Gazeta de Transilvania, 1838

Din inițiativa și sub conducerea lui George Barițiu, apare la Brașov, in 12 martie 1838 (24 martie pe stil nou), Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc.

Primul număr al publicației a fost scris cu caractere chirilice, și mulți ani fost așa; în numărul 1/2 ianuarie 1852, pe prima pagină a apărut primul articol scris (in totalitate) cu caractere latine. In timp, pe măsură ce se rezolvau problemele in tipografie și literele chirilice erau înlocuite (costurile difereau în funcție de literele folosite) ziarul a apărut tipărit integral folosindu-se alfabetul latin.

Ziarul își încetează apariția în anul 1946, din cauza presiunii exercitate de comuniștii ajunși la putere.

Anunț publicitar în numărul din 19 septembrie/2 octombrie 1910:

Caut om însurat, amândoi activi pentru moşie îa judeţul Vaslui El sa cunoască îngrijirea vitelor, ea bucătăria şi economia casnică. — Ofer pentru amândoi 450 lei anual, mâncare, casă şi încălzit la curte. Pot întră hi 1 Octomvrie.

Detalii prin corespondenţă. Comandor Ciuchi, 1192,1—3. Galaţi (Romania)

De aici: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/68676

Și textele de mai jos (cu albastru) le-am copiat de pe site așa cum sunt scrise în primul număr al Gazetei din anul 1945, 1 ianuarie (singurul găsit pe site):

Feciorul lui badea Nicolae e reacționar, de Dr. N. Căliman

Aşa glăsuește o hârtie scrisă către o autoritate românească:

Având îa vedere ca.......... având în vedere. . . . considerând. . . . considerând. . . . cinci păcate mari, toate acestea îl clasează pe feciorul lui badea Nicolae între elementele reacţionare, periculoase intereselor de stat.

Până mai alaltăieri această decretare de „periculos intereselor de stat“ se făcea în altă limbă. Astăzi sunt făcute aceste consideraţii în limba românească. Acum, feciorul lui badea Nicolae nu se prea sperie de astfel de judecăți strâmbe şi aspre. In copilăria Iui, el umbla cu vitele noaptea, prin întunerec şi a învățat să nu i fie frică.

Aşa l-a învăţat badea Nicolae. Şi el aşa a rămas. Nu tremură şi nu-i este frică nici de întunerecul iadului. Tremură şi se cutremură numai acei oameni, care nu prea au conştiinţa curată. Unii ca aceştia tremură şi de umbra lor. Şi se sperie de vorbe şi oameni numai aceia care au conştiinţa încărcată cu păcate omeneşti, sau cu păcate naţionale şi sociale,. Şi — har Domnului ! — nu o spune ca vameşul, o spune numai (indescifrabil) lui badea Nicolae, este conplet sănătos şi are conştiinţa de tot liniştită. Nu o are încărcată cu păcate omeneşti de neiertat; şi nu o are încărcată mai cu seamă cu păcate naţionale şi sociale. De aceea nu se teme şi nu tremură nici de oamenii care sunt cătrăniţi rău de tot şi nici de vorbele lor.

Puţin îl cam doare şi-l supără răutatea şi reaua credinţă a lor. Mai cu seamă reaua credinţă. Această boală morală de care sufere aşa de mulţi Românaşi de ai noştri şi de care se face uz în zilele noastre aşa de mult. Aceasta îl supără mai mult. Şi apoi oamenii care vorbesc şi scriu azi au pentru scrisul şi vorbele lor o circumstanţă atenuantă.

Vorbele şi părerile lor nu mai au valoarea lor adevărată. Sunt ca banul de azi, cu o valoare foarte scăzută. Azi prea mulţi oameni strigă tare de tot în pieţe şi gazete. Foarte mulţi însă nu au bine lămurite nici vorbele, nici noţiunile şi nici principiile pe care le strigă. 

Şi vorbele, şi noţiunile, şi principiile ies foarte deseori numai din gură, sau din pana prea ușoară la scris. Ele nu mai ies din adâncimile inimii şi ale sufletului.

Nu te fereşti pe stradă sau în vieaţa publică din calea unui grăbit, sau a unui îndrăsneț - şi sunt foarte mulți de aceștia - îţi strigă pe loc în mijloc de stradă sau în ziarul său, cât îl ține gura şi pana: reacţionarule, fascistule, hitleristule, întocmai cum altădată alţi viteji îţi strigau bolșevicule!

Aceste noțiuni au ajuns să fie azi vândute în piețe publice, cum vinzi ceapa şi varza. Cu deosebirea că acestea din urmă nu se prea găsesc, iar primele se găsesc din belşug la tot pasul.

Aşa, nu prea sunt în curat oamenii de azi nici cu noţiunea de reacționar. Numai aşa ne putem explica faptul că sunt clasaţi între reacţionari oameni care n’au nimic cu reacţionarismul.

Căci ce înseamnă reacţionarism ? Dorința de a schimba forma de guvernământ a statului, cea de azi cu cea de ieri. In cazul nostru: de a vrea să readuci din nou dictatura sau desmăţul vechiu de guvernări. Poate să vrea acest lucru feciorul lui „badea Nicolae“ ? Cred că nici acuzatorii lui nu sunt capabili de atâta răutate, încât să presupună acest lucru. II cunosc ei prea bine. Dar reacţiunea este o lege a naturii. O acţiune produce totdeauna o reacţiune. Aşa se întâmplă în natură, aşa în vieaţă şi aşa se întâmplă în societatea omenească.

Cu acest înţeles privită reacţiunea, feciorul lui „badea Nicolae“ le face plăcerea acuzatorilor săi să se declare sus şi tare, fără să se ascundă, de reacţionar. El reacţionează în contra tuturor acelora care vor să introducă în ţara românească în locul desmăţului trecutului un alt desmăţ, în locul unei tiranii, o altă tiranie. Reacţionează contra tuturor acelora care se încărdăşesc cu străinii contra intereselor neamului românesc. Contra tuturor care nu vor să mai ştie nimic nici de datina, nici de onestitatea, nici de simţul de dreptate şl legalitate, nici de tradiţia, nici de trecutul şi nici de geniul acestui neam românesc.

El nu vrea ca neamul său să intre în cosmopolitism cum intră un râu în apa mării, fără să i se mai cunoască individualitatea. El vrea ca neamul său să rămână cu geniul său naţional, cu individualitatea sa naţională. Fiindcă feciorul lui „badea Nicolae“ nu vrea să trăiască numai prezentul, el poartă în sine şi un trecut mare şi vrea să trăiască şi viitorul. Vrea acest fecior al lui „badea Nicolae“ ca la conducerea statului şi în vieaţa publică să troneze simţul de dreptate şi legalitate, simţul de cinste, de omenie, de onoare, de adevăr şi onestitate, credinţa puternică în puterea şi viitorul neamului, să troneze puterea de rezistenţă şi liniştea lui „badea Nicolae“. Căci aşa sunt toţi fraţii lui badea Nicolae de pe întregul cuprins al României. Acesta-i reacţionarismul feciorului lui „badea Nicolae“. Şi să ştie acuzatorii lui, că astfel de reacţionari sunt mulţi de tot pe tot pământul românesc.

*

Pro domo

Cenzura militară a Presei cu Nr. 2056 din 30 Nov. 1944 a aprobat apariţia „Gazetei Transilvaniei“. Autorizajia este semnată de: Şeful Cenzurii Militare a Presei, Lt. col. magistrat T. Ulea.

De aici: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/81663

Acest prim număr din 1945 pare a fi ultimul, exceptând cazul in care altele nu au fost găsite sau au fost găsite și sunt prea deteriorate sau nu au fost scanate.

Postarea e înscrisă în jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Din paginile publicate am ales numai aceste texte pentru că primul mă amuză, al doilea mi se pare gen "bate șaua să priceapă iapa" și al treilea pentru că abia acum aflu că, la un moment dat, era obligatoriu ca în paginile ziarelor să apară aprobarea cenzurii - cenzura a continuat în era comunistă, dar nu s-a mai declarat public.

Mai multe informații despre Gazeta de Transilvania:

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/gazeta-de-transilvania-ziarul-unei-constiinte-179364.html

De-a lungul timpului, ziarul a "cochetat" cu diverse ideologii: naționalist-transilvăneană, țărănistă, legionară și, după 1989, neocomunistă.

A susținut principii democratice, naționaliste și iluministe, având un rol important în lupta politică a românilor din Imperiul Austro-Ungar, și a fost solidară cu cercurile progresiste din Principate.

In diverse perioade, a apărut săptămânal, bisăptămânal, cotidian. Comuniștii au închis redacția, care se redeschide după 1989, dar criza economică o închide definitiv în 2009.

Imobile neingrijite supraimpozitate

Prin dispozițiile codului fiscal al României primarii au primit "dreptul" (încă de prin anul 2016) să supraimpoziteze până la 500% clădirile și terenurile neingrijite din localitățile unde au fost "aleși"...

Teoretic sună perfect! O mulțime de capete pătrate au strigat "excelent! vom avea o localitate elegantă!" Dar, hai să gândim - măcar un pic. Se conturează ideea: "ok, oamenii vor reuși să plătească acest impozit - semiconstituțional, analizând mai atent - dar tot nu vor avea bani să își cosmetizeze imobilele". Pe scurt: la ce ajută acest impozit? Eventual, "edilii" vor recondiționa unele clădiri din patrimoniul localității - pe banii tuturor - clădiri care, după reabilitare, vor fi închiriate (de regulă) unor agenți comerciali (să fie recuperate sumele și să fie și ceva venit la bugetul local, desigur)...

In multe localități există o mulțime de imobile (clădiri și terenuri) aflate în proprietatea statului (a localității) care arată jalnic de zeci de ani. Acest impozit extra-majorat se aplică, evident, și acestor imobile. Bun. Făcând asta, primarii vor plăti aceste extra-impozite din banii tuturor cetățenilor? O mulțime de primari se smiorcăie că nu au bani pentru conservare, recondiționare, renovare de clădiri și amenajare terenuri... Probabil că vor contracta (alte) împrumuturi de la bănci comerciale. Cetățenii trebuie să înțeleagă asta, să accepte, și să fie de acord cu plata acestor împrumuturi și/sau extra-impozite plătite de instituțiile de stat care au în proprietate astfel de imobile de care ei, ca cetățeni, nu se bucură în vreun fel? Doar întreb.

In Municipiul Brașov se aplică extra-impozite - între 50 și 500% - pentru terenurile și clădirile neîngrijite. Starea imobilelor e constatată de Poliția Locală (???!!!) Brașov și majorarea impozitului e aplicată de Direcția Fiscala Brașov. Primăria ajută proprietarii prin programul "monument istoric" - împrumuturi de la bănci cu dobândă zero. Ignorând amănuntele despre aceste împrumuturi întreb: cei care nu locuiesc într-o clădire declarată monument istoric ce fac?

Bineînțeles, un proprietar are și anumite obligații: să aibă grijă de proprietate, între altele. Cei care au ajuns în imposibilitatea de a se mai îngriji de proprietate cum o făceau cândva ce ar trebui să facă? Să se mute în stradă? Unii abia au bani să-și asigure traiul zilnic. Cei care nu își permit, financiar vorbind, să plătească aceste impozite exorbitante vor ajunge să le fie vândută locuința la licitație? Ăia pe care îi numim (pompos și inadecvat) reprezentanții cetățenilor, și care elaborează legi "pentru binele tuturor", ne anunță că "externalizează" recuperarea datoriilor cetățenilor către stat adică, vor pune recuperatorii să-i hăituiască pe oameni.

Se știe: in cazul unor astfel de licitații prețul de pornire e destul de mic, iar dacă se ajunge la a doua sau a treia licitație pentru același imobil prețul va fi de-a dreptul bătaie de joc.

Puțină istorie: naționalizarea

Naționalizarea întreprinderilor, atelierelor etc., cabinetelor medicale, spitalelor, farmaciilor etc., locuințelor, terenurilor a avut loc pe întreg teritoriul României, începând in anul 1948 - ideea venind de la dictatorul Stalin din Kremlin. Altfel spus, aproape totul trecea, forțat, din patrimoniul particular in patrimoniul statului. Desigur, cu "despăgubiri" - ca și azi: "justă despăgubire" pentru exproprieri in interes național... Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Legea 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea intreprinderilor industriale, bancare, miniere, de asigurări, de transport, hoteluri etc. a fost ținută "la secret" până în ziua de 11 iunie, când, dimineața, a început aplicarea dispozițiilor.

Naționalizarea instituțiilor sanitare particulare s-a făcut prin Decretul 302/1948.

Prin decretul 92 din 19 aprilie 1950 au fost naționalizate imobilele care aparțineau industriașilor, moșierilor, bancherilor, marilor comercianți și celorlalte "elemente ale marii burghezii". Statul s-a substituit in toate drepturile foștilor proprietari, iar locatarii - inclusiv foștii proprietari - au devenit chiriași ai statului (dacă n-au plecat din țară). Camere/apartamente din aceste imobile de locuit au fost repartizate, după nu mult timp, oamenilor aduși în orașe pentru a munci in fabrici - in cele vechi și în cele noi. Din acel moment majoritatea imobilelor de locuit au început să devină ruine - statul era proprietar, a statului era obligația de întreținere; muncitorii, oricum, nu aveau bani suficienți pentru așa ceva, dar nici nu se deranjau - erau și prea mulți in spațiile respective și nu se înțelegeau care cât să de-a și rezumau: "să facă Statul, proprietarul, 'că plătesc chirie" - Statul nu făcea, imobilul se ruina.

In Brașov, mai ales în Centrul Vechi, sunt construcții - imobile de locuit - care au o vechime cu mult peste suta de ani. Având în vedere că din anul 1950 și până în 1989 (și mai apoi, in mai multe cazuri) nimeni nu s-a deranjat mai mult decât, eventual, să zugrăvească pereții exteriori, vizibili din stradă, foarte multe clădiri sunt într-o stare jalnică. Proprietarii originali le-ar fi întreținut, statul nu s-a deranjat, și nici prea mulți dintre chiriașii Statului.

Multe dintre clădirile vechi sunt declarate "monument istoric"... Aceste clădiri au un regim special de renovare: trebuie păstrat stilul, trebuie folosite anumite materiale etc. - altfel spus, e și mai scump decât o renovare obișnuită. 

Prin naționalizare, comuniștii au dorit să distrugă tot ce au făcut "exploatatorii" și "elitele intelectuale", au vrut să șteargă orice urmă a existenței acestora. Acum vin niște unii care "s-au ajuns" pentru că au călcat în politică (ei fiind, cum voiau comuniștii, cu "origini sănătoase") și impun cetățenilor impozite nesimțite pentru că nu au azi bani să refacă ce au vrut comuniștii să distrugă începând cu anul 1948... Chiar și în cazul în care unele imobile de locuit au fost redobândite de foștii proprietari (unii fiind înghesuiți într-o debara când restul casei aparținea unor reprezentanți ai "clasei muncitoare"), "ciocoii" de azi, politicieni în special, dar și "afaceriști" îmbogățiți din contracte cu statul, uită că mulți dintre acești (foști) proprietari au avut, ani mulți, interdicție să se angajeze sau să lucreze in domeniul in care erau calificați, au avut interdicție pentru pensie, iar copiii lor aveau interzis la studii superioare (inclusiv la liceu) - pentru că nu aveau "origine sănătoasă". Mai târziu s-au mai schimbat lucrurile, dar a fost un pic cam prea târziu.

Clădirile naționalizate de comuniști povară pentru locatarii de azi

E obrăznicie, pur și simplu, ce fac unii consilieri locali în frunte cu primarul - nu doar in Brașov. Nu le pasă că cei mai mulți dintre locatarii acestor imobile sunt vârstnici care au "origine sănătoasă", au venit din sate, din sărăcie, să muncească în fabrici (și acum au pensii de mizerie), au cumpărat - cu efort financiar - locuințele in care au trăit aproape o viață și care nu au fost revendicate de foștii proprietari...

Această creștere nesimțită a impozitelor pare a fi un ajutor oferit samsarilor imobiliari. Mai sunt și făcute publice adresele imobilelor "neîngrijite", să nu mai depună mare efort de cercetare cei interesați de clădiri în centrul orașului... Acum, cu așa impozite nesimțite, consilierii locali în frunte cu primarul, au cea mai bună scuză de a vinde multe clădiri către "jmecheri" îmbogățiți din contracte cu statul: "nu sunt bani pentru renovare și nu vrem ca banii cetățenilor orașului să fie risipiți pentru impozite"...

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/faceguard-18421/

Justețea impozitelor extra-majorate

In general, aceste impozite uriașe sunt întâlnite în dictaturi, ca pedeapsă pentru cetățeni, pentru a-i ține cât mai strâns sub control.

Codul fiscal permite consiliilor locale să majoreze impozitul pe imobile cu până la 500% inclusiv pentru cele încadrate ca "neîngrijite" - o dispoziție injustă, in opinia mea deoarece în majoritatea clădirilor neîngrijite locuiesc oameni cu venituri mici și foarte mici, impozitul împovărându-i și mai mult. Impozitul se dorește o "stimulare", o presiune fiscală pentru îngrijirea imobilelor. Un om cu venituri mici nu se simte stimulat, ci pedepsit. Un împrumut la bancă este refuzat din cauza venitului mic, iar primăria nu îl ajută dacă nu locuiește într-un monument istoric.

Primăria ajută în cazul monuentelor istorice și dacă omul nu reușește să plătească ratele ce se va întâmpla? Va deveni chiriaș la stat?

Pe de altă parte, statul acordă ajutor financiar persoanelor cu venit foarte mic (dintre care mulți locuiesc în clădiri neîngrijite). Altfel spus: li se iau 2000 de lei anual și li se oferă 600 de lei anual (un fel de exemplu - "ajutoarele" fiind foarte mici, devenind nesemnificative in acest context)

Primăria trebuie să constate starea imobilului, printr-o comisie, să someze proprietarul să rezolve și dacă acesta nu se conformează se aprobă majorarea impozitului. Când somația vine, de exemplu, in luna ianuarie și impunerea in februarie, nu prea se poate spune că există o somație...

In opinia mea nu există un just echilibru între interesul public și cel individual. Nu e corect să presezi fiscal oameni care oricum sunt săraci și nu au bani nici măcar pentru a plăti autorizația de... renovare - nu mai zic de materiale și forța de muncă.

Concluzie 

Pentru că legea (codul fiscal) permite, "edilii" din Brașov s-au gândit să-și bată joc de unii cetățeni, prin extra-majorarea impozitului pe imobil, într-o perioadă în care taxele și impozitele sunt crescute - pe cale de consecință prețurile mărite - veniturile diminuate, unele facilități fiscale pentru anumite cazuri eliminate... S-au gândit că e momentul cel mai potrivit să fie sărăciți serios și mai mulți oameni. Nu-i interesează pe "edili" că unii nu își permit financiar ce vor ei - le-ar spune "mută-te unde-ți permiți" ("că avem noi cu ce rezolva casa ta" - asta nu le-ar spune în față, desigur). 

Ni se tot spune că "România e o țară de proprietari" (ca și cum ar fi ceva rău să ai asigurat măcar un adăpost). Vor să îi transforme în chiriași la Stat pe cei care nu-și permit modernizarea, renovarea locuințelor? O naționalizare mascată, altfel spus.

Departe de mine gândul să neg adevărul despre anumite clădiri, dar ceea ce fac acești indivizi într-o perioadă economică atât de grea pentru cei mai mulți cred că e mai mult decât nesimțire - e răutate pură.

Se tot spune: "in alte țări... bla-bla". Unii compară România cu alte țări numai când impun taxe mai mari, dar când e vorba de venituri, de predictibilitate, de posibilitate oricui de a câștiga bani cât să trăiască fără a sta la mila statului nu mai compară România cu alte țări.

Parlamentarii sunt, toți, o apă și un pământ... concentrați spre interesul propriu și/sau de grup. De n-ar fi așa, alta ar fi situația și acum, și în general: mai bună.

Intinsa pe zid. MFC

 Pentru Miercurea fără cuvinte Între vis și realitate, la Carmen.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Reflexii in sfere. Reflexii in oglinda

O fotografie făcută (nu de mine!) într-o frumoasa zi de toamna de la mijlocul lunii decembrie 2023, în parcul Nicolae Titulescu.

Sursa foto FB: © Brașov, orașul sufletului meu

Fotografie dedicata jocului Reflexii în oglinda găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Noiembrie 1987. Revolta de la Brașov

Înainte era mai bine e un "slogan" care ma enervează si de-a dreptu’ și de-a stângu'. Sigur, e și în funcție de ceea ce-și dorea fiecare, de ceea ce avea și/sau putea fiecare. E și în funcție de localitatea unde a trăit fiecare.

La naiba! Dacă era așa de bine de ce au riscat totul unii oameni și s-au revoltat împotriva regimului comunist încă de la instaurarea acestui regim în România? Și aceștia aveau locuința, aveau loc de munca asigurat, copiii lor mergeau la școala... Dacă era așa de bine, de ce au riscat unii și au fugit din România traversând Dunărea înot?!

Și tot de bine ce era s-au revoltat oamenii din centre industriale mari: Cluj-Napoca, noiembrie 1986; platforma Nicolina, Iași, în februarie 1987 – chiar dacă aceste conflicte au fost limitate ca intensitate.

Azi, orice ar spune unii, e mai bine "ca înainte" chiar și numai pentru faptul ca cei care doresc mai mult, cei care doresc sa călătorească, sa studieze în străinătate, pot pleca fără consecințe în alte state. Azi nu mai sunt respinși la înscrierea la cursurile unor anumite facultăți cei care au rude în străinătate; cei care se căsătoresc cu cetățeni străini nu-și mai pierd locurile de munca (ei și/sau rudele apropiate); nu mai sunt cercetați/amendați toți cei care leagă prietenii cu cetățeni străini, nu mai sunt vizați toți cei care primesc colete si/sau scrisori din străinătate și multe altele nu se mai întâmpla azi la modul general.

Condiții premergătoare revoltei

Locul de munca era asigurat – conta mai puțin ca (la un moment dat) unele uzine aveau stocuri de produse din ce în ce mai mari = pentru ca oamenii sa aibă locul de munca asigurat se produceau stocuri (adică vânzări spre zero). Oamenii aveau locuința... Nu toți oamenii aveau locuința, contrar credinței multora, și foarte mulți aveau locuințe improprii; unii se încălzeau și/sau găteau arzând în sobe (uneori improvizate) haine și ce mai găseau pe aiurea (fapt valabil și azi în unele locuințe din Valea Jiului și alte zone uitate de oficialii statului român).

Salariile erau plătite, în unele uzine, pentru ca se împrumutau bani din banca; la un moment dat, salariile nu au mai fost plătite la timp și nici integral, unii oameni muncind în trei schimburi, în condiții grele, fără a fi plătiți la timp și integral – altfel spus.

În rafturile magazinelor alimentare erau... fel și fel de produse practic inutile pentru o alimentație sănătoasă. Pentru faina, zahăr, ulei și altele de gen se stătea la cozi uriașe pentru un kil de persoana. Pentru lapte coada se forma în zori de zi, cu mult timp înainte de a se deschide magazinul...

Pâinea ajunsese să fie vândută pe cartelă: juma de pâine de persoana – la oraș; la sat era mult mai greu pentru mulți oameni.

A fost mai bine, probabil, în anii 1970 (poate și ceva din anii 1960), când erau de găsit alimente adevărate, când mai puteai face croaziera spre Egipt, excursii prin țări străine (de regula țări prietene, dar nu numai).

La începutul anilor 1980 a început răul adevărat. În 1982, mai precis, dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu i-a venit ideea sa achite datoria externa a României. În teorie (și nu numai) e un lucru foarte bun ca un stat sa nu aibă datorii externe, dar depinde și cum se ajunge sa nu fie îndatorat (sau îndatorat mult). Când plata datoriei externe trebuie sa o suporte cetățenii truditori și plătitori de taxe și impozite se poate spune ca jugul apăsa pe umerii proștilor. Cel mai mult au avut de suferit muncitorii, chiar dacă și alții ajunseseră sa sufere de frig în case, sa stea la cozi interminabile pentru alimente de baza s.a.m.d. Muncitorii erau, în principal, cei ale căror salarii erau neplătite la timp și integral, mai ales în anii 1980.

Pe scurt. Începând cu anii 1980 condițiile de trai s-au deteriorau constant, majoritatea alimentelor erau raționalizate și nu mai existau în rafturi (foarte multe fiind exportate, iar importurile erau mici și produsele ajungeau, în principal, în casele nomenclaturiștilor); salariile erau mici, resursele energetice erau deficitare – apa calda ajunsese să fie doar câteva ore pe zi (în cazurile fericite) și la cei care locuiau la etaje înalte nu prea mai ajungea; presiunea la gaz era extrem de scăzuta; agentul termic era ca și inexistent, caloriferele fiind reci. Zilnic, ore în sir era întreruptă alimentarea cu electricitate – nu doar pe străzi, ci și în imobile (erau și unii norocoși, care locuiau în zone rezidențiale pe unde erau mai mulți nomenclaturiști și aceștia aveau, implicit, alte condiții).

Revolta din noiembrie 1987

Pe acest fond de bine, în 15 noiembrie 1987, muncitorii din Întreprinderea de Autocamioane Brașov (Steagul Roșu) au constatat ca în 14 noiembrie (zi de salariu) au primit jumătate (sau chiar mai puțin) din drepturile bănești cuvenite. Cei aflați la schimbul trei au oprit lucrul. Dimineața, când au sosit cei care lucrau în schimbul unu a crescut numărul nemulțumiților. Câteva mii de oameni au cerut conducerii intreprinderii să fie plătiți integral. Sefii, însă, i-au tratat cu dispreț și i-au amenințat, dar oamenii nu au renunțat. Totuși, în jurul orei 11, in 15 noiembrie, pe poarta intreprinderii au ieșit numai câteva sute de oameni, îndreptându-se spre centrul orașului, unde se afla județeana de partid – sa le ceara ălora sa le fie respectate drepturile. Pana în centrul orașului, de la uzina Steagul Roșu erau câțiva kilometri și în marșul lor, oamenii au scandat revendicări sociale: Vrem mâncare pentru copii!, Vrem mâncare și căldura!, Vrem lumina și căldura!, Vrem banii noștri!, Vrem pâine fără cartela! În drum spre centrul orașului rândurile muncitorilor de la Steagul Roșu a fost îngroșat de muncitori din uzinele Tractorul și Hidromecanica, dar și de studenți, elevi și alți cetățeni aflați în zona întâmplator sau nu.

La un moment dat, oamenii au început sa cânte imnul Revoluției de la 1848: Deșteaptă-te române!.

În apropiere de centrul orașului scandările greviștilor au inceput sa aibă dimensiune politica. Pentru prima data s-au auzit strigate cuvinte precum Jos Ceaușescu!, Jos tiranul!, Jos dictatura!, Jos comunismul!

În centrul orașului, unde era sediul Comitetului Județean al Partidului unic (PCR, nu PNLSD de azi), favorizații sortii erau în sărbătoare, sediul fiind decorat cu tablouri, drapele și sloganuri – era în ziua alegerilor locale. Simbolurile comuniste au devenit ținta furiei oamenilor – au fost date jos de e pereți, sfâșiate, arse; mobilierul și aparatura distruse, ferestrele sparte. Cantina partidului era la un pas de sediu și n-a scapăt de furia oamenilor. Era acolo mâncare de care cei mai multi doar își aminteau, pentru ca nu mai văzuseră de mult: cașcaval, salam, fructe exotice și multe altele; le-au împărțit.

Unii dintre lucrătorii de partid întâlniți prin aceste clădiri au cam simțit e pielea lor furia mulțimii.

Forțele de ordine au fost luate prin surprindere și abia spre seara au reușit să se mobilizeze, cei de la armata și de la securitate intervenind în forța cu arme, gaze lacrimogene, câini, autoblindate, mulțimea fiind împrăștiată. Circa 300 de oameni au fost arestați și aproape 200 anchetați serios.

La câteva zile după revolta muncitorilor, un student de la Silvicultura s-a așezat în fața cantinei cu o pancarta pe care scria Muncitorii arestați nu trebuie să moară; i se mai alătura doi colegi – cei trei sunt arestați imediat. Mai apoi, în campusul universitar apar grafitti de solidarizare cu revolta muncitorilor, iar unii studenți distribuie manifeste. Securiștii arestează șapte studenți pe care-i anchetează; cei șapte sunt exmatriculați și trimiși în localitățile de unde veniseră, fiind puși sub supraveghere stricta, împreuna cu familiile lor.

Arestul, interogatoriile, procesul

Cum ar spune unii: gradul trei de ancheta = bătaie; tortură, umilințe.

Cei implicați au povestit mai apoi ce s-a întâmplat în arestul Miliției și Securității Brașov, unde au fost duși inițial – mulți muncitori au fost transferați mai apoi la București.

Abuzurile au avut loc timp de aproape zece zile, pana în jurul datei de 25 noiembrie 1987. În 3 decembrie 1987 au fost inculpați 61 de muncitori care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987. Au fost acuzați și condamnați pentru infracțiuni de drept comun: ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice – pentru ca, în regimul comunist, se susținea ca nu mai exista deținuți politici. Aceleași acuzații le-au fost aduse și greviștilor din Valea Jiului în 1977 – oameni care s-au revoltat (tot) de bine ce le era.

În Brașov, pe lângă cei 61 condamnați, altor 27 de oameni le-au fost schimbate locurile de munca.

A fost un simulacru de proces, în sala Clubului Intreprinderii de Autocamioane, unde au fost convocați și alți lucrători, sa ia aminte.

Judecătoria Brașov a decis, în sentința penală nr. 2823 din dosarul nr. 2926 /1987, ca 61 de participanți la revoltă să primească pedepse cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu obligația de a executa la locul de munca în diferite unități socialiste din alte localități (în măsura covârșitoare au fost deportați), cu interdicția de a părăsi acele localități, ceea ce a condus la despărțirea familiilor. La terminarea executării pedepsei cei mai mulți au revenit la familiile lor, dar alții au murit pe unde au fost trimiși.

Timp de trei zile orașul a fost, practic, închis; jurnaliștilor străini li s-a interzis accesul în România. Ceaușescu și ai lui au vrut sa ascundă evenimentul atât la nivel național cât și internațional, dar nu le-a ieșit: vestea revoltei s-a răspândit și în țară și în străinătate.

Brașov, deși puternic industrializat, a fost și pe atunci oraș turistic, dar și centru universitar unde învățau cetățeni străini.

Bineînțeles ca în presa timpului nu s-a scris și nu s-a spus niciun cuvânt despre eveniment, susținându-se – în treacăt - ca a fost vorba despre huligani izolați care au tulburat liniștea publica, nu despre o mișcare cu un caracter economic, social și politic. S-a scris despre alegerile locale care au avut loc în acea zi din noiembrie.

Au mai fost operate arestări și s-au dat condamnări și în alte localități din țara - nici azi nu se știe numărul celor anchetați și/sau condamnați; multe documente au dispărut din arhive (cercetătorii presupunând ca au fost distruse/ascunse după anul 1989).

După 1989

După suprimarea și anchetarea cu violența a muncitorilor participanți la greva/revolta din 15 noiembrie 1987, nu a fost pedepsit niciun anchetator pentru abuzuri – unii, se spune, au fost chiar promovați, în timp; unii au fost pe cai mari și după 1989, în noul regim instaurat de Iliescu.

Unul dintre sadicii de atunci, fost șef la cercetări penale, în anul 2020 a fost făcut cetățean de onoare al Brașovului (a spus Marius Boieriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, pentru jurnaliștii prezenți la troița în 15 noiembrie 2023 – sursa: brasov.net).

Revolta e prezentata pe larg în documentarul regizat de Liviu Tofan în anul 2017: Brașov 1987. Doi ani prea devreme.

Revolta muncitorilor de la Brașov a fost cea mai importantă mișcare de protest din toată Europa de Est la momentul respectiv, în 1987, explică fostul director la Radio Europa Libera România, Liviu Tofan.

Procesele de tip spectacol și torturarea muncitorilor au rămas și în prezent neanchetate. În ultima comunicare a Parchetului General, care datează din 2017, procurorii informau că au deschis o cercetare pentru comiterea de infracțiuni contra umanității cu privire la represiunea violentă şi sistematică desfășurată de regimul comunist împotriva participanților la revolta din Brașov din 1987.

(sursa: https://romania.europalibera.org/a/revolta-brasov-1987-violente-dosare-instanta/32130633.html)

Un fel de rezumat

La mijlocul anilor 1980 a început declinul industrial nu doar în România, ci și în restul Europei de Est. Acest declin a lovit în plin muncitorii din Brașov. Și a urmat ceea ce a urmat: noiembrie 1987. Apoi, la nivel național, decembrie 1989. Și apoi... Iliescu și ai lui, cu al lor comunism cu față umană (!!!), care i-a păcălit pe cei mai mulți.

Fotografiile le-am preluat de pe pagina FB Brașov, orașul sufletului meu. Este troița din zona Spitalului Județean unde, în noiembrie 1987, oamenii au cântat imnul Revoluției de la 1848.

Azi s-au împlinit 36 de ani de la ceea ce a început ca un protest al angajaților de la "Steagul Roșu" împotriva conducerii întreprinderii din cauza reducerii salariilor, protest care s-a transformat într-o revoltă împotriva regimului politic, așezând Brașovul și România pe harta luptei împotriva comunismului din Europa de Est.

Reflexii la mal. Reflexii în oglinda

Când îmi amintesc că-i joi, și e cu jocuri, nu reușesc să ajung pe blog. Când reușesc să ajung pe blog - să fac ceea ce aș fi vrut să fac joi - lovesc în câteva taste și - Uuups! - iar intervine (alt)ceva. De data aceasta am reușit. De fapt, să nu zic hop! până nu sar.

Dacă e de joi până marți, inclusiv, este despre Reflexii în oglindă, joc lansat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și reactivat de Carmen (Între vis și realitate, blogul unde este tabelul pentru inscriere postări tematice)

În fotografiile preluate de pe pagina de FB Brașov, orașul sufletului meu sunt imagini de pe malurile Lacului Noua din Brașov.

În 29 decembrie 2022:

după trei luni, 29 martie 2023:

Cetatuia Brasovului hotel pentru angajati?

După șapte ani de procese (din 2015 începute), în toamna 2022, Cetățuia a intrat din proprietatea Aro Palace în proprietatea Statului Român. Astăzi, 9 martie 2023, premierul României trebuie să se pronunțe asupra viitorului Cetățuii. Conform procedurii, cei de la Ministerul de Finanțe au solicitat memorandum de la toate celelalte ministere, în caz ca există vreun interes. Pentru că există interes, ministrul de finanțe, cică, nu poate satisface cererea primarului Brașovului de a reda Cetățuia în administrarea municipalității.

Cetățuia trebuie să fie în patrimoniul municipalității sau, cel puțin, în administrarea acesteia pentru că aparține brașovenilor, nu vreunei instituții.

Cine vrea Cetățuia de pe Dealul Straja

Ministerul Educației, prin Universitatea Transilvania Brașov și Ministerul de Interne, prin Direcția Asigurare Logistică Integrată, au făcut cereri pentru a primi Cetățuia în administrare.

Cei de la Universitatea Transilvania vor ca Cetățuia să fie baza materiala și nu rezultă clar care va fi destinația acesteia.

Cei de la Direcția aflată în subordinea M.A.I. vor să fie (un fel de) hotel pentru angajați.

Argumentele celor de la Universitatea Transilvania:

- au peste 20 de mii de studenți, 18 facultăți și 30 departamente, și mai puține imobile din cauza retrocedărilor;

- prin experții din unele dintre facultăți ar putea pune în valoare arhitectura specifica zonei și menținerea destinației culturale;

- vor un spațiu modern de dialog și inovare culturala, un spațiu prin care sa promoveze valorile locale, un spațiu pentru tineri (dar vârstnicii ce au? întreb, retoric)

Argumentele celor de la Direcția Asigurare Logistică Integrată:

- cererile nenumărate din partea structurilor și personalului ministerului care converg spre o extindere a activității Centrului de Pregătire și recuperare/refacere a capacității de muncă „Excelsior” din județul Brașov, prin prestarea unor servicii de calitate atât pentru cazare cât și pentru convocările susținute de către direcțiile din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne.

Opinie personală care coincide cu a altora

Știm ce s-a întâmplat cu palatul pionierilor, mai apoi palatul copiilor care au funcționat în Palatul Știrbey unde era și un super parc dendrologic (palat retrocedat și vândut unei companii care a falimentat, apoi cumpărat o companie de salubritate deținută de sora celui care avea compania care a dat faliment...)

În fond, de la primărie a pornit procesul în 2015, chiar dacă Cetățuia a fost câștigată de Statul Român prin Ministerul de Finanțe.

Cetățuia nu are ce căuta în administrarea M.A.I. Angajații care fac parte din structurile aflate în subordinea / în cadrul M.A.I. se pot reface și într-o clădire care nu face parte din Patrimoniul Cultural Național al României, și fără să împiedice accesul turiștilor și localnicilor la un obiectiv cultural-istoric de asemenea anvergură.

Polițiștii, pompierii, jandarmii etc. care sunt, de regulă, în miezul problemelor ar trebui să aibă, în primul rând, salarii la nivel de 2-4 mii de euro, cum au cei din alte state europene, și apoi o Cetățuie pentru a se reface – cine garantează că angajații din eșaloanele inferioare ale ministerului (și structurilor din subordine) vor avea loc în acest complex de refacere și pregătire?

Nici în administrarea universității nu are ce căuta. În administrarea universității există, totuși, o șansă mai mare ca prin exploatare să ajungă ceva și în visteria municipiului (taxe și impozite), există șansa să aibă acces acolo turiștii și localnicii.

Primarul în funcție zicea că vrea Cetățuia în patrimoniul municipiului, pentru a fi reintrodusă în circuitul turistic.

Pe scurt: Cetățuia ar trebui să fie administrată de municipalitate pentru că este a brașovenilor. Cu toate acestea, ministrul finanțelor a înaintat executivului numai cererile celor doua instituții menționate mai sus. Ce legi stupide avem...

Din istoria Cetățuii

Cetățuia de pe Straja (Dealul Cetății) e atestată prin secolul al XV-lea, sus, pe coama dealului. A fost o fortificație esențială, situată în afară Cetății Brașovului, pentru a împiedica atacurile de pe înălțimile care înconjoară Brașovul.

Cetatea Brașovului e una: ansamblul fortificațiilor care înconjurau centrul istoric al orașului de azi. Cetățuia de pe Straja e alta: fortificația de apărare suplimentară.

În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a ordonat renovarea Cetățuii, ridicarea turnului în formă hexagonală și o construcție cu două nivele pe latura de est. În forma de atunci se prezintă și azi.

În timp, și-a pierdut importanța ca fortificație de apărare și a fost folosită ca depozit, mai apoi cazarmă pentru plăieși (grăniceri, străjeri însărcinați cu paza granițelor) și, pentru că brașovenii nu au vrut s-o cumpere când le-a fost oferită spre vânzare la nouă ani de la ultima renovare, a funcționat un timp ca închisoare pentru prizonierii turci din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787-1792), iar în perioada uneia dintre epidemiile de ciumă a fost amenajată acolo o secție specială pentru cei atinși de boală (probabil că epidemia din 1813).

În timpul Revoluției de la 1848 în Cetățuie se refugiaseră câteva sute de insurgenți care au fost asediați și bombardați de armata rusă chemată în ajutor de austrieci; au rezistat două zile în Cetate dar li s-a terminat muniția și ajutorul așteptat nu a sosit așa că s-au predat trupelor rusești.

În timpul primului război mondial a jucat un rol important. În bătălia decisivă din 24.09/8.10.1916, armatele austro-ungare au cucerit (cu greu) înălțimile și de acolo mitraliau trupele române, forțele române fiind nevoite să evacueze Brașovul și să se retragă spre Predeal, pe vechea frontieră.

După terminarea războiului, Cetățuia a fost închisoare militară, iar în anul 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea.

În 1945 comuniștii au preluat puterea și, curând, au început marea naționalizare. În 1948 clădirea a fost expropriată și a devenit închisoare și stație de bruiaj pentru Securitate. Din 1954 până în 1975 a fost depozit pentru Arhivele Statului din Brașov.

În 1981, Oficiul de Stat de Turism (O.N.T. Carpați) a înființat aici, după renovare, un complex de restaurante în stil medieval; aleile au fost pavate, au fost montate bănci și instalații de iluminat public împrejurul fortăreței, fără a tăia prea mulți copaci din pădurea care o înconjura (copacii au început a fi tăiați la greu după 1989).

Începând cu 1990 a început marea privatizare. O.N.T. Carpați a fost privatizată și Cetățuia (în 1990) a intrat în administrația companiei Postăvarul S.A, devenită în anul 2000 Aro Palace. În 2015, Primăria Brașov a început un proces (în instanță) pentru recuperarea Cetățuii de la Aro Palace. Interiorul castelului nu a mai fost vizitat de atunci, restaurantul a fost închis, zidurile fortăreței au început să se deterioreze.

(sursa info date istorice: wikipedia)

Actulizare 15 iulie 2023

La inceputul lunii iulie a.c., Cetatuia Brasovului a intrat oficial in proprietatea municipalitatii. Primarul vrea ca pana la sfarsitul anului Cetatuia sa-si deschida portile pentru vizitatori; ar vrea ca monumentul să aibă destinație de obiectiv turistic, care să ofere posibilități de recreere și evenimente. Destinația spațiilor existente va fi stabilită abia după studiile privind restaurarea obiectivului.

sursa: https://economedia.ro/cetatuia-brasovului-se-va-deschide-publicului-pana-la-sfarsitul-anului-va-fi-redeschisa-dupa-o-pauza-de-8-ani-de-saptamana-trecuta-a-intrat-oficial-in-patrimoniul-municipiului.html

Sursa foto: © Brașov, orașul sufletului meu.

Marele incendiu din Brașov. 21 aprilie 1689

Aflat la „intersecție de drumuri comerciale”, datorită libertăților comerciale și privilegiilor fel de fel obținute de la regii Ungariei, de la domnii Moldovei și Ţării Românești, datorită rețelei comerciale pe care o aveau negustorii brașoveni în Peninsula Balcanică și chiar mai departe, atelierele meșteșugărești, puternicele bresle din Brașov au adus o bogăție foarte mare orașului. Brașov a fost cândva o cetate puternică și bogată. Apoi, într-o singură zi, aproape totul s-a prefăcut în scrum...

O zi de primăvară caldă, cu vânt puternic se pare că ar fi fost în acel 21 aprilie. Din motive niciodată elucidate, pe strada Fânarilor (numită azi Castelului) a izbucnit un incendiu care s-a întins cu repeziciune - mai ales din cauza vântului - și-a transformat aproape tot burgul în cenușă pentru că cele mai multe case erau construite din lemn (și cele care erau din piatră erau acoperite cu șindrilă din lemn) și au ars total. Partea dinspre Tâmpa a orașului era în flăcări.

Unele surse documentare atestă că circa 300 de oameni au murit arși sau asfixiați. În numai câteva ore ardea aproape tot orașul: magazinele, atelierele breslelor, locuințele erau mistuite de foc. Incendiul s-a extins pe Târgul Cailor (str. George Barițiu de azi), pe strada Porții (azi Republicii), pe străzile Spitalului (Postăvarului de azi), Vămii (azi Mureșenilor), și pe Târgul Grâului (partea estică a Pieței Sfatului) și s-a extins la Casa Sfatului, unde era păstrată arhiva orașului, documentele „de afaceri”, „socotelile orașului”, între altele. Casa Hirscher a fost puternic afectată. S-a dărâmat și turnul Casei Sfatului, fiind afectate și turnurile de apărare aflate în exteriorul cetății: Turnul Alb și Turnul Negru (numit astfel după incendiul care i-a înnegrit zidurile). Casa Sfatului și Bastionul Fierarilor au fost aproape ruină timp de doi ani, refăcute serios fiind abia după 20 de ani. Incendiul a cuprins și cartierul Șchei.

Tunurile de pe Cetățuie au început să bubuie, ca să anunțe pericolul, bubuiturile speriind și mai tare oamenii care oricum nu prea mai știau de capul lor.

Cel mai bogat oraș din sud-estul Europei (dintre Viena și Constantinopol, cum spune o sursă a vremii) ardea din temelii. Economic, orașul n-a mai ajuns la același statut niciodată. Cel mai bogat oraș al Transilvaniei, și unul dintre cele mai frumoase, a fost distrus.

Biserica Sfânta Maria a fost grav avariată - întâi a ars acoperișul, care s-a prăbușit, apoi mobilierul și toate materialele sensibile la foc din interiorul lăcașului de cult. Istoricul de artă Balint Agnes afirmă că în incendiu altarul și orga au ars și s-au topit clopotele (zdrobindu-se în cădere). De atunci, lăcașul a primit denumirea Biserica Neagră - zidurile erau de un cenușiu închis.

În cronica sa din anii 1689-1691, preotul Markus Fronius scria că e ciudat faptul că, în timp ce acoperișul bisericii ardea, focul nu cuprinsese și bolta, deși ardea și în biserica, unde nu doar lemnul ci și zidurile au fost distruse.

În marele incendiu din 21 aprilie 1689 au fost distruse toate manuscrisele și cărțile din vasta colecție a bibliotecii fondate de cărturarul Johannes Honterus.

Din cauza devastatorului incendiu puterea economică a Cetății a scăzut extrem de mult, spre faliment. Mulți ani mai apoi burgul a fost o ruină înnegrită. În urma calamității, autoritățile brașovene au interzis construirea caselor din lemn.

Lucrările de reconstrucție pentru Biserica Neagră au început aproape imediat și au durat 80-100 de ani (depinde pe cine întrebi). S-a extins acoperișul (de atunci are forma de azi) și deasupra galeriei, care înainte era descoperită - galeria e sculptată cu patru lobi ajurați și înconjura biserica la baza acoperișului.

Pentru a fi refăcută biserica au fost chemați meșteri din Gdańsk (Polonia), deoarece meșterii locali nu știau - se pare - să închidă bolți atât de mari și noile bolți sunt executate în stil baroc, lăcașul pierzându-și, în interior, mare parte din influențele gotice (bolțile gotice inițiale au fost înlocuite cu bolți semicilindrice). Pentru a mari capacitatea bisericii - enoriașii care asistau la slujbe fiind din ce în ce mai mulți - între anii 1710-1720 au fost construite în navele laterale galerii în stil baroc (care se integrează armonios în arhitectura gotică a lăcașului).

Amvonul s-a pierdut în marele incendiu; cel de azi datează din anul 1696 și a fost ridicat cu sprijinul financiar al maistrului măcelar Laurenz Bömches, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile amvonului.

Cristelnița din bronz - donată de parohul Johannes Reudel în anul 1472 - nu a fost afectată de incendiul din 1689 și este una dintre cele mai de seamă lucrări ale meșterilor locali turnători în bronz. În anul 1716, fierarul Meensen Hannes a confecționat un grilaj din fier forjat frumos ornamentat, pentru împrejmuirea cristelniței.

Pictura murală din pridvorul sudic, realizată după anul 1476, care reprezintă figura Mariei cu pruncul, așezată între Sfânta Ecaterina (cu simbolurile ei, roata și paloșul) și Sfânta Varvara (țînând în mână un turn) am dedus că a fost ocolită de limbile de foc. În colțurile de jos ale picturii se află stemele regelui Matei Corvin și stemele soției sale Beatrice de Napoli-Aragon.

În anul 2019 s-au descoperit două tavane (în două clădiri din apropierea Bisericii Negre) de dinaintea „Marelui Incendiu”.

Lucrările la biserică au fost încheiate în 1722, odată cu noua inaugurare. Tot cam pe atunci a fost terminată și reconstrucția orașului.

Posibile cauze ale incendiului din 1689

S-a presupus că focul a fost pus de o mâna criminală - și adevărul nu va fi aflat niciodată. Se spune că trupele austriece nu au uitat refuzul brașovenilor de a ceda orașul și s-au răzbunat. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac Caraffa, din anul 1688, în care îi avertiza pe brașoveni că de se vor opune instalării trupelor austriece orașul lor va fi făcut praf și cenușă. În anul următor a avut loc incendiul.

În 1688, s-ar fi semnat la Făgăraș un tratat prin care cetatea brașoveană trebuia să găzduiască o garnizoană austriacă și localnicii s-au revoltat. Austriecii ar fi asediat cetatea și lângă zidurile ei s-ar fi dus lupte grele. Judele orașului și mai mulți oameni de vază ar fi fost arestați de protestatari pentru că au cedat ușor, vânzând cetatea austriecilor. În final, capii revoltei au fost încercuiți și au predat cheile orașului.

După un an, la 21 aprilie 1689, are loc cel mai mare incendiu din istoria burgului brașovean.

A fost răzbunarea austriecilor? Nu ar fi avut vreun interes, din contră, ar fi dăunat și trupelor imperiale care socoteau orașul a fi punctul de plecare pentru campania de cucerire a Țării Românești. A fost răzbunarea protestatarilor? Puțin probabil să-și fi distrus singuri orașul, pentru că dintr-o cetatea foarte bogată a ajuns aproape un târg la margine de imperiu, în plin război. A fost un accident? Probabil că nici nu mai contează.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu. (Orașul Vechi văzut de pe Tâmpa, 2013)

Referințe online:

http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259/

http://www.brasovultau.ro/articol/legende/-incendiul-care-a-distrus-brasovul.html

http://adevarulesubochiitai.blogspot.com/2018/09/brasov-incendiul-din-anul-1689.html

Raliul Brașovului fără spectatori

În acest an, în zilele de 25, 26 și 27 martie, s-a desfășurat cea de-a 50-a ediție a Raliului Brașov (Tess Rally Brașov power by Pro-X).

La start s-au aliniat 82 de echipaje. Echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu a câștigat raliul. Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă motorul mașinii conduse de Mads Østberg n-ar fi cedat când mai erau doar două probe până la final (norvegianul ocupa prima poziție în clasamentul general la momentul în care motorul a cedat). Pe locul doi este Bogdan Marișca și pe trei Sebastian Barbu.

Mai multe info: https://www.raliulbrasovului.ro/

De-o juma’ de secol se organizează raliu în Brașov (mai e numit și Micul Monte Carlo). De ce să se bucure de spectacol pasionații acestui sport?! Mai ales că a fost prezent, în premieră, și campionul mondial din WRC-2, pilotul norvegian Mads Østberg, care - e drept - și-a început sezonul din 2021 în România pentru că raliul din Ungaria a fost amânat din cauza pandaliei.

În 25 martie, la 19:30, s-a dat startul festiv la Raliul Brașovului, în Piața Sfatului, unde a avut loc și premierea, ieri la ora 20 (ora de la care administratorii statului ne interzic să mai pășim pe drumurile publice fără un „motiv” serios; deocamdată doar de vineri până duminică inclusiv). Norocoși pasionații care au domiciliul în Piața Sfatului (sau au cunoștințe în zonă) - au putut vedea măcar festivitățile care au avut loc acolo. Eh! Mașinile au putut fi văzute în mai multe puncte de pe traseele parcurse, dar atmosfera n-avea cum să fie ca în alți ani.

Anul acesta au fost adăugate două probe speciale noi (pe lângă clasicele Poiana și Babarunca): un traseu are lungimea de 9,8 km și unul de 12,35 km (zona Făgăraș). Sunt probe tehnice foarte rapide.

E bine de știut că în unele industrii oamenilor le merge bine.

Image by Florian Höllmüller from Pixabay