De Sânziene am făcut cioburi. Fleur and color

Duminică, in dimineaţa zilei de Sânziene, am plimbat câinele, am udat florile din balcon - şi am observat bobocei la cel de-al doilea leandru - şi pentru că afară era cam mohorât m-am gândit că e timpul pentru un nou puzzle. N-a fost să fie puzzle pentru că s-a brodit să ieşim.

Spre seară m-a gâdilat creierul şi m-am gândit că ar fi o idee bună să recitesc romanul “Cocoşatul” (Paul Feval). Cartea fiind foarte sus pe un raft am urcat pe-un scaun, am mutat mai jos cutia cu miniaturi din porţelan, m-am răsucit să răspund persoanei care tocmai intra in cameră şi… cotul meu a împins cutia. Poooc! Cred că am deschis gura larg, şi nu îndrăzneam să mă uit in cutie - in urma căzăturii s-a auzit ca şi cum ar fi fost o cutie din plastic plină cu monede nu cu miniaturi din porţelan. Îmi era clar: bibelourile s-au spart.

Am evaluat paguba: opt din cele patrusprezece erau… decapitate (in mare parte). Au mai rămas şase in colecţie. Le-am adunat pe cele sparte, gata să le arunc… “Nu le arunca! Pot fi lipite!” zice o voce. “S-a dus răul” - zice o altă voce (şi mă îndoiam profund că ar fi aşa) ☺ “Bibelourile ciobite au energii negative” se mai aude cineva. Hei! îmi zic in gând. Sunt doar cioburi, bune de aruncat. Apoi: de reparat n-am încercat, încă, să repar bibelouri sparte. Le-am aşezat in altă cutie şi luni am cumpărat o soluţie de lipit porţelan, piatră şi alte materiale… Rămâne de văzut când le voi lipi… Tot aveam chef de-un puzzle!

Abia joi am văzut florile leandrului… De le vedeam mai repede le fotografiam pentru Miercurea fără cuvinte! ca şi cum au înflorit la trei zile după Sânziene. Habar nu am când bobocii au devenit flori. ☺

Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color (on Wednesday).

Până revine Ella tabelul este la Rux pe blog (Copilărim). 

Prima lecţie de călărie. Fleur and Color

Florile de laur din prima fotografie n-au legatură cu “lecţia de călărie” dar n-am putut să nu mă laud cu florile lui albe. Că fotografia nu e tocmai reuşită… ata ete! Nu-i vina mea, ci a telefonului care nu-i in stare să facă poze bune. 

Revin la călărit…

Pe vremea când eram copii părinţii ne cărau cu ei peste tot, in vacanţe dar şi in fiecare duminică - aproape in fiecare duminică.

Într-o duminică - eram in clasa a III-a pe atunci - am urcat spre Poiana Braşov (alături de Tâmpa era locul cel mai căutat nu doar de turişti, ci şi de localnici). Ne-am oprit in Poiana Mică, unde, de la staţia de autobuz, pe dreapta când urci, se desfăşura o imensă păşune (un fel de a spune) unde oamenii îşi căutau un locşor pentru a-şi întinde păturile, pentru a face un foc să frigă ceva carne sau ciuperci sau ce-or mai fi fript oameni atunci pe grătar, in aer liber. Din luna mai 2017 e o ditamai parcarea acolo…

Noi ne-am dus “mai in spate”, să nu fie aşa aglomerat. Au aşezat părinţii pătura, mama pregătea nu-ştiu-ce pe pătura şi tata construia o “vatră” pentru foc. Eu şi sora mea adunam crenguţe uscate… apoi eu m-am instalat pe pătură, să alung furnicile care n-aveau ce face şi se dădeau la mine.

La câţiva metri distanţă, un cal sur (cu picăţele mai închise la culoare; poza e orientativă, pe pe olx) păştea liniştit. Şi cum păştea el aşa liniştit se tot apropia de pătură. Ceva mai departe erau şi alţi cai care-şi vedeau de ale lor. Mă gândeam că tare fain ar fi să urc pe spinarea lui. Îl aud pe tata:

- Nu vrei să urci pe cal?

- Mă aruncă - îi spun, parcă mirată că mi-a citit gândul.

- E blând. Hai aici!

Calul ne-a lăsat să ne apropiem, tata m-a luat in braţe - cu toate comentariile mamei - şi m-a aşezat pe spinarea calului. Nooo! Ţin-te, fată! Calul a luat-o la fugă şi eu mă ţineam de coama lui ca înecatul de firul de pai! Am început să ţip, ‘că tare mă mai zdruncina calul (dar nu era in goană nebună – mai apoi am aflat că era un batrânel). L-am auzit pe tata strigându-mi să nu mai ţip Am amuţit brusc, calul şi-a încetinit viteza şi s-a oprit la un moment dat. Am alunecat de pe el ca uleiul pe faianţă şi picioarele nu mă mai puteau ţine in poziţie verticală. Tata a apărut imediat, m-a luat in braţe şi m-a dus la pătura. Am băut apă şi mi-am revenit

Calul, deh! Şi-a amintit că in zona unde şedeam noi era iarba bună şi s-a apropiat din nou - mai cu tupeu de data aceasta. Tata m-a întrebat dacă mai vreau să incerc. Eu am zis da din tot sufletul, dar mama a zis nu tot din tot sufletul. Şi a fost cum a vrut ea.

Da, e vineri, dar postarea este pentru Fleur and Color on Wednesday, la Ella.

Pink Mondays cu roz din august

Pentru rubica Pink Mondays (karmapolice)