E
posibil să vi se pară ciudat că m-am temut cândva de văcuţe! Nu m-au speriat
lupii şi urşii dar m-am temut de vaci! Nu doar că m-am lecuit de “această teamă”
dar nici nu prea mai pot mânca din carnea “de vită”!
Povestirea
Ellei, “O zi la fermă”, mi-a amintit o întâmplare din trecut, când aveam
vreo 20 de ani – o iarnă in care am mers cu un văr la un văr de-al lui, să luăm
un brad pentru Crăciun.
Acest
văr al vărului deţinea o păşune in Poiana Braşov, unde îşi creştea şi păştea văcuţele, şi
unde avea (pe lângă grajd) două “vagoane” pentru a dormi. Fiind silvicultor avea şi dreptul de a
tăia - şi vinde - brazi pentru Crăciun. Pentru că tata se pensionase şi nu ne
mai putea aduce brad am apelat la verişor. Am urcat in Poiană şi când ne-am
apropiat de fermă ne-a întâmpinat - lătrând cu furie - un dulău. Aveam biscuiţi
la mine (mereu am ceva de ronţăit la mine) şi i-am “oferit” unul, din mână. L-a
luat - cu multă reticenţă - l-a mâncat
şi apoi ne-a însoţit fără să mai latre. Văru-meu era crispat! Are o teamă nebună
de câini! In fine… Am ajuns la locul unde era bradul păstrat pentru mine. Până
să-l scoată omu’ aşteptam in zăpadă, in faţa vagonului. La un moment dat simt
că mă împinge cineva din spate. Cum nu-mi plac astfel de gesturi m-am întors –
oarecum furioasă – şi-am dat cu ochii de o văcuţă (arăta, aproximativ, ca in
poză)! Am înţepenit pe loc! “Doar nu ţi-e frică de vaci!” îl aud pe vărul vărului.
“Ba da…”, recunosc cu jumătate de gură. “Îmi hrăneşti din mână cel mai aprig
dulău şi ţi-e frică de vaci?!” se distrează omu’. Înghit in sec şi dau din cap
ca da. “Tu nu vezi ce mutrişoară are?! Mângâi-o pe funte!” Abia atunci privesc
acei ochi mari şi căprui ai văcuţei şi ma “topesc” toată! Era atât de drăgălaşă!!
I-am mângâiat fruntea, apoi boticul acela umed şi negru care se mişca adulmecându-mă!
S-ar putea spune că a fost “dragoste la prima vedere”! Până atunci chiar că nu
mai privisem o văcuţă, cu adevărat. Se purta văcuţa ca un câine! Se împingea cu
botul in mine şi părea că mă îndeamnă s-o mângâi! In timp ce mergeam spre maşină
ea se ţinea după mine şi mă tot împungea cu boticul!
Din
acea zi nu mi-a mai fost teamă de văcuţe şi… nici nu mai apreciez prea
mult carnea “de vită”. Vorba unui prieten: o sa ajung, involuntar, vegetarian
(asta-i altă poveste).
Unde-s
florile şi unde-s culorile?! In suflet! Pe acea păşune, in unul dintre vagoane,
am petrecut de atunci multe zile minunate! Vara, in special – dar nu numai – vărul
vărului şi soţia lui îmi permiteau să stau câteva zile (doar atâta puteam!)
departe de larma oraşului, de vacarmul vieţii mele obişnuite. Acolo am
ascultat, prima dată, liniştea. Am văzut stelele foarte “de aproape” şi am
admirat floricelele sălbatice (numai ciuboţica cucului, rostopasca, brânduşele şi
viorelele am reuşit să le identific).
Fleur an Color on Wednesday
₪
Fapt divers
In februarie 2018, o vacă
(din Olanda) numită Hermien a fugit de oamenii care voiau să o ducă la abator
şi s-a refugiat in pădure, de unde nu voia să iasă şi pare ca nimeni n-o putea
scoate (nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea la acest moment). Internauţii au adunat
cca. 50 de mii de euro pentru a-i salva viaţa şi pentru a o putea duce într-un
adăpsot unde să trăiască in tihnă până moare de bătrâneţe. J Inclusiv familia regală a cerut cruţarea ei.