Cetatuia Brasovului hotel pentru angajati?

După șapte ani de procese (din 2015 începute), în toamna 2022, Cetățuia a intrat din proprietatea Aro Palace în proprietatea Statului Român. Astăzi, 9 martie 2023, premierul României trebuie să se pronunțe asupra viitorului Cetățuii. Conform procedurii, cei de la Ministerul de Finanțe au solicitat memorandum de la toate celelalte ministere, în caz ca există vreun interes. Pentru că există interes, ministrul de finanțe, cică, nu poate satisface cererea primarului Brașovului de a reda Cetățuia în administrarea municipalității.

Cetățuia trebuie să fie în patrimoniul municipalității sau, cel puțin, în administrarea acesteia pentru că aparține brașovenilor, nu vreunei instituții.

Cine vrea Cetățuia de pe Dealul Straja

Ministerul Educației, prin Universitatea Transilvania Brașov și Ministerul de Interne, prin Direcția Asigurare Logistică Integrată, au făcut cereri pentru a primi Cetățuia în administrare.

Cei de la Universitatea Transilvania vor ca Cetățuia să fie baza materiala și nu rezultă clar care va fi destinația acesteia.

Cei de la Direcția aflată în subordinea M.A.I. vor să fie (un fel de) hotel pentru angajați.

Argumentele celor de la Universitatea Transilvania:

- au peste 20 de mii de studenți, 18 facultăți și 30 departamente, și mai puține imobile din cauza retrocedărilor;

- prin experții din unele dintre facultăți ar putea pune în valoare arhitectura specifica zonei și menținerea destinației culturale;

- vor un spațiu modern de dialog și inovare culturala, un spațiu prin care sa promoveze valorile locale, un spațiu pentru tineri (dar vârstnicii ce au? întreb, retoric)

Argumentele celor de la Direcția Asigurare Logistică Integrată:

- cererile nenumărate din partea structurilor și personalului ministerului care converg spre o extindere a activității Centrului de Pregătire și recuperare/refacere a capacității de muncă „Excelsior” din județul Brașov, prin prestarea unor servicii de calitate atât pentru cazare cât și pentru convocările susținute de către direcțiile din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne.

Opinie personală care coincide cu a altora

Știm ce s-a întâmplat cu palatul pionierilor, mai apoi palatul copiilor care au funcționat în Palatul Știrbey unde era și un super parc dendrologic (palat retrocedat și vândut unei companii care a falimentat, apoi cumpărat o companie de salubritate deținută de sora celui care avea compania care a dat faliment...)

În fond, de la primărie a pornit procesul în 2015, chiar dacă Cetățuia a fost câștigată de Statul Român prin Ministerul de Finanțe.

Cetățuia nu are ce căuta în administrarea M.A.I. Angajații care fac parte din structurile aflate în subordinea / în cadrul M.A.I. se pot reface și într-o clădire care nu face parte din Patrimoniul Cultural Național al României, și fără să împiedice accesul turiștilor și localnicilor la un obiectiv cultural-istoric de asemenea anvergură.

Polițiștii, pompierii, jandarmii etc. care sunt, de regulă, în miezul problemelor ar trebui să aibă, în primul rând, salarii la nivel de 2-4 mii de euro, cum au cei din alte state europene, și apoi o Cetățuie pentru a se reface – cine garantează că angajații din eșaloanele inferioare ale ministerului (și structurilor din subordine) vor avea loc în acest complex de refacere și pregătire?

Nici în administrarea universității nu are ce căuta. În administrarea universității există, totuși, o șansă mai mare ca prin exploatare să ajungă ceva și în visteria municipiului (taxe și impozite), există șansa să aibă acces acolo turiștii și localnicii.

Primarul în funcție zicea că vrea Cetățuia în patrimoniul municipiului, pentru a fi reintrodusă în circuitul turistic.

Pe scurt: Cetățuia ar trebui să fie administrată de municipalitate pentru că este a brașovenilor. Cu toate acestea, ministrul finanțelor a înaintat executivului numai cererile celor doua instituții menționate mai sus. Ce legi stupide avem...

Din istoria Cetățuii

Cetățuia de pe Straja (Dealul Cetății) e atestată prin secolul al XV-lea, sus, pe coama dealului. A fost o fortificație esențială, situată în afară Cetății Brașovului, pentru a împiedica atacurile de pe înălțimile care înconjoară Brașovul.

Cetatea Brașovului e una: ansamblul fortificațiilor care înconjurau centrul istoric al orașului de azi. Cetățuia de pe Straja e alta: fortificația de apărare suplimentară.

În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a ordonat renovarea Cetățuii, ridicarea turnului în formă hexagonală și o construcție cu două nivele pe latura de est. În forma de atunci se prezintă și azi.

În timp, și-a pierdut importanța ca fortificație de apărare și a fost folosită ca depozit, mai apoi cazarmă pentru plăieși (grăniceri, străjeri însărcinați cu paza granițelor) și, pentru că brașovenii nu au vrut s-o cumpere când le-a fost oferită spre vânzare la nouă ani de la ultima renovare, a funcționat un timp ca închisoare pentru prizonierii turci din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787-1792), iar în perioada uneia dintre epidemiile de ciumă a fost amenajată acolo o secție specială pentru cei atinși de boală (probabil că epidemia din 1813).

În timpul Revoluției de la 1848 în Cetățuie se refugiaseră câteva sute de insurgenți care au fost asediați și bombardați de armata rusă chemată în ajutor de austrieci; au rezistat două zile în Cetate dar li s-a terminat muniția și ajutorul așteptat nu a sosit așa că s-au predat trupelor rusești.

În timpul primului război mondial a jucat un rol important. În bătălia decisivă din 24.09/8.10.1916, armatele austro-ungare au cucerit (cu greu) înălțimile și de acolo mitraliau trupele române, forțele române fiind nevoite să evacueze Brașovul și să se retragă spre Predeal, pe vechea frontieră.

După terminarea războiului, Cetățuia a fost închisoare militară, iar în anul 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea.

În 1945 comuniștii au preluat puterea și, curând, au început marea naționalizare. În 1948 clădirea a fost expropriată și a devenit închisoare și stație de bruiaj pentru Securitate. Din 1954 până în 1975 a fost depozit pentru Arhivele Statului din Brașov.

În 1981, Oficiul de Stat de Turism (O.N.T. Carpați) a înființat aici, după renovare, un complex de restaurante în stil medieval; aleile au fost pavate, au fost montate bănci și instalații de iluminat public împrejurul fortăreței, fără a tăia prea mulți copaci din pădurea care o înconjura (copacii au început a fi tăiați la greu după 1989).

Începând cu 1990 a început marea privatizare. O.N.T. Carpați a fost privatizată și Cetățuia (în 1990) a intrat în administrația companiei Postăvarul S.A, devenită în anul 2000 Aro Palace. În 2015, Primăria Brașov a început un proces (în instanță) pentru recuperarea Cetățuii de la Aro Palace. Interiorul castelului nu a mai fost vizitat de atunci, restaurantul a fost închis, zidurile fortăreței au început să se deterioreze.

(sursa info date istorice: wikipedia)

Actulizare 15 iulie 2023

La inceputul lunii iulie a.c., Cetatuia Brasovului a intrat oficial in proprietatea municipalitatii. Primarul vrea ca pana la sfarsitul anului Cetatuia sa-si deschida portile pentru vizitatori; ar vrea ca monumentul să aibă destinație de obiectiv turistic, care să ofere posibilități de recreere și evenimente. Destinația spațiilor existente va fi stabilită abia după studiile privind restaurarea obiectivului.

sursa: https://economedia.ro/cetatuia-brasovului-se-va-deschide-publicului-pana-la-sfarsitul-anului-va-fi-redeschisa-dupa-o-pauza-de-8-ani-de-saptamana-trecuta-a-intrat-oficial-in-patrimoniul-municipiului.html

Sursa foto: © Brașov, orașul sufletului meu.

Aşa a fost cândva. Miercurea fără cuvinte

Vila Kertsch (construita in 1887) – in locul ei e ”Modarom”.

Biserica Reformată - demolată in 1963 pentru a se construi noua aripă a hotelului ”Aro” - acolo e azi o fântână arteziană.

Şirul Hoţilor – zona verde e azi parte si din Parcul ”Nicolae Titulescu” 

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea de azi: Oraşul vechi.

Provocările lunii septembrie.

HAPPY WW!

Obiective culturale in apropiere de Piaţa Sfatului (IV)

Zona Centrului Vechi este un izvor de istorie - cred că nu există clădire veche care să nu aibă ceva interesant de spus despre oamenii care au locuit acolo sau au trecut acele praguri, despre vremurile apuse…

E fascinant să ştiu că Mihai Viteazu a păşit in Casa Sfatului din Braşov, că Vlad Ţepes s-a îndrăgostit de o săsoaică şi a poposit într-o casa de pe… ş.a.m.d.

Primul Palat Czell (stânga-jos)

Mai aproape sau mai departe de Piaţa Sfatului, între multe altele:

La intersecţia Bulevardului Ferdinand (bd. Eroilor azi) cu Şirul Inului (str. Mureşenilor azi), pe locul vechii Porţi a Vămii  (peste drum de Rectorat), se află primul palat Czell, construit in 1901 (e cunoscut ca locul unde a fost “Groapa cu bere”, la subsolul fostului restaurant “Ursu” – proprietar a fost Nicolae Cătănoiu, tatăl poetului Nicholas Catanoy, stabilit in Germania). Palatul are două etaje, turnuri şi basoreliefuri cu îngeri şi sori. I se spunea chiar ”Palatul Soarelui“. Azi, clădirea e destinată locuinţelor şi spaţiilor comerciale. Practic, fraţii Czell nu au ridicat aceste palate pentru a locui in ele, ci pentru a le închiria celor cu dare de mână, ca locuinţe sau ca spaţii de lucru sau comerciale.

Al treilea palat Czell, ceva mai modest, se află pe str. Mureşenilor, a doua clădire după Biserica Romano-Catolică – e usor de recunoscut dupa ornamentele dantelate. Al doilea palat Czell construit este astăzi sediul Băncii Naţionale Braşov.

Primul Palat Czell (stanga; sec. XIX)

Alte clădiri cu istorie, personală sau de interes general:

Biserica Sf. Petru şi Pavel; Palatul Spitz (cum i s-a spus in primele decenii ale secolului trecut), pe Mureşenilor nr. 5, edificiu ridicat in anul 1912 de Albert Spitz, unde a locuit poetul Ştefan Baciu după ce familia a părăsit locuinţa de pe str. Michael Weiss. In fundul curţii acestei clădiri se afla o locuinţă stilată, unde a locuit Valeriu Negrilă, unul dintre medicii ginecologi apreciaţi de urbe. La nr. 7 se află clădirea care adăpostea hotelul Europa, nu cel mai luxos, dar apreciat de negustorii care veneau la târg pe Poarta Vămii – clădirea va fi transformată in cinematograful Corso (numit după 1950, Popular). Tot înainte de naţionalizare, la nr. 8 era deschisă Casa de mode “Samuel” (pentru femei, in special), iar la nr. 9 era croitoria pentru domni a lui Aron Zsigmond. La capătul străzii Mureşenilor (spre Livada Poştei) se află un edificiu fastuos, construit între 1881-1884, in stil neorenascentist, după proiectul arhitectului Peter Bartesch – iniţial a fost Palatul Institutului General de Pensii, acum e sediul Rectoratului Universităţii “Transilvania”; in perioada interbelică fiinţa la parter elegantul restaurant cu terasă “Transilvania” al cărui proprietar era Moise Popa. La etaj a functionat Prefectura.

Palatul Spitz (sursa) 

Casa memorială Gheorghe Dima, pe Şirul Gheorghe Dima nr. 3, inaugurată in anul 1960 in fosta locuinţă a lui Gheorghe Dima. Incinta adăposteşte documente originale, afişe de concert, partituri, mobilier vechi, pianul şi alte obiecte personale ale artistului. Prima cameră expune fotografii ale compozitorului împreună cu colegii de studio din Germania şi diploma de absolvire a Conservatorului din Leipzig (28 iulie 1880).

Gheorghe Dima (28 septembrie 1847 – 4 iunie 1925) s-a născut in Şcheii Braşovului şi a murit la Cluj; a fost compozitor, dirijor şi pedagog român. In tinereţe a cântat la operele din Klagenfurt şi Zurich, ulterior s-a întors in ţară şi a practicat ca profesor de muzică şi dirijor, fiind director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări (1875–1879; 1899–1914) – dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov a fost un timp Ciprian Porumbescu (n. 2/14 octombrie 1853 – d. 6 iunie 1883, care a locuit in oraşul de la poalele Tâmpei între 15 noiembrie 1881 - 15 noiembrie 1882).

sursa fotografii: 

Dumitru Agachi (Palatul Spitz)

Brasov, orasul sufletului meu (Palatul Czell)

Bibliografie

"Brasov: scurta istorie ilustrata a evolutiei urbane", Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
“Brasovul de altadata”, Sextil Puscariu;

“Strazi, case, oameni din Brasov”, de Steluta Pestrea Suciu

Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro/mobil/?stiri&p=mozaic&sID=132897; 

Cânta la Stupca o vioară… Citate favorite

Jocul e deschis tuturor celor care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

Fragmentul ales azi pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella este din romanul Cânta la Stupca o vioară…, de C. Ghiban, Ed. Militara, 1967.

A nins. Prima ninsoare a iernii. Cetinile brazilor s-au îmbrăcat in hlamide albe. Tâmpa a încărunţit, dar e minunată! Când o priveşti de jos de la fereastra odăii, ţi se pare că ţine pe umăr cerul. Fumurile se înalţă necontenit in negura serii, zvârcolindu-se ca nişte şerpi albi ieşiţi de prin văgăunile hornurilor.

Pe o uliţa joasă, pe Angergasse… sub doi brazi bătrâni ce-şi leagănă promoroaca pe cetini, se află o căsuţă modestă. La una din ferestrele ei luna îşi vede chipul ca-ntr-o oglindă. Raza-i se furişează uşor prin gemul subţire pe care gerul a ţesut stele de gheaţă. Se aşază sus pe hârtia cu note proaspăt scrise şi priveşte, apoi aleargă jucăuşe printre steguleţele negre ale notelor, se suie pe-un semn mai înalt, de octava, şi de-acolo îşi aruncă ochii pe fotografia de pe pian.

Crai nou, crai nou, crai nou,

La noi, la noi, bine-ai venit…

[…] Afară, lângă fereastră, fete şi flăcăi îşi ascut urechile şi culeg vorbă cu vorbă, sunet cu sunet. Glasul nu se opreşte. Pianul sună viguros, iar cei de sub cetini ascultă. Melodiile se înalţă clocotitoare, pline de avânt tineresc. […]

Adânc mulţumit, compozitorul se ridică de la pian. Deodată îi răsuna in urechi un cor plin de viaţă. I se păru că visează. Desluşi, pe fundalul alb-argintiu al grădinii, chipurile prietenilor săi. Ei cântau, cântau zâmbitori, fluturând mâinile in semn de bucurie. Ciprian deschise larg ferestrele. Aerul rece al iernii îi imbujorară obrajii.

Se aplecă pe pervaz şi zise, şugubăţ, cu voce groasă.

- Va să zică, dragii mei, am şi început repetiţiunile. Brava vouă. Corul a luat-o binişor din loc… Şi decorul îmi place: brazi, pădure, munţi, craiul nou sus pe cer. O singură schimbare ar trebui: in loc de strai de iarnă, să fie strai de vară… […] Visul meu cel mai drag.. Am lucrat o operetă. Mi-am ales un drăgălaş vodevil de-al lui Alecsandri şi am compus muzica. Opereta se cheamă Crai Nou. […] Sunt la cea dintâi lucrare de acest fel. Nu am încă experienţa trebuitoare.

Ciprian Porumbescu, creatorul primei operete româneşti, s-a născut in 2/14 octombrie 1853, in comuna Şipotele Sucevei, al doilea din cei 9 copii ai preotului Iraclie Porumbescu. In neamul Porumbeştilor ura faţă de stăpânirea habsburgică apăsătoare şi dragostea pentru poporul obidit au rămas legi ale vieţii tuturor urmaşilor. Şi Ciprian Porumbescu se pare că le-a ilustrat ideile cu o vigoare neobişnuită in opera sa. (din Prefaţă)

Numele tatălui său a fost Golembiovski, nume pe care in 1881 îl schimbă in Porumbescu.

Ciprian Porumbescu a murit la Stupca (comună numită azi Ciprian Porumbescu), in 6 iunie 1883. Mormântul lui se află în cimitirul comunei Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru; a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Suceava din anul 2004.

Ciprian Porumbescu a solicitat catedra de muzică de la liceul român ortodox din Braşov (Andrei Şaguna) la 1 septembrie 1881, dar pentru că nu era liberă la acea dată s-a stabilit la şedinta Eforiei şcoalelor din 5/17 octombrie 1881 angajarea sa, “până la efectuirea alegerii prin Delegaţiunile şcolare pe baza unei noi cereri” (sursa old.historia.ro)

La 11 noiembrie 1881, Porumbescu soseşte în oraşul de la poalele Tâmpei şi se stabileşte, în gazdă, la familia Copony, din str. Angergasse nr. 1431, în Şcheii Braşovului. (azi str. Prundului nr. 31, în apropierea Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”).

Pe lângă postul didactic solicitat, Porumbescu este numit dirijor al corului Bisericii greco-ortodoxe “Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului şi dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cântări din Braşov. A locuit in Braşov între 15 noiembrie 1881 - 15 noiembrie 1882; a trebuit să plece spre Italia din cauza sănătăţii şubrede, clima iernii braşovene nefiind indicată.

La Braşov a luat lecţii de pian cu Hermann Geifrig (1805 –1886), dirijor şi organist la Biserica Neagră.

La 27 februarie / 11 martie 1882 are loc premiera cu spectacolul Crai Nou, operetă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. O placă memorială, fixată pe zidul Colegiului Naţional “Andrei Şaguna”, consemnează evenimentul care a avut loc în sala festivă a Gimnaziului român. (sursa muzeulmuresenilor.ro)

Manuscrisul operetei Crai Nou se află la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului (Piaţa Unirii nr. 2-3).

₪ ₪ ₪

Despre autor

Constantin Ghiban s-a născut in comuna Şchiopăteni (Huşi), la 9 ianuarie 1919. A rămas orfan de ambii părinţi in copilărie, trăind mai apoi printre străini. A terminat şcoala primară cu multe greutăţi, a urmat liceul din Timişoara, plătindu-şi taxele, cărţile şi întreţinerea din banii agonisiţi cu trud. După terminarea liceului s-a înscris la Şcoala militară de ofiţeri de artilerie din Piteşti, obţinând la absolvire gradul de sublocotenent. A luptat pe frontul antihitlerist. De tânăr, scrie versuri pe care le publică in diferite reviste. Dupa 1944 scrie nu doar poezii, ci şi texte pentru cântece, povestiri, scenete, mici piese de teatru care sunt publicate in publicatiile literare ce sprijineau talentele. A colaborat, încă din cadrul armatei, cu diferite formaţii artistice. Numele lui e întâlnit des in revistele şi ziarele militare, pe partiturile muzicale ale cântecelor de mase, in programele echipelor artistice militare, in emisiunile radiofonice ş.a.. Cânta la Stupca o vioară… este primul succes literar al autorului. Ideea romanului s-a născut - conform afirmaţiilor sale - in 1939, când a jucat in opereta Crai Nou pe scena Operei din Timişoara. Până la acest roman, când încă era pe front, a scris o parte dintr-o operetă inspirată din viaţa lui Ciprian Porumbescu: Un sărut la despărţire. Abia prin 1952 revine la ideea unei operete despre viaţa compozitorului, dar alege să scrie un roman. Munca de documentare a fost aproape titanică.

(din Prefaţa scrisă la roman de Viorel Cosma)

Sursa foto bust Ciprian Porumescu: Brasov, orasul sufletului meu.

Spialul Militar “Regina Maria” Brasov – scurt istoric

In urmă cu şapte sute şi ceva de ani se înfiinţa primul spital de pe teritoriul actual al României: la Sibiu, administrat de Ordinul Sfântului Spirit (unul dintre ordinele hospitaliere).

***

Actul de naştere al Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria din Braşov (str. Pieţii nr. 9 - zona magazinului Star) datează din 10 iulie 1773 când un chirurg militar cantonat in Braşov a cerut Magistratului Braşovului să dispună modificarea cazărmii astfel încât să poată fi instalat un spital militar. La 14 iulie 1773, Johann Bruss, inspectorul in construcţii, înaintează un raport in acest sens. Spitalul nu va fi, de la început, ridicat in locul actual.

La sfârşitul secolului XIX încep lucrările la construcţia existentă azi. Prefectura Braşov hotărăşte să mute spitalul aflat ultima dată, pentru mai bine de o jumătate de secol, pe Strada Neagră (str. N. Bălcescu azi) şi la 1885 încep lucrările unei construcţii noi pe locul unei grădini publice din apropierea Tâmpei. In anul 1887 este pus in funcţiune, personalul medical şi pacienţii având acum la dispoziţe un spaţiu mai mare. Deşi a fost spital de armată Prefectura a finanţat şi a sprijinit funcţionarea şi dezvoltarea acestuia.

La sfârşit de secol XIX, in Braşov mai erau trei spitale: Orăşenesc, de Oftalmologie şi de Boli Contagioase, dar nu mai au amplasamentul in acelaşi loc de atunci, Spitalul Militar fiind cel mai vechi situat pe amplasamentul de atunci.

La data de 1 februarie 1919 Spitalul Militar va trece sub administraţie românească, in calitate de spital al Diviziei 18, iar in 25 martie 1922, regele Ferdinand I emite un decret prin care unitatea spitalicească urma să se numească “Spitalul militar Regina Maria”.

In primul război mondial, Spitalul Militar din Braşov ar fi avut cea mai mare capacitate de internare: 500 de locuri pentru bolnavi. In al doilea război mondial şi-a extins capacitatea in doua secţii exterioare: Codlea şi Râşnov.

Azi, spitalul are un portofoliu de peste 20 de specialităţi medicale, unele dintre ele recunoscute ca centre de excelenţă, dotarea tehnică fiind la nivelul secolului XXI. Deşi principala sa misiune este aceea de a fi alături luptătorilor din armata română şi armatelor aliate este deschis tuturor pacienţilor din patru judeţe: Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, colectivul de aici oferind servicii de calitate nu doar asiguraţilor din sistemul de apărare, de ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească.

Secţia de Anestezie şi Terapie Intensiva (ATI) este inclusă in programul naţional pentru cazurile foarte grave, care necesită resurse ample şi timp îndelungat de spitaliazare.

Spitalul este primul din România care a participat la operaţiunile militare NATO (mai 2015, specialiştii braşoveni au participat la Cincu, la SARMIS 2015).

In acest spital au fost încă de la început cele mai bune condiţii de tratament şi cam cei mai buni medici. Nu ştiu cum era in epoca de atunci, dar ştiu că, azi, despre acest spital (şi despre oamenii care lucrează acolo) am auzit – şi aud – numai de bine, atât cu privire la dotările spitalului cât şi la “umanismul” personalului medical, nu doar la pricepere. In Braşov, majoritatea dintre cei care se gândesc la Spitalul Militar se gândesc: “speranţa de reuşită de 90%).

Fapt divers:

In zona Spitalului Militar de Urgenţă Regina Maria, din 14 decembrie 2015 e in funcţiune o parcare cu 306 locuri, pe 7 niveluri: subsol (4 niveluri), parter, etaj şi etaj tehnic. N-am intrat niciodată, deci n-am idee cum e, dar din ce-am înţeles de la unii-alţii modul in care se tarifează (se tarifa, cel puţin) nu e convenabil fiindcă se plăteşte la fel fie că parchezi pentru o oră, fie că doar pentru… 15 minute. Altfel, locurile pot fi închiriate şi se pot face abonamente. Riveranii pot avea abonament la preţ de 50 lei / lună, celelalte persoane cu 70 lei / lună, persoanele juridice cu 100 lei / lună. Costul parcării este 1,5 lei între orele 8:00-18:00 şi 1 leu in intervalul 18:00-8:00. Ca să ştiţi, in caz că aveţi drum prin Braşov. ☺

₪ ₪ ₪

Mi-a plăcut fotografia cu “reflexia in oglindă”, de pe pagina Brasov, oraşul sufletului meu, şi m-am gândit că nu strică să-mi aduc aici informaţiile despre acest spital.

Postare înscrisă la Reflexii in oglindă.
Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Surse info: tribuna.ro; smbv.ro; brasovultau.ro (de unde e si foto cu parcarea)

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.

In Piaţa Sfatului sunt concentrate multe obiective culturale, clădiri de patrimoniu cu istorie interesantă. Dintre obiectivele pe care le consider de interes si care se afla in zonă amintesc:

Biserica Neagră, Curtea Honterus nr. 2, punct de atracţie al Braşovului, unul dintre cele mai importante monumente in stil gotic din Transilvania.

Casa Negustorilor construită de Apollonia Hirscher (azi restaurantul “Cerbul Carpatin”), Piaţa Sfatului nr. 14-15. Casa Negustorilor a fost ridicată între anii 1541-1547. Clădirea are stâlpi de piatră, amintind stilul Renaşterii, şi arcade la parter şi etaj. In urma incendiilor din 1689 şi 1699, clădirea este avariată şi reconstruită. De-a lungul timpului, deoarece aici a fost un mare centru de vânzare a produselor, mai ales a celor realizate de pantofari (numiti “bătuşi”) şi cojocari, clădirea a fost denumită şi "Podul Bătuşilor". 

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Piaţa Sfatului nr. 3.

Iniţiativa înfiinţării acestei Biserici în Cetatea Braşovului se naşte în condiţiile conflictului dintre greci şi români pentru Biserica Sf. Treime de pe actuala str. Bariţiu, pe care grecii, prin intervenţiile la autorităţile din Braşov şi Viena o obţin, alungând din biserică pe preotul român Gheorghe Haines şi interzicând  românilor să  participe la slujba religioasă, mai ales după hotărârea impusă de magistratul braşovean, emisă în 30 septembrie 1791, care certifica Biserica Sf. Teime ca "biserică grecească naţională" şi ca urmare averile ei intră în administraţia companiei greceşti.

In 1833, negustorii braşoveni cumpără o casă in mijlocul Cetăţii, unde se va deschide atât capela, cât şi o şcoală al cărei scop era ca elevii să înveţe “limba nemţească, grecească şi românească, scrisoarea (scrierea) şi socoteala”. Pentru a da prestigiu şcolii apelează la tânărul profesor de la Blaj, George Bariţiu, care semnează, in 1836, un contract pentru 3 ani. In 9 iulie 1895, in urma efortului depus de protopopul-cărturar Bartolomeu Baiulescu (1831-1909), se pune piatra fundamentală a bisericii, sfinţită de mitropolitul Ion Meţianu in iunie 1899. 

Casa Sfatului, Piaţa Sfatului nr. 30 - o veche clădire a breslei cojocarilor care, in 1420, a fost înălţată cu un etaj pentru şedinţe şi procese. Clădirea găzduieste astăzi Muzeul de Istorie. In perioada medievală a fost Primăria oraşului. Aici se dădeau toate sentinţele capitale, dar acestea se duceau la îndeplinire în Piaţa Sfatului în locul unde acum este fântâna arteziană. 

In Casa Sfatului s-au luat, veacuri de-a rândul, hotărâri legate de evenimente importante pentru Braşov, Ţara Bârsei, sau chiar pentru întreaga Transilvanie. Aici se decide opoziţia impotriva predării oraşului Habsburgilor. Aici ţine Mihai Viteazul una din dietele Transilvaniei. 

Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller.

Casa Mureşenilor s-a deschis în Piaţa Sfatului nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.

Până in 31 martie 2017 mai e deschisă expoziţia ”Patrimoniul tehnic. Măiestrie. Creativitate. Diversitate” - conţine 178 bunuri culturale de patrimoniu aparţinând Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, şi contribuie la o mai bună cunoaştere a moştenirii naţionale cu privire la apariţia şi evoluţia meteorologiei, telefoniei, radiocomunicaţiei, aviaţiei, înregistrarea şi redarea sunetului, fotografie, mineralogie. La acestea se adaugă valoroase mărturii memoriale despre savanţii Petru Poni, Radu Cernătescu şi Ştefan Procopiu. Dintre numeroasele obiecte prezente în cadrul expoziţiei atrage atenţia o vioară electromagnetică fără cutie de rezonanţă, inventată de Gabriel Dimitriu.

Program: Luni – Sâmbătă, 9.00-17.00.

Banca Naţionala a României, Piaţa Sfatului nr. 26, îşi are sediul in unul dintre cele trei palate construite de fraţii Frederich şi Wilhelm Czell (industriaşi saşi, cei care au înfiinţat fabrica de bere din Braşov, in 1892). Palatul e cel de-al doilea, construit în 1903 de Frederich Czell, pe locul unde industriaşul avea deja trei case. Le-a demolat şi a ridicat un palat impresionant, cu balconaşe sculptate şi basoreliefuri cu figuri umane.

Palatul Safrano poate fi văzut in Piaţa Sfatului la nr. 23, construit la sfîrşitul secolului XIX de familia de comercianţi greci Safrano. De acest nume e legată o frumoasă poveste de dragoste între politicianul transilvănean Alexandru Vaida Voevod şi braşoveanca Elena Safrano, fiica omului de afaceri Anastasie Safrano.

Prima farmacie. În clădirea din Piaţa Sfatului nr.16 a funcţionat prima farmacie a oraşului (a doua din România, după Sibiu).  Prima menţiune documentară a imobilului aflat in Piaţa Sfatului colţ cu str. Apollonia Hirscher datează din anul 1511 (unii zic 1512 sau 1514), dovada existenţei farmaciei fiind şi o chitanţă prin care se plătea onorariul farmacistului. Oficina era organizată după modelul celor care existau, in evul mediu, pe lângă mănăstiri şi curţi nobiliare unde, cu instrumentar rudimentar se preparau diferite medicamente, uleiuri, esenţe parfumate, elixire ş.a.

In spatele clădirii se afla o curte interioară, cu grădină. unde se cultivau plantele medicinale pentru farmacie.

Muzeul Civilizaţiei Urbane, in Piaţa Sfatului nr. 15, un muzeu care ilustrează modul de viaţă al locuitorilor într-un spaţiu urban şi relaţiile comerciale ale Braşovului cu Orientul şi Occidentul, între sec. al XVII-lea şi al XIX-lea.

Clădirea, atestată arheologic din sec. XIII-XIV, are ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii specifice Renaşterii, fiind refăcută in anul 1566, cum s-a constatat cu ocazia recentelor cercetări. A suferit multe modificări de-a lungul timpului.

Faţada spre piaţă avea arcade sprijinite pe stâlpi de piatră, pentru spaţiile de vânzare ale negustorilor şi meşteşugarilor; pe la 1800 a fost înlocuit porticul şi azi, la parter, una dintre camere (lungă şi îngustă) e fostul gang.

Restaurantul Luther. In clădirea (foarte frumoasă) din Piaţa Sfatului nr. 10 a fost cândva un restaurant de lux, Luther, al comerciantului bucureştean Ion Moşoiu, considerat “fiu al Brasovului” si pentru donatiile pe care le facea pentru oras si, in special, pentru liceul Andrei Saguna. Restaurantul era frecventat in special de intelectuali: medici, profesori dar mai ales avocaţi.

In februarie 2016 s-a deschis acolo…Braseria Luther.

Sursa foto “Turnul cu ceas”: Brasov, orasul sufletului meu.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Bibliografie:

http://www.protopopiatul-brasov.ro/index.php?p=cat&cat=CAT0000281;

http://muzeulmuresenilor.ro/about/; casasfatului.ro; http://monitorulexpres.ro; mcubrasov.ro (Muzeul Civilizatiei Urbane); http://www.brasovturism.ro;

“Străzi, case, oameni din Braşov”, de Steluţa Pestrea Suciu

“Braşovul de altădată”, Sextil Puşcariu; 

Piaţa Sfatului, loc de execuţie (II)

În turnul Casei Sfatului, la primul etaj, se afla camera de tortură şi închisoarea oraşului. Prima menţiune a închisorii din Casa Sfatului datează din anul 1521, temniţa oraşului Braşov rămânând în acest loc până la sfârşitul secolului al XVIII lea.

Registrele de plată ale oraşului atestă în anul 1547 o pedeapsă cu biciuirea în praetorio - Piaţa Sfatului. Aici a fost ridicat, în anul 1595, stâlpul infamiei inaugurat de îndată, după cum relatează cronicarul Simon Czack, prin decapitarea unui valon care îşi înjunghiase un camarad.

Stâlpul infamiei avea diferite forme; de acesta erau legaţi delincvenţii şi expuşi oprobiului public. In Evul Mediu, mai ales, acest stâlp reprezenta şi un drept seniorial - seniorul unei feude monta un stâlp în piaţa satului spre a înştiinţa prin aceasta populaţia că avea drept de judecată asupra localităţii.

Stâlpul din Piaţa Sfatului ar fi fost un stâlp gros de piatră “care însă nu urmărea scopuri artistice, ci avea menirea să-i pedepsească în văzul tuturor pe cei vinovaţi de fapte infame“ - scrie Sextil Puşcariu. Stâlpul Infamiei era situat între Podul Bătuşilor şi Casa Sfatului.

(poate ca cel din foto arata - aflat in faţa catedralei din Bonn din secolul XIII)

La stâlpul infamiei erau pedepsite şi femeile care se culcau cu soţii altor femei, prostituatele şi… vrăjitoarele, dar şi cele… care erau foarte frumoase şi erau considerate un pericol de către soţiile negustorilor. Femeile care erau puse la stâlpul infamiliei erau umilite, li se tăia părul, erau bătute, iar uneori chiar lovite cu pietre. Se spune că dacă o femeie ajungea la stâlpul infamiei era mare ruşine şi niciun bărbat nu o va mai dori vreodată de soţie.

Ucenicii neascultători din bresle, hoţii aflaţi la prima faptă, beţivanii şi alţi mici păcătoşi erau expuşi oprobriului public la stâlpul infamiei.

Tot aici erau executate femeile acuzate de pruncucidere şi erau pedepsiţi cei acuzaţi de adulter.

La 10 august 1718, stâlpul infamiei (vechi) a fost înlocuit cu unul nou, acesta din urmă fiind mutat în zilele de 28 şi 29 martie 1792 din Piaţa Sfatului în afara zidurilor cetăţii, în faţa Bastionului Aurarilor, între porţile Porzenthor şi Closterthor, cam pe unde este astăzi clădirea unde a funcţionat Palatul Telefoanelor*

La stâlpul infamiei mai erau arse cu ceremonial şi aşa numitele pasquille – scurte pamflete anonime, de obicei în versuri, în care erau criticaţi conducătorii oraşului, lipite pe zidurile Casei Sfatului în timpul nopţii, precauţie de înţeles din moment ce orice fel de critică publică la adresa Senatului braşovean era pedepsită cu moartea, de aici şi denumirea de ”moarte prin pălăvrăgeală".

Condamnaţii erau executaţi prin diferite metode în funcţie de statutul social: cei cu stare erau decapitaţi, hoţii de rând erau spânzuraţi, iar vrăjitoarele erau arse pe rug.

Tot în Piaţa Sfatului, în 1689, a fost decapitat Stefan Stenner, şeful breslei cizmarilor, unul dintre cei patru conducători ai răscoalei împotriva stăpânirii austriecilor. A fost dat ca exemplu pentru ca nimeni să nu mai aibă curajul să se răscoale  “In Casa Sfatului se împărţea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au judecaţi capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuţiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piaţa Sfatului“, spunea Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Istorie de la Muzeul de Istorie din Braşov. 

În vechime condamnaţii executaţi în Piaţa Sfatului erau înmormântaţi chiar pe locul execuţiei, in aşa numita ”grădiniţă a căpăţânilor", însă odată cu dezvoltarea oraşului cimitirul condamnaţilor a fost mutat pe Dealul Furcilor (deal aflat peste drum de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de azi), unde s-au desfăşurat execuţiile serioase.

În 1754, cu prilejul decapitării unui bărbat care îşi ucisese nevasta, rolul educativ al eşafodului din Piaţa Sfatului este menţionat explicit: toţi bărbaţii din oraş au fost siliţi din ordinul Senatului braşovean să privească execuţia. In anul 1746 prostituatele aflate la închisoare au fost înhămate la o căruţă şi puse să care gunoaiele din piaţa oraşului.

Între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire de către călăii oraşului 120 de sentinţe: torturi, spanzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. 

Legenda urbana (sau nu)

Legenda spune că la stâlpul infamiei din Piaţa Sfatului a fost adusă şi Katharina, tânăra de care Vlad Ţepeş era îndrăgostit. Femeile vremii nu au văzut cu ochi buni relaţia dintre domnitor şi Katharina. Nevestele negustorilor din cetate au atacat casa în care se afla fata, au bătut-o, i-au tăiat părul şi au dus-o la stâlpul infamiei din Piaţa Sfatului. Când a auzit de grozăvie Vlad Ţepeş a ameninţat că va da foc Braşovului. Până la urmă a reuşit să o elibereze prin negociere. I-a cruţat pe negustorii saşi pe care urma să îi execute în Bartolomeu.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Fapt divers: Palatul Telefoanelor, o clădire ridicată (se zice că de americani) pe la sfârşitul anilor 1930, azi stă să cadă dar in 2018 va fi acolo un hotel de patru stele (cu locuri de parcare închiriate de la primărie - sunt curioasă cum le-or împărţi, având in vedere că mai sunt două hoteluri in zonă plus riveranii şi cei care lucrează pe-aproape), sub marca Radisson Blu a Grupului Razidor, Grup care se extinde in general in sistem franciză sau contract de management - ceea ce inseamnă că va trebui să găsească un investitor dispus să cheltuiasca vreo câteva milioane de euro (Compania Tresor Com - controlată de familia Neamţu din Braşov - se pare că a primit certificatul de urbanism pentru acest spaţiu pe data de 9 martie 2016).

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Bibliografie

Braşov: scurtă istorie ilustrată a evoluţiei urbane, Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
Album monografic. Judeţul Braşov,

Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu;

Străzi, case, oameni din Braşov, de Steluţa Pestrea Suciu

Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro;

sursa foto stalpul infamiei

https://oneflaneuse.wordpress.com/
sursa foto fantana arteziana: Brasov, orasul sufletului meu.

Piaţa Sfatului din Braşov (I)

Cel mai vizitat loc din municipiul Braşov este, probabil, Piaţa Sfatului.

Numită cândva Târgul Grâului (denumire atestată din 1520 - numită în documente Markplatz), Piaţa Libertăţii (in primele decenii ale secolului XX), Piaţa Sfatului din 1922, Piaţa “23 August” (din 1981) şi din nou Piaţa Sfatului a rămas “punctul zero” al oraşului.

Zonă comercială

In Evul Mediu Braşovul a fost un oraş comercial renumit, in care se adunau negustorii români, greci, armeni, turci, italieni, polonezi şi nemţi. Este momentul in care încep să se dezvolte hanurile, a căror construcţie o imită pe cea a unei fortificaţii: ziduri inalte, curte interioară şi o singură poartă de acces.

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 aproape că a distrus oraşul - a fost momentul in care, un timp, negoţul a mers mai greu.

Din cauza vântului puternic, in câteva ore, arde aproape tot oraşul. Pe lângă locuinţe (care in cea mai mare parte erau dn lemn), limbile de foc mistuie magazinele şi atelierele breslelor, Turnul Casei Sfatului se năruie, fiind afectate chiar şi clădiri izolate precum Turnul Alb şi Turnul Negru (numit astfel după acest incendiu). Biserica evanghelică Sfânta Maria a suferit pierderi imense; a ars întâi acoperişul, care din cauza greutăţii s-a prăbuşit, focul s-a extins apoi în interiorul bisericii, unde au ars mobilierul şi toate materialele perisabile - dupa acest incendiu a fost numită “Biserica Neagra”.

Oraşul, însă, renaşte din cenuşă, de data aceasta clădirile fiind ridicate numai din piatră sau alte materiale rezistente la foc.

Din 1364 era organizat târgul anual cu participare largă; aici erau organizate şi târguri periodice sau săptămânale (vineri) unde veneau negustori din toată ţara şi chiar de peste graniţe, Piaţa Sfatului fiind arondată mai multor străzi amenajate special pentru negoţ.

Mărfurile erau vămuite lângă poarta care se afla in capătul străzii Vămii (str. Mureşenilor astăzi), pe unde se ajungea direct in piaţă. In 1550 era deja atestată existenţa unui jude al pieţii care, împreună cu subalternii săi, veghea la bunul mers al activităţii.

Magistratul şi funcţionarii oraşului vegheau la respectarea ordinii din piaţă, in sensul că fiecare comerciant trebuia să-şi aşeze marfa in locul stabilit de Consiliul Orăşenesc.

Existau mai multe târguri (şiruri) in piaţă şi in vecinătatea acesteia: Târgul Boilor (str. Diaconu Coresi), Târgul Cailor, Târgul de Peşte, Târgul Florilor (pe latura unde este azi “Cerbul Carpatin”) continuat, până la Biserica Neagră, cu Târgul Fructelor; Târgul Putinarilor, Târgul Grâului (în faţa Bisericii Adormirea Maicii Domnului) şi Sirul Inului (în faţa sediului Băncii Naţionale de azi, care funcţionează in unul dintre cele trei palate Czell). Pe partea unde era Banca Albina, paralel cu Casa Sfatului, spre Poarta Schei, era Şirul Botelor. Şirul Inului se afla în prelungirea Târgului Cailor (str.George Bariţiu de azi) şi se continua cu Zollstrasse, numită apoi Strada Vămii, apoi Voievodul Mihai, apoi 7 Noiembrie, azi Mureşenilor.

In cartea sa, Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu ne spune că negustorii aveau şi melci, pentru amatori – îi vindeau “Sub Bucium”, o piaţă mică, accesibilă şi din Piaţa Sfatului, numită mai apoi “Prundul Rozelor” (după nemţescul Rosenanger) şi azi numită Piaţa “George Enescu”.

Numele nemţesc e vechi şi s-a dat când aici era într-adevăr un prund pe care creşteau tufe de trandafiri sãlbatici. Din Şchei venea valea în dreptul Sfatului, unde era “Podul Minciunilor”, se despărţea in două braţe, unul curgând pe Strada Vãmii, spre Braşovul vechi, iar al doilea spre Blumăna, având albia prin locul Uliţei Căldărarilor. Între cele două ape era un prundiş cu tufişuri de mărăcini, greu de străbătut. Pe când eram in clasele din urmă ale liceului, săpându-se temeliile bisericii din Târgul Grâului şi ale casei din colţul Străzii Căldărarilor cu Strada Coresi, oamenii au dat de piatră de râu din prundişul ce era pe aici.

Nota: Uliţa (strada) Căldărarilor se numea astfel de la breasla care-şi avea aici atelierele; a fost numita şi str. Porţii cândva, Carol II pentru o scurtă perioada şi acum e str. Republicii, poarta fiind la capătul unde se află azi “Modarom” (locul unde era fosta poartă a oraşului e marcat azi cu piatră albă).

Azi, in Piaţa Sfatului se mai organizează târguri, cu diferite ocazii, şi majoritatea clădirilor au (cel puţin) la parter, spaţii comerciale sau birouri.

Loc de recreere

Piaţa Sfatului este locul unde se organizează diferite târguri, spectacole, diferite activităţi culturale - locul unde s-a desfăşurat Festivalul “Cerbul de Aur” când a fost reluat, in 1992 (întrerupt in 1997 şi reluat in 2001; ultima ediţie, după reluare, a fost in anul 2009).

Piaţa Sfatului nu a fost întodeauna pietonală. In 1892 a apărut tramvaiul (mai mult tren decât tramvai), care trecea şi prin Piaţa Sfatului şi pentru care a fost dărmată Poarta Vămii.

In faţa Casei Sfatului era o staţie pentru autobuzele care veneau din Piaţa Prundului (Şchei), până prin anii 1980. Şi era loc de parcare – un mare loc de parcare, unde mereu găseai loc (dar nici maşinile nu erau in număr aşa de mare ca azi).

Şi, cândva, până prin anii 1970, in Piaţa Sfatului erau pomi: castani, in principal, dar şi salcâmi - unii îşi amintesc că ar fi fost şi tei – cică într-o noapte ar fi tăiat toţi pomii, ca hoţii de lemn de azi. Gura târgului vorbeşte că se are in vedere plantarea de arbori - ceea ce mi se pare destul de firesc, mai ales că sunt multe bănci şi vara mai e nevoie şi de puţină umbră - nu doar sub umbrelele de pe terasele localurilor.

Fântâna arteziană a fost construită in anul 1987, anul din care Piaţa Sfatului este pietonală. Între timp s-a scos piatra cubică şi s-a înlocuit cu nişte… dale (piatra cubică, vorbeşte lumea) ar fi fost vândută străinilor care ştiu că oraşele cu istorie medievală ar trebui să păstreze pavajul cât mai aproape de cel original. Prea multe străzi istorice au fost asfaltate in Braşov… De fapt… nu ştiu care mai are piatră cubică.

Pe la începutul anilor 1990, pentru un timp, maşinile (cele de marfă, in special) au mai avut acces in zonă.

Băncile din lemn oferă un loc pentru odihnă sau pentru a pierde vremea într-un cadru frumos, înconjurat de oameni şi de istorie. Porumbeii încă mai apar şi in Piaţa Sfatului deşi cele mai multe locuri unde se adăposteau au fost blocate.

In Piaţa Sfatului e o forfotă zilnică (noaptea e linişte, e pustie Piaţa - câţiva întârziaţi mai întâlneşti). Ziua, vara, sunt ocupate terasele, băncile şi marginile fântânii arteziene. Porumbeii aproape că ţi se strecoară printre picioare şi zboară, uneori, razant deasupra capetelor.

Sunt aici (şi azi) o mulţime de magazine, restaurante şi cafenele - pentru toate gusturile. Copii au, şi ei, un loc al lor unde, uneori, se pot juca cu fel şi fel de maşinuţe; câţiva meşteri îi învaţă să confecţioneze diferite figurine din baloane.

Locul unde se află acum Restaurantul Chinezesc, era pe vremuri un loc select de întâlnire pentru elita Braşovului, restaurantul Luther. Era localul pe care-l frecventau intelectualii - medici, profesori şi, în special, avocaţi. Patronul restaurantului era renumitul comerciant Ioan Moşoiu, care era considerat un adevărat fiu al Braşovului, datorită donaţiilor pe care le făcea, în special pentru liceul Şaguna.

Legende urbane (sau nu)

Una dintre legende spune că sub caldarâmul Pieţei Sfatului ar fi fost îngropate cereale. In anii ’950, apoi în 1967 şi 1987, trei camioane s-au prăbuşit în Piaţa Sfatului, sub pavajul surpat. Atunci au ieşit la iveală gropi de alimente datând din Evul Mediu, de pe vremea când vechii braşoveni ascundeau provizii pentru vremuri de asediu. Locul exact al fiecărei gropi era cunoscut doar de trei oameni din oraş care identificau gropile cu nişte frânghii speciale. Întinzându-le perfect între colţurile pieţei, în dreptul nodului făcut de către cei ce ascunseseră alimentele trebuia să se afle o groapă.

Tuneluri secrete. Se spune ca Piaţa Sfatului ar fi brâzdată de mai multe tuneluri. Trei dintre ele ar duce la Biserică, iar unul ar ajunge chiar până sub Tâmpa. Cercetările istorice nu pot confirma exact harta tunelurilor, dar se pare că au existat. Există in centru mai multe guri de tunel, care au fost astupate in timp, dar arhitectura de acum a zonei nu permite efectuarea de cercetări. Se spune că aceste tuneluri erau folosite ca refugiu împotriva atacatorilor, pentru ascuns provizii, dar şi o parte din bogăţiile oraşului.

Sursa fotografii:

clic pe foto pentru mărire

Brasov, oraşul sufletului meu - cele vechi via:

http://www.landesarchiv-bw.de/; www.delcampe.net/; http://volganeagra.blogspot.ro/;

Mai multe fotografii cu Brasovul in alte timpuri aici:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.431323030329714.1073741866.194290324032987&type=1

Bibliografie

Braşov: scurtă istorie ilustrată a evoluţiei urbane, Dana Jenei, Anca Maria Zamfir, Gruia Hilohi, Gernot Nusbaecher;
Album monografic. Judetul Brasov, XXX;

Braşovul de altădată, Sextil Puşcariu;

Străzi, case, oameni din Braşov, de Steluţa Pestrea Suciu

Online: casasfatului.ro; http://www.summitbucharest.ro/ro/40.html; http://www.economiczoom.ro/life-style-hobby/palatele-din-brasov.html; adevarul.ro; http://monitorulexpres.ro/mobil/?stiri&p=mozaic&sID=132897; 

Felinare, străzi, parcuri, pieţe şi oameni

Ideea felinarelor am preluat-o de la pandhora, si cand am gasit fotografiile nu m-am multumit doar sa le postez pentru ca prea se impleteau multe in mintea mea.

In 1804, prima solutie de iluminat public pentru Brasov a fost utilizarea felinarelor cu ulei.

Descoperirile care permiteau iluminatul public cu gaz de huila se datoreaza lui Philippe Lebon (1791) si lui William Murdoch (1792). Prima strada din lume iluminata cu gaz a fost Pall Mall din Londra, in 1807. Nu stiu cand a fost introdus iluminatul public cu gaz in Brasov, dar pe una dintre laturile Pietii Prundului din Brasov se afla un stalp din fier, ca dovada a iluminatului public cu gaz aerian; inscrisul de pe stalp informeaza curiosii ca a fost lucrat in atelierele fratilor Schiel in Kronstadt.

In octombrie 2015, Brasov devenea primul oras din sud-estul Europei acoperit integral de un sistem de iluminat public coordonat prin telegestiune*. Se pregateste pentru iluminatul cu LED.

Restaurantul Gaura Dulce e situat pe strada Piata Sfatului 12-14, in spatele restaurantului “Cerbul Carpatin”. Birtul, pe vremuri, era deschis dis-de-dimineata, pentru negustori, in special. Specialitatea brasoveana care se servea acolo: flechii. Carnea proaspata era fripta pe gratar, taiata in forma de taietei, peste care se presarau sare si piper, apoi se stropeau cu vin si borviz (in maghiara; pe româneşte: apa minerala). Gratarele sfaraiau non-stop la Gaura Dulce. Cine intreba pe atunci unde este Gaura Dulce i se spunea s-o caute in fundul Cerbului – dar nu pentru ca era in spatele acestui restaurant se numea asa, ci pentru ca acolo puteau fi intalnite “fetiţe” ieftine (până la venirea comunistilor prostitutia era legala si in Brasov) – pe langa multe restaurante functionau pe atunci case de toleranţă.

Strada Apollonia Hirscher se deschide dinspre Piata Sfatului – si pe aici se poate ajunge la restaurantul Gaura Dulce. Dinspre Piata, pe stanga, se afla Cerbul Carpatin (cladire din secolul al XVI-lea), iar in dreapta e Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566).

Apollonia Hirscher, cea care da numele strazii, a fost una dintre cele mai interesante figuri din istoria Brasovului. A trait in secolul al XVI-lea si a fost cea mai bogata femeie din Cetate, fapt remarcat mai ales dupa moartea sotului, Lucas Hirscher (1482-1541), negustor si jude al Brasovului, castelan al cetatii Branului. A facut parte din Patricianatul Sasesc al vremii – ceea ce nu era tocmai obisnuit pentru o femeie, asa cum nu era obisnuit nici faptul ca o femeie sa se ocupe cu negustoria, dar dovedindu-se comerciant abil si negociator desavarsit a reusit sa se impuna. Afacerile derulate de ea se intindeau pana in Austria si Turcia. A intemeiat multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei brasovenilor – mai ales dupa moartea fiicei. Printre donatii se numara si “Casa Negustorilor” (numita si “Casa Hirscher”), actualul restaurant “Cerbul Carpatin” - partea dinspre actuala str. Apollonia Hirscher se numea “Podul Bătuşilor” (bătuş avea sens de cizma – prin extindere pantofar); podurile denumeau centrele de vanzare a produselor, deci Podul Bătuşilor era locul unde se comercializa incaltamintea mesterilor brasoveni (la etajul “Casei Negustorilor”, cea mai mare cladire din oras la acea vreme).

Pe aceasta strada este si Centrul Cultural “Reduta”.

Strada Sfântul Ioan, din str. Republicii (dinspre Modarom) e prima spre dreapta; s-a numit candva Johannis Gasse si Maiakovski. Pe aceasta strada, la nr. 7, se afla Biserica Franciscana, cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, alaturi de manastirea pe care o deserveste. Monument din secolul al XVI-lea (stil gotic), refacut in secolul al XVIII-lea cu elemente in stil baroc – loc de inchinaciune si pentru ortodocsi, de Sf. Anton, considerat “mare facator de minuni”.

Manastirea franciscana a fost fondata in jurul anului 1507. In anul 1530 calugarii franciscani au fost alungati din Brasov, fiind suspectati de simpatii prohasburgice (ca o consecinta a Bataliei de la Feldioara). Biserica a fost secularizata de orasul Brasov, care a adoptat reforma luterana. Marele incendiu din 1689 a produs importante stricaciuni si acestui lacas. In anul 1724 franciscanii au revenit la Brasov.

Peste drum de biserica, la nr. 16, a locuit candva colonelul scriitor Mircea Petala, nascut la Galati in 1899, intr-o familie cu radacini istorice. Venit la Brasov, e numit seful militar al Regionalei CFR Brasov ce cuprindea zona Fagaras, Tarnava Mare, Trei Scaune si Harghita.. Dupa 1944, cu mari sacrificii, punandu-si viata in pericol, a sustinut miscarea de rezistenta din muntii Fagaras. Mircea Petala a semnat lucrarea “Frica in razboi” (1937), cu un cuvant introductiv de N. Iorga. A murit in 1945 si e inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. (Strazi, case, oameni din Brasov, de Steluţa Pestrea Suciu, Ed. Foton, Brasov, 2011). Fratele lui, George Petala, a locuit in vila Beer.

La nr. 10 a locuit dr. Ioan Vintilă (1889-1973), care a fost medic intr-o circumscriptie care includea si Scheiul, iar scheienii – carora nu le intra usor cineva in gratii – aveau despre el numai cuvinte de lauda.

S-a nascut la Rasnov; tatal lui era oier. Invatatorul sau, intuindu-i calitatile intelectuale a sfatuit familia sa il trimita sa invete carte la Gimnaziul Romanesc din Brasov (a luat fiinta la 1 noiembrie 1850). In 1908 termina studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj, unde face anul I, apoi continua la Budapesta, Viena si Innsbruck. In primul razboi mondial e mobilizat ca medic si merge in linia intai, ajungand pe frontul din Italia. E obligat de imprejurari sa faca chirurigie. Dupa 1918 ajunge medic la Sfantu Gheorghe, apoi la Codlea si la Brasov, unde cumpara cu bani partial imprumutati de la rude casa de pe str. Sf. Ioan, unde deschide si cabinetul. Usa lui era deschisa zi si noapte, la propriu si la figurat. Pe unde a trecut a lasat ceva din sufletul sau. In 1944 i se confera Ordinul Steaua României in grad de Ofiter. Desi era prieten cu Iuliu Maniu a stat departe de politica. (din Strazi, case, oameni din Brasov).

Pe locul unde azi e parcarea din spatele hotelului “Aro Palace” se intindea un sir de case, majoritatea cu parter si etaj, dar au fost demolate pentru sistematizarea zonei.  

Parcul “Nicolae Titulescu”, numit dupa marele diplomat român inmormantat in curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şchei (biserica din anul 1292). Parcul dateaza de prin anul 1885; a fost loc viran candva, in apropierea Porţii Vămii (unde azi incepe str. Mureşenilor, dinspre Livada Poştei). Era locul unde opreau carele sătenilor care veneau cu marfa la târgul din cetate. In zona era candva si un lac, numit Lacul vrajitoarelor.

Parcul e situat intre Bd. Eroilor (hotel “Aro Palace”, hotel “Capitol”) si str. Nicolae Iorga (strada pe care se afla Biserica Buna Vestire, 1936); in apropiere sunt Cercul Militar (Casa Armatei), Rectoratul (in Livada Postei), Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, primaria, Piata Tricolorului s.a.

Sunt in parc locuri special amenajate pentru copii, un spatiu special amenajat pentru jucatorii de sah, fantana arteziana cu bazin mare, statuia politicianului Nicolae Titulescu (ce si-a dorit sa fie inmormantat la Brasov), poetului Stefan Octavian Iosif (originar din Brasov), epigramistului, poetului s.a. Cincinat Pavelescu (a locuit, spre finalul vietii, in apropierea Bisericii Negre).

 

Parcul porumbeilor

Parcul Eroilor (unde sunt inmormantati cei ucisi in Decembrie 1989) sau Parcul porumbeilor, in apropierea primariei; si azi se aduna aici multi porumbei, dar parca nu asa de multi ca atunci cand eram copii si hraneam porumbeii, apoi ii alergam.

Piaţa Unirii din Şcheii Brasovului. Până la 1944 s-a numit Piata Prundului, nume dat de la prundisul adus de apele care curgeau de la Pietrele lui Solomon si formau prundis in piata, sediul central al fostului sat Şchei.

In Piaţa Unirii nr. 2-3 e situata “Prima Şcoală Românească”, intr-o cladire ridicata in anul 1495 si recladita in 1760. Inceputurile scolii ar putea fi undeva prin secolele XI-XII. O dovada este un manual, de 700 de pagini, numit ”Omiliar”, o carte despre virtuti, semn ca, inainte de toate, scoala te invata sa fii om. Cu siguranta, scoala exista la 1399, pentru ca in acel an, Papa Bonifaciu vorbeste “despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care invatau scoala de la pseudodascali”. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean).

Intre altele, aici se află o troiţă** ridicata (in 1738) de capitanul Ilie Birt, un personaj controversat al Brasovului, care a trait pe la 1700. A fost si contrabandist de alcool, avea si o carciuma, dar refuza sa plateasca taxe sasilor, tratandu-i cu bataie pe functionarii care-i bateau la usa sa-i ceara impozite. Românii l-au poreclit “Birt”. Pentru ca avea grad de capitan in armata austriaca sasilor nu le prea dadea mâna sa-l inchida la inchisoarea care era atunci la Casa Sfatului (unde se afla si o camera de tortura).

Cum castigau o victorie impotriva turcilor, cum ridica Ilie Birt o troiţă, pe care oamenii Magistratului veneau si-o daramau – asa ca a construit una in faţa casei sale.

Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar si pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a aparat scoala româneasca si a ridicat troiţe. In secolul XVIII s-a dus până la Imparat, la Viena, sa-i ceara separarea administrativa si juridica a Şcheiului de Cetatea Brasov – visa la Republica Şchei.

In Piata Unirii (Prundului) se mai afla si statuia soldatului român, in memoria eroilor din primul razboi mondial, monument ridicat in anul 1939 la initiativa “Reuniunii femeilor române”.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

* Telegestiunea – telemanagementul - defineste un concept ce grupeaza functiuni de monitorizare, comanda si transmisie de date, prin adaptarea iluminatului in functie de nevoile specifice ale beneficiarilor: reducere nivel de iluminare pe paliere orare functie de anotimp, de gradul de ocupare a zonei, trafic - pe diverse tipuri de zone urbane- nevoile mai mari de securitate duc la un necesar de iluminare mai mare etc.

** Troiţă - cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o constructie mica), asezata la raspântii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.

(clic pe foto pentru marire)