2022-12-23

Beteala argintie. Advent fotografic 23

Spre lăsarea serii șoricelul Bo a pornit spre casă. Îi era un pic foame dar nu mai avea mult până la cămara bine aprovizionată.

beteala argintie, paianjen din margele si soricel negru breloc
Pe lângă intrarea în vizuină, dinspre pădure, unde era zăpada curățată, un păianjen i-a ieșit în cale. Stomăcelul i-a dat un ghiont de genul „papa bun”. Dar Bo nu se hrănea cu vietăți, avea alimentele lui: cașcaval, brânză, coji de pâine și tot ce mai aduna de prin căsuța unde locuia. Ar fi fost nerecunoscător – strigător la Cer! - ca el să fie tolerat de oamenii care-l găzduiau și-i lăsau câte ceva de-ale gurii, iar el să ucidă ființe neajutorate pentru a se hrăni. Nu, nu! Așa ceva nu se face!

A rămas nemișcat, așteptând să treacă păianjenul. Când acesta s-a apropiat, Bo a văzut un fir gros, strălucitor, ce cobora de pe-un ram și se întindea pe pământul rece ca și cum ar fi fost urma lăsată de păianjen. „Ce-o mai fi și asta?!” se miră Bo. O voce – sau ceva – i-a șoptit că e păianjenul de Crăciun. A-haaa! Da?! Bo nu înțelegea, dar asta era mai puțin important decât minunea ce vedea. Dacă o fi, o afla el și ce-i cu păianjenul de Crăciun.

Pentru ziua 23, la Advent fotografic e ca temă sclipiciul argintiu și/sau auriu.

10 comentarii:

  1. Crăciun fericit, sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bo - iti multumesc pentru ca, datorita povestii din aceasta seara, am aflat de legenda paienjenelului Craciunului si am vazut o decoratiune absolut suuuuuperba .
    Ma gandesc cum sa impodobesc si eu bradutul... deocamdata l-am fixat si sunt super happy ca a incaput unde imi propusesem sa il pun :D
    Puuuup cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rux, ma bucur ca iti place paianjenul din margelute! ❤️ Recunosc: si mie-mi place, mult. 😊
      Intre timp am aflat ca ai imodobit bradutul si totul e asa cum trebuie sa fie, in imediata lui apropiere cel putin.
      Pupici cu drag! ❤️

      Ștergere
  3. Acum cateva ore am pus si eu in bradut niste beteala. Si ma gandeam cate s-ar putea face din ea sau cu ea... Si am revazut paianjenul margelit si iarasi mi-am adus aminte de una si de alta...Cate lucruri tot descopera prietenul nostru!
    Pupici si o seara magica la fel ca si ziua de Craciun, Diana draga! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa, Bo e un descoperitor - si nici macar nu le cauta! 😊
      Avand un bradut artificial mi se pare cam saracut - distanta intre crengute e prea mare (nu e ca si cand la brazii naturali nu se poate intalni!). Anul acesta am infasurat un fir de beteala in jurul tulpinii si, dupa ce l-am imodobit, n-a mai parut asa de anemic. ❤️ Am scris asta in ideea ca ai dreptate: se pot face multe cu beteala. 😊
      Si eu mi-am tot amintit una-alta umbland cu decoratiunile, vazand decoratiuni... dar tot la stadiul de plan raman cu ideile ce-mi bantuie prin cap. 😊
      Iti multumesc, Suzana draga! ❤️ Sa fie magic si la tine! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere
  4. Tot felul de aventuri prin pădure! Bine că păianjenul era prea strălucitor și Bo l-a văzut la timp 👍
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In padure aventurile nu lipsesc - daca stam suficient de mult, suficient de adanc in padure. 😊
      Dada... Altfel poate ca l-ar fi ranit din greseala, si-ar fi fost tare trist. 😊
      Pupici! ❤️

      Ștergere
  5. Bo are parte doar de întâliri interesante!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.