Un fel de istorie a sarutului

Istoriceste discutand, se pare ca sarutul nu dateaza de cand este omenirea, fiind "inventat" in urma cu "numai" cateva mii de ani cand, de la caz la caz, a simbolizat fie o dovada de respect fie o dovada de prietenie. Cert este ca nu se stie exact cand a aparut primul "sarut de iubire".

Pentru antici sarutul era un semn de prietenie, in timp ce englezii, cu 500 de ani mai tarziu, chiar daca se cunosteau sau nu se sarutau pe obraz. Secolul al XVII-lea si marea ciuma aveau sa inlocuiasca obiceiul sarutului cu ridicarea respectuosa a palariei. Intr-un dictionar din secolul al XVIII-lea apare o definitie nostima a sarutului: "sarutare (sau lins pe bot, sau plescait de buze) fiind o izbire sau unire inflacarata provenita din iubire in care gura unuia apasa atat de tare pe gura celuilalt incat la dezlipirea buzelor se aude un zgomot de placere".

In evul mediu o sotie care ar fi sarutat alt barbat decat sotul ar fi fost supusa oprobiului public, desi se cunosc multe cazuri din secolul al XIII-lea in care atunci cand un barbat pleca in calatorie femeia nu-l saruta la despartire numai pe sotul ei ci si pe insotitorul acestuia. Fapt divers: un tribunal englez din secolul al XVI-lea a condamnat un sot care-si batea nevasta la a o… saruta de doua ori pe zi; in caz de nerspectare a sentintei respectivul urma sa execute o pedeapsa intr-o tabara de munca. Ghiciti? Barbatul a ales munca!

Sarutul a fost pentru prima data studiat la inceputul secolului XX, de istoricul Ernest Crawley. El il considera “o expresie universala a sentimentelor de afectiune, iubire sau venerare”, categorisind in acelasi timp simtul tactil ca pe “mama simturilor“. 

Kristoffer Nyrop categoriseste saruturile in mai multe tipuri, desi specifica faptul ca acestea depind de la o cultura la alta sau de la o tara la alta. Ca exemple:

Sarutul adolescentin

In majoritatea culturilor se considera total inofensiv sarutul intre adolescenti la petreceri, intalniri sau jocurile acestora care il implica. Sondajele arata ca sarutul este a doua forma de intimitate fizica practicata de adolescentii din Statele Unite, dupa tinutul de mana.

Sarutul erotic

Considerat o cale importanta de a ne transmite sentimentele si dragostea. Kristoffer Nyrop il descrie in cartea sa “Sarutul si istoria sa” ca pe “un mesaj exaltant de dragoste, dragoste pururi tanara, rugaciunea arzanda a dorintei fierbinti, care se naste pe buzele indragostitilor, iar de acolo creste”. Este nevoie de ceva mai mult de simpla apropiere. Este nevoie de intimitate, tocmai de asta indragostitii tind sa se retraga in locuri ferite de aglomeratie, dupa cum remarca psihologii. 

Sarutul ritualic

De-a lungul timpului, oamenii au folosit sarutul ca pe un gest ce arata devotamentul, supunerea sau respectul. Diverse culturi l-au ridicat la rang de ritual de venerare, iar altele l-au pastrat ca gest simbolic, cum ar fi traditiile religioase, care exista inca din Islamul sau Crestinismul timpuriu si care se pastreaza pana astazi, in forme aproape nemodificate. Sarutam icoane, mana preotului sau anumite obiecte. Unele secte au interzis, astazi, sarutul de despartire catre persoanele decedate.

**

Oamenii din zona de Sud a Oceanului Pacific, pe teritoriul insulei Mangia, nu au cunoscut sarutul pana pe la inceputul anului 1700, la sosirea europenilor.

Mentionarea primului sarut intr-un document istoric dateaza de prin 1500 i. Chr.

In jurul anului 350 e.n., sarutul este din nou mentionat in poemul epic indian "Mahabharata" ca fiind un semn de afectiune intre oameni.

Dupa Christos, in sec. al VI-lea, Kama Sutra vorbeste deja de binecunoscutul sarut, sub forma a trei variante in functie de reactia care se asteapta la acest act.

Aceste trei feluri de sarut sunt amintite si de vechii greci si romani.

In Imperiul Roman, fiecare asemenea sarut avea alta denumire, in functie de bagajul de senzatii: osculum, basium, saviolum. In Evul Mediu, biserica catolica l-a interzis, fiind acceptat doar ca marturisire a iubirii fata de Christos.

Potrivit antropologilor, grecii antici au invatat despre sarut abia dupa ce Alexandru cel Mare a invadat India in 326 e.n.

In Imperiul Roman, oamenii obisnuiau sa-si sarute prietenii, membrii familei si partenerii de viata. Se pare ca odata cu ei a aparut si sarutul pasional care l-a inlocuit pe cel platonic.

De-a lungul istoriei, diferitele culturi au facut din sarut un gest solemn. De exemplu, sarutul pe care tinerii casatoriti si-l dau la sfarsitul oficierii slujbei religioase a fost considerat inca din perioada Imperiului Roman ca un legamant pe care cei doi il faceau unul fata de celalalt si amandoi in fata lui Dumnezeu. Un obicei care se pastreaza si azi.

In China si Japonia, saruturile erotice nu aveau loc niciodata in public. Desi existau, ele trebuiau ascunse in spatele unei cortine, contrar a ceea ce se intampla in Europa sau Statele Unite. Pana dupa Razboiul Pacific, statuia lui Rodin, intitulata “Sarutul” a fost interzisa expunerii in public.

In tarile mediteraneene sarutul pe obraz indeplineste rolul de salut atat pentru femei, cat si pentru barbati, fara a conta sexul celuilalt si este folosit chiar si atunci cand participantii fac cunostiinta pentru prima data.

In Italia si Franta oamenii sunt extrem de relaxati cand vine vorba de sarutul conventional. Ei stiu cand sa sarute si de cate ori. Pentru ei sarutul nu este o actiune de care sa se rusineze si, prin urmare, nici ceva care trebuie camuflat.

In state precum Marea Britanie si Germania, gestul sarutului pe obraz se practica intre femei, dar si intre acestea si barbati, daca se cunosc foarte bine sau sunt rude. In aceste regiuni, regula cere ca barbatii sa nu se sarute pe obraz - pana acum cativa ani, sarutul pe obraz intre barbati era un adevarat tabu in Anglia. Prin 2008 s-a dorit interzicea sarutului in gara, intr-o localitate din Marea Britanie.

Numarul de saruturi pe obraz variaza de la o regiune la alta. Pentru scandinavi, un singur sarut este suficient, in timp ce francezii sunt renumiti pentru sarutul dublu (unul pe obrazul stang, altul pe cel drept). Olandezii si belgienii prefera sarutul multiplu, cuprinzand cel putin trei saruturi.

Francezii sunt campioni europeni in domeniul sarutului atat in ceea ce priveste rolul pe care il joaca acesta in viata lor, dar si cand ne gandim la interesul pe care il arata subiectului.

A existat o vreme in care lucrurile stateau altfel: pe cand francezii treceau drept retrasi englezii erau considerati ca fiind cei mai pupaciosi din Europa.

In 1466, un nobil boemian, Leo von Rozmital a consemnat ca in Anglia se obisnuia ca atunci cand oaspetii ajungeau la un han, hangita si toti membrii familiei sale sa mearga si sa-i intampine - si oaspetii trebuiau sa-i sarute pe toti; a mai observat ca la englezi acest gest avea acelasi rol pe care il are in alte parti stransul mainilor.

Pe cand a vizitat Anglia in 1499, olandezul Desiderius Erasmus i-a scris prietenului sau Fausto Andrelini (poet italian) sa vina repede in Anglia pentru ca aici sunt fete cu chip de inger, atat de supuse si de blajine incat le vei prefera de departe muzelor tale. In plus, exista aici un obicei niciodata suficient laudat. Ori de cate ori vii, toata lumea te intampina cu un sarut; cand pleci, se despart de tine cu alte sarutari; daca te intorci, te saruta din nou. Vin sa te viziteze, iar pupaturi; cand pleaca, trebuie sa-i pupi tu. Oriunde te-ai intalni cu ei, sarutari din plin; in fine, oriunde te-ai intoarce, nimic altceva decat sarutari.

Nicander Nucius, un calator grec, scria, tot despre englezi: Dovedesc o mare naturalete si absenta oricarei gelozii in comportamentul lor fata de femei. Nu numai ca membrii aceleiasi familii se saruta pe gura, dar o fac la fel de bine si cu oamenii care le sunt complet straini.

In Anglia, declinul sarutului – sa-l numesc astfel - a inceput in secolul al XVI-lea, dar a continuat sa supravietuiasca pana la Restauratie. Considerat invechit, obiceiul sarutului fusese abandonat de ceva vreme de catre francezi, iar cand Iacob II s-a intors in Anglia a introdus si aici eticheta franceza, inclusiv repulsia fata de sarut.

Foarte curand, curtenii si nobilii britanici au inceput sa abandoneze obiceiul sarutului in favoarea plecaciunii, adoptand “atitudinea rafinata si rezervata” a… francezilor.

Dupa parerea lui Vaughn Bryant (profesor de antropologie la Universitatea din Texas), popularitatea sarutului se explica prin incarcatura emotionala pe care o induce.

Buzele si limba sunt parti ale corpului nostru care datorita numeroaselor terminatii nervoase de aici sunt cele mai sensibile.

Pe de alta parte, in timpul sarutului se elibereaza endorfine si hormoni. Acelasi profesor afirma ca prin miros ne testam partenerul, il evaluam ba, mai mult, unii compusi ai salivei au rol in cresterea libidoului.

Tot astfel, in cazul eschimosilor, frecarea nasului si mirosul specific al fiecarui ten ajuta la ”examinarea” partenerului.

Rachel Herz, profesor de psihologie: "Mirosul organismului nostru poate furniza date legate de starea imunitatii lui. Se poate imagina, deci, ca rolul sarutului nu este sarutul in sine ci acela de a simti, intr-o forma oarecare, mirosul natural al partenerului".

Sarutul are si dezavantaje: mai multe sute de feluri de bacterii se pot schimba dintr-o gura in alta, in timpul unui sarut cu limba.

Definitii ale sarutului:

- punctul pe “I” din “a iubi” ((Edmond Rostand);

- actul de nastere al idilei (Balzac);

- graiul fara cuvinte al inimii (Shakespeare);

- picatura ce umple cupa iubirii (Tolstoi);

- inceputul si sfarsitul dragostei (Goethe);

- inima adusa pe buze (Gorki);

- scanteia ce aprinde focul amorului (Musset);

- rendez-vous-ul a doua perechi de buze (Tristan Bernard);

- maruntisul cu care dragostea isi face platile (B. Show)

Statistici:

In "Guiness" se pomeneste un "pupic" de 185 de secunde dintr-un film facut la Hollywood, precum si despre P.P.Hobson (1870-1937), fost ofiter de marina americana, care la Chicago a fost sarutat de 10 mii de femei in timpul paradei care omagia curajul lui in razboiul americano-spaniol.

Primul film in care a fost filmat un sarut a fost "The Kiss", in 1896, iar protagonistii au fost John C. Rice si May Irwin.

Cel mai mare numar de persoane sarutate de un singur om s-a inregistrat in 1990, la un festival din America. Atunci Alfred Wolfram a sarutat 8001 persoane in 8 ore (cam 16 persoane pe minut).

Chile detine recordul cu cel mai mare numar de oameni care s-au sarutat in acelasi timp si in acelasi loc. Evenimentul a avut loc in 2004, cand, in capitala Santiago, 4.000 de cupluri s-au sarutat in acelasi timp.

O femeie saruta, in medie, 29 de barbati pe tot parcurul vietii si fiecare persoana petrece, in medie 20.160 minute (doua saptamani) sarutandu-se.

Cel mai lung sarut din lume a durat 130 ore si 2 minute.

66% la suta dintre oamenii inchid ochii atunci cand saruta.

Un sarut obisnuit ajuta la arderea a 2 calorii, pe cand un sarut "frantuzesc" elimina 5 calorii.

Varsta medie la care o persoana experimenteaza primul sarut este 14 ani.

Resurse: diverse articole, wikipedia, Istoria secreta a sarutului, de Julie Enfield (autoarea e de parere ca "un sarut ne poate spune totul despre iubire”), Ed Elena Francisc Publishing

Vezi si: Amorul e mai tanar decat umanitatea

Amorul e mai tanar decat umanitatea

Amorul nu s-a nascut odata cu umanitatea, ca foamea, setea sau placerea carnala. In caverna primitiva masculul era supus dorintei elementare, satisfacuta de posesiunea femelei care era supusa si nu suferea de pe urma acestei sclavii fiindca omul – la fel ca si celelalte animale – nu-si maltrata femela, cu exceptia violentei de ritual cand o rapea. Masculul proteja femela insarcinata. A fost necesar – fara indoiala – un grad mai avansat de civilizatie pentru ca femeia sa fie batuta de barbatul ei – cand se spune ca ne "intoarcem la natura". Dar tigrul nu e brutal cu tigroaica, nici leul cu leoaica, iar pisica indragostita e cea care zgarie motanul pe nas. Cata vreme stramosii nostri din caverne au ramas brute relatiile dintre sexe erau simple: urmarire, impreunare, gestatie, nastere. Tatal proteja copii si mama – sau mamele (aceste femei erau un fel de cireada sacra de vite, viitorul clanului, al tribului depindea de ele). S-ar putea crede ca "sotul" lor le iubea ca pe niste bunuri de pret, jinduite de vecini. Calatorii pretind ca gorila africana e remarcabila prin virtutile sale de bun sot si bun tata. El construieste "cuibul" intre crengile cele mai inalte, unde isi adaposteste familia, in vreme ce el insusi vegheaza jos, la radacina pomului. Stramosul nostru ar fi putut avea aceeasi solicitudine. Dar nefiind gorila ii era interzisa fericirea simplicitatii – el reflecta, rationa, schimba, degusta lucrurile, dorea mai mult decat avea, fara sa stie prea bine de ce. Nenorocitul era prea inteligent pentru a fi intr-adevar un intelept. El visa sa cunoasca atat cauzele prime cat si telurile ultime, ridica altare pentru zeii sai, inventa artele, scobind lemnul. Si tot el a inventat amorul.

In ziua cand in loc sa rapeasca o femela barbatul i-a oferit un colier de os sau de scoici, in scopul de-a o face sa vina singura la el – ca si cand n-ar fi fost deloc fortata – in ziua in care a dorit de la ea un suras, o mangaiere, ca simulacrul unui liber consimtamant, in acea zi s-a nascut amorul din bestialitate.

Voiai sarman salbatic sa obtii prin salbaticia ta placerea noua de-a apare chiar in fata ta victorios, cu prestigiul sporit, mai frumos si mai robust decat fratii tai. Voiai ca neputand sa spuna "nu" ea sa se prefaca a spune "da"? Intelegand lectia si simtind avantajul pe care i-l daruiai ea scoate, sigur, si de aici un beneficiu. Ce a facut oare salbaticiunea ta? A lasat sa-i cada colierul. A fugit spre salcii – daca existau salcii pe atunci – si trecand prin frunzisuri ea te-a vazut venind furios si nelinistit in furia ta. Cand in sfarsit ai prins-o, ea a indraznit sa se poarte ca pisica: te-a zgariat pe nas. Apoi a cedat spunandu-ti: "Tu esti cel mai frumos, mai puternic si mai bun decat toti ceilalti". Tu ai gandit ca ea gandeste chiar asa. E posibil sa fi gandit asa.

Posibile definitii ale amorului:

"Poezie a simturilor" – Balzac;

"Copil gata sa se nasca" – Louis Menard;

"Cursa a geniului speciei" – Schopenhauer.

Dar nu am putea spune ca amorul e imaginatie adaugata instinctului? Placerea senzuala va fi suficienta sa formeze capcane in care barbatul si femeia se prind. Copilul nu are nevoie de amor pentru a se naste, iar iubirea nu are nevoie de copil pentru a exista. Amorul nu se confunda cu institutia casatoriei, care a fost instituita pentru scopuri sociale, morale si religioase – casatoria poate fi poarta de aur, dar nu e o conditie esentiala. Legislatorii si moralistii stiu bine acest lucru cand incearca sa legitimeze amorul, fixandu-l in cadrul familiei si opunandu-i franele legii, ale moravurilor si ale religiilor. Dar niciodata ei nu l-au transformat pe acest anarhist. Amorul nu are ce face cu sanctiunile si actele de blamare pe care societatea i le propune sau i le aplica. El nu se sinchiseste daca e autorizat de familie, inregistrat de ofiterii starii civile, binecuvantat de cler. El e cuprins de ingrijorare cand vrea sa se fixeze, schimbandu-si caracterul si devenind familie. Omul il va numi miracol si mister si va crede ca i-a descoperit pecetea divina. Zeu sau demon, amorul cu fatza dubla ii va aparea ca un reflex al unui paradis pierdut, ca umbra unei invizibile frumuseti, mereu urmarita dar niciodata atinsa printre frumusetile vizibile ale lumii materiale. Placerea pur carnala nu-l va mai multumi pe om. El va amesteca si aici ideea de eternitate cu aceea de infinit. El va face din iubire culmea pe care visul sau se va inalta la cer. Sublim sau vrednic de mila, cateodata de-a dreptul ridicol, omul va ajunge prin stimularea uluitoare a senzualitatii si a imaginatiei sa se depaseasca pe sine. Efortul, durerea, sacrificiul vor spori. Omul isi va imbogati viata cu visuri fara pereche, lipsite de masura in raport cu cauza lor, iar suferinta generata de deceptie nu-l va vindeca de visare. Pe un alt plan, el va trai drama eterna a omului care-l cauta pe Dumnezeu.

(sursa: Istoria iubirii, Marcell Tinayre, Casa de Editura si Presa “Viata Romaneasca”, 1992)

Vezi si: Un fel de istorie a sarutului