Se afișează postările cu eticheta sinagoga_Neologa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinagoga_Neologa. Afișați toate postările

2013-03-04

Sinagoga Albastră și Sinagoga Neologă din Brașov

Prezența negustorilor evrei în Brașov este atestată din secolul al XV-lea dar primii evrei s-au stabilit în orașul Brașov în anul 1807, cu aprobarea consiliului local, printr-un decret imperial. Comunitatea evreilor a fost înființată oficial în 1826, de către primele patru familii de evrei. Existau restricții în ceea ce privește meseriile pe care le puteau practica, ei putându-se angaja doar dacă respectivul loc de muncă era refuzat de sași. Membrii comunității se îndeletniceau cu negustoria, dar mai existau și meseriași (pălărieri, croitori, zugravi, bijutieri) sau intelectuali în rândul populației evreiești.
După război, o parte importantă a evreilor din Brașov a emigrat. În 1890 trăiau în oraș 769 evrei, în anul 1940 numărul lor crescuse de la 4000 la 6.000 de persoane, ca urmare, în special, a evreilor refugiați din Moldova, Basarabia și Bucovina. Deși în Brașov exista o numeroasă populație de origine germană și evidente tendințe antisemite, totuși, nu a fost pusă în pericol viața evreilor. La data recensământului populației din 1956 în oraș mai locuiau doar 1.759 evrei; azi mai sunt circa 200 de membri. 
Sinagoga Neologă
Comunitatea evreilor din Brașov s-a divizat în 1877 în evreii de rit ortodox (tradiționalist) și cei de rit neolog. Evreii din cele două rituri și-au construit propriile lăcașe de cult.
Sinagoga Neologă din Brașov, situata pe str. Poarta Șchei nr. 29, a fost construită între anii 1899-1901, după planurile arhitectului maghiar Lipot (Leopold) Baumhorn (1860-1932), format la Școala Vieneză, și a fost inaugurată la 20 august 1901. Suprafața clădirii este de 657 mp.
Stilul de construcție al sinagogii este maur, având planul unei bazilici cu trei nave. Sunt prezente elemente decorative gotice (rozete, ancadramentele ferestrelor și porților) și romanice.
Sinagoga a fost renovată și resfințită în anul 2001, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență. Este folosită și în prezent în scopuri rituale. Pe lângă sinagogă, comunitatea evreilor din Brașov dispune de un restaurant ritual, un cabinet medical și un serviciu de asistență la domiciliu.
Sinagoga a fost inclusă în lista monumentelor istorice de interes naţional.
Sinagoga  Albastră
Pe str. Castelului nr. 64, într-o curte, departe de privirile trecătorilor, nefiind în “circuitul turistic”, se află Sinagoga Albastră, construită in anul 1924 de evreii de rit ortodox și considerată o bijuterie arhitectonică. Zidul exterior al clădirii este o adevarată operă de artă. Sinagoga avea baie rituală și un cimitir central, pe str. Cloșca.
În anul 1941, sinagoga ortodoxă a fost devastată de legionari și se pare că de atunci și-a încetat funcționarea.
Sinagoga Albastră - detaliu
Peretele, deasupra intrării flancate de două coloane, este decorat cu mozaic din faianță albastră, cu motive de plante; în mijloc se afla menora, încadrată de doi lei poleiți. Apariția leilor în arta decorativă a sinagogilor din România este o raritate, cu toate că în cultul mozaic este permisă folosirea figurilor animale. Din păcate, monumentul este într-o stare avansată de degradare și vizitarea este interzisă deoarece există pericol de accidente. Geamurile sunt sparte, tencuiala e scorojită, spălată de ploi și zăpezi, tâmplăria e putrezită și gardurile ruginite. Nimeni nu se implică în renovare pe motiv că sinagoga aparține comunității de rit ortodox care nu mai are în Brașov niciun reprezentant. Deși degradată, cu puțină imaginație se poate ghici frumusețea de odinioară: faianța lucește, leii par din aur și menora nu e afectată prea tare de timp.
Nimeni nu pare să dorească reabilitarea edificiului pentru că sunt necesari bani mulți. Totuși, se aude din când în când despre dorința de reabilitare și despre încercarea de a găsi fondurile necesare.
Cine știe de existența ei și dorește să o vadă trebuie să sune la poartă și să aștepte ca un vecin să răspundă - în mod sigur persoana respectivă va permite accesul.