Spre lăsarea serii șoricelul Bo a pornit spre casă. Îi era un pic foame dar nu mai avea mult până la cămara bine aprovizionată.
Pe
lângă intrarea în vizuină, dinspre pădure, unde era zăpada
curățată, un păianjen i-a ieșit în cale. Stomăcelul i-a dat un
ghiont de genul „papa bun”. Dar Bo nu se hrănea cu vietăți,
avea alimentele lui: cașcaval, brânză,
coji de pâine și tot ce mai aduna de prin căsuța
unde locuia. Ar fi fost nerecunoscător – strigător la Cer! - ca
el să fie tolerat de oamenii care-l găzduiau
și-i lăsau câte ceva de-ale gurii, iar el să ucidă ființe
neajutorate pentru a se hrăni. Nu, nu! Așa ceva nu se face!
A rămas nemișcat, așteptând să treacă păianjenul. Când acesta s-a apropiat, Bo a văzut un fir gros, strălucitor, ce cobora de pe-un ram și se întindea pe pământul rece ca și cum ar fi fost urma lăsată de păianjen. „Ce-o mai fi și asta?!” se miră Bo. O voce – sau ceva – i-a șoptit că e păianjenul de Crăciun. A-haaa! Da?! Bo nu înțelegea, dar asta era mai puțin important decât minunea ce vedea. Dacă o fi, o afla el și ce-i cu păianjenul de Crăciun.
Pentru ziua 23, la Advent fotografic e ca temă sclipiciul – argintiu și/sau auriu.