Am ales câteva fraze care îi sunt atribuite amiralului
japonez Isoroku Yamamoto, cel care a condus flota Japoniei in cel de-al doilea
război mondial, fiind implicat şi in atacul asupra flotei americane staţionate
in Pearl Harbor, Hawaii (7 decembrie 1941) dar şi in bătălia de Midway (4-7
iunie 1942, după care balanţa puterii din Pacific s-a înclinat spre Statele
Unite).
₪₪₪
Priveşte lumea! Deschide-ţi ochii, urechile şi inima.
*
Un om cu un scop precis crede doar in el. Uneori refuză să
creadă chiar şi in zei. Deci, din când in când, el greşeşte.
*
Cel mai periculos şarpe poate fi distrus de un roi de
furnici.
*
E nesănătos să credem că am dobândit un statut de
invincibili numai pentru că am fost mulţumiti de operaţiunile reuşite din
trecut.
*
Soarta Imperiului se bazează pe această deprindere: fiecare
om trebuie să se dedice în totalitate sarcinii care îi este încredinţată.
*
Un soldat nu se poate mândri cu faptul că a "lovit un
duşman in somn"; este mai mult o ruşine, pur şi simplu, pentru cel rănit.
Aş prefera să faceţi evaluarea după ce aţi văzut ce face inamicul, deoarece
este sigur că, înfuriat şi indignat, va lansa curând un contraatac decisiv.
*
Mă întreb ce trebuie să gândească Cerul despre oamenii de
aici, de pe acest mic punct negru din univers, care este Pământul, sau despre
tot ce s-a vorbit in ultimii ani - care sunt doar o clipă în comparaţie cu
eternitatea - fiind “o perioadă de gratie”. Este chiar ridicol.
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot
alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia
într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
₪₪₪
Isoroku Yamamoto
(n. 04.04.1884 - d. 18.04.1943) s-a născut într-o familie de foşti samurai,
Takano, din Nagaoka, Niigata. Isoroku
înseamnă “56” - e vârsta pe care o avea tatăl său când el a venit pe lume. In
anul 1916, băiatul este înfiat de o altă familie de foşti samurai, Yamamoto,
din aceeaşi provincie - era o practică obişnuită ca unele vechi familii, care
nu aveau copii, să adopte băieţi care să le ducă mai departe numele şi rangul. In 1904, la foarte scurt timp după ce a terminat Academia, a
luat parte la războiul ruso-japonez. În 1918 s-a căsătorit cu Reiko Mihashi, cu
care a avut doi fii şi două fiice. Între anii 1919-1921 a studiat la
Universitatea Harvard. In 1939 a fost numit comandant al marinei imperiale japoneze.
S-a opus cât a putut intrării Japoniei in război alături de Germania şi Italia,
dar şi-a îndeplinit îndatoririle de soldat. Poporul japonez şi soldaţii l-au stimat. Moartea lui, in
1943, aproape a distrus moralul soldaţilor. Avionul in care se afla după ce a
fost să salute piloţii marinei care erau staţionaţi in Insula Rabaul (Papua
Noua Guinee) a fost interceptat de avioanele de luptă americane şi doborât.
A dorit pacea pentru poporul japonez dar planurile lui nu
s-au potrivit cu ordinele superiorilor, ordine date din fotolii comode. Oamenii care nu joacă nu merită să vorbească.
