Casanova magicianul

Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt, originar din Veneţia, a devenit celebru datorită aventurilor sale galante, pe care le-a evocat in Memoires (Povestea vieţii mele), volume scrise între anii1791 şi 1798. N-a fost doar un seducător, ci şi scriitor, traducător, poet, diplomat, soldat, cleric, actor, violonist, spion…

S-a născut la data de 2 aprilie 1725, la Veneţia (primul dintre cei şase copii ai cuplului format din dansatoarea Zanetta Farussi şi actorul Gaetano Casanova; tatăl a murit când Giacomo avea vârsta de opt ani) şi a murit la 4 iunie 1798 la Duchov (in Castelul Dux/Duchov), azi in Cehia. Castelul a fost construit in secolul al treisprezecelea, ca fort, şi aici şi-a petrecut celebrul seducător ultimii ani din viaţă - fusese bibliotecarul contelui Waldstein.

De mic a dovedit un spirit sclipitor, un mare apetit pentru cunoaştere şi învaţa repede; avea o minte iscoditoare şi totul îl interesa. La vârsta de 12 ani era student la Universitatea din Padova unde, la 17 ani, a obţinut o diplomă in drept. I-au plăcut femeile şi le-a iubit de foarte tânăr, indiferent de condiţia lor socială - întotdeauna a protejat identitatea celor care i-au trecut prin braţe (e şi unul dintre motivele pentru care biografii săi nu pot identifica in documente existenţa unora, fără ca acest fapt să însemne că o poveste sau alta nu a existat).

N-a fost doar seducător, scriitor…, ci şi… magician şi trişor (trişa de zor la jocurile de carti - pentru că avea nevoie de bani in aventurile lui amoroase, in fuga lui de autorităţi când era cazul.

Pe vremea aceea nu era neobişnuit ca cineva să folosească diferite nume, aşa că nu era nici Casanova altfel, mai ales că era in avantajul lui să fie cunoscut, de diferiţi oameni, in diferite situaţii, sub diferite nume (reale sau fictive). Astfel, s-a prezentat ca baronul sau contele Farussi (numele mamei sale) sau Chevalier de Seingalt. Multe dintre lucrările lui au fost semnate Jacques Casanova de Seingalt (când a început să scrie in limba franceză).

Din “Memoriile” lui Casanova aflăm despre Javotte, fiica virgină a unui ţăran bogat din Césène care credea că stăpâneşte o comoară ascunsă undeva, in adâncurile proprietăţii sale. Casanova a sedus-o pe această domnişoara in numele ştiintelor ezoterice - in care tatal ei credea.  Casanova l-a asigurat pe tatăl fetei că o ceremonie misterioasă, a cărei taină o ştie numai el, va obliga forţele întunericului să-i dezvăluie locul unde se află comoara. Tatăl fetei ajunge la cheremul capriciilor lui Casanova şi nu reacţionează când află ca fiica lui cea mare, Javotte, are un rol in această ceremonie. Seducătorul o ia pe fată cu binşorul, îi mângâie părul şi “scoate” dintre pletele blonde câte un ban de aur, pe care-l oferă ei, spunând că din părul ei l-a scos, deci al ei este. Ea e siderată. - Vraja ta e uluitoare. Poţi repeta acest miracol ori de câte ori vrei? Bărbatul îi arată mâinile goale, apoi începe un balet al degetelor şi din părul fetei apare o nouă monedă de aur. Fata ajunge să doarmă in camera lui, unde va fi pregatită pentru operaţiunea magică.  El a spus lui Georgio Franzia, gazda sa, că are nevoie de o cusătoreasă virgină, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care să ţină secretul operaţiunilor… Ţăranul o propune chiar pe fiica sa şi aşa ajunge Casanova să stea cu fata in cameră. Având consimţământul tatălui aventurierierul se lasă in voia firii lui, supunând-o pe fată la toate jocurile imaginaţiei sale desfrânate.

Bineînţeles că nu a descoperit comoara, deşi a recurs Casanova la multe trucuri şi scenarii ritualice de invocare a spiritelor. Într-o noapte cu Lună plină vrăjitorul care avea puterea să comunice cu spiritele de dincolo desenează un cerc magic, in care intră; se ghemuieşte şi rămâne nemişcat. Până şi cerul pare că a încremenit: un nor negru se opreşte din drumul lui chiar deasupra vrăjitorului; fulgerele spintecă întunericul cu lumina lor trecătoare şi se porneşte o ploaie torenţială. Casanova simte că-şi pierde puterile, fulgerele cad pretutindeni, tunetele bubuie mânioase. El stie prea bine că cercul magic nu-i decât un joc şi că toate acele ritualuri le făcuse pentru a duce de nas pe un prostănac. Şi totuşi, dacă lucrurile sunt adevarăte? Dacă puterile întunericului au fost cu adevărat aţâţate? Şi dacă un Dumnezeu atotputernic îşi îndreaptă împotriva lui, ereticul, mânia Sa nemărginită? Casanova nu mai îndrăzneşte să iasă din cercul magic pe care el însuşi îl imaginase. Rămâne acolo, înţepenit, până când furtuna se potoleşte. Numai atunci cutează să se ducă să se încălzească in casă, unde Javotte, cu gesturile-i drăgăstoase, îi redă puterea.

Atunci se hotărăşte să plece. Pentru a linişti pe ţăranul cel bogat îi spune că drăcuşorii care păzesc comoara au cerut o înţelegere cu el: să le lase comoara, iar ca semn de bună credinţă i-au lăsat zece monede de aur. Aceste monede i le dă naivului, care le ia cu grijă, ca şi cum ar fi sfinte. Înainte de a pleca îi spune fetei să se mărite cât mai repede cu un băiat cumsecade, căci nu mai e nevoie de virginitatea ei pentru vrăji… Îi promite că se va întoarce curând dar…. Mai sunt atâtea femei de iubit şi aţia naivi care trebuie păcăliţi…

In anul 1755 e denunţat pentru magie, judecat şi condamnat la cinci ani de temniţă. A fost închis in camerele de sub acoperişul Palatului Dogilor (Veneţia), unde a rămas doar un an, pentru că a evadat.

Casanova învaţă să trişeze la jocul de cărţi când ajunge in Franţa, şi câştigă bani frumoşi. Vrea să pătrundă in lumea elegantă a celor de la Curte, dar e doar un cavaler italian necunoscut. La început se impune ca oracol capabil să stea de vorbă cu spiritele, ca un prezicător a cărui privire vede dincolo de lumea vizibilă. Intr-o zi, într-un salon unde se adunaseră persoane importante la Curte, el îşi manifestă îndemânarea făcând ca punga cu bani a unui marchiz să ajungă la el - când nimeni n-a observat s-a aplecat asupra omului şi i-a sustras ludovicii, pe care mai apoi, sub privirile asistenţei uluite, îi inapoiază, că şi cum exact cu un minut in urmă i-ar fi luat. Treptat, oamenii ajung să creadă despre el că e înzestrat cu daruri excepţionale . I se cer sfaturi şi preziceri, contra cost, desigur. Când îi dă sfaturi contesei de Chartres, despre cum să scape de coşurile de pe faţă, Casanova - care adunase şi informaţii medicale in peregrinările sale - îi spune exact ce să facă, având pretenţia că spiritele îi spun ce şi cum. Contesa face tot ce i se spune şi după opt zile apare la Operă cu faţa netedă şi pielea ca de piersică. Din acea clipă, in saloanele pariziene umbla zvonul că dracul de italian are puteri supranaturale şi toate uşile i se deschid. E văzut pretutindeni, fermecând fetele, vrăjindu-le pe mame şi amuzându-i pe taţi.

Cea mai mare şmecherie a lui Casanova a rămas găsirea monedelor in părul sau pe trupul frumoaselor lui prietene. A trişat şi la cărţi, mult, dar când a ales să n-o mai facă tot câştiga…

Izolarea şi plictiseala ultimilor ani l-au determinat, se pare, să scrie “Povestea vieţii mele” - fără această lucrare e probabil ca aventurile lui să fi fost cunoscute mai puţin sau chiar deloc.

(despre Casanova magician şi prezicător din cartea “Magicienii”, de Gerard Majax, Ed. RAO, Bucureşti, 1993)

Un ocultist la Curtea Franţei - Cosimo Ruggieri

Cosimo Ruggieri nu a fost un mistic. A fost, probabil, iniţiat in câteva ştiinţe oculte, aceste “tehnici vrăjitoreşti” la fel de vechi ca şi umanitatea, care mai sunt practicate şi azi de populaţia Bambara sau cei din tribul Dogonii din Africa, ca exemple, dar astrologi, ocultişti, parapsihologi etc. întâlnim şi azi - unii dau consultaţii chiar şi la telefon, in ziare şi reviste, la televizor…

Data naşterii lui Cosimo Ruggieri (numit in Franţa Côme Ruggieri sau Cosme de Rogier) nu este cunoscută dar se ştie că s-a născut in Florenţa (fiul unui medic care practica şi astrologia la curtea ducelui de Urbino, Lorenzo al II-lea de Medici, tatăl Caterinei) şi se presupune că e din generaţia Caterinei de Medici (n. 13.04.1519, Florența - d. 05.01.1589, Blois), viitoarea regină a Franţei, soţia lui Henric al II-lea, pentru că ea l-ar fi adus la Curtea Franţei cu ocazia căsătoriei, in 1533, ca spion şi consilier personal (unii afirmă ca tatăl lui Cosimo ar fi urmat-o pe Caterina in Franţa). Alte surse susţin că Ruggieri a ajuns in Franţa alături de ambasadorul toscan, Petrucci, şi reputaţia lui ca om de ştiinţă şi de cultură i-a adus postul de profesor de limba italiană pentru Elisabeta de Austria, soţia viitorului rege Carol al IX-lea (Charles-Maximilien, numele la naştere). Ceea ce pare a fi sigur este că Ruggieri a fost semnalat prima dată in Franţa in anul 1571. Dintr-o scrisoare a ambasadorului Alamanni, datată 26 aprilie 1574, se ştie despre Ruggieri că “meseria lui e de astrolog şi e capabil să prevadă viitorul, câştigând deplina încrede a Reginei Mamă, şi cunoscând atât de multe lucruri a fost ales să predea limba toscană pentru fiul reginei, Francisc, duce d’Alençon, având şi rolul de a-l supraveghea in relaţiile sale cu hughenoţii”.

Cosimo Ruggieri e cunoscut ca astrolog, alchimist, ocultist dar şi ca necromant. Legendă sau ba, el ar fi fost cel care prepara pentru Caterina “poţiunile” care o ajutau pe aceasta să scape de duşmani. Ruggieri era interesat de intrigile politice şi se bucura de încrederea reginei. El ar fi fost in spatele denuţului făcut împotriva reginei Margot (Margareta de Valois, soţia lui Henric de Navara, viitorul rege Henric al IV-lea) şi a altor doamne de la curte care aveau amanţi şi despre care s-a spus că ar fi uneltit împotriva regelui Carol al IX-lea pentru a-l aduce pe tron pe fratele acestuia, ducele d’Alençon (fiul cel mai mic al regelui Henric II şi al Caterinei de Medici). Complotul a fost dejucat de ducele de Montmorency şi, se pare, de Ruggieri, care ar fi informat-o pe Caterina. Tinerii cavaleri acuzaţi de complot au fost arestaţi, torturaţi şi decapitaţi.

In casa cavalerului La Môle (iubitul Margaretei de Valois) a fost descoperită atunci o figurină de ceară străpunsă de ace şi care părea să-l reprezinte pe rege, rege care avea o stare de sănătate precară la acel moment şi s-a declarat că boala i se trage de la magia neagră. Statueta şi magia au fost puse in seama lui Ruggieri, pentru care s-a emis, in 22 aprilie 1574, un ordin de arestare. Ocultistul a aflat despre ordin, a fugit şi s-a adăpostit in casa ambasadorului Toscanei, lângă Paris. La scurt timp, însă, a fost arestat in pădurea Saint-Germain, deghizat in ţăran.

Cavalerii acuzaţi de trădare au fost decapitaţi in 30 aprilie 1574, iar Ruggieri a fost condamnat la galere, dar a beneficiat de un regim preferenţial şi şi-a petrecut timpul in cabina căpitanului unde “preda” matematică şi astrologie. Mai târziu, Ruggieri reapare la curte şi, in 1585, primeşte conducerea mănăstirii Saint-Mathieu, in Bretania, ca recompensă pentru serviciile sale de spion pe lânga ducele de Alençon.

Despre Caterina de Medici se spune că din fragedă tinereţe căutase ajutorul vrăjitorilor şi al ghicitorilor (deşi era o catolică ferventă) şi, uneori, viitorul i-a fost prezis cu precizie înfricoşătoare. Nostradamus i-a ghicit reginei, in 1555, moartea regelui Henric al II-lea, moarte care a avut loc patru ani mai târziu, cu toate detaliile prezise, dar magicianul ei preferat rămâne Cosimo Ruggieri. Acesta specula credinţa reginei in puterile oculte şi nu ezita să recurgă la mari înscenări, punând uneori in joc o întreagă trupă de complici.

Ruggieri i-a prezis Caterinei că va deveni regina Franţei (susţinând şi continuând profeţia colegului său) şi va avea zece copii (a avut zece - trei au murit de timpuriu, trei dintre băieţi au fost regi şi două dintre fete au fost regine). După căsătoria cu Henric al II-lea, timp de unsprezece ani nu râmâne însărcinată (poate pentru că soţul ei era mai ocupat cu Diane de Poitiers) şi se teme de repudiere, dar in 1544 dă naştere primului copil: Francisc (al II-lea).

In 1560, in castelul Chaumont, Ruggieri a prezis, într-o oglindă de oţel, destinul dinastiei Valois şi viitorul Franţei. Cum-necum, predicţiile lui s-au adeverit: dinastia Valois a pierdut tronul Franţei când Henric al IV-lea e încoronat in 1594 (el a fost primul din Casa de Bourbon). In acea zi “de predicţii”, ocultistul, cu o voce cavernoasă, cu un gest amplu şi cu ochii fixaţi spre cer, a făcut o ultimă profeţie: “Feriţi-vă de Saint-Germain, vă va aduce moartea!” (din Magicieni, de Gerard Majax)

Un alt scenariu (magicianul deţinea o bogată recuzită, executată de el sau după indicaţiile lui, şi perfecţionase multe trucuri): a prezentat pentru regină in aşa-numitul “Turn al diavolului” din castelul Vincennes, tăierea capului unui copil, dar, in fapt, el nu tăiase capul copilului, ci prin tehnici de el ştiute, dar cu ajutorul unui complice, a făcut in aşa fel încât, din cufărul utilizat, să scoată un cap de ceară in care ascunsese o băşică plină cu sânge de animal, in timp ce copilul dispărea in spatele unei draperii (mai târziu, copilul a fost ucis de complice, pentru păstrarea secretului). Capul ar fi răspuns la orice întrebare pusă de muribundul rege Carol, dar acesta era mut de spaimă; capul se răsuceşte spre el şi-i spune: “Moartea vine să te vindece… Caterina va salva Franţa”. Dus la palat (in secret, cum a şi plecat), regele mai trăieşte, agonizând, cinci zile. Caterina devine regentă.

Crezându-l pe Ruggieri, Caterina de Medici nu se apropia de biserica Saint-Germain-l’Auxerrois; a părăsit castelul Saint-Germain de lângă Paris şi, spre sfârşitul vieţii, a crezut că a reuşit să dezmintă acea ultimă profetie a astrologului. In 1589, la Blois, fiind foarte bolnavă, a trimis după preotul care-i era duhovnic, dar acesta nu a fost găsit şi un altul a venit in locul lui. După ce o ascultă, preotul îi dă împărtăşania. Ea îl întreabă cine este:

- Sunt abatele de Chablis…

- Dar cum vă numiţi?

- Julien de Saint-Germain…

Caterina scoase un suspin prelung şi, cu o voce liniştită, murmură: - Atunci sunt pierdută…

Câteva ore mai târziu îşi dădea ultima suflare.

(din cartea Magicienii, de Gerard Majax, ed. RAO, Bucureşti, 1993 - o carte in care autorul explică modul in care unii magicieni îşi execută “numerele”).

Cosimo Ruggieri si-a continuat meseria de astrolog, avand sustinatori puternici.

In 1598, la Nantes, a fost suspectat de participare la atacul asupra lui Henric al IV-lea deoarece in casa lui s-a găsit o figurină de ceară care îl reprezenta pe rege şi care avea un cui înfipt in inimă. A fost arestat şi s-a apărat arătând că in fatidica noapte a Sfântului Bartolomeu (noaptea dintre 23 şi 24 august 1572) când mii de hughenoţi (calvinişti francezi) au fost masacraţi el a salvat viaţa regelui (Henric al IV-lea a fost protestant înainte de a se converti la catolicism). Din ordinul lui Henric al IV-lea, care era sceptic cu privire la aceste presupuse arte oculte, a fost eliberat.

Cosimo Ruggieri, spre deosebire de celebrul său contemporan Nostradamus, a lăsat doar câteva lucrări scrise - spre sfârşitul vieţii va scrie câteva almanahuri (calendare in broşură), dintre care unul, publicat in 1601 e păstrat la Biblioteca Naţională a Franţei - pentru fiecare lună a anului a scris un catren. Tot pe atunci, căzut in dizgraţia “mărimilor vremii” prezicea viitorul pentru cine era interesat, sub numele de Jean Querberus.

Se spune că, pe patul morţii, l-ar fi alungat pe preotul care venise să-l împărtăşească şi a refuzat să se mărturisească. Moare in 28 martie 1615, la Paris. Noaptea, vecinii l-ar fi auzit scoţând strigăte groaznice - dimineaţă l-au găsit mort; au zis că fusese sugrumat de diavol. In timpul înmormântării, din cauza reputaţiei sale de ateu, au avut loc incidente pe străzile Parisului.

Informaţiile despre moartea şi înmormântarea lui Cosimo Ruggieri au, totuşi, caracter de legendă, presupunându-se că un iezuit, François Garasse (1585-1631), ar fi urmărit doar să discrediteze o personalitate controversată.

₪₪₪

Regina Caterina de Medici, susţin unii istorici, nu ar fi fost atât de crudă şi de intrigantă cum este descrisă cel mai des, inclusiv de romancieri. Ea ar fi fost, între altele, o susţinătoare a artelor. Când a rămas văduvă era doar o femeie singură cu cinci copii minori şi două familii puternice (Bourbon si Guise) care voiau să-i ia coroana. Henric al IV-lea (zis şi cel Bun) ar fi zis că ceea ce Caterina a făcut a fost pentru a asigura tronul pentru fiii ei. Politica ei a apelat uneori la măsuri disperate pentru a menţine familia Valois la putere. Fără ea nici unul dintre fii ei nu ar fi reuşit să rămână la putere. Anii în care a condus au fost numiţi “anii Caterinei de Medici”, conform biografului ei, Mark Strage. Politica sa a fost mereu în interesul ţării adoptive (wiki).

Nu trebuie să fie de mirare că, in secolul XVI, o regină, femeie puternică, intuitivă, inteligentă, credea in “forţele oculte” pe care unii susţineau că le stăpânesc. In evul mediu, din timpul Renaşterii (perioada secolelor XIV-XVI) şi până la sfârşitul secolului XIX, oamenii din civilizaţiile occidentale au practicat, între altele, şi cristalomanţia; prin anul 1850 spiritismul devenise o modă…

Ca mai toţi florentinii din epoca ei, Caterina de Medici credea in vrăjitorie, in puterea talismanelor, in harul astrologilor...

O lume plină de magicieni - Nicolas Flamel

Fiecare secol are celebrii lui vrăjitori, magicieni, ocultişti, alchimişti etc. De exemplu, in secolul al XIV-lea făcea furori Nicolas Flamel care transmuta plumbul in aur, in secolul al XVI-lea, un cap detaşat de trup îi prezice Caterinei de Medici viitorul fiilor ei - cu ajutorul lui Cosimo Ruggieri, magicianul preferat al reginei - şi o oglindă din oţel lustruit repeta aidoma prevestirile lui Nostradamus; in secolul al XVIII-lea Casanova culegea bani de aur din părul frumoaselor vremii şi Cagliostro deţinea elixirul de viaţă lungă; in secolul al XIX-lea Victor Hugo conversează prin intermediul meselor rotitoare cu Shakespeare, Mahomed, Moise, Platon, Napoleon şi chiar cu Isus Hristos; in secolul al XX-lea Raspuntin îl însănătoşeşte pe ţareviciul Alexei, bolnav incurabil. In anul 2000, in faţa camerelor TV, Uri Geller deplasează obiecte telepatic şi vracii din Polinezia operează fără sângerare şi fără dureri... Magicieni au fost si vor mai fi. :)

Ocultismul reprezintă ansamblul doctrinelor esoterice şi al practicilor magice. Prin magie se înţelege manipularea forţelor supranaturale pentru a produce efectele dorite de către practicantul magiei (wikipedia).

Alchimia este o formă de cunoaştere sincretica. Alchimia, o pseudo-ştiinţă, nu se ocupă doar cu transformarea metalelor banale in metale preţioase, ci este o filozofie, o formă de cunoaştere protoştiintifica, dar şi o arta ocultă care s-a practicat in Europa, Africa şi Asia, urmărindu-se descoperirea secretului transformării metalelor banale in metale preţioase (mai ales in aur), găsirea elixirului vieţii veşnice, a tinereţii fără bătrâneţe, a elixirului care să vindece toate bolile. Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu, în secolul I, a luat naştere alchimia, predecesoarea chimiei moderne.

Nicolas Flamel

Nicolas Flamel s-a născut in 1340 (alte surse dau ca dată anul 1330), la Pontoise, aproape de Paris.

Originea sa era modestă, dar avea o bună educaţie şi cunoştea “puţină latină”. A exercitat la Paris meseria de grefier public, apoi de copist şi de librar, copiind manuscrise şi comercializând cărţi vechi. Fiind un copist destoinic a ajuns să aibă propriul atelier. Şi-a diversificat munca şi a ajuns librar-jurat, adică negustor însărcinat să vândă copiile vechilor manuscrise originale sub supravegherea Universităţii din Paris, unde prestase un jurământ. Îi mergea bine şi a câştigat bani destui pentru a-şi permite să angajeze câţiva copişti iar el îşi ocupa timpul studiind manuscrisele şi cărţile vechi.

Pe la 1370 (1360 alte surse) se căsătoreşte cu Pernelle (văduvă de două ori), care deţinea o proprietate in Paris. Au format un cuplu ideal, devenind legendari - ambii au in Paris câte o stradă care le poartă numele (in arondismentul 4). Din scrierile lui Flamel reiese dragostea pe care i-o purta soţiei şi durerea pierderii ei, in 1397.

Una dintre casele in care a locuit Flamel se mai află in Paris, pe Rue de Montmorency nr. 51, cea mai veche casă din oraş (acolo funcţionează un restaurant).

Nicolas Flamel a lăsat o biografie - practic, ceea ce se ştie despre el este ceea ce chiar el a scris. In această autobiografie - Le Livre des figures hieroglyphiques (Cartea figurilor hieroglifice) - aflăm că a dobândit, pentru suma de doi florini, o carte străveche al cărui autor era Abraham Evreul (Flamel avea vreo 35 de ani atunci).

In această carte descoperă imagini care descriu câteva dintre lucrările Marii Opere. Pentru că nu le poate descifra întreprinde o călătorie la Saint-Jacques-de-Compostelle, sperând să întâlnească un kabbalist. Are noroc şi întâlneşte un evreu convertit la catolicism. Acesta îi explică secretele ilustraţiilor. In 1382, întors la Paris cu aceste informaţii efectueaza, in prezenta soţiei, transmutaţii ale metalelor. Urmând cuvânt cu cuvânt cele aflate in carte, scrie el, am făcut proiecţia cu piatra roşie […], pe la ora cinci seara […] am transmutat, într-adevăr, şi aproape in tot atâta aur pur, mai bun desigur decât aurul obişnuit. După zeci de ani de încercări Flamel reuşeste să-şi desăvârşească Opus Magnum; repetă această operaţie de încă două ori, pentru că, spune el, îmi făcea foarte mare plăcere să văd şi să contemplu in vase lucrările admirabile ale Naturii.

Împreună, cei doi soţi, deţinători ai unei averi considerabile pentru acele vremuri, întemeiază şi asigură o rentă permanentă pentru patrusprezece spitale din Paris, construiesc trei capele, oferă donaţii şi rente pentru şapte biserici, cărora le repară şi cimitirele, ajută văduvele, orfanii şi oamenii săraci in general. Au continuat această activitate filantropică până la moartea lui Pernelle. Atunci, Nicolas Flamel, rămas singur, se dedică scrisului. Recunoscător pentru cunoaşterea dobândită, nu o păstrează numai pentru sine, ci o pune şi la dispoziţia celor care ar dori să îl urmeze pe calea ilustrată de enigmaticele figuri ale cărţii lui Abraham Evreul.

Aparenta incredibilă bogăţie, şi generozitatea, i-au adus in atenţia lui Charles al VI-lea, care a ordonat o anchetă; nu s-a descoperit nimic interesant.

Culoarea roşie a operei (piatra filozofală) este ca leul, care devora toată natura pură metalică, preschimbând-o in adevărata sa Substanţă, in aur adevărat şi pur, mai fin decât acela din cele mai bune mine.

Înregistrările documentare arată că Flamel a murit in 1418 şi a fost înmormântat la Paris, având la căpătâi o piatră funerară pe care ar fi proiectat-o chiar el. In testamentul său, datat 1416, apare că majoritatea averii o lasă unui nepot, Perrier, despre care se ştiu foarte puţine.

Faptele şi legendele se împletesc strâns când e vorba despre Flamel - există oameni care nu au crezut (unii nu cred nici azi) c[ el şi soţia sa ar fi murit. In unele cronici apare consemnat că cei doi şi-ar fi înscenat moartea şi au plecat in India. Nemurirea lor ar fi rodul geniului de alchimist al lui Nicolas Flamel.

Printre mulţi alţi alchimişti

Thomas Norton (c.1433 - c.1513) a fost poet englez şi alchimist - un alchimist fără noroc, printre alţi alchimişiti norocoşi sau ba. Biografia acestuia rămâne obscură. Jonathan Hughes (n-am idee dacă poetul din Wales sau altul) afirmă că Thomas Norton s-ar fi născut la Colne, Wiltshire, dar nu s-a descoperit un oraş care să fi avut acest nume şi, de aceea, alţii spun că ar putea fi Coleme, Wiltshire, mai ales că locul se potriveşte descrierii pe care o face cel mai tânăr alchimist din cea mai cunoscută lucrare a lui Norton: Ordinalul Alchimiei (Ordinal of Alchemy, început in anul 1477), un poem ilustrat, care conţine cel puţin trei mii de versuri. Alchimia, spune Norton, nu poate fi transmisă decât oral (prin iniţiere), însă el încearcă să o lase in scris.

Se spune că… La vârsta de 28 de ani Thomas Norton obţine “marele elixir roşu” (piatra filozofală - in arabă, El Iksir, de unde cuvântul elixir). Un servitor i-o fură. Trecând peste această întâmplare, Norton îşi continuă lucrul şi fabrică “elixirul vieţii” care… îi este furat de soţia lui William Canynges (n. la Bristol, c. 1399 -1474), ctitorul care, graţie elixirului (zicea gura lumii), va finanţa generos construirea bisericii Sfanta Mary Redcliffe din Bristol (William II Canynges era, oricum, foarte bogat, considerat “protector al artelor").

Samuel Norton (1548 -1621), gentleman de ţară şi alchimist (şerif in Somerset, între altele) a fost strănepotul lui Thomas Norton.

Elias Ashmole (23.05.1617 - 18.05.1692), anticar între altele, ucenic in ale alchimiei - cel dintâi “mason acceptat” cunoscut (a fost unul dintre primii intelectuali admişi într-o lojă masonică) va publica lucrarea lui Thomas Norton, Ordinal of Alchemy, in 1652, in lucrarea sa Theatrum Chemicum Britannicum - o compilaţie, extinsă şi adnotată, de poeme metafizice (lucrarea, cu unele adnotări, a fost republicată şi in 2011).

Hermes Trismegistul e alchimistul legendar din Alexandria (Egipt), adesea înfăţişat cu un trident care reprezintă razele iluminării sale. Iniţiaţii care îi urmează învăţăturile sunt cunoscuţi sub numele de ermetici. E considerat părintele alchimiei.

Piatra filozofală

Piatra filozofală este o substanţă legendară cu ajutorul căreia alchimiştii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. Era considerată şi panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepţiei alchimiste) de a vindeca toate bolile şi de a dărui tinereţe veşnică. 

Jabir ibn Hayyan - Geber, după numele latinizat (c.721 - c.815) - un alchimist arab, considerat părintele chimiei, susţine posibilitatea transmutării plumbului in aur sau argint. Pentru aceasta ar fi fost necesar acel el-iksir, substanţă pe care Geber o imagina ca fiind o pulbere de culoare roşie.

∞ ∞ ∞

Comoara pe care o căutăm nu este întotdeauna comoara pe care o găsim…

Părintele magiei moderne: Jean Eugène Robert-Houdin

Asemănarea de nume Houdin - Houdini nu e întâmplătoare. Houdin a fost magnific la vremea lui şi atunci când tânărul şi talentatul iluzionist american născut in Ungaria, Erik Weisz (1874-1926), a căutat un nume de scenă a ales să-l omagieze pe ilustrul său predecesor şi şi-a spus Harry Houdini - înaintaşul ar fi fost mândru de realizările acestuia.

Jean-Eugène Robert, considerat părintele magiei moderne, s-a născut in 6 decembrie 1805, la Blois, Franţa, in familia unui ceasornicar, Prosper Robert. El a fost primul magician care a performat pe o scenă de teatru îmbrăcat in costum oficial de seară, modă preluată de mulţi dintre succesorii săi.

La iluzionism a ajuns întâmplător, se poate spune. Pe la mijlocul anilor 1820 a făcut economii şi a comandat două volume despre ceasornice, scrise de Ferdinand Berthoud (Traité de l'horlogerie). Când a ajuns acasă cu pachetul sosit a descoperit două volume de magie intitulate Amuzamente ştiinţifice (Scientific Amusements). Curiozitatea a fost mai mare şi in loc să returneze cărtile le-a citit. Din aceste volume a învăţat elemente simple de iluzionism şi le practica la orice oră din zi, devenind repede interesat de această artă.

Ceea ce se ştie despre Robert-Houdin provine in cea mai mare parte din scrierile lui, iar acestea erau menite mai degrabă să amuze decât să ofere o cronică a vieţii autorului - e motivul pentru care cercetătorii nu pot separa, cu certitudine, faptele de ficţiune.

Iluzionistul şi-a lăsat cititorii să înţeleagă că un moment de cotitură in viaţa lui a fost momentul când a devenit ucenic la magul Edmund De Grisi, fiu de conte, cunoscut mai ales sub numele de Torrini. A performat la petreceri private şi cu o trupă de actori amatori.

La o petrecere, Jean a întalnit-o pe fiica unui ceasornicar parizian: Jacques François Houdin, originar tot din Blois. Tânărul magician s-a îndrăgostit de Josèphe Cecile Houdin de la prima întâlnire şi in 8 iulie 1830 s-au căsătorit, el adăugând numelui său numele de familie al soţiei, devenind Jean Eugène Robert-Houdin. Cei doi au avut împreună opt copii, dar numai trei au supravieţuit.

La Paris, unde locuia, lucrează in magazinului socrului dar meştereşte fel de fel de mecanisme şi echipamente pentru trucurile de magie. Unele le vinde, pentru că are nevoie de bani. Cel mai apreciat a fost mecanismul care scria şi desena, maşinărie pe care a prezentat-o in faţa regelui Louis Philippe şi pe care, mai apoi a vândut-o lui P.T. Barnum (afacerist american, amintit cel mai des pentru trucurile sale celebre şi capcane in lumea divertismentului).

In 19 octombrie 1843 moare soţia, lăsându-i trei copii in îngrijire. Pentru a se putea descurca s-a recăsătorit aproape imediat - noua soţie fiind cu zece ani mai tânără; aceasta a preluat repede frâiele gospodăriei, iluzionistul având acum timp pentru el. Îi plăcea să privească marile spectacole de magie care veneau la Paris şi visa ca într-o zi să aibă şi el teatrul său.

A început să construiască mecanisme şi echipamente pentru sine pentru că veniturile aduse de magazin şi noile sale invenţii i-au adus suficienţi bani pentru a experimenta noile trucuri inventate. Finanţat de un prieten, contele de l'Escalopier, a reuşit să aibă sala sa, dar la primul spectacol a avut emoţii şi in memoriile sale scrie că a fost un dezastru, deşi criticii nici nu fuseseră prezenţi. Nu renunţă la idee şi in anul următor, cu un nou truc, are succes imens, oamenii venind cu zecile la spectacol şi, fiind acolo, vedeau şi celelalte realizări ale iluzionistului.

Faima lui a cescut repede, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi iluzionişti. A călătorit in Statele Unite şi in state europene, unde a întâlnit personalităţi importante, precum regele Louis Philippe şi regina Victoria. Turul european l-a finalizat in 1855 şi a hotărât să se retragă din lumea spectacolului, revenind in Franţa şi stabilindu-se într-o fermă de lângă Blois.

In anul 1856, guvernul francez l-a convins pe Robert-Houdin să mai dea un ultim spectacol, de data aceasta in interesul statului. Louis-Napoleon l-a rugat să încerce pacificarea triburilor din Algeria, împăratul fiind îngrijorat mai ales de tribul Marabouts ai cărui membri erau controlaţi de inşi care pretindeau că au abilităţi magice şi sfătuiau liderii celorlalte triburi să renunţe la orice înţelegeri cu francezii.

Napoleon al III-lea dorea ca Robert-Houdin să dovedească faptul că magia franceză era mai puternică. Sfinţii tribali utilizau trucuri ca mersul pe jar şi şarpele fermecător pentru a-şi demonstra puterea şi pentru a porni o revoluţie împotriva coloniştilor francezi. Iluzionistul a acceptat şi a plecat in Algeria, unde a dat mai multe spectacole apoi, la o întâlnire cu liderii tribali, Robert-Houdin a început cu trucuri simple şi mai apoi a trecut la unele serioase, furând unui om puterea şi făcând un altul să dispară. Oamenii au fost atât de înspăimântaţi de “puterea vrăjii” încât au fugit din cort. Mai apoi, l-au onorat pe Robert-Houdin oferindu-i un manuscris sfânt şi jurând să se supună Franţei.

Reîntors in Franţa şi-a dedicat restul vieţii scriindu-şi memoriile şi cărţi de magie; şi-a continuat şi munca de inventator, dar moartea unuia dintre fiii săi in războiul franco-prusac l-a îmbătrânit brusc.

Jean Eugène Robert-Houdin a murit de pneumonie in 13 iunie 1871.

Ziua internaţională a fumului şi oglinzilor

O altă sărbătoare neoficiala! Adică… Ziua internaţională a magiei cu fum şi oglinizi! Cum vine asta? Prea sigură nu-s! Ştiu că pe la noi există expresia “Totu-i fum!” Alţii au expresia “Fum şi oglinzi”. Se pare că e o referire la trucurile acelor “magicieni” care folosesc fumul şi oglinzile pentru a abate atenţia publicului de la trucurile pe care le fac. S-ar putea spune că este… ziua magicienilor.

De “fum si oglinzi” se folosesc azi şi politicienii de prin toate statele… Politicienii, dar şi avocaţii, ştiu să se folosească de “fum şi oglinzi” pentru a se asigura că nu pricepe toată lumea ce urmăresc ei, de fapt.

Cum se poate, oare, sărbători, aceasta zi?! Desigur, nu in sensul adevarat de “a sărbători”, dar ar putea fi un motiv de întâlnire cu prietenii şi de a ne da in spectacol cu fel şi fel de trucuri. Oare-mi mai amintesc ceva trucuri care ne distrau cândva? Acum chiar nu-mi vine ceva in minte! Ah, ba da! Un truc simplu: mişcarea unui ac pe masă, cu puterea minţii! Sau… puterea magnetului pe care-l mânuiesc sub masă in timp ce mă prefac că sunt concentrată şi cer spectatorului să se concentreze şi el la ac? Nu mai ţin minte! :)

Cu oglinzi şi fum magicienii obţineau efecte spectaculoase care-i lăsau pe oameni cu gura căscată! Azi nu prea mai ţin aceste trucuri! Azi nu-i mai poţi spune nici unui copil că fumul pe care-l dirijează cineva pe sub o uşă, in timpul unei şedinţe de… spiritism, este materializarea unei fantome. Acum, pentru trucaje, se folosesc hologramele.

Abracadabra!