Ninive e oraș în fosta Mesopotamia ,
o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak, parțial
de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Din punct de vedere istoric
se pare că nu ar fi existat o entitate politică având această denumire și nici
granițe bine definite pentru Mesopotamia ,
numele fiind unul convențional, ales de istoricii greci pentru a se referi la
teritoriul dintre râurile Tigru și Eufrat.
Ninive e în apropiere de oraşul Mosul (Irak) de azi, unde Assurbanipal,
regele Asiriei hotărăște în anul anul 650 î.e.n. să înființeze o bibliotecă -
cea mai mare parte a informațiilor despre Mesopotamia antică provin din această
bibliotecă.
Biblioteca din Ninive
cuprinde texte despre obiceiurile religioase ale popoarelor aflate sub
dominaţia asiriană (şi nu numai), despre viaţa lor socială şi culturală.
Tăbliţele de argilă (dreptunghiulare, de 8 cm lăţime şi 10 cm lungime) sunt
transportate în vase de lut. Scribii bibliotecii aşterneau textul cuneiform pe
tăbliţele din argilă proaspătă folosindu-se de stilete din os. Tăbliţele sunt
apoi puse într-un cuptor încins pentru a deveni mai rezistente la distrugere şi
sunt păstrate în vase depozitate pe rafturi, în încăperi speciale. La intrarea
în fiecare cameră a bibliotecii există plăcuţe care indică subiectul documentelor
din încăperea respectivă. Cele peste 20 de mii de tăblițe aflate în bibliotecă
au informaţii despre tranzacţii, obiceiuri religioase, legi, istorie, medicină
şi fiziologie umană şi animală, alcătuind o adevărată enciclopedie. Este considerată
cea mai mare bibliotecă din antichitate. Abia după 350 de ani o altă bibliotecă
îi ia locul: cea din Alexandria ,
care a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității.
În anul 288 î.e.n., Ptolemeu I Soter, unul dintre generalii
lui Alexandru cel Mare, ridică un muzeu (Templul Muzelor, musaeum), care
cuprindea o universitate, o academie și o bibliotecă în oraşul-port Alexandria, întemeiat de Alexandru în
jurul anului 330 î.e.n. Ideea bibliotecii - afirmă unele surse - i-ar fi fost dată lui Ptolemeu I de
un învățat și orator exilat din Atena, Demetrios din Phaler. Structura avea ca
model școala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filosofice și
dezbateri intelectuale.
Bibliotecarii s-au străduit să adune copii ale cât mai
multor scrieri din întreaga lume. Potrivit tradiţiei, aici au început să
lucreze cca. 70 de învăţaţi la traducerea în limba greacă a Scripturilor
ebraice care existau la vremea aceea. Această traducere a fost numită ulterior
Septuaginta şi a fost folosită din plin de către primii creştini. La început,
numarul de volume (papirusuri) era de 400 de mii, pentru ca în vremea lui Cezar
să ajunga la 700 de mii de exemplare.
Cauza distrugerii parțiale a acestei biblioteci nu e certă,
dar istoricii se opresc cel mai adesea la două variante: războiul civil de la
sfărșitul sec. III e.n. și la varianta că a fost distrusă de creștini în anul
391 e.n., în urma edictului dat în acel an, de către împăratul Theodosius, prin
care religiile păgâne erau scoase în afara legii.
Noua Bibliotecă din Alexandria
(Bibliotheca Alexandrina) are ca deziderat renașterea spiritului savant al
deschiderii specifice celei originale.