De dragoste, in cuvintele altora

Viața omului e ca o apă curgătoare: fiecare clipă, fiecare simțământ de fericire sau de durere se duce, fiecare imagine plăcută dispare din fața ochilor (atribuit lui Socrate)

Ce e dragostea?! S-a incercat definirea dragostei in fel și chip. Poate tocmai că nu există o definiție unică pentru dragoste unii s-au hotărât să considere că este boală și au definit-o într-un nomenclator al tulburărilor "la cap".

Când fiecare celula din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip. (Lucian Blaga, Elanul insulei)

Numai ura poate să facă tot atâtea prostii ca și iubirea (? = nu cunosc autorul)

Dragostea e într-adevăr suverană, de vreme ce atunci când ne prinde in mrejele ei ne dă peste cap și cele mai ferme hotărâri (?)

Îndrăgostitul e orb față de persoana iubită (atribuit lui Platon)

Pentru că azi e ziua Sfântului Valentin, devenit ocrotitorul îndrăgostiților, copiez aici (de prin agende vechi) cuvintele altora despre dragoste, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. De ce nu folosesc cuvintele mele pentru a scrie despre dragoste?! Ei, na! De ce?! Pentru că am vocabular sărac, sau, poate, nu mă interesează să analizez de ce unii își pierd capul din dragoste și/sau vor să o sărbătorească azi, iar alții vin și strică petrecerea pe motiv că iubirea este sărbătorită zilnic, atunci când există cu adevărat.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Fiecare înțelege iubirea după "posibilități"...

Iubirea e mai puternică decât noi. Nu alegem noi. (?)

Dragostea îndură mai ușor absența temporară sau moartea, decât îndoiala și trădarea (John Braine, Drumul spre înalta societate)

Mai bine să fii iubit și părăsit decât să nu fii iubit deloc (Alfred Tennyson)

Definiții ale dragostei

De unde am cules definițiile de mai jos nu știu, dar au fost date ca aparținând diferitelor popoare. In opinia mea, ce credeau unii e posibil să fi crezut și alții și să nu fi știut unii despre ceilalți. 😊 Plus că cei care "descoperă" ceva ce le place mai adaugă de la ei sau, pentru a fi convingători, o zicală proprie sau anonimă o atribuie vreunei personalității. Sunt mult prea multe proverbe atribuite unui popor sau altul când, in fapt, cercetătorii in domeniu nu prea se pot pronunța asupra originii unui proverb sau altul. Definițiile:

Dragostea este definiția vieții (Africa);

Dragostea e ca doua flăcări care se îmbină și se prefac în una singură (China)

Dragostea e arhitectul universului (?)

Dragostea e lucrul cel mai dulce și cel mai amar (Grecia)

Dragostea e un ocean; cel care nu știe să înoate se îneacă (Turcia)

Dragostea e stofa naturii brodată de imaginație (Franța)

Dragostea e sarea vieții (Anglia)

*

Să nu te descurajeze nimic cât timp mai poți iubi (Ungaria)

Dragostea sare din ochii celui care vrea s-o ascundă (Germania)

💌 Happy Valentine's Day! 💌

Nu te joci cu inima

A fost odată ca niciodată – și încă mai este – o fată căreia îi zic A. Frumușică fată, cu suflet sensibil, educată, dar și răsfățată, îndrăgostită teribil de-un „băiat rău” – în sens de non-conformist, avid de adrenalină, gata oricând să experimenteze ceva nou. Pe băiatul acesta îl numesc B. 

A și B s-au întâlnit în ultimul ei an de liceu și au început o viață împreună. Cunoscuții lor se mirau că se înțeleg, fiind atât de diferiți – și ei le spuneau, zâmbind: „contrariile se atrag”; și se pupăceau. Ajunseseră ca siamezii, ceea ce nu convenea nici unor amici și nici părinților ei – pentru că sărutările și mângâierile lor din cinci în cinci minute deveniseră stânjenitoare și, cumva, teatrale, ca și cum simțeau nevoia să demonstreze ceva cuiva (lor sau celorlalți) - dar nici unii, nici alții, nu comentau deschis. Doar că „se simțeau” sentimentele lor. Cei doi au ales – conștient sau din instinct – să se izoleze, mai mult sau mai puțin, de grup. La vârsta de 20 ani credeau că se pot descurca singuri, că-și ajung unul celuilalt și nu le trebuie oameni în jurul lor. 

El lucra la un service auto, ea era dependentă financiar de părinți. Se pregătea pentru examenul de admitere la facultate (după un eșec) și părinții făceau tot ce puteau să aibă tot ce-i trebuie, să se pregătească bine pentru pasul spre viitorul profesional. Ea scria de zor mesaje către iubitul ei aflat la muncă – el îi răspundea cât îi răspundea, dar trebuia să muncească. Atunci când nu răspundea, ea îl suna. Îi răspundea, îi spunea că are de lucru și închidea. Ea se supăra și începea să bufnească. Era nemulțumită că petrece alături de ea prea puțin timp de când s-a angajat. Și-a bătut părinții la cap că vrea să stea cu el, să-i închirieze undeva o garsonieră. Părinții știau ce înseamnă traiul alături de cineva, iar fiica lor avea și de învățat, dar pentru că o vedeau apatică, făcând orice altceva decât să învețe, au închiriat o garsonieră pentru ea, hotărând ca mama să meargă din două în două zile să gătească, pentru ca fata să aibă timp de învățat.

Tatăl ei le spunea prietenilor că fiică-sa își sufocă iubitul și-o să reușească să-l alunge. Bărbații aprobau dând din cap, femeile nu erau de acord și începeau discuții interminabile. S-a dovedit că bărbații au avut dreptate. După aproape un an de locuit împreuna B a zis că se mută înapoi la părinți pentru că e mai aproape de locul de muncă. Și-au început să se întâlnească mai rar, după orele lui de program, dar erau zile când el avea de lucru pe la oameni acasă și nu mai avea timp de întâlniri prelungite în fiecare zi. Ea s-a supărat, s-a mutat la părinți și i-a spus că vrea să se despartă. El a încercat s-o convingă să nu facă asta, pentru că lucrurile vor reveni la normal când va reuși „să facă cheag”, să-i asigure el ceea ce are nevoie, că doar munca e motivul pentru care nu are timp să stea la telefon sau prea mult cu ea. Ea nu și nu! După mai mult de o lună de insistențe el a renunțat.

Văzând că n-o mai sună, nu mai vine, a început să-l sune, dar apelurile și mesajele ei rămâneau fără răspuns. S-a dus la părinții lui și aceștia au primit-o cu răceală. I-au spus că B a plecat din țară. Le-a cerut un număr de telefon, să ia legătura, iar ei i-au spus că are telefonul cu el și are același număr. A plecat plângând. Și a plâns până i s-au terminat lacrimile. N-a mai interesat-o să învețe nici cât o interesase până atunci, nu mai voia să iasă din casă și cobora din pat doar pentru a merge la baie. Mama îi aducea mâncare în dormitor dar de cele mai multe ori abia se atingea de mâncare și, uneori, nu mânca deloc. S-au îngrijorat pentru sănătatea ei în general, nu doar mintală. I-au sugerat să meargă la un psiholog și i-a repezit. Au apelat atunci la bunicii ei, la apropiații familiei care o cunoșteau pe A de mică. Părea că privește prin ei! Apoi, după mai mult de două luni, s-a dat jos din pat. Le-a spus părinților, râzând, că trebuie să-și schimbe garderoba și culoarea părului. Au privit-o ca și cum atunci o vedeau prima dată, dar i-au dat un card, să facă ce crede ea că-i face bine. Și când au văzut ce și-a cumpărat și cât de blond a devenit părul ei negru s-au speriat de-a dreptul! Fata le-a spus că B a venit în țară pentru niște acte și se întâlnesc, în grup, sâmbătă seara.

- Te-a invitat B? s-a interesat tatăl, puțin îngrijorat.

- Nuuu – s-a răsfățat. Mi-a zis L.

- Poate că nu ar trebui să mergi – a încercat el marea cu degetul.

- S-o crezi tu că nu merg! i-a întors spatele, nervoasă.

Sâmbătă, când au văzut-o că iese din casă cu o fustă strâmtă care abia îi acoperea fundul și o bluză decoltată aproape până la brâu au făcut ochii mari. Taică-său i-a spus că face o mare greșeală dacă crede că-l va convinge pe B să se împace cu ea îmbrăcându-se așa, dar ea a râs. In mintea ei, dacă aproape toți bărbații întorceau capul după ea, pe stradă, de când se îmbrăca așa era imposibil ca B să rămână indiferent. B nu doar că a rămas indiferent, dar i-a prezentat-o pe „noua lui prietenă”. A fost prea mult pentru A. A băut până i s-a făcut rău. B a fost cel care a dus-o acasă și le-a predat-o părinților.

- Îmi pare rău – a șoptit către tatăl fetei. Acesta a înclinat capul cu înțelegere. El și mama ei aveau sarcina de-a o ajuta, nu un copil în vârsta de 22 de ani care a fost respins, dar n-a cedat ușor. Poate că mai avea sentimente pentru ea, dar sigur nu era iubire acolo. Cum să te descurci cu un copil care are inima frântă din dragoste și nu vrea să audă nimic, de la nimeni? Poți spera că-i trece, dar cum se vor vindeca rănile?! Ce sechele vor rămâne?! Fata trăia și un sentiment de vinovăție, fiind conștientă că ea a declanșat despărțirea. Poate că s-ar fi întâmplat la un moment dat, poate că nu... Nu va ști niciodată, și acest „ce-ar fi fost dacă” i-ar putea măcina nu doar sufletul, ci și mintea. Erau lângă ea, neputincioși, triști...

Rațiunea în iubire

Sărbătoarea din așa-numita „Ziua îndrăgostiților” ar putea demoraliza pe cei care suferă din dragoste, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, pentru că este și ziua lor! Ei mai sunt, încă, îndrăgostiți! Cei care i-au părăsit au pierdut iubirea din suflet (dacă au avut-o) și nu toți au „găsit” alta. Omul îndrăgostit – chiar și fără speranță – este mult mai bogat spiritual decât cel care n-a iubit, nu mai iubește etc..

Cine poate spune, cu certitudine, de ce iubește pe X și nu pe Y; cine poate spune cât iubește? Poate dovedi că iubește și cât iubește, dar nu poate explica. „Mi-aș da viața pentru tine” s-a dovedit, deloc rar, un slogan. E simplu pentru oameni să spună cuvinte, și-o fac de numa’-numa’ mai ales când vor să obțină ceva: spun ce ar vrea să audă interlocutorul, nu ceea ce cred ei, de fapt; fac ceea ce știu (sau bănuiesc) că ar dori ceilalți... Când așa ceva se întâmplă în „relațiile romantice” se cheamă un „start greșit”. Omul care simte că trebuie să își controleze reacțiile, cuvintele, când se află lângă „persoana iubită” ar trebui să înțeleagă că e posibil să nu fie în relația potrivită, ar trebui să înțeleagă că, poate, teama de a nu greși îl va eroda psihic la un moment dat și chiar dacă sentimentele celuilalt sunt sincere acesta va simți „ezitările” și le-ar putea interpreta greșit. Și, uite-așa, din aproape în aproape se termină – uneori urât – ceea ce ar fi putut fi frumos.

Sunt oameni care afirmă că iubirea fără rațiune nu e... normală! Savanții afirmă că dragostea (îndrăgosteala) e o „boală mintală”! I-au dat cod în nomenclatorul lor special. Nu știu dacă au renunțat la idee – ei susțin că îndrăgosteala e o „reacție chimică”. Probabil că așa este, în primele momente, dar după ce se consumă „substanțele chimice” implicate în această „reacție” rămâne ceva – sau ar trebui să rămână. După „îndrăgosteală” ar trebui să urmeze iubirea – în adevăratul sens al termenului. Iubirea înseamnă și sacrificiu, când este cazul; e mult, mult mai mult decât putem pretinde de la „îndrăgosteală”.

Poate că au dreptate cei care afirmă că e nevoie de ceva rațiune în iubire...? S-a „născut” întrebarea: pot trăi toată viața cu omul care are defectele astea și astea? Nu cred că e firească întrebarea când e vorba despre iubire. Răspunsul la o astfel de întrebare e cam întotdeauna „da” în faza fluturașilor în stomac, a ciorilor care cântă precum privighetoarea. A iubi nu e totuna cu plăcerea de a face dragoste – mulți le confundă, și de aici dezamăgiri, lacrimi, violențe. După un timp, totul poate deveni rutină, un fel de „obligație de îndeplinit în cuplu”. Unii știu să-și „revitalizeze” viața amoroasă, alții se complac în a o evita – dintre aceștia din urmă se adună cei mai mulți care afirmă că „dragostea lor s-a terminat”. Cine pune accent, în iubire, numai pe plăcere pierde. Și în cazul unora, și în cazul celorlalți, trebuie să mai existe și „altceva” pentru a vorbi despre iubire. Ce este acest „altceva”? Nu există un răspuns universal valabil pentru că depinde numai și numai de cei implicați.

Se spune că e lipsit de rațiune acela care atribuie calități persoanei de care e îndrăgostit. Poate că nu le atribuie, ci chiar crede că persoana în cauza le are. Inima are taine pe care nicio rațiune nu le poate pătrunde. (Guy de Maupassant)

Se întâmplă, uneori, să fie nevoie de rațiune – nu în iubire, ci în acele „sfârșituri de iubire”. Sunt oameni care, părăsiți de persoana pe care o iubesc, își pun „stop” vieții, efectiv. Acești oameni ajung, într-un fel, să trăiască pentru persoana care i-a părăsit și care-și vede de viață. Își schimbă coafura, își cumpără haine noi și multe altele (unele fapte sunt chiar nebunești!) doar cu speranța că celălalt va vedea ce-a pierdut și va reveni – de cele mai multe ori o astfel de „revenire” (când se mai întâmplă) e un fel de ciorbă reîncălzită; o înnodare a relației – în cele mai multe cazuri – nu va dura. E posibil un avantaj, totuși: se consumă ceea ce rămăsese neconsumat și despărțirea nu va mai fi la fel de dureroasă – dar asta poate însemna timp pierdut din viață, timp în care celui care a dorit „recucerirea” persoanei plecate i s-ar fi putut întâmpla lucruri frumoase, lucruri pe care nu le-a permis în viața lui pentru că trăia obsedat de o „fostă iubire”.

Dezavantajul (să nu zic nenorocirea) celor care nu vor să renunțe la o „iubire terminată din partea cealaltă” este că – cei mai mulți - nu vor mai avea încredere în sinceritatea sentimentelor celor pe care, poate, vor ajunge să-i întâlnească. Vor fi mereu suspicioși și cumva, vor trăi cu sabia lui Damocles deasupra capului, așteptându-se la ce-i mai rău, căutând „semnele” trădării, ale ipocriziei etc. Vor exista și alte dezavantaje (de la caz la caz): vor evita să se angajeze într-o relație serioasă în speranța că persoana plecată va reveni; se vor angaja într-o relație doar pentru că li se „impune social”, aleg să fie cu cineva numai pentru a nu fi singuri s.a.m.d..

Există oameni care afirmă că iubirea adevărată se bazează pe rațiune – așa o fi?!. Rațiunea în iubire ar putea fi posibilă numai atunci când iubirea „din partea cealaltă” se termină. Ciudat spus „se termină”, pentru că iubirea adevărată nu se termină niciodată și de aceea ar trebui să apeleze la rațiune cei care suferă din iubire neîmpărtășită. Daa... Ușor de spus, mai greu de făcut. Cred, totuși, că ar trebui urmat „sfatul” lui Garcia Marquez: nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a petrecut; neplăcerile trăite sunt trecute în contul experienței de viață și omul merge înainte.

Despre Iubire numai de bine! Să nu fugim de Iubire din cauza unor oameni care, vreodată, ne-au înșelat sentimentele, ne-au dezamăgit. Să nu căutam Iubirea cu orice preț! Ca și-n cazul fericirii: va fugi de noi! Sau... ar trebui să credem învățăturile religiei: „fericiți sunt cei care plâng”?

Să zâmbim și să iubim! 

Pentru cei „supărați” există „Valentinele de oțet”!

Happy Valentine’s Day!

Imagine de monicore de la Pixabay

Dragostea, din carti. Citate favorite.

Dragostea fericită nu este un bloc de cristal impecabil şi dur. Impurităţi, pete şi umbre plutesc in acea transparenţă îngheţată. Dar privirea încântată a iubiţilor nu le disting, ea nu vede decât perfecţiunea, unitatea şi lumina insondabilă…

(Maurice Leblanc, “O crimă in paşi de dans”, Editura Z, Bucureşti, 1992, traducere de Teodora Popa-Mazilu)

Cât de naivi sunt aceia care-şi închipuie că dragostea se naşte din prietenia îndelungată şi tovărăşia continuă. Dragostea adevărată e rodul înţelegerii spirituale şi dacă această înţelegere nu iese la iveală într-o clipită, nu va mai apărea nici într-un an, nici într-o viaţă. (Khalil Gibran)

E greu să lupţi împotriva inimii, căci toate dorinţele ei le poţi satisface numai cu preţul sufletului (Heraclit)

De fiecare dată când iubim este prima dată când am iubit vreodată (Oscar Wilde)

Când omul e îndrăgostit, începe întotdeauna prin a se înşela pe sine şi totdeauna sfârşeşte prin a-i înşela pe alţii (“Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde, Editura Hera, Bucureşti, 1992, traducere de Dumitru Mazilu)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Iubirea, frumuseţea vieţii. Citate favorite

E atâta înălţare într-o iubire liniştită… să-ţi respecţi alesul şi să-l doreşti până la a-ţi confunda restul zilelor cu dragostea lui..Amorul acesta cinstit, cuminte, e şi frumos şi înţelept… (Lev Tolstoi)

₪

Să fii iubit profund de cineva îţi dă putere; să iubeşti profund pe cineva îţi dă curaj (Lao Tzu)

₪

Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm. (Stephen Chbosky)

₪

Ne-am născut singuri, trăim singuri, murim singuri. Doar prin dragostea și prietenia noastră putem crea, pentru moment, iluzia că nu suntem singuri. (Orson Welles)

₪

E mai bine să fii urât pentru ceea ce eşti decât să fii iubit pentru ceea ce nu eşti. (Andre Gide)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Iubirea nici nu este altceva, in om, decât “inteligenţa nouă, care-l trage in sus”, îl apropie de inteligenţa primă. (Dante Alighieri, in “Viaţa nouă”)

Doar iubirea. Citate favorite

Singurul alchimist,

Care transformă totul in aur, este iubirea.

Singura vrajă împotriva morţii, a îmbătrânirii,

Împotriva unei vieţi plictisitoare, este iubirea.

(Wu Xing)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Wu Xing este un antic poet chinez despre care nu se ştie mai nimic - doar poeziile lui au supravieţuit secolelor; se presupune că numele era un alias - s-ar traduce prin “nefiinţă”.

*

Wu Xing (Wǔ Xíng, pronunţat aproximativ, uu şin) se referă, in fizica tradiţională chineză, la cele cinci elemente: lemn, foc, pământ, metal, apă, la cele cinci transformări ale substanţei care se conservă, dar trece dintr-o stare in alta într-un ciclu de cinci faze ş.a.

*

Versurile le-am găsit într-un caiet, scrise cu mulţi ani in urmă. Wu Xing am căutat pe net şi nu am găsit mare lucru. Dacă greşesc in legătură cu autorul versurilor vă rog să mă corectaţi.

Casanova magicianul

Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt, originar din Veneţia, a devenit celebru datorită aventurilor sale galante, pe care le-a evocat in Memoires (Povestea vieţii mele), volume scrise între anii1791 şi 1798. N-a fost doar un seducător, ci şi scriitor, traducător, poet, diplomat, soldat, cleric, actor, violonist, spion…

S-a născut la data de 2 aprilie 1725, la Veneţia (primul dintre cei şase copii ai cuplului format din dansatoarea Zanetta Farussi şi actorul Gaetano Casanova; tatăl a murit când Giacomo avea vârsta de opt ani) şi a murit la 4 iunie 1798 la Duchov (in Castelul Dux/Duchov), azi in Cehia. Castelul a fost construit in secolul al treisprezecelea, ca fort, şi aici şi-a petrecut celebrul seducător ultimii ani din viaţă - fusese bibliotecarul contelui Waldstein.

De mic a dovedit un spirit sclipitor, un mare apetit pentru cunoaştere şi învaţa repede; avea o minte iscoditoare şi totul îl interesa. La vârsta de 12 ani era student la Universitatea din Padova unde, la 17 ani, a obţinut o diplomă in drept. I-au plăcut femeile şi le-a iubit de foarte tânăr, indiferent de condiţia lor socială - întotdeauna a protejat identitatea celor care i-au trecut prin braţe (e şi unul dintre motivele pentru care biografii săi nu pot identifica in documente existenţa unora, fără ca acest fapt să însemne că o poveste sau alta nu a existat).

N-a fost doar seducător, scriitor…, ci şi… magician şi trişor (trişa de zor la jocurile de carti - pentru că avea nevoie de bani in aventurile lui amoroase, in fuga lui de autorităţi când era cazul.

Pe vremea aceea nu era neobişnuit ca cineva să folosească diferite nume, aşa că nu era nici Casanova altfel, mai ales că era in avantajul lui să fie cunoscut, de diferiţi oameni, in diferite situaţii, sub diferite nume (reale sau fictive). Astfel, s-a prezentat ca baronul sau contele Farussi (numele mamei sale) sau Chevalier de Seingalt. Multe dintre lucrările lui au fost semnate Jacques Casanova de Seingalt (când a început să scrie in limba franceză).

Din “Memoriile” lui Casanova aflăm despre Javotte, fiica virgină a unui ţăran bogat din Césène care credea că stăpâneşte o comoară ascunsă undeva, in adâncurile proprietăţii sale. Casanova a sedus-o pe această domnişoara in numele ştiintelor ezoterice - in care tatal ei credea.  Casanova l-a asigurat pe tatăl fetei că o ceremonie misterioasă, a cărei taină o ştie numai el, va obliga forţele întunericului să-i dezvăluie locul unde se află comoara. Tatăl fetei ajunge la cheremul capriciilor lui Casanova şi nu reacţionează când află ca fiica lui cea mare, Javotte, are un rol in această ceremonie. Seducătorul o ia pe fată cu binşorul, îi mângâie părul şi “scoate” dintre pletele blonde câte un ban de aur, pe care-l oferă ei, spunând că din părul ei l-a scos, deci al ei este. Ea e siderată. - Vraja ta e uluitoare. Poţi repeta acest miracol ori de câte ori vrei? Bărbatul îi arată mâinile goale, apoi începe un balet al degetelor şi din părul fetei apare o nouă monedă de aur. Fata ajunge să doarmă in camera lui, unde va fi pregatită pentru operaţiunea magică.  El a spus lui Georgio Franzia, gazda sa, că are nevoie de o cusătoreasă virgină, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care să ţină secretul operaţiunilor… Ţăranul o propune chiar pe fiica sa şi aşa ajunge Casanova să stea cu fata in cameră. Având consimţământul tatălui aventurierierul se lasă in voia firii lui, supunând-o pe fată la toate jocurile imaginaţiei sale desfrânate.

Bineînţeles că nu a descoperit comoara, deşi a recurs Casanova la multe trucuri şi scenarii ritualice de invocare a spiritelor. Într-o noapte cu Lună plină vrăjitorul care avea puterea să comunice cu spiritele de dincolo desenează un cerc magic, in care intră; se ghemuieşte şi rămâne nemişcat. Până şi cerul pare că a încremenit: un nor negru se opreşte din drumul lui chiar deasupra vrăjitorului; fulgerele spintecă întunericul cu lumina lor trecătoare şi se porneşte o ploaie torenţială. Casanova simte că-şi pierde puterile, fulgerele cad pretutindeni, tunetele bubuie mânioase. El stie prea bine că cercul magic nu-i decât un joc şi că toate acele ritualuri le făcuse pentru a duce de nas pe un prostănac. Şi totuşi, dacă lucrurile sunt adevarăte? Dacă puterile întunericului au fost cu adevărat aţâţate? Şi dacă un Dumnezeu atotputernic îşi îndreaptă împotriva lui, ereticul, mânia Sa nemărginită? Casanova nu mai îndrăzneşte să iasă din cercul magic pe care el însuşi îl imaginase. Rămâne acolo, înţepenit, până când furtuna se potoleşte. Numai atunci cutează să se ducă să se încălzească in casă, unde Javotte, cu gesturile-i drăgăstoase, îi redă puterea.

Atunci se hotărăşte să plece. Pentru a linişti pe ţăranul cel bogat îi spune că drăcuşorii care păzesc comoara au cerut o înţelegere cu el: să le lase comoara, iar ca semn de bună credinţă i-au lăsat zece monede de aur. Aceste monede i le dă naivului, care le ia cu grijă, ca şi cum ar fi sfinte. Înainte de a pleca îi spune fetei să se mărite cât mai repede cu un băiat cumsecade, căci nu mai e nevoie de virginitatea ei pentru vrăji… Îi promite că se va întoarce curând dar…. Mai sunt atâtea femei de iubit şi aţia naivi care trebuie păcăliţi…

In anul 1755 e denunţat pentru magie, judecat şi condamnat la cinci ani de temniţă. A fost închis in camerele de sub acoperişul Palatului Dogilor (Veneţia), unde a rămas doar un an, pentru că a evadat.

Casanova învaţă să trişeze la jocul de cărţi când ajunge in Franţa, şi câştigă bani frumoşi. Vrea să pătrundă in lumea elegantă a celor de la Curte, dar e doar un cavaler italian necunoscut. La început se impune ca oracol capabil să stea de vorbă cu spiritele, ca un prezicător a cărui privire vede dincolo de lumea vizibilă. Intr-o zi, într-un salon unde se adunaseră persoane importante la Curte, el îşi manifestă îndemânarea făcând ca punga cu bani a unui marchiz să ajungă la el - când nimeni n-a observat s-a aplecat asupra omului şi i-a sustras ludovicii, pe care mai apoi, sub privirile asistenţei uluite, îi inapoiază, că şi cum exact cu un minut in urmă i-ar fi luat. Treptat, oamenii ajung să creadă despre el că e înzestrat cu daruri excepţionale . I se cer sfaturi şi preziceri, contra cost, desigur. Când îi dă sfaturi contesei de Chartres, despre cum să scape de coşurile de pe faţă, Casanova - care adunase şi informaţii medicale in peregrinările sale - îi spune exact ce să facă, având pretenţia că spiritele îi spun ce şi cum. Contesa face tot ce i se spune şi după opt zile apare la Operă cu faţa netedă şi pielea ca de piersică. Din acea clipă, in saloanele pariziene umbla zvonul că dracul de italian are puteri supranaturale şi toate uşile i se deschid. E văzut pretutindeni, fermecând fetele, vrăjindu-le pe mame şi amuzându-i pe taţi.

Cea mai mare şmecherie a lui Casanova a rămas găsirea monedelor in părul sau pe trupul frumoaselor lui prietene. A trişat şi la cărţi, mult, dar când a ales să n-o mai facă tot câştiga…

Izolarea şi plictiseala ultimilor ani l-au determinat, se pare, să scrie “Povestea vieţii mele” - fără această lucrare e probabil ca aventurile lui să fi fost cunoscute mai puţin sau chiar deloc.

(despre Casanova magician şi prezicător din cartea “Magicienii”, de Gerard Majax, Ed. RAO, Bucureşti, 1993)

Povestea vieţii mele, de George Sand. Citate favorite

Există două feluri de onoare pe lume: cea a bărbaţilor priveşte bravura şi cinstea in tranzacţiile băneşti; cea a femeilor nu e legată decât de pudoarea şi de fidelitatea conjugală. Dacă ni s-ar îngădui să spunem aici bărbaţilor că un pic de castitate şi fidelitate nu le-ar strica, ar ridica din umeri. Dar vor nega ei oare că o femeie cinstită, care ar avea in acelaşi timp loialitatea unui bărbat, ar trebui să aibă un drept dublu la respectul şi la încrederea lor?

*

Căsătoria e scopul suprem al dragostei. Când dragostea se duce, rămâne sacrificiul.

Căsătoria e plăcută pentru amanţi şi folositoare pentru sfinte. In afară de sfinţi şi de amanţi, există o mulţime de spirite obişnuite şi de inimi liniştite care nu cunosc dragostea şi care nu pot atinge sfinţenia.

*

Dragostea nu ţine de voinţă. Căsătoriile din raţiune sunt cea mai cumplită greşeala. Nu suntem numai trup şi spirit, ci şi una şi alta. Acolo unde trupul şi inima nu-şi dau mâna, nu există dragoste.

(din Povestea vieţii mele, de George Sand – nu ştiu editura şi nici traducătorul pentru că nu mai am cartea in bibliotecă – citatele le-am notat, cândva, într-o agendă pe care scrie 1984)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

₪₪₪

George Sand - Amandine Lucile Aurore Dupin de Francueil -  romancier, dramaturg, critic literar, jurnalist – s-a născut la 1 iulie 1804, in Paris şi a murit in 8 iunie 1876 in satul Nohant din departamentul Indre, Franţa unde, in 13 septembrie 1828 se naşte fiica ei, Solange (pe care soţul nu-şi amintea s-o fi făcut), scriitoare şi ea şi, pentru un timp, soţia sculptorului Auguste Clésinger. George Sand a mai avut un băiat, cu soţul ei, Jean-François-Maurice-Arnauld Dudevant (mai cunoscut sub pseudonimul Maurice Sand), născut in 30 iunie 1823 la Paris – scriitor, artist şi entomolog.

Sursa foto: https://fr.wikipedia.org/wiki/George_Sand

       Aurore Dupin a avut o viaţă zbuciumată şi aventuroasă poate şi pentru că, naivă şi sentimentală, a fost căsătorită la vârsta de 18 ani cu baronul Casimir Dudevant, un bărbat cam necioplit şi pe care-l surprinde într-o postură indecentă cu o servitoare. Nu era geloasă, mai ales că la acea vreme considera “relaţiile dintre soţi” ca pe ceva dezgustător, dureros şi chiar insolit. “Suntem crescute ca nişte sfinte, ca apoi să fim puse la vânzare ca nişte iepe. […] Ce nopţi teribile! Ce dezgustător! Nu înţeleg ce găsesc agreabil bărbaţii in această gimnastică chiar caraghioasă şi animalică. Abia aştept ca el să adoarmă ca să pot plânge in voie. Aşadar, asta e căsătoria” – scria ea. Pentru ea, dragostea era un sentiment in care-ţi dăruieşti sufletul. Decepţionată de căsătorie, a început să îşi caute un adorator, apoi altul, şi altul…. Au trecut prin patul ei mulţi bărbaţi (şi o femeie): Jules Sandeau (împreună au scris romanul “Rose şi Blanche”, semnându-l Jules Sand), actriţa Marie Dorval (Aurore fiind in acelaşi timp amanta lui Alfred de Vigny şi, pentru o noapte, iubita lui Mérimée), frumosul, cinicul şi spiritualul Alfred de Musset, tânărul polonez Frédéric Chopin – legătura cu acesta a durat 8 ani şi s-a rupt din cauza cochetăriei fiicei ei, Solange, Alexandre Manceau (dramaturg şi gravor), alături de care a trăit 13 ani – aceştia fiind dintre cei mai cunoscuţi, in general.

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!

O cere Dragobete, nu eu!

Vrei să fii iubit? Veseleşte-te!    Dacă nu… dai nas in nas cu Dragobetele supărat!

Tradiţia spune că cine plânge in această zi va plânge tot anul. Dacă râdem cu lacrimi cred că e de bine.

  
La prietena-japoneza sunt amintite “focurile purificatoare” şi sunt câteva fotografii cu focul de la răscruce.

Duminică, 26 februarie, este “Lăsatul secului de brânză”, iar din 27 februarie începe Postul Paştelui. In Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica iertării), in vechile tradiţii exista şi cea a focului purificator (focul fiind un simbol al purificării şi primenirii) – tinerii aprind focuri uriaşe pentru alungarea duhurilor rele. 

A fi iubit profund de cineva îţi dă putere, in timp ce a iubi profund pe cineva îţi dă curaj. (Lao Tzu)

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

La tine mă gândesc când valu-n soare,

Pe mări sclipeşte,

Când licărul de lună, din izvoare

Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare

Colb se ridică.

În bezne, când drumeţul pe cărare

E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă

De val, în ropot

Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,

E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,

Sunt lângă tine.

Apune; stelele-n curând vor arde.

De-ai fi la mine!

 (Aproape de cel drag, de Johann Wolfgang Goethe, tradusă de Maria Banuş, vol. Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957)

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi! Şi toată viaţa fericiţi să fiţi! 

Să iubiţi! Să fiţi iubiţi!

Dragostea îşi va găsi o cale pe cărările unde lupilor le este teamă să vâneze.

(Lord Byron)

Vă doresc să iubiţi şi să fiţi iubiţi!

Ziua minunat să o petreceţi alături de cei dragi!

Happy Valentine’s Day!  ♥

Amanta chemată în judecată. Adulterul şi legea.

In Carolina de Nord – unul dintre puţinele state americane in care adulterul mai este pedepsit prin lege, prin anul 2009 (sau 2010), Cynthia Shackelford, o doamna in varsta de 60 de ani, nu si-a reclamat sotul, ci pe amanta acestuia, iar instanta americana i-a dat castig de cauza, amanta fiind obligata sa plateasca echivalentul a 6 milioane de lire sterline (scria Daily Mail). Probabil ca a urmat un apel sau ceva (nu stiu ce s-a intamplat mai departe de ceea ce am citi in ziar).

In România nu există posibilitatea juridica de a chema amanta / amantul partenerului in judecata. Exista candva posibilitatea de a reclama sotul adulterin – “sot adulterin” poate fi atat ea, cat si el, sa nu interpretati altfel.

Adulterul era o infractiune “contra familiei”, familia fiind considerata “celula de baza a societatii”, si aparea in codul penal – dispozitia a fost abrogata in anul 2006. Suna cam asa:

Fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda (art 304 c.p.)

Cercetarea penala incepea la cererea (plangerea prealabila) a sotului nevinovat si inceta oricand in timpul cercetarii penale, a urmaririi penale, a executarii pedepsei daca sotul nevinovat il ierta pe cel vinovat (isi retragea plangerea prealabila).

Pentru a se putea demonstra infractiunea de adulter legea prevedea ca proba infractiunii trebuie sa fie facuta fie prin procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, fie prin scrisori ce emana de la sotul vinovat (scrisorile primite de oricare dintre soti neputand fi probe in proces indiferent de continutul acestora). Procedura: trebuia anuntata militia, care anunta procurorul si acesta emitea un mandat de perchezitie pentru “locul faptei”, unde sustinea nevinovatul ca se va desfasura actiunea. Simpla nuditate era o proba solida.

Prea multe procese de aceasta natura nu au fost pentru ca adulterul se probeaza greu – in general, astfel de situatii se discutau “pe linie de partid”, mai ales in cazul celor care erau membri de partid (importanti sau doar platitori de cotizatie). Rata divorturilor era scazuta nu doar pentru ca – asa cum cred foarte multi azi – sotii stiau sa treaca peste neplaceri, ci pentru ca divortul nu era prea bine vazut “de partid”.

Exista si in România un precedent – sa zic asa - oarecum celebru (prin cei implicati), dar nu cu amanta chemata in judecata, ci in procesul de divort., unde sotia inselata a cerut dune morale pentru suferintele psihice la care a supus-o sotul prin adulter – judecatorul aproband plata a 1000 de euro pentru fiecare an in care a fost inselata – din nou: nu stiu daca sentinta a ramas definitiva.

Adulterul nu se mai pedepseste prin lege, dar dispozitiile din noul cod civil permit sotilor sa ceara daune morale vinovatului de distrugerea relatiei de casatorie – si nu numai pentru "inselarea increderii" sunt posibile aceste daune. Adulterul – probat fiind – este un motiv de divort prin care se poate reţine culpa exclusiva a sotului vinovat. Chiar si asa, adulterul nu e un motiv de decadere din drepturile parintesti a celui vinovat, cum ar vrea foarte multi sa se intample. Un sot care isi insala partenerul nu inseamna, neaparat, un parinte rău.

Totusi, in caz de adulter, daunele morale pot fi obtinute daca sotul care se considera nevinovat chiar este, pentru ca exista si cazuri in care unul dintre soti nu vrea - sau nu poate - sa isi indeplineasca “atributiile”, iar celalalt… n-a ales sa fie ascet / cast. Desigur, exista divortul in asemenea situatii dar, mai ales in cazurile in care unul dintre soti este (devine)  incapabil fizic - sau psihic - sa isi indeplineasca “indatoririle de sot”, nu inseamna ca celalalt nu-l mai iubeste, ca nu isi iubeste copiii si vrea sa fie langa ei, alegand compromisul “amantlâcului”. Se zice ca atunci cand sotul adulterin “se ascunde de ochii lumii” isi respecta partenerul de viata… Probabil ca o fi asa sau, poate, se teme de “represalii”, de oprobiul public, prietenilor etc.

Un alt gând: inteleg relatiile extraconjugale până la un punct, cand e vorba despre cazuri deosebite sau oameni casatoriti care nu au copii minori, dar nu voi intelege deloc pe cei care isi inseala partenerii doar pentru ca pot, doar pentru ca o fac si altii, doar pentru ca e “la moda” si esti prost / proasta daca n-o faci si nu-ti dovedesti “libertatea spiritului”, mai ales cand ai copii minori care au nevoie ca amandoi parintii sa fie langa ei, intr-o relatie buna, pentru a se putea dezvolta armonios. Si cu atat mai puţin ii inteleg pe cei care accepta ca partener o persoana casatorita care are copii minori. Adultii sunt responsabili de ceea ce fac si relatiile extraconjugale se pot repercuta asupra dezvoltarii copiilor cum, poate, nici nu ne putem imagina.

Romanţă la malul mării

Când eşti îndrăgostit vezi doar fiinţa dragă. N-o vezi în alb şi negru sau în gri, ci numa-n-roz, cum gingăşia poate fi. Iubita îţi e mama şi îţi este tată, îţi este prietenul cel bun, e viaţa ta întreagă. Inima-ţi bate mai cu spor, lumea îţi pare mai frumoasă şi oamenii mai buni. Trăieşti ca-ntr-un miraj, iar recele îţi este cald, şi răul nu e chiar un rău. Vibrezi la unison cu vântul, cu valul mării cel ştrengar.

Pe înserat, în aerul sărat, la mal de Mare Neagră cu valuri ce şoptesc încetişor, doi tinerei în tunici albe aranjează o masă. Cu pricepere o dichisesc, sfeşnice folosesc. Spectatorii privesc direct sau doar trag cu coada ochiului, fiecare ştiind că cineva se va bucura de o romantică cină în doi, la lăsarea serii, în lumina blândă a apusului de la buza mării. Pot fi doar doi îngdrăgostiţi, iremediabil, unul de celălalt şi amândoi de mare.

Crepusculul se reflectă pe chipurile oamenilor şi pare a-i face mai frumoşi, cu ochii strălucind de viaţă şi cu speranţa unei promisiuni ce, în sfârşit, se va-mplini.

Aberaţie de revistă cu pagini lucioase

Uneori inima vede ceea ce este invizibil pentru ochi (a scris si H. Jackson Brown, Jr, pe langa multi altii)

In revistele cu pagini lucioase, in special, apar fel si fel de sfaturi dar si fel si fel de… filosofii. De fapt, revistele cu pagini lucioase au aparut pentru ca diversi producatori sa-si vanda marfa, fie ca e vorba despre alifii, parfumuri, obiecte de vestimentatie, accesorii diverse si multe altele – aproape orice se poate vinde isi are reclama intr-o revista cu pagini lucioase, inclusiv diverse panacee... (in revistele de fiţe, scumpe, scrie, de regula, panaceu universal!!)

In una dintre aceste reviste cu pagini lucioase am gasit, cu ceva ani inainte – si am decupat bazaconia pentru ca am “despicat-o” intr-o lucrare – o lista cu “16 motive ca sa crezi in dragoste”. Le amintesc aici pe cele care tind mai… profund spre aberatie (din punctul meu de vedere, desigur).

Din text se deduce ca e clar vorba despre dragostea intre “parteneri de viata”, nu de dragostea intre parinti si copii, intre frati, intre oameni etc.

In dictionar, motiv e definit astfel: s. n. I. Cauza, ratiunea, temeiul subiectiv al unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. […] Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... […]

Zice in revista “pentru femei” (citatetele sunt scrise cu albastru):

Toate cantecele de dragoste au avut un enorm succes.

Generalizarea mi se pare o gluma slaba. Sunt o multime de cantece de dragoste care n-au avut deloc succes – desigur, nu-mi vine in minte un titlu de cantec, dar stiu ca nu toate au avut succes enorm.

Daca barbatul a fost in stare sa ajunga pe Luna, cu siguranta ca e capabil sa ajunga si in inima ei.

Pe langa faptul ca aselenizarea n-are cum sa fie motiv ca sa creada cineva in dragoste, ma intreb daca autorul bazaconiei se refera la inima Lunii sau a unei femei? Deduc, desigur, ca e vorba despre inima unei femei. Ca fraza-i sexista amintesc doar in treacat – e ca si cum daca femeia n-a ajuns pe Luna n-ar putea ajunge la inima... lui (la un barbat ma refer, nu la astru).

Toate filmele cu happy-end au la baza o poveste de dragoste.

Dincolo de faptul ca afirmatia e falsa, cred ca cine a scos-o pe asta n-a vazut decat filme din genul “romantic”, pentru ca sunt si filme in care ideea centrala (deci “baza”) nu e o poveste de iubire – numai daca ma gandesc la unele filme cu lupte intre pamanteni si extraterestri, la unele western-uri sau filme “de actiune” (politiste sau de alt gen) unde putem intalni (sau nu) ceva povesti de amor, dar filmul nu are la baza o poveste de iubire.

Dragostea e principalul motiv pentru care s-au inventat anticonceptionalele si prezervativul.

Afirmatia e de-a dreptul hilara! Inteleg ca un scribăreţ prin reviste cu pagini lucioase poate gandi atat de limitat, dar redactorul ce pazeste? Cum sa reduca cineva dragostea numai la sex? Cum sa dea negru pe alb lucios o astfel de bazaconie?!

Cine n-a iubit niciodata n-a fost niciodata, cu adevarat, fericit.

Stie cineva care e ratiunea pentru care aceasta afirmatie (ignorati sintaxa) si-a gasit locul in lista “motive ca sa crezi in dragoste”?

Faptul ca stii ca intr-o zi vei gasi sufletul-pereche te ajuta sa treci peste multe.

Oh! Auzi: ştii! Cum ar putea sti cineva ca-si va gasi sufletul pereche? Lasand la o parte faptul ca multi nu cred in sufletul pereche, persoana care a scris afirmatia habar nu are care e teoria sufletelor pereche. Conform teoriei, intre altele, acest suflet pereche poate sta toata viata sau numai cateva ore, si nu se refera strict la “jumatatea compatibila”. Ah! O fi vorba despre faptul ca trebuie sa saruti multe broaste până dai de print / printesa? :))

Romeo si Julieta au murit pentru a-si apara dragostea.

Chiar au murit pentru a-si apăra dragostea?! Pffuuu…

Dragostea e buna pentru ten, pentru moral, pentru silueta si nu are niciun efect secundar.

Dada… motiv ca sa te intragostesti: face bine la ten (am vazut oameni indragostiti cu acnee si nu prin iubire au scapat de afectiune). Deci, imi propun sa ma indragostesc pentru a avea o silueta de invidiat. Si daca, totusi, cine se indragosteste va avea probleme cu moralul, cu tenul, cu silueta? Barbati! Aveti grija! Indragostiti-va, sa nu aveti probleme cu silueta sau cu tenul sau cu moralul.

Hm. In ideea asta, cand privesc in jur si vad cupluri “cu probleme de silueta sau de ten” sa inteleg ca nu sunt legate printr-o dragoste adevarata?

Cand esti o optimista incorigibila sau o visatoare cu capul in nori (spune-i cum vrei), de fapt, esti indragostita.

Daca vrei sa fii optimist sau visator indragosteste-te! Uau! Toti exploratorii lumii, toti cei care au fost optimisti / visatori si si-au spus la un moment dat: “e posibil”, sa fi fost indragostiti? Ma indoiesc, dar ce stiu eu?!

Ne contrazicem cu oricine afirma ca nu exista dragoste.

Un motiv ca sa credem in dragoste este… faptul ca ne contrazicem cu cei care afirma ca nu exista dragoste?! E neuronul meu aiurit sau e ceva in neregula cu afirmatia?

La 5 ani ai stiut, pentru prima data, ca o vei concura pe printesa din poveste, care se casatoreste cu Fat-Frumos.

Daca n-ar fi de râs ar fi de plâns!

Un fel de concluzie: ce fel de om e acela care cauta / vrea motive pentru a crede in dragoste?!

Cum inteleg unii iubirea?

Cand iubesti o persoana da-i libertate. Daca o lasi libera si pleaca, apoi se intoarce, lasa-o libera din nou – e semn ca n-a mai vrut-o altcineva. :)

Se spune ca atunci cand iubesti un om foarte mult il lasi sa plece daca asa vrea. Pe de alta parte, trebuie sa lupti pentru iubire… Daca trebuie sa lupti pentru iubire mie mi se pare ca e deja razboi, nu dragoste, pentru ca poti lupta, celalalt poate ceda presiunii, santajului emotional etc., ramane si… se apuca de baut. Poti dedica timp luptei pentru a pastra pe cineva langa tine – pentru ca despre asta e vorba – dar chiar daca acesta ramane totul se poate transforma intr-o viata in care cei doi nu pot comunica pentru ca nu se inteleg asupra compromisului. Cand un partener vrea sa plece si il convingi sa ramana nu inseamna ca ai pastrat iubirea – ai pastrat numai omul pe care il iubesti dar care, probabil, nu te mai iubeste (sau nu te-a iubit niciodata). (a nu se generaliza). Iubirea n-ar trebui conditionata: ma iubesti - te iubesc; te iubesc - trebuie sa ma iubesti...

Se spune ca in dragoste si in razboi totul e permis – e un text pe care unii il iau ad litteram si se lasa cu “bataie din dragoste”. Se mai spune ca putina gelozie nu strica si ca fara gelozie nu e iubire adevarata – e un text pe care unii il iau ad litteram si se lasa cu “bataie din dragoste”, cu hartuire, cu control asupra vietii partenerului.

Menirea femeii este sa aduca pe lume copii si sa-i ingrijeasca. E o mentalitate in care sunt crescuti unii copii… Femeile care nu au copii sunt femei destepte… - sunt doua extreme periculoase, in opinia mea.

Multe femei afirma ca visul lor a fost/este sa aduca pe lume copii… Ma refer acum numai la acele persoane pe care le-am intalnit candva, in diverse circumstante… Unele au afirmat fara jena: m-am maritat sa am copil si apoi i-am dat papucii papagalului; ma casatoresc, am un copil sau doi, divortez si traiesc din pensia alimentara pe care o va plati fraierul; fac mai multi copii pentru ca avem nevoie de banii din alocatie; fac atatia copii cati imi da Dumnezeu si statul e obligat sa aiba grija de ei; am facut copil pentru ca altfel nu m-as fi simtit implinita ca femeie; fac un copil, sa am banii pe concediul pentru cresterea copilului si apoi mai fac unul imediat; femeile care nu au copii nu sunt si nu vor fi implinite niciodata; femeile care nu au copii sunt femei destepte…; ma insor, sa aiba cine sa-mi dea un pahar cu apa; ma insor, sa am ciorba calda pe masa; ma insor, sa am "haina de ploaie"; ma insor pentru ca m-am saturat sa-mi spal singur ciorapii... Lista pentru astfel de "baze solide" in realtii amoroase e deschisa...

Am intalnit femei care au copii si care, de la varste fragede, le invatau pe fetite: toti barbatii sunt porci si trebuie sa iti bati joc de ei, sa le cheltuiesti banii; pune mana pe un tip cu bani; pe baieti ii invata: toate femeile sunt niste curve in care nu trebuie sa ai incredere pentru ca imediat ce clipesti te-au inselat (asta, cu alte cuvinte, au spus-o si femei si barbati); femeia trebuie batuta din cand in cand, sa bage la cap cine e seful (spusa, in diverse cuvinte, de unii barbati, dar au spus-o si unele femei); pune mana pe o tipa cu bani; daca femeia zice “nu” inseamna “da”…

Sunt parinti care si-au dus copiii la manifestari unde violenta verbala nu lipseste si ii invata, practic, sa nu fie toleranti. Asa isi iubesc ei semenii?

Cazurile amintite nu sunt izolate. Cei care au facut astfel de afirmatii sunt dintre cei cu o buna situatie materiala, dar si dintre cei care traiesc la limita saraciei sau sub aceasta limita; au spus-o oameni cu studii superioare si oameni care nu stiu sa scrie… Toti au in comun lipsa educatiei.

Ce mai afirma unele femei: sigur ca m-a mai pocnit sotul, dar a avut motive pentru ca am facut / am zis… si el era obosit/bause un paharel…

Barbati care afirma: sigur ca trebuie batuta femeia din cand in cand, preventiv/cand are gura prea mare…

Afirma unele femei: m-a lovit de cateva ori, pentru ca ma iubeste si i s-a parut ca altul se uita la mine prea lung; mi-a cerut sa nu mai imbrac fuste scurte si pantaloni stramti – are dreptate, pentru ca acum sunt a lui – unii barbati sunt de acord.

Afirma unii barbati: ce-i mai trebuie farduri si zorzoane cand acum are sot si copii?; de ce sa-si fâţâie fundul, prin faţa altora, in pantaloni stramti si fuste scurte, cand e pe “buletinul meu”? – unele femei sunt de acord.

Cu astfel de mentalitati mai crede cineva ca societatea, in general, se va insanatosi?!

Va rog sa retineti: “citatele” de mai sus sunt din… clasici in viata, pe care i-am auzit nemijlocit facand respectivele afirmatii si nu sunt atat de naiva incat sa cred ca sunt putini oamenii ca cei amintiti mai sus… In mod indirect/mijlocit am auzit mult mai multi si mult mai multe afirmatii care imi cam fac parul vâlvoi… Dar, poate, sunt eu cea care n-are toate ţiglele pe casa...

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie - iubeste-o cu adevarat! Gaseste-o pe aceea care iti cheama sufletul, dincolo de ratiune. Arunca-ti lista de preferinte, doar aseaza-ti urechea pe pieptul ei si asculta-i inima. Asculta numele, rugaciunile, cantecele tuturor fiintelor – inaripate, cu blana sau fara – de sub pamant sau din apa, inverzite sau inflorite, nenascute sau pe moarte… Asculta nostalgia cantecului lor urcand inapoi spre Cel care le-a dat viata. Daca nu ti-ai auzit numele inseamna ca nu ai ascultat suficient. Daca ochii nu ti-au fost plini de lacrimi, daca nu te-ai inchinat la picioarele ei si n-ai simtit niciodata tristeatea de a fi aproape sa o pierzi…

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie – o singura femeie! Iubeste-o dincolo de tine, dincolo de dorinta si ratiune, dincolo de preferintele tale masculine pentru tinerete, frumusete si varietate si dincolo de conceptele tale superficiale despre libertate.

Ne-am oferit atat de multe optiuni incat am uitat ca adevarata eliberare vine din chiar sederea in centrul focului sufletului si arzand pentru Dragoste.

Exista o unica Zeita. Priveste in ochii ei si vezi – vezi cu adevarat – daca ea e cea care iti strafulgera fiinta. Daca nu, pleaca imediat. Nu-ti pierde timpul cu “incercari”. Decizia nu are legatura cu felul in care este ea pentru ca, in ultima instanta, nu e vorba despre cu cine, ci despre cand alegi sa te abandonezi.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie! Iubeste-o pe viata, dincolo de frica de moarte, dincolo de teama de a fi manipulat de Mama din mintea ta. Nu-i spune ca esti gata sa mori pentru ea, ci spune-i ca esti gata sa traiesti cu ea, sa plantati copaci si sa-i priviti crescand. Fii eroul ei spunandu-i cat e de frumoasa in vulnerabilitatea-i maiestuoasa, amintindu-i in fiecare zi, prin adoratie si devotament, ca ea e Zeita.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie. Iubeste-o in toate ipostazele si in toate anotimpurile ei, iar ea iti va vindeca dualitatea mintii, iti va completa jumatatea de inima care-ti tin despratite spiritul si trupul, care te fac un singuratic, mereu cautand in afara ta ceva care sa dea sens vietii. Intotdeauna va exista o alta femeie. Curand, noul stralucitor va deveni vechiul plictisitor si nelinistea va creste din nou, schimband femeile ca pe masini, dand Zeita la schimb pentru ultimul obiect al dorintei.

Barbatul nu mai are nevoie de alte optiuni, are nevoie de femeie, de calea femininului, a rabdarii si compasiunii, a non-cautarii, a non-actiunii, a rasuflarii intr-un singur loc si a radacinilor suficient de puternice si profund ingemanate care sa tina Lumea laolalta in timp ce ea se elibereaza de cimentul si otelul infipte in carnea sa.

Daca vrei sa schimbi lumea iubeste o femeie. O singura femeie. Iubeste-o si protejeaz-o ca si cum ar fi cupa sacra. Iubeste-o prin teama ei de abandon pe care o suporta pentru intreaga omenire, Nu, rana nu e numai a ei, pentru a o vindeca singura. Nu, ea nu e slaba in codependenta ei.

Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste o femeie. Iubeste-o pana la capat, pana cand va crede in tine, pana cand instinctele ei, viziunea, vocea, arta, pasiunea, salbaticia ei revin la ea. Iubeste-o pana cand forta dragostei ei devine mai puternica decat toti demonii media si politici care urmaresc sa o devalorizeze si sa o distruga.

Daca vrei sa schimbi lumea abandoneaza-ti cauzele, armele, protestele. Renunta la lupta interioara, la furia indreptatita si iubeste o femeie, dincolo de dorinta pentru marire, dincolo de cautarea iluminarii. Cupa Sfanta e chiar in faţa ta, doar sa vrei sa o iei si sa renunti la a mai cauta ceva dincolo de aceasta intimitate.

Daca pacea e visul care poate fi reamintit numai prin inima unei femei? Daca dragostea barbatului pentru o femeie este cheia care deschide inima ei?

Daca vrei sa schimbi lumea iubeste o femeie pana in profunzimea umbrei tale, pana la cele mai inalte culmi ale fiintei tale, inapoi la gradina unde ai intalnit-o prima data, la poarta taramului curcubeului unde ati patruns ca Lumina, ca Unul, la punctul fara de intoarcere, la sfarsitul unei Lumi si inceputul unei noi Lumi.

(2008)

Textul original:

http://lisacitore.com/poetry/if-you-want-to-change-the-world-love-a-woman-2008/

Traducere:

http://www.astrocafe.ro/articole/articole-20/articol-dac_vrei_s_transformi_lumea_iubete_o_femeie-3133

Nota: mi-a placut textul si l-am copiat aici, sa-l am la indemana, chiar daca traducerea / adaptarea nu mi se par nemaipomenite.

Pentru completare: Daca vrei sa schimbi lumea, iubeste un barbat:

https://diana-kundalini.blogspot.ro/2015/06/daca-vrei-sa-schimbi-lumea-iubeste-un.html

Bolnav de dragoste

Zicea Platon, filosof grec care a trait (aproximativ) intre anii 427 i.e.n. – 347 i.e.n., ca dragostea este o grava boala mintala. Dar ce stia Platon, din cauza caruia ne-am procopsit in vocabular cu sintagma dragoste platonica?! Poate ca stia, totusi, ceva, doar era filosof. Filosof fiind, probabil ca cei care se credeau “oameni de stiinta” – desi stiinta la vremea lui era cam legata de zei – il ironizau ca-i filosof si nu stie mersul exact al Lumii.

Oamenii de stiinta de azi ironizeaza si ei filosofii si cu toate acestea au ajuns la concluzia – stiintifica, desigur – ca dragostea e o boala psihica si au trecut-o in nomenclatorul bolilor. Asta au facut cei de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, prin anul 2012! Codul acestei boli, in nomenclatorul international este F 63.9. si se numeste Tulburarea obiceiurilor si atractiilor, nespecificata. Asa au incadrat-o stiintificii, dar nimic nu aminteste despre dragoste in descrierea maladiei din nomenclator, ci doar se refera la anumite tulburari comportamentale care nu se regasesc clasificate in alte rubrici.

Oare gigantii farmaceutici sunt chiar asa de disperati dupa bani si nu stiu ce stiintifici sa mai plateasca pentru a inventa niste boli si ei sa lucreze la medicamentele aferente?!

Expertii in sanatate afirma ca dragostea este o tulburare mentala si provoaca dependenta la fel ca drogurile, alcoolul sau jocul de carti. Ca sa vezi! Ar fi putut sa se refere la instinctul omului de a se “imperechea”, daca tot croncane despre stramosul comun al omului si maimutei.

Potrivit stiintificilor simptomele bolii sunt gandurile obsesive despre alta persoana, schimbari bruste de dispozitie, mila faţă de sine, insomnie, acte negandite, dureri de cap si chiar reactii alergice. La goana unora dupa bani maine-poimaine citesc ca dragostea e cauza unor noi forme de celule canceroase! Cu d’astia nimic nu ma mai mira. Sa nu uit: boala aceasta nu are leac – o afirma tot ei! Poate, cu tratament medicamentos, ar putea fi controlata si individul ar putea fi reintegrat in societate (ca in cazul schizofreniei).

Medicii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore au consultat 19 pacienti internati cu simptome clasice de infarct – dureri in piept, probleme respiratorii, un randament redus al cordului. Nici unul dintre ei nu avea infarct – s-a constatat ca sufereau de sindromul inimii frânte, care produce o concentratie ridicata a hormonilor de stres in sange. Adica, sufereau din dragoste… Zic cercetatorii ca cel mai crunt suferinta este simtita in adolescenta. E posibila suferinta din dragoste dar asta nu face dragostea boala… zic eu…

Cercetatorii de la o universitate de prin Mexic au ajuns la concluzia ca dragostea dureaza 4 ani. Frederic Beigbeder, cand a scris romanul Dragostea dureaza trei ani, n-o fi stiut despre studiul acestor cercetatori. Altii sunt convinsi ca dragostea dureaza doi ani. Cred ca fiecare vorbeste din experienta proprie, fara a face o cercetare serioasa printre cei care au virusul indragostelii. Dragostea poate dura si-o viata chiar de-ar fi sa ma refer la un schimb ciclic de parteneri. Ce?! N-am voie sa iubesc cu pasiune din trei in trei ani – sau din patru in patru ani sau din doi in doi ani – o alta persoana?!

Dar! Daca tot dureaza doar 2-3-4 ani nu inseamna ca… are leac?! Sau… n-are leac dar se vindeca de la sine si individul va redeveni preocupat de munca si de alte chestiuni serioase, cum ar fi sa produca profituri pentru angajatorii sai nu sa umble teleleu cu ochii la Luna. Pe scurt, va fi util societatii.

Astia ne pregatesc, mental, pentru  robotii egocentrici! Pepper - primul exemplar de inteligenta artificiala, robot capabil sa simta si sa inteleaga emotiile (?!) nu e construit pentru ajutor menaj ci pentru ajutor psihologic, pentru a fi companionul umanoizilor - a dovedit ca este egocentric.

Timp de 40 de ani, psihologul John Gottam, de la The Gottam Institute, a studiat mii de cupluri, ca sa observe ce anume face o relatie fericita, de durata. Impreuna cu Robert Levenson, de la Universitatea din Washington au ajuns la o concluzie: pentru ca o relatie sa dureze trebuie sa nu neglijam nevoile, necazurile sau dorintele partenerului, oricat de stresati sau de obositi suntem. Dezinteresul – zic cei doi – este inceputul instrainarii si duce la racirea relatiei (scrie pe descopera.ro). Si le-au trebuit 40 de ani sa afle asta?!

De ce i-oi lua in seama azi pe acesti “oameni de stiinta” din care pocneste inteligenta in loc sa-i las sa se imperecheze dupa calendar, sa fie siguri ca dau rezultate?! Or crede ei ca ii este cuiva rusine sa recunoasca faptul ca e indragostit doar pentru ca unii, avand bani de cheltuit, au zis ca suntem grav afectati mintal?! Oare acesti stiintifici cum isi aleg perechea?! Analizeaza mirosurile in laborator?! Se orienteaza dupa textura pielii?! De fapt, nu ma intereseaza. Sa fie sanatosi, si cand le-o făta mintea vreau si eu un purcel!

Hhhhm… Or avea dreptate?! Dragostea e boala si-s dusa cu cercul?! O sa caut un raspuns joi la doi dupa Miercurea Ciuc pentru ca azi Dragobetele saruta fetele!