai știa nimeni iar el știa despre ea tot ce știa ea și nu mai știa nimeni."
    "Într-o seară, când ziua se pierdea în noapte și lumina era albăstruie..."
    "Trupurile, însă, cereau să fie stinse."
    Superb! Sincere felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere