Se afișează postările cu eticheta urs-jucarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta urs-jucarie. Afișați toate postările

2024-08-08

Ursi pufosi la oglinda. RiO

Nici bine n-a venit Martinică de la cules de fragi și mure și-au și năvălit puii pe el, sa le citească rețete potrivite pentru masa de Crăciun. Și nu oriunde sa se așeze, ci doar in fața oglinzii pentru că ei vor sa participe la jocul Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Urs mare jucărie de pluș maro și doi ursuleți de pluș negru - imagine în oglindă

Ce să facă Martinică!? A executat ordinul. Ce s-a mai distrat mama-urs fotografiind pe Martinică luat prizonier de pui! 

2023-07-01

Cu ursul la masa. Reflexii in oglinda

Clickbait! 😊

un urs, din plus, la masa pe o terasa

Ei, nu-i chiar clickbait, pentru că e un urs la masă, chiar dacă ursul e din pluș. Își îneacă amarul 'că frații lui sunt vânați fără milă pe motiv că dau iama prin sate și orașe, de parcă nu le-ar mai ajunge pădurea! Oh! Stai! Pădurea nu le mai ajunge! Niște vietăți cu două picioare și fără pene defrișează la greu pentru a-și confecționa mobilier și pentru a face loc să-și construiască adăposturi (zic ei). Și, să fie tacâmul complet, fructele de pădure (parte din hrana lor) sunt culese și trimise în alte țări, să le fie bine altora...

În astfel de situație, cum să nu vrea ursul să-și înece amarul?! N-are ochi pentru reflexiile din pahar și nici comesenii nu-l interesează prea mult. Să se bucure alții de sclipirile albe ca niște stele căzătoare ce se topesc în vin...

V-am povestit de ce e Martinică supărat, să nu creadă cineva că e dezamăgit in dragoste sau ceva... 😊

În jocul de joi, Reflexii în oglindă (de la Carmen, preluat de la SoriN - http://fewstuff.blogspot.com/), se poate prinde oricine postează pe blogul său fotografii cu reflexii în oglindă – mai apoi înscrie link-ul pe blogul Între vis și realitate.

Să auzim de bine!

Autor foto: Dan F.