Se afișează postările cu eticheta sarbatori_februarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarbatori_februarie. Afișați toate postările

2022-02-06

Calendar februarie

În calendarul Gregorian, luna februarie este a doua și este cea mai scurtă (e numită și „Fratele cel mic al lunilor anului”); are 28 de zile în mod obișnuit, 29 de zile în anii bisecți (din patru în patru ani, altfel spus), iar celelalte luni din an au câte 30-31 de zile.

Numele lunii e de origine latină: Februarius, de la februum, care înseamnă/reprezintă mijloc de purificare, ofrandă, obiect folosit la ritualul purificării (scrie pe wikipedia). Această lună era închinată, de romani, zeului subpământean Februs. Ritualul curățirii se făcea în fiecare an la 15 februarie.

În folclorul românesc, luna februarie e numită Făurar, de la „faur” – era timpul când se ascuțeau uneltele pentru începutul muncilor agricole. Luna februarie este luna în care „iarna începe să moară” și primăvara prinde putere, așa că oamenii se pregăteau pentru sezonul agricol.

Superstiții despre vreme

Dacă nu e îngheț, e semn de mană în timpul anului. Dacă apa curgătoare e caldă, urmează ger năprasnic. Dacă nu vin ninsorile și viscolele, vor apărea la Paște. Dacă tună, vara vor fi furtuni cu grindină.

Despre luna februarie se spune în folclor că este o lună capricioasă și nemiloasă, pentru că temperaturile fluctuează de la o zi la alta; noaptea îngheață tot, ziua se dezgheață. Ar fi așa „răutăcioasă” din cauză că a primit mai puține zile față de celelalte luni ale anului.

Sărbători religioase importante

2 februarie. Întâmpinarea Domnului – prăznuirea are loc la 40 de zile după nașterea lui Hristos (Crăciun). Mântuitorul este dus la Templu de părinții lui „lumești”, Fecioara Maria și dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dedicat) lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei.
Există obiceiul ca la 40 de zile după ce naște, mama creștină să ducă pruncul la biserică, și amândoi sunt binecuvântați în cadrul unui ritual specific.

În anul 494, papa Gelasiu a introdus această sărbătoare la Roma, înlocuind vechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor de la începutul lunii februarie, când aveau loc procesiuni în jurul orașului, cu făclii aprinse, în cinstea zeului Pan, care era numit și Lupercus – ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor. Sărbătoarea s-a generalizat începând cu anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile de la 25 decembrie, noua dată a sărbătoririi Nașterii Domnului (sursă: crestinortodox.ro)

10 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea; a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Tămăduia oamenii și animalele fără să ceară plată și lumea l-a făcut sfânt. Se spune că e patronul ciumei – ținea ciuma legată și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința.

Tradiții și superstiții de Sfântul Haralambie

Înainte de răsăritul soarelui, femeile coc un colăcel, îl rup în patru bucăți pe care le aruncă în cele patru vânturi. Pentru protejarea vieții și a gospodăriei se stropesc grădinile și vitele cu apă sfințită; în această zi nu se înjugau boii.
Se face pomană pentru cei care nu au murit de „moarte bună”. Se duc la biserică grâu curat, colaci și colivă – boabele de grâu sfințite se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala; din colaci, oamenii mănâncă atunci când sunt bolnavi; pomii se ung pe tulpini cu colivă sfințită, să nu se usuce în timpul verii.
Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile.
Sărbătoarea se ține de cei care vor să aibă parte de cai buni, sănătoși, de cei care vor să nu le șchiopăteze vitele sau să le mănânce lupii; se ține și pentru câmpuri, să nu distrugă recoltele gândacii și viermii.
O tradiție românească veche (și uitată) se referă la „cămașa ciumei”, care era țesută din cânepă, conform unor ritualuri, și se presupunea că apără de molimă.
https://www.fotostefan.ro/camasa-ciumei-leac-pentru-molime-expozitie-la-mtr-bucuresti/?unapproved=142028&moderation-hash=94ff63e786b19ef3e11c560616aaee4c#comment-142028

24 februarie. Întâia și a două aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbători mai puțin importante (după cum sunt marcate în calendar) și tradiții

1 februarie. Sfântul Trifon (Trif Nebunul) e un sfânt care apăra viile și livezile de omizi, viermi, lăcuste și gândaci. Dimineața, oamenii mergeau la biserică și luau agheasmă făcută special și stropeau viile, livezile și grădinile. Femeile dau de pomană câte o strachină de mălai cu speranța că insectele vor mânca mălaiul și vor lăsa culturile. Erau și interdicții de la muncă pentru cei care voiau protecția sfântului.
Legenda spune că e numit Trif Nebunul pentru că a speriat-o pe Maica Domnului când aceasta mergea spre biserică la 40 de zile de la nașterea lui Isus.

2 februarie. Ziua Ursului. Târcolitul viilor. În Ziua Ursului vremea rece se confruntă cu cea caldă – oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului ursului, numit Martin. Pentru a câștiga bunăvoința uriașului, oamenii așezau bucăți de carne sau vase cu miere pe potecile preferate de acesta. Se credea că puterea ursului putea fi transferată asupra oamenilor – mai ales asupra copiilor – dacă se ungeau în această zi cu grăsime de urs. Sperioșii erau tratați, tot azi, prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs.

1-3 februarie. Martinii de Iarnă.

11 februarie. Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul. Vracii; Vlasii; Moarte de mucenici.

Sfântul Mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a fost episcop în cetatea Sevastia. A avut viață fără prihană și a făcut numai fapte bune. A fost prigonit pentru credința în Hristos și s-a retras în pustie, unde a trăit în post și rugăciune. A fost trădat de un vânător, a fost prins și supus la cazne. Văzându-l în temniță, în suferință și plin de sânge, șapte femei și doi copii au îmbrățișat credința creștină, arătând multă râvnă în slăvirea lui Hristos. Pentru puterea credinței lor au fost decapitați toți, alături de sfânt, primind împreună cu acesta moarte de mucenici.

Tradiții și superstiții de Sfântul Vlasie

Sfântul este protectorul femeilor gravide.
Se întorc păsările migratoare, li se deschide ciocul și încep a cânta.
Sărbătoarea e respectată de agricultori – pentru prevenirea stricăciunilor aduse recoltelor de păsările pădurii. Cine a pierdut ceva sau cine vrea să nu rămână fără parale în pungă se roagă sfântului azi și își recuperează paguba. Rugăciunile adresate sfântului apără de boli și alte rele.

24 februarie. Dragobetele.

26 februarie. Sfântul Porfirie (Porfirie din Gaza). Sâmbăta morților - Moșii de iarnă.

Sfântul Porfirie s-a născut la Tesalonic, din părinți bogați. Era mare iubitor de oameni nevoiași. La vârsta de 25 de ani și-a împărțit averea săracilor și a ales drumul călugăriei; a trăit un timp într-o mânăstire din Egipt, după care a plecat la Ierusalim, unde i s-a dat în pază lemnul Crucii, apoi a fost trimis în Gaza, unde a reușit să distrugă mai multe altare păgâne, închinate zeilor romani, și în locul fiecărui altar dărâmat a pus să se ridice o biserică. A trecut la cele veșnice în anul 420.
Numele Porfirie este un foarte vechi nume grecesc, rar întâlnit astăzi, și s-ar traduce prin „cel născut în porfiră sau purpură”.

Sâmbăta morților. Se face pomenirea morților, pentru că Biserica nu vede în moarte sfârșitul existenței omului, ci îi numește „adormiți” pe cei trecuți în viața de dincolo (adică sunt într-o stare din care pot fi treziți); nu vorbește de trecere într-o stare de neființă ci de trecere dintr-un mod de existența în altul. Isus, când a ajuns la casa lui Iair a cărui fiică în vârstă de numai 12 ani murise, a spus: Nu plângeți, n-a murit, ci doarme. (Luca 8:52)

Moșii de Iarnă. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și face referire la oamenii adormiți. Sărbătorile consacrate celor adormiți se numesc tot „moși”. Pe tot parcursul anului, în spațiul religios românesc există 20 de zile de Moși – exemple: Moșii de primăvară (Măcinici), Moșii de vară (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), Moșii de toamnă (prima sâmbăta din noiembrie), Moșii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului de sec de carne). Moșii nu au dată fixă.

Sărbătoare de la alții, adoptată și în România

14 februarie. Sfântul Valentin (la catolici). Ziua îndrăgostiților

Zile dedicate internațional

12 februarie: Ziua Darwin; ♦ 13 februarie: Ziua mondială a radioului (oficiala ONU din 2011); ♦ 15 februarie: Ziua internațională a demonstrațiilor pentru pace; Ziua bomboanelor de tip jeleuri; ♦ 16 februarie: Ziua înveselirii persoanelor morocănoase; ♦ 17 februarie: Ziua internațională a pisicii în Europa; Ziua actelor de bunătate; ♦ 19 februarie: Ziua ciocolatei cu mentă; ♦ 20 februarie: Ziua mondială a Justiției Sociale (oficiala ONU); ♦ 21 februarie: Ziua oficială a limbii materne; ♦ 22 februarie: Ziua internațională de susținere a victimelor crimelor (din 1990); ♦ 22 februarie: Ziua pisicii în Japonia; ♦ 26 februarie: Ziua spunerii basmelor.

2021-02-24

De Dragobete, una, alta

Iubirea este o slăbiciune instinctivă pe care am moștenit-o de la primul om. (Khalil Gibran)
*
Știiiiiu! Iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Așa e, dar să se știe: cuplul care vrea să-i dăinuie iubirea tot anul trebuie să se sărute în ziua de Dragobete. Hm. Oare, dacă se sărută tot anul, mai puțin în această zi, se va topi iubirea lor?
Îmi plac astfel de zile în care predomină roșul, rozul, floricelele și inimioarele, zâmbetele largi - e un fel de Crăciun altfel. Cine se poate bucura de astfel de sărbători să o facă. Pe lume sunt destui Grinch.
Oricum, în această zi bărbații trebuie să aibă grijă să nu se certe cu vreo femeie, să nu le supere pe femei pentru că vor avea parte de-o primăvară cu ghinion la tot pasul.
Dragobetele, în tradiția românească, era și zeul tinereții, veseliei, nu doar zeul iubirii. Altfel spus, azi se sărbătoresc și tinerețea și veselia. Daaaa! În ziua de Dragobete tinerii și tinerele n-au voie să plângă! Cine plânge azi va avea parte de supărări în lunile următoare.
O altă superstiție se referă la tinerele care dacă nu întâlneau în această zi o persoană de sex masculin erau lipsite tot anul de iubire. În unele zone de la sate se spunea că fetele care atingeau un bărbat dintr-un sat apropiat erau îndrăgostite tot timpul anului.
Ajunul zilei e ca și noaptea de Bobotează pentru cele care vor să-și afle ursitul: își pun sub pernă busuioc sfințit cu speranța că Dragobetele le va ajută să-și găsească perechea.
Separat de iubire, în această zi (în unele regiuni) se obișnuia să se scoată din pământ rădăcini de spânz, care erau folosite ca leac pentru unele boli.
Cusutul, țesutul, treburile grele pe lângă gospodărie nu sunt de bine. Doar curățenia e permisă deoarece e considerată ca aducătoare de spor și prospețime.
Ziua de Dragobete coincide cu sărbătoarea
ortodoxă Întâia și A Doua Aflare Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Sfântul Ioan Botezătorul (Înaintemergătorul) a avut ca părinți doi oameni în vârstă: Elisabeta și Zaharia. Faptul că Elisabeta a dat naștere unui prunc a fost o minune, având în vedere vârsta ei. Pe prunc l-au numit Ioan, deși tradiția cerea să fie numit după tată, dar Elisabeta a ales numele (care i-a fost insuflat divin) și soțul ei a fost nevoit să accepte.
Ioan Botezătorul a propovăduit venirea lui Mesia și, între altele, a vorbit mult despre păcatul în care trăia Irod Antipa cu Irodiada, fosta soție a fratelui său; aceasta i-a cerut soțului (prin intermediul fiicei sale, Salomeea) să-i ofere capul Botezătorului. Dorința i-a fost îndeplinită (29 august). Trupul a fost luat de adepți și îngropat. Capul l-a îngropat în curtea palatului, în loc ascuns, știut numai de Ioana, femeia economului (administratorului) lui Irod, de teamă ca Ioan Botezătorul să nu învie și să vorbească din nou împotriva lor. Ioanei, părându-i rău de moartea proorocului, a luat capul, l-a pus într-un vas de lut și l-a îngropat în muntele Eleonul, unde era satul lui Irod. Timpul a trecut, s-a uitat de cap. Peste ani, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, s-a lepădat de lume și a plecat în Cetatea Ierusalimului unde a cumpărat, în muntele Eleonului, locul care cândva a fost satul lui Irod. Vrând să clădească o biserică mică din piatră a săpat temelia și a descoperit vasul în care era un cap - a înțeles al cui este și l-a îngropat la loc, de teama închinătorilor la idoli care stăpâneau atunci. A luat taina cu el în mormânt. Biserica s-a năruit în timp, devenind una cu pământul, iar capul a rămas acolo neștiut de nimeni. După vreo trei sute de ani, în vremea împăratului Constantin cel Mare, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape capul - aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac din păr de cămilă, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să care sacul. Pentru această stare de lenevire, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Acesta l-a dus acasă și l-a ținut la loc de cinste, și treburile lui mergeau din ce în ce mai bine, iar el știa că acest lucru se datorează capului sfântului. Când a simțit că sfârșitul îi e aproape a pus capul într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să deschidă racla numai când sfântul îi va porunci. De atunci, capul a trecut prin multe mâini până a ajuns la un monah nu prea credincios, numit Eustatie, care viețuia într-o peșteră de lângă cetatea Emesa, și la el veneau tot felul de bolnavi pentru a-i însănătoși; îi tămăduia cu harul capului, dar ascundea acest fapt, zicând că a lui este puterea. La un moment dat, monahul acesta a fost alungat; înainte de a pleca a îngropat capul în adâncul peșterii sperând să vină să-l ia mai târziu, dar n-a mai putut pentru că peștera a fost ocupată de niște monahi cinstiți, dar care nu știau ce se află în peștera lor. Au clădit în apropiere o mânăstire. În anul 452, tot în urma unui vis, capul a fost găsit de Marcel, arhimandritul acelei mânăstiri. (A Doua Aflare a Capului) După unele peripeții, a ajuns în altarul unei biserici, unde a rămas mulți ani, până a început lupta împotriva icoanelor și capul iar a fost ascuns în pământ, în vas de argint. A stat acolo, neștiut, până prin anul 850, în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil și al Teodorei, cei care au restabilit dreapta credință și care, tot prin „dumnezeiască arătare” au aflat capul, care a fost dus la Constantinopol de patriarhul Ignatie al Constantinopolului (A Treia Aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 25 mai). (v. doxologia.ro)
*
Superstiții: cine muncește azi are parte de pagubă în viitorul apropiat - păsările îi vor mânca porumbul vara. La sate, femeile leagă copiilor un șnur de arnici roșu cu alb ca să nu îi prindă soarele (oare la ce se referă?)
Dacă plouă în 24 februarie primăvara se va instala repede, iar vara va fi lungă și călduroasă; dacă ninge, iarna se va prelungi; dacă e cer senin (fără vreun fenomen meteo deosebit) recolta va fi bogată. Ziua de 24 februarie e începutul anului agricol.

Image by CANDICE CANDICE from Pixabay

2021-02-14

Ziua îndrăgostiților. Valentine de oțet

Istoria Zilei Îndrăgostiților și povestea patronului său sunt învăluite în mister. Există mai multe variante ale istoriei sărbătorii dar niciuna nu poate fi dată ca find certă.
Biserica Catolică recunoaște cel puțin trei sfinți cu acest nume și toți au fost martirizați.
Unul ar fi fost un preot care a slujit în secolul al III-lea la Roma, în vremea lui Claudius al II-lea. Împăratul a decis la un moment dat că bărbații necăsătoriți sunt soldați mai buni decât cei căsătoriți și a interzis căsătoria tinerilor. Preotul Valentin a considerat că ceea ce-a făcut împăratul e o nedreptate și a continuat, în secret, să oficieze căsătorii pentru tinerii îndrăgostiți. Când împăratul a aflat a dat ordin ca preotul să fie condamnat la moarte.
Alte surse susțin că episcopul Valentin de Terni e la originea sărbătorii - acesta a fost decapitat la ordinul lui Claudius al II-lea, în afara Romei.
Potrivit altei legende, un tânăr pe nume Valentin, îndrăgostit de o tânără fată - probabil fiica gardianului său, care-l vizita în temniță - înainte de fi executată sentința a trimis iubitei o scrisoare pe care a semnat-o „de la Valentin al tău” - expresie care se folosește și azi.
Indiferent care Valentin e la originea sărbătorii toți au fost caracterizați ca fiind simpatici, curajoși și romantici.
Felicitările de Sf. Valentin au fost populare încă din Evul Mediu, dar în scris au început să apară după 1400. Cea mai veche dedicație cunoscută este o poezie scrisă în anul 1415 de Charles, duce de Orléans, pentru soția sa, în vremea când era închis în Turnul Londrei ca urmare a capturării sale în bătălia de la Agincourt. Câțiva ani mai târziu, Henri al V-lea ar fi angajat un scriitor (John Lydgate) pentru a compune o felicitare către Chaterine de Valois.
De prin epoca victoriană și până azi îndrăgostiții schimbă felicitări cu ocazia zile de 14 februarie, exprimându-și sentimentele în scris.
felicitare Valentina de otet
Cei a căror iubire nu era împărtășită sau cei care doreau să scape de insistențele persoanelor pe care nu le iubeau au început să trimită Valentine de oțet, cărți poștale ironice, inscripționate cu fel și fel de caricaturi și rime satirice menite să-i rănească pe destinatari - erau răutăcioase, ironice și chiar crude. În 1885, în revista Pall Mall din Londra (a apărut lunar între 1893-1914) e menționat un bărbat care și-a împușcat soția in gât pentru că a primit o „valentină de oțet”.
Aceste felicitări acide, care erau disponibile în magazine, par a-și avea originea în anii 1830-1840, în America, apoi au traversat oceanul spre Europa, afirmă Annebella Pollen, istoric de artă și design, care a studiat felicitările descoperite întâmplător când lucra la un proiect despre dragoste și modul în care „se face curte”.
Cu timpul, felicitările ironice au depășit granițele iubirii și fiind foarte ieftine și le permitea oricine, așa că fiecare putea trimite o mică „atenție” celor care l-au dezamăgit, șefilor, vecinilor, dușmanilor sau membrilor de familie.
Erau considerate dezagreabile, vulgare chiar dacă erau trimise în glumă. Uneori, poștașii londonezi au confiscat acele felicitări considerate prea vulgare pentru a fi livrate. Presa vremii relatează despre încăierări, dosare în justiție, sinucideri și tentative de omor, afirmă A. Pollen. Presa acuza producătorii și comercianții pentru instigare la comportament antisocial; unii oameni s-au plâns pentru distrugerea semnificației zilei de Sfântul Valentin care ar trebui să fie o sărbătoare a iubirii. Moda de a trimite „valentine de oțet” a trecut cândva în anii 1940.

Traducere text felicitare (variantă proprie)
O domnișoară fandosită
Zâmbetul care se vede pe fața ta,
Întinzându-ți gura pentru a-ntâlni urechile,
Crezi, desigur, ca-i dulce ca mierea,
Dar, dragă fată, e doar hazliu.

sursă valentina de oțet wikipedia - domeniul public

mai multe info:
https://www.history.com/news/victorian-valentines-day-cards-vinegar?l

Image by Please Don't sell My Artwork AS IS from Pixabay

2021-02-02

De ce e ursul morocănos. Martinul cel Mare

 De ce e ursul morocănos

Cu mulți ani în urmă, într-o iarnă geroasă de nu-i mai putea face față nicio viețuitoare, toată suflarea abia aștepta să vină vremea călduroasă. Dar iarna cea îngrozitor de friguroasă nici gând să treacă... Animalele, adunate într-o poiană, țineau sfat despre ce e de făcut. Au ajuns la concluzia că cineva o fi ascuns vara undeva departe, bucurându-se singur de căldură, în timp ce celelalte animale aveau să înghețe de frig. Cu mic, cu mare, au hotărât să plece în căutarea verii.
Într-un ținut departe-departe, trăia un urs uriaș negru, și din câte aflară animalele, ursul acela furase vara și o ținea acum numai pentru el. Au trecut, animalele, mări și țări și au ajuns pe meleagurile ursului cel negru și uriaș, care vârâse vara într-un sac, dar nu știau unde-i sacul, așa că s-au dus drept la el, dar ursul nu era acasă, căci plecase la vânătoare cu barca, de-a lungul apei. Veverița îi spuse șoricelului: „Cât timp vânează ursul, tu aleargă la barcă și roade-i vâslele; între timp, noi scotocim peste tot până dăm de sacul unde a închis vara; și el n-o să ne mai găsească aici, fiindcă n-o să mai aibă vâsle să conducă barca și să ajungă la timp acasă pentru a ne prinde.”
Șoricelul s-a dus într-un suflet unde-și lăsase ursul barca la mal și s-a pus pe ros, mândru că el, așa de mic, putea fi de așa un mare ajutor suratelor lui. Cât ai clipi, erau roase amândouă vâslele astfel încât de la prima izbitură în apă aveau să se facă patru, din două câte erau. Între timp, scotocind peste tot, prin cotloanele bârlogului ursului, animalele au găsit sacul în care era ferecată vara.
Terminând ursul cu vânatul, se întoarse la barcă; când să dea apa de o parte și de alta, iată că i s-au frânt amândouă vâslele; coborî în pădurice și-și făcu altele. În acest timp animalele, bucuroase, alergau că vântul să ducă vara cât mai iute la ele acasă, s-o elibereze. Când ursul a sosit la bârlog ele erau departe tare; și pe unde treceau, vara încălzea în calea ei toate viețuitoarele rebegite, rămase acasă și aproape degerate de frig, căci veverița, grijulie, desfăcuse gura sacului. Numai în culcușul ursului cel negru nu mai era cald. Imediat cum s-a înapoiat și-a dat seama că cineva îi furase vara pentru că acum la el totul era rece ca gheața. A rămas zgribulit și ursuz tot restul vieții. De asemenea, și ursacii lui au rămas niște ursuzi care n-au prea legat mari prietenii cu alte animale. Ba chiar și oamenii l-au dat întotdeauna de exemplu pe urs ca singuratic, morocănos și posac.
(poveste populară finlandeză; Povești nemuritoare, vol. 16, Editura Vox, București, 2012)

Martinii de iarnă

doi ursi in padure
Sărbătoarea se numește Martinii de iarnă în Banat; în Muntenia și în Oltenia se numește Filipii de iarnă (la fel și în Transilvania, din ce-am dedus). Martinii se serbează contra lupilor, dar și contra urșilor - să nu atace turmele. Martinii de iarnă se serbează trei zile: în ajunul Întâmpinării Domnului (ziua de Sf. Trifon), în ziua Întâmpinării Domnului (Martinul cel Mare - 2 februarie) și a doua zi după sărbătoarea ortodoxă (ziua lui Simion bătrânul, care a întâmpinat pe Isus).
Tradiția spune că, după hibernare, ursul iese prima dată din bârlog să-și privească umbra pe zăpadă (în 2 februarie); dacă e soare - timp frumos - își vede umbra și se întoarce în bârlog pentru încă 40 de zile; dacă e vreme mohorâtă rămâne afară deoarece știe că se apropie primăvara.
Ursul este considerat „câinele lui Dumnezeu”; Sf. Petru e considerat protectorul lupului. Ca și lupul, ursul este un prigonitor al dracului – lupii atacă și mănâncă draci, ursul doar îi alungă. Dacă ursul refuză să intre în vreo casă e semn că acea casă nu este curată.

Ziua Ursului

Pe dată de 2 februarie este Ziua Ursului (Stretenia/Strătenia; Târcolitul viilor;), ziua în care iarna se întâmpină cu primăvara (anotimpul rece se confruntă cu cel cald).

Superstiții de Ziua Ursului

Dacă boul bea apă din urma lui e semn că iarna trece dar dacă streașina picură și boul bea apă din streașina casei va fi un an nu prea bun pentru albine și pentru oi (în altă variantă e suficient ca streașina să picure, fără ca boul să bea). Se spune că în această zi „se strâmbă pârtia”, adică începe să se topească zăpada.
Dacă e cald de Ziua Ursului înseamnă ca vara va fi călduroasă și îmbelșugată, dar dacă e frig, ger și viscol vara va fi friguroasă și rodul puțin. Când în noaptea Zilei Ursului e senin și Luna plină anul va fi îmbelșugat și vara frumoasă.

Image by Ellen26 from Pixabay

2019-02-21

Ziua Internaţională a Limbii Materne

Ziua Internaţională a Limbii Materne este aniversată anual in 21 februarie, începând cu anul 2000, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală, dar şi multilingvismul. UNESCO a avut initiaţiva, in anul 1999, aniversarea fiind recunoscută de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite printr-o rezoluţie. Anul 2008 a fost declarat Anul Internaţional al Limbilor, pentru a promova unitatea in diversitate şi înţelegerea internaţională prin multilingvism şi multiculturalism, urmărindu-se promovarea conservării şi protecţiei tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii.
S-a estimat că din cele 6000 de limbi vorbite in lume cel puţin 43% dintre acestea sunt pe cale de dispariţie (afirmă cercetătorii că la fiecare două săptămâni o limbă dispare luând cu ea întreg patrimoniul cultural şi intelectual). Numai câteva sute de limbi sunt permise in sistemele educaţionale şi in domeniul administraţiei publice şi mai puţin de o sută de limbi sunt utilizate in lumea digitală.
Data de 21 februarie semnifică ziua in care (in 1952) studenţii care demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne - bangla - ca limbă naţională a Pakistanului, au fost ucişi de poliţişti la Dhaka (capitala Bangladesh-ului azi). Bengaleza, o limbă indo-europeană, are azi statut de limbă oficială in Bangladesh şi in statul indian Bengalul de Vest, fiind una dintre primele zece limbi din lume după numărul de vorbitori (Rabindranath Tagore, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a scris in limba bengaleză).
Limbile au implicaţii complexe, pentru identitate, comunicare, integrare socială, educaţie şi dezvoltare, având o importanţă strategică atât pentru oameni cât şi pentru planetă, in general. Din cauza proceselor de globalizare limbile sunt ameninţate cu dispariţia (unele fiind deja dispărute), ceea ce duce la diminuarea mondială a diversităţii culturale, tradiţiile, memoria colectivă a unui popor, modurile unice de gândire şi exprimare pierzându-se odată cu limba, limba maternă fiind cel mai puternic instrument de conservare şi dezvoltare a patrimoniului tangibil şi intangibil. Diseminarea limbilor materne serveşte nu doar la încurajarea diversităţii lingvistice şi culturale, ci şi pentru o mai bună cunoaştere a tradiţiilor lingvistice şi culturale din toată lumea, ceea ce poate conduce la o reală solidaritate bazată pe înţelegere, toleranţă şi dialog.
La nivel global (anunţă Naţiunile Unite), circa 40% din populaţie nu are acces la educaţie într-o limbă pe care o vorbeşte sau o înţelege, dar se înregistrează progrese in schimbarea acestei stări de fapt, prin educaţia multilingvă bazată pe limba maternă, mai ales in şcolarizarea timpurie, dar şi pe un angajament sporit - la nivel internaţional - pentru dezvoltarea multilignvismului şi in viaţa publică. Companiile multinaţionale şi multiculturale au un rol important in transmiterea şi păstrarea cunoaşterii şi culturilor tradiţionale într-un mod durabil.
In această zi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi agenţiile O.N.U. (dar nu numai) participă la evenimente prin care se promovează diversitatea lingvistică şi culturală. Oamenii sunt încurajaţi să îşi păstreze tradiţiile, să îşi conserve limba maternă in timp ce învaţă şi utilizează alte limbi. Guvernele şi organizaţiile neguvernamentale ar putea anunţa in această zi politici prin care să fie încurajată învăţatrea limbilor străine, prin sprijinirea celor care doresc să înveţe o limbă străină, mai ales una care nu este între cele numite “de circulaţie internaţională”.
**
Limba Română se sărbătoreşte in fiecare an la data de 31 august.

2019-02-20

Ziua Internaţională a Justiţiei Sociale

Trecând peste zâmbetul trist care s-ar contura punând in aceeaşi frază “justiţie socială” şi “România”, vă anunţ că azi e Ziua Internaţională a Justiţiei Sociale. Aniversarea a fost hotărâtă in 26 noiembrie 2007 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi aniversată prima dată in anul 2009, 20 februarie.
Pentru obiectivitate: cred că majoritatea oamenilor din lume zâmbesc trist când se gândesc la “justiţie socială”. Se tinde spre aşa ceva, dar e un ideal imposibil de atins. E părerea mea, şi încerc să argumentez.
Justiţia socială este un principiu fundamental pentru o coexistenţă paşnică şi prosperă între naţiuni şi in cadrul fiecărei naţiuni. Această justiţie socială trebuie asigurată de stat, statul având rolul esenţial in asigurarea bunăstării şi respectării drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac aceştia parte, indiferent de sex, orientare religioasă sau sexuală etc - pe scurt: fără discriminări. Susţin principiile justiţiei sociale numai aceia care promovează egalitatea între sexe, nediscriminarea, drepturile popoarelor şi ale migranţilor, eliminând barielele de vârstă, etnie, religie, cultură, dizabilităţi, sex ş.a.m.d..
Nu se poate vorbi despre o societate justă atunci când poziţiile sociale sunt moştenite de la părinţi şi/sau depind de anumite atribute: clasă, sex, vârstă, culoarea pielii etc.. Astfel, societatea justă e aceea in care poziţiile sociale şi recompensele sunt (pot fi) dobândite de orice individ in parte (independent de categoria lui socială, de grup, sex, vârstă, rezidenţă etc.); e o societate justă aceea in care indivizii îşi pot depăşi condiţia, in sensul de a trece de la un statut social la altul, de la un statut ocupaţional la altul pe baza meritelor personale.
Justiţia socială este analizată din mai multe perspective (să le numesc astfel): ideologică, legislativă etc., dar nu vreau s-o lungesc prea mult, ci doar să argumentez - într-un mod sumar şi general - de ce cred că justiţia socială este doar un vis pentru cele mai multe naţiuni. Sărăcia extremă din multe state, discriminarea, negarea sau încălcarea drepturilor omului, foametea, vor continua să afecteze întregul mapamond, mai mult sau mai puţin. Pentru o adevărată justiţie socială trebuie să militeze, cred, fiecare individ in parte. Stabilitatea globală (şi zonală), prosperitatea, depind de garantarea unor niveluri mai înalte de trai şi de egalitate de şanse.
Acestea fiind spuse, întreb şi mă întreb: cum se poate ajunge, cu adevărat, la o societate justă?
O excelentă pildă despre “nimeni sărac, nimeni bogat, toţi egali” poate fi citită pe blogul lui @daurel.

2019-02-19

Ziua ciocolatei cu mentă

Am fost plăcut surprinsă să aflu că există o zi (19 februarie) dedicată exclusiv ciocolatei cu mentă - e sărbătorită ciocolata cu mentă mai mult in Statele Unite ale Americii (cred, deşi in “calendarul” pe care îl consult din când in când, e dată ca zi internaţională). Pentru că îmi place foarte mult ciocolata cu mentă şi aproape că nu am limită când am astfel de ciocolată, o amintesc aici.
Îmi place ciocolata in general, dar am unele preferinţe: ciocolata cu mentă şi cea mentolată ar fi pe primul loc, urmate de ciocolata cu portocale (sau coajă de portocală), pentru celelalte feluri de ciocolată nu mai contează ordinea.
Ciocolata are o istorie veche, cercetătorii plasând-o in vremea mayaşilor şi aztecilor, in vremea când era simplă, fără zahăr şi alte ingrediente şi folosită in scop medicinal. In Europa era consumată la început ca băutură caldă, in care se amestecau diferite mirodenii (mentă, scorţişoară) pentru a-i da un gust mai plăcut; mai apoi a fost adăugat şi zahar şi ciocolata cu mentă a ajuns să fie preferată. Pe la mijlocul anilor 1800 s-a început producţia de ciocolată la scară mare, dar ciocolata mentolată era vândută in magazine numai pentru clienţi locali, reclama pentru acest tip de ciocolată ajungând in ziare şi reviste abia pe la începutul secolului următor. Pe atunci, ciocolata mentolată era mai rară, dar azi o găsim combinată cu şi in multe produse, de la îngheţată la brânzeturi, biscuiţi, bomboane, lichioruri şi sosuri.
Ciocolata poate fi potrivită cu aproape orice ingrediente, dar combinaţia ciocolată-mentă este una clasică, foarte populară nu doar in Statele Unite ale Americii. Gustul diferă in funcţie de celellate ingrediente folosite, de procesul de fabricaţie, dar menta dă fiecărei ciocolate un gust distinctiv, fie că e amestecată in ciocolată cu lapte, in ciocolată dulce, in ciocolată albă sau neagră, obţinându-se astfel un gust unic pentru fiecare combinaţie in parte (ciocolata albă cu mentă are un cu totul alt gust decât ciocolata neagră cu mentă, de exemplu).
Ciocolata mentolată şi ciocolata cu mentă sunt delicioase! O astfel de ciocolată e dulce şi răcoritoare. Prefer combinaţia ciocolată neagră-mentă; e o combinaţie specială, menta îmbogăţind gustul ciocolatei cum nu prea reuşesc alte ingrediente. Gustul e ceva de genul cald-rece/răcoritor; menta diminuează puterea dulcelui din orice ciocolată, echilibrând aromele.
Există o diferenţa între ciocolata de mentă (ciocolata mentolată) şi ciocolata cu mentă; in prima, extractul de mentă sau crema de mentă se adaugă in ciocolata brută, in a doua, extractul sau crema de mentă sunt adăugate in produsul finit, ca umplutură.
Diverse
- Ciocolata de mentă (Mentha x piperita f. Citrata “Chocolate”) este numită o plantă cu frunze comestibile, frunze care au gust si parfum asemănător cu ale ciocolatei mentolate şi care sunt folosite in unele băuturi, in deserturi, garnituri sau alte preparate, conferind un plus de savoare.
- Combinaţia ciocolată-mentă este utilizată şi unele produse cosmetice, pentru obţinerea unui ten hidratat, curat, catifelat. Săpunul cu unt de cacao şi mentă e util într-o baie reconfortantă pentru picioarele obosite.

2019-02-14

Ziua iubitorilor de biblioteci

Dacă ai o grădină şi o bibliotecă ai tot ceea ce îţi trebuie. 
(Marcus Tullius Cicero)
In 14 februarie se sărbătoreşte Ziua internaţională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari şi şoareci) aşa este notată in “calendarul evenimentelor” de aici: http://calendar.city-star.org/ro
E o zi in care se presupune că trebuie să ne arătăm dragostea pentru toţi cei care iubesc bibliotecile. Având in vedere că tot mai multe cărţi apar in format electronic şi tinerii - in special - calcă destul de rar pragul bibliotecilor - când nu au de studiat “pentru şcoală” şi cărţile de care au nevoie ori nu se găsesc in librării ori sunt foarte scumpe.
De ce iubesc unii oameni bibliotecile? Au un farmec special. Azi putem găsi o carte căutând in baza de date computerizată după titlu, după autor etc. şi să mergem direct la raft, să luăm cartea, să o înregistrăm in fişa de cititor şi să plecăm. Să ne plimbăm printre rafturi are mai mult farmec atunci când nu ştim exact ce vrem să citim. Şi sala de lectură are farmecul ei. E linişte; doar din când in când se aude foşnetul uşor al paginilor întoarse. Uneori, cineva scapă pe jos un obiect mai greu şi toţi cei prezenţi tresar, smulşi ca din visare, dar nimeni nu comentează.
Cum îşi arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc?! Depinde in ce oraş suntem, in ce ţară. Cei care au tradiţii vechi in a dona bani sau cărţi (şi altele) diferitelor instituţii de cultură donează bani bibliotecilor locale sau doneaza cărţi. Alţii merg la bibliotecă in această zi (deşi nu e in obiceiul lor) şi împrumută cărţi la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică ş.a. - e un mod prin care, mărind numărul “vizitatorilor” se justifică existenţa bibliotecilor in comunitatea respectivă şi, in acest mod, autorităţile care susţin financiar aceste instituţii (de stat, cele mai multe) nu diminuează fondurile.
Deşi se spune că trăim in “era Internetului” nu tot ce este stocat digital poate fi accesat in reţeaua publică - bibliotecile deţin o mare cantitate de date “digitalizate”, informaţii pe care nu le găsim online oriunde. Bibliotecile care se respectă oferă asistenţă cititorilor in a găsi informaţii din cele mai diverse şi rare in orice domeniu, informaţii care s-ar putea să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Bibliotecile deţin colecţii de ziare - de la cele mai vechi la cele mai noi - şi au (ar trebui să aibă) fişe (pe film sau altfel) pentru fiecare ziar; multe altele pot fi aflate într-o bibliotecă.
Această zi este şi una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obişnuiţi să o facă - unii nici nu ştiu că este (sau unde este) o bibliotecă in localitatea lor de reşedinţă.
O bibliotecă e mai mult decât un spaţiu unde găseşti informaţii. Biblioteca este un univers care conţine mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de linişte, departe de agitaţia vieţii cotidiene, oferind un loc in care pot fi acumulate noi cunoştinţe despre lume şi viaţă, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca este un loc unde se întâlnesc membrii unei comunităţi, un loc unde pot împărtăşi gânduri şi idei, unde pot afla lucruri noi.
Pentru acestea şi multe altele unii oameni iubesc bibliotecile.

Ah, da! Azi este şi Ziua îndrăgostiţilor! De ce să nu arătăm puţină dragoste şi bibliotecilor, in această zi a Iubirii? De ce n-ar petrece şi îndrăgostiţii o oră-două ore într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor in care sunt descrise mari iubiri?!

La mulţi ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puţin şoriceilor!
Happy Valentine's Day!

2017-02-24

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!

O cere Dragobete, nu eu!

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!    Dacă nu… dai nas in nas cu Dragobetele supărat!
Tradiţia spune că cine plânge in această zi va plânge tot anul. Dacă râdem cu lacrimi cred că e de bine.
  
La prietena-japoneza sunt amintite “focurile purificatoare” şi sunt câteva fotografii cu focul de la răscruce.
Duminică, 26 februarie, este “Lăsatul secului de brânză”, iar din 27 februarie începe Postul Paştelui. In Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica iertării), in vechile tradiţii exista şi cea a focului purificator (focul fiind un simbol al purificării şi primenirii) – tinerii aprind focuri uriaşe pentru alungarea duhurilor rele. 
A fi iubit profund de cineva îţi dă putere, in timp ce a iubi profund pe cineva îţi dă curaj. (Lao Tzu)
♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥
La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!
 (Aproape de cel drag, de Johann Wolfgang Goethe, tradusă de Maria Banuş, vol. Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957)

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi! Şi toată viaţa fericiţi să fiţi! 

2017-02-14

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi!

Dragostea îşi va găsi o cale pe cărările unde lupilor le este teamă să vâneze.
Vă doresc să iubiţi şi să fiţi iubiţi!
Ziua minunat să o petreceţi alături de cei dragi!
Happy Valentine’s Day!  

2015-02-14

De ziua indragostitilor

Una dintre cele mai vechi necesitati umane este de a avea pe cineva care sa se intrebe cand vii acasa. (Margaret Mead, antropolog cultural) poate pentru a nu cunoaste ceea ce spunea Octavian Paler: Voi care va intoarceti acasa / si dupa ce-ati inchis usa / spuneti “buna seara” / voi nu stiti ce-nseamna / sa intri pe o usa tacand.
Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu 
Scria Viata Pozitiva intr-un comentariu ca si-ar dori un an sabatic. Si eu! In “ziua indragostitilor” m-am gandit la un an sabatic. Cum ce e un an sabatic? Un an in care sa calatoresti, un an in care sa faci numai ceea ce vrei sau doar sa stai. Mi-ar placea sa ma pot retrage in “coltisorul” meu minunat (chiar si numai pentru o saptamana), intr-un vagon plasat pe o pasune din Poiana Brasov, departe de cararile umblate de oameni, mai ales noaptea. Mi-ar placea sa stau acolo, sa ma incalzesc si sa gatesc pe o soba alimentata cu lemne, sa miros a fum de lemn de brad (oricum, fumul miroase neplacut), sa stau cu ochii spre cerul senin sau innorat, sa ascult linistea noptii. Dar nu mai e acolo acel vagon asa ca suport cu stoicism claxoanele celor care n-au rabdare sa treaca prin faţa masinii lor un batran incarcat cu sacose, raman intre cei care nu-si regleaza corect alarma la masina si fiecare pisica in trecere o declanseaza, raman intre cei care vorbesc la telefon atat de tare incat par a dori sa fie auziti peste munti, raman intre cei care striga unii la altii si trantesc de zor lazi incarcate cu fel de fel, raman intre oameni incruntati si pusi pe cearta, raman intre cei care “au iesit cu prietenii” si butoneaza de zor telefoane si tablete… Si sunt impreuna cu cel care imi e drag si ii ignor (sau ii suport mai usor) pe toti cei amintiti inainte. :)

Cica dragostea poate fi sarbatorita in orice zi. Categoric! Multi sunt indragostiti chiar si dupa patruzeci de ani de convietuit impreuna (zic ei; si de ce nu i-as crede?!) altii doar mai sunt impreuna dupa patruzeci de ani… Dragostea poate fi sarbatorita in fiecare zi, categoric. Dar si femeia poate fi sarbatorita in fiecare zi, si copiii, si barbatul si munca si nasterea s.a.m.d. Avand cate o zi de sarbatoare pentru toate cele mai sus amintite si multe altele de ce n-am avea si o “zi a indragostitilor”? E o sarbatoare… comerciala?! Categoric. Dar si celelalte sunt. Totusi, intr-o lume in care multi ne dorim un an sabatic de ce sa nu profitam de aceste sarbatori si sa ne bucuram ca suntem intre cei indragostiti?! De ce sa nu-i lasam pe altii sa se simta indragostiti?! Macar pentru o zi…

Dragostea e prin definitie sarbatoare dar prinsi in tumultul cotidian uitam, uneori, sa o tratam ca pe o sarbatorita.

Dragostea e (doar) chimie, zic altii, chimie menita sa indemne omul sa procreeze… Unii specialisti s-au gandit sa trateze iubirea ca fiind o boala… psihica… Probabil, acesti specialisti (ei isi mai spun si oameni de stiinta) sunt intre cei care considera ca suntem prea multi pe Terra si ar trebui redus – prin orice mijloace – numarul indivizilor umani. Dar cine ar fi nebunul care sa se trateze de iubire?! Cine-i asa de nebun sa nu doreasca a trai fiorii iubirii?! Celor care considera iubirea ca fiind o boala le sugerez sa citeasca intrebarea (pamflet): “Cu ce mana sarbatoresti ziua indragostitilor? Cu Manuel sau Manuela?” (am vazut-o pe FB). Ca-i Manuel sau Manuela e mai putin important cat timp e cineva si nu ceva…

Orice ar fi dragostea e faina! Nu-i de ici-colo sa ai langa tine pe cineva gata sa se arunce in foc pentru tine si sa te arunci, la randul tau, in foc pentru cel de langa tine. Nu-i de ici-colo sa ai langa tine pe cineva care sa te completeze – sa faca ceea ce tu nu poti, de exemplu, sa stie ceea ce tu nu stii – si sa simti ca esti in completarea celuilalt… Nu-i de ici-colo sa te trezesti dimineata zambind unui om care-ti zambeste la randul lui. Nu-i de ici-colo sa fii langa cineva care iti este – si ii esti – deopotriva iubit, prieten, parinte, frate, copil, bunic, lumea intreaga… Toate acestea - si multe altele - cred ca merita sarbatorite.

Sunt multi cinici pe lumea aceasta dar in fiecare cinic descoperim un idealist deziluzionat.

Va doresc sa iubiti si sa fiti iubiti! Nuuu! Nu va ganditi la banc: “Iubesc si sunt iubita! Il iubesc pe Ion si ma iubeste Dinu!” :)

Va las cu bine!

2014-02-24

Dragobetele saruta fetele

Istoria sarbatorii de Sfantul Valentin e oarcum confuza, dar cam acelasi lucru se poate spune si despre sarbatoarea Dragobetelui, o sarbatoare precrestina, despre dragoste, iubire, chiar despre patima.
Potrivit atestarilor era o sarbatoare cunoscuta spre sudul tarii, mai cu seama in Oltenia, Dragobetele fiind sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Numit si Dragomir, Ioan Dragobete, Santion de primavara, Dragostitele, Cap de Primavara, fiind tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti, este una dintre sarbatorile care prevestesc venirea primaverii.

Sarbatoarea Dragobetelui mai era numita si Logodna pasarilor, deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib - era interzisa sacrificarea pasarilor in aceasta zi. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor. Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer.

Dragobetele - spun unii - este o sarbatoare cu radacini slave de rit vechi celebrata in unele locuri din Romania pe 24 (Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, l, 3 si 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia data de cele doua calendare (iulian si gregorian). Marcel Lutic (etnograf din Moldova) a observat ca acestea se afla in preajma zilelor Babei Dochia si a echinoctiului de primavara. Mai ales in sudul României, exista o perioada intreaga, la ingemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, in martie care sta sub semnul Dragobetelui. In majoritatea locurilor, data celebrarii este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu (etnolog, Bucuresti) a declarat ca a descoperit un document in care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua in care se sarbatorea Dragobetele.
Unii filologi sustin ca numele Dragobete provine de la doua cuvinte vechi slave dragu si biti, care s-ar traduce prin expresia a fi drag. Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice trago - tap (mai tarziu devenit drago) si bete - picioare. Țapul simbolizand la romani fecunditatea.
Exista si ipoteza ca Dragobetele se traduce prin chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales, de la cuvintele dacice drag - chip frumos, chip de lumina si betel- casa lui Dumnezeu.

Cine este Dragobetele?
Dragobetele este o divinitate similara lui Eros sau Cupidon, dar nu e asa bland precum Sf Valentin, ci navalnic, un barbat chipes si mare iubaret, care seducea femeile ce-i ieseau in cale. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un naș al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in aceasta zi cand omul participa la bucuria Naturii, pregatindu-se de venirea primaverii, la inceput de an agricol, odata cu iesirea ursului din barlog.
Era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara. In alte legende era considerat ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, dar un lucru pare a fi sigur: este tanar si este considerat  protector al dragostei si al indragostitilor.
Este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui facandu-se petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casatorii.
O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat, de Maica Precista, intr-o buruiana numita Navalnic, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.

Traditia
Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fața bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. Ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate.
In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita zburatorit. Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele saruta fetele! Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-si afisa dragostea in fața comunitatii. Inca de pe acum se putea sti la ce nunti se va merge in toamna.

Unii tineri, in Ziua de Dragobete, isi crestau bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, si, respectiv, surori de cruce. Se luau de frati si de surori si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin imbratisari, sarutari fratesti si juramant de ajutor reciproc. Cei ce se infrateau sau se luau surori de cruce faceau un ospat pentru prieteni, a afirmat Simion Florea Marian.

Daca vremea era mohorata in aceasta zi, daca era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strangeau intr-o casa sa faca de Dragobete, sa petreaca, sa lege prietenii, sa se tina de jocuri si ghidusii. In anumite zone fetele tinere obisnuiau sa arunce acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire.

Superstitii
Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi femeile care au lucrat in ziua praznuirii sale.
Folcloristul roman Constantin Radulescu-Codin, in lucrarea Sarbatorile poporului cu obiceiurile, credintele si unele traditii legate de ele scria: Dragobete e flacau iubieț si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua de Dragobete. Le prinde si le face de râsul lumii, atunci cand ele se duc dupa lemne, flori, bureti... De aici a luat nastere si expresia adresata fetelor mari si nevestelor tinere care indrazneau sa lucreze in aceasta zi: Nu te-o prinde Dragobetele prin padure.

Lucrarile campului, tesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise in aceasta zi. In schimb, curatenia este permisa, fiind considerata aducatoare de spor si prospetime - se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat, de aceea, in ziua de Dragobete, oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, ci doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar isi doreau sa fie pedepsite de Dragobete. Desi mai pedepsea femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret. Atat baietii, cat si fetele au datoria de a se veseli in aceasta zi pentru a avea parte de iubire intreg anul. Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, nu-si vor gasi pereche, adica. Daca vor ca iubirea sa ramana vie de-a lungul intregului an, tinerii care formeaza un cuplu trebuie sa se sarute in aceasta zi.
Este obligatoriu ca in aceasta zi barbatii sa se afle in relatii cordiale cu persoanele de sex feminin. Barbatii nu au voie sa necajeasca femeile si nici sa se angajeze in galcevi pentru ca i-ar astepta o primavara cu ghinion si un an deloc prielnic.
De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete, ca sa fie dragastoase tot anul, Si varstinicii aveau ceva de facut: aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete.

Nu ai voie sa plangi in ziua de Dragobete; lacrimile care curg in aceasta zi sunt aducatoare de necazuri si suparari in lunile care vor urma.

Plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau era semn ca ei se vor casatori.

Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite.
In unele zone ale tarii, ajunul zilei de Dragobete este asemanator ca simbolistica noptii de Boboteaza. Fetele tinere, curioase sa isi afle ursitul, isi pun busuioc sfintit sub perna, avand credinta ca Dragobetele le va ajuta sa gaseasca iubirea adevarata.
Norocoasele care gaseau fragi infloriti puneau florile in apa de imbaiat si rosteau descantecul: Flori de fraga / Din luna lui Faur / La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti.

In anumite sate ale Romaniei, din pamant se scot radacini de spanz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Din zapada netopita pana la Dragobete (numita zapada zanelor), fetele si nevestele tinere isi faceau, de cu seara, rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii parului si tenului. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e nascuta din surasul zanelor) si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi (de pe florile carora culegeau apa) fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

Credinta populara romaneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul.

Calendarul religios ortodox
Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii in mitologia romaneasca coincide cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (prima si a doua aflare; a treia e praznuita în 25 mai)

**
In mitologia greaca Eros este zeul iubirii, fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Afroditei, si frate cu Anteros. Sub infaţisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare ale dragostei atat printre zei, cat si in randul muritorilor. Chiar si Afrodita se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator.
Cupidon (Amor) este zeul erotismului in mitologia romana. Este echivalentul zeului grec Eros. In cultura populara Cupidon este frecvent reprezentat tragand cu arcul pentru a inspira romantism, dragoste si de multe ori apare in asociere cu ziua Sf.Valentin. Despre cine sunt parintii lui Cupidon exista mai multe variante. Cicero se refera la trei cupluri, afirmand ca zeul ar fi fiul lui Mercur (Hermes) si al Dianei (Artemis) sau fiul lui Mercur si Venus (Afrodita), sau fiul lui Marte (Ares in mitologia greaca) si Venus. Platon se refera la doua variante iar Theogonia lui Hesiod, cea mai veche theografie greceasca, spune despre Cupidon ca a fost creat din sex, haos si pamanat.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe site-urile: wikipedia.org; crestinortodox.ro; traditii.ro; historia.ro; ziare.com

2014-02-14

Ziua Sfantului Valentin

HAPPY  VALENTINE’S  DAY!
Pentru ca nici ei nu mai erau siguri ce sarbatoresc in 14 februarie, catolicii si romano-catolicii, in anul 1969, au scos acest sfant Valentin din calendarul religios. In unele parohii, totusi, se respecta sarbatoarea de Sfantul Valentin.
Salbaticii romani din antichitate - da, foarte civilizati, dealtfel! - erau mai… pragmatici in sarbatoarea lor: scriau numele unor femei pe biletele, le puneau intr-o urna si extrageau, rand pe rand, cate unul. Femeia al carei nume era extras petrecea sarbatoarea alaturi de cel care a tras biletul - in alte opinii, femeia devenea partenera de sex a respectivului pana la sarbatoarea din anul urmator - sau mai mult, daca ajungeau sa se obisnuiasca unul cu celalalt.

Intre 13 si 15 februarie romanii sarbatoreau pe zeii Lupercus si Faunus, dar si pe legendarii fondatori ai Romei: Romulus si Remus. Festivitatile de Lupercalia includeau asocierea dintre tineri barbati si femei - cum am scris mai sus. Aceasta asociere a dus la sarbatoarea numita Ziua Indragostitilor, pana cand regele Claudius al II-lea a dat un decret care interzicea casatoria soldatilor. Atunci, Valentin, un tanar cu inima romantica, a sfidat decretul si organiza celebrarea casatoriilor in secret (soldatii ar fi trebuit sa ramana burlaci, crezandu-se ca ar fi distrasi de la indatoriri si in imposibilitatea de a se concentra la lupta in cazul in care s-ar logodi sau casatori).
Sfidandu-l pe imparat, Valentin si-a atras moartea, fiind condamnat si ucis in data de 14 februarie.

Se mai zice ca papa Gelasius I - prin secolul V - a fost prea putin incantat de obiceiul loteriei descris mai sus si a cerut ca din urna sa fie extrase nume de sfinti, iar cel ales sa patroneze anul, astfel patronul sarbatorii a devenit Sf. Valentin. Bineinteles, tinerii n-au fost deloc incantati si au continuat traditia, mai discret, scriind si trimitand biletele cu texte in care-si marturiseau iubirea sau admiratia, cu ocazia Zilei dedicate lui Valentin. Pe masura ce crestinismul se raspandea in Europa, papa a combinat Lupercalia cu Ziua Sfantului Valentin in dorinta de a eradica ritualurile pagane.
Aproximativ in aceeasi perioada normanzii sarbatoreau Ziua lui Galatin - Galatin insemnand iubitor de femei - si a fost probabil confundata cu Ziua Sf. Valentin la un moment dat, in parte pentru ca numele suna cam la fel.

Traditia ar fi bazata si pe faptul ca la jumatatea lunii februarie pasarile isi aleg partenerii, ziua de 14 februarie devenind zi dedicata pentru a iubi si europenii evului mediu isi trimiteau scrisori de dragoste sau mici daruri pentru cei dragi. Legenda spune ca Charles, duce de Orleans, in anul 1415, cand era inchis in Turnul Londrei, a trimis un mesaj scris, pe ceea ce azi numim felicitare, catre sotia lui.

In alta versiune, imparatul Claudius al II-lea a executat doi oameni - ambii pe nume Valentin - pe 14 februarie in ani diferiti din secolul al 3-lea si martiriul lor a fost onorat de Biserica Catolica prin sarbatorirea Zilei Sfantului Valentin.

Originea intunecata a sarbatorii

Originea acestei sarbatori cu bomboane, flori, inimioare si Cupidoni are origine sangeroasa si putin confuza. Desi nimeni nu a indicat exact originea, cei mai multi cercetatori o plaseaza in Roma antica, atunci cand romanii celebrau Lupercalia, intre 13 - 15 februarie. Se zice ca in timpul festivalului barbatii loveau femeile cu piei de caine sau capra, animale pe care le sacrificau cu acea ocazie - afirma Noel Lenski, profesor de istorie la Boulder, Universitatea din Colorado. Erau cu totii goi, in stare de ebrietate si se crede ca femeile se aliniau de buna voie pentru a fi lovite, acesta fiind un ritual pentru fertilitate. Fiecare pleca alaturi de femeia al carei nume il extragea din urna, la loterie.
**
Pe masura ce timpul trecea sarbatoarea devenea din ce in ce mai indragita. Geoffrey Chaucer (poet englez al sec. XIV) si Shakespeare au romantat-o in operele lor si astfel a castigat popularitate in Marea Britanie si in restul Europei. Felicitari din hartie incepusera a fi trimise inca din evul mediu. Mai apoi, traditia a ajuns in Lumea Noua, unde a luat o mare amploare. Revolutia industriala, in secolul XIX, a dus la o adevarata afacere cu producerea de felicitari dedicate acestei sarbatori. In anul 1913, cei de la Hallmark Kansas City au fost primii care au produs in masa acest tip de felicitari.

In unele locuri, azi exista expresia poarta inima pe maneca ta, o traditie care seamana mai bine cu cea din antichitate: tinerele fete isi scriu numele pe bucatele de hartie care mai apoi vor fi alese de tineri; fiecare barbat va purta pe maneca numele femeii scris pe biletel, pretinzand ca este Valentinul ei in ziua sarbatorii - si chiar mai mult, daca e cazul.

Sfantul Valentin in calendarul religios ortodox

Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.
Propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de credinciosii sai. Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni.
Trei dintre discipolii lui Craton (filosof botezat de preotul Valentin), Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273.

Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.
In Calendarul Ortodox, pe langa Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie, intalnim mai multi mucenici care au purtat acest nume: Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin - 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina - 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin - 16 februarie; Sfantul Mucenic Valentin - 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina - 18 iulie.
[sursa: (si) crestinortodox.ro, wikipedia.org]

Vezi si Dragobetele - zeul dragostei la români