Pictura kitsch peisaj de iarna. AEC 7

M-am străduit, dar degeaba! A fost binișor pana când am aplicat pasta de dinți. În realitate arata un pic, un pic mai bine, pentru ca se vede altfel sclipiciul adăugat, altfel textura.

Abia am convins-o pe Didi sa apară în poza, sa vadă privitorii și ceva drăguț! Greu s-a lăsat convinsa să fie asociata cu pictura mea (patratul cu latura de circa 14 cm).

În cuibul 7 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am descoperit doua pliculețe cu pasta de dinți (albă și bleu), și un bilețel pe care scrie: pictează cu pasta de dinți. M-am bucurat, pentru ca s-au activat amintiri din școala generala, când am folosit destul de multă pasta de dinți albă. Tubul cu alb se termina mereu și mereu primul, în momente perfect nepotrivite! Locul de unde aș fi putut cumpăra tuburi separat de setul de culori era prea departe, dar pasta de dinți aveam din belșug (părinții aveau întotdeauna stoc)

Amintirea a rămas plăcută, dar pictura mea... Mvai! Tot ce-i alb e pasta de dinți albă, cu rol de zapada; ce e albăstrui e cerul. Copacul, casa, gardul, conturul dalelor aleii sunt făcute cu creioanele cerate descoperite în cuibul unu al bradului-calendar amintit. A ramas suficienta pasta de dinti dar, efectiv, nu mai am timp sa ma orientez spre altceva.

Dacă profa mea de desen ar fi văzut acest desen m-ar fi lăsat corijenta! Aveam note de zece la desen, în general – un singur 8 și un singur 9 am avut în... șapte ani de școala generala. Oh, nuuu! Nu va gândiți ca ceilalți erau catastrofe! Nu erau. Daaaa... Ma laud acum, încercând sa înțeleg cum de n-am reușit ceva dagut cu aceasta ocazie. Oare cum de am putut pierde acea îndemânare? Sigur, nu eram extraordinara, dar... Gata, nu ma mai laud!

La grădinița am fost catastrofa, dar desenul pe care îl prezint aici e, cred, mai rău decât ce desenam când abia știam sa mânuiesc creionul.

Simt ca ar trebui sa ofer scuze tuturor celor care vor vedea ce-am făcut – scuze ca am agresat simțul artistic al privitorilor!

Peisaj de iarna cusut. AF2/8

Observând obiceiurile pe care le are Didi tind sa cred ca este un spiriduș de iarna. Am întrebat-o dacă am dreptate și a privit prin mine (tăcerea ei poate fi o afirmație, și aleg sa o înțeleg astfel). O înțeleg ca nu răspunde: nu-i treaba mea, de fapt, și am fost cam nepoliticoasa întrebând despre ea. De va dori să-mi spună, îmi va spune. Dacă nu, nu.

De ce cred ca e spiriduș de iarna?! Pentru ca se entuziasmează de fiecare data când vede imagini cu zăpada. Într-o zi mi-a spus ca i-ar plăcea sa ningă, cu fulgi mari, pufoși. Am recunoscut ca și mie mi-ar plăcea sa ningă, dar nu pot invoca ninsoarea, iar dacă nici ea nu poate e cazul sa vorbească cineva cu zâna Iarna. Și n-o sa vorbesc eu, am asigurat-o. Ea a ridicat din umerii ei mici și-a ochit un tablou cu peisaj de iarna cusut de bunica mea paterna în urma cu vreo 70 de ani.

Pentru ca ziua a 8-a a Adventului fotografic are ca tema peisaj de iarna” s-a gândit Didi ca vrea o poza pe rama tabloului. Sa nu se chinuie cu urcușul, am așezat-o eu acolo. Mi s-a părut că-mi zâmbește ca și cum mi-ar mulțumi, dar repede s-a concentrat pe fotografie.

Ferice de ea ca este fotogenica și nu trebuie sa fac prea multe poze pentru a avea și în poza chip drăgălaș.

Culmea! A fost mulțumită cu prima poza! Doar ca a preferat sa petreacă noaptea pe rama tabloului. Am lăsat-o – de-ar cădea n-ar păți nimic.

Despre spiriduși se spune ca sunt nemuritori, ca se maturizează cam în ritmul omului, doar ca tinerii spiriduși de iarna sunt considerați adulți la vârsta de 60 de ani. Hm. Cunosc oameni care au depășit acesta vârsta de 60 de ani, dar care nu par a fi adulți (ceea ce, din punctul meu de vedere poate fi ceva bun in unele situatii).

Picturi. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

(lucrări ale prietenei care o are pe Miki - Monica M.)

HAPPY WW!