Ganduri despre unii oameni

Moartea lui Socrate şi răstignirea lui Hristos fac parte dintre trăsăturile cele mai caracteristice ale omenirii. (A.Schopenhauer)

Vânătorii de trofee periclitează existența multor specii. Vânătoarea în exces, ca sport sau pentru produse de lux in special, nu e de ajutor geosistemului în general și nu protejează Terra împotriva încălzirii globale sau răcirii globale sau împotriva inundațiilor, cutremurelor, tornadelor sau uraganelor.

Blana aparține animalelor frumoase care s-au născut cu ea, nu oamenilor urâți care o poartă.

Postare inspirată de un articol al Vienelei: Dorinta de a ajuta, ca un fel de explicație pentru motivația care-i animă pe cei mai mulți să fie (sau să pară) mai preocupați de animale decât de oameni.

Sursa foto (toate drepturile aparțin autorilor):

https://www.facebook.com/PuppyArticFox?fref=photo (in febr 2021 link era invalid) 

https://www.facebook.com/pages/Fans-of-Animal-Rights/538495896210987?ref=stream 

Povestea vulpii prinsă în scorbură

A fost, cândva, o vulpe ca toate vulpile dar aceasta murea de foame și căuta, cu disperare, ceva de mâncare. A tot căutat și a căutat dar de găsit n-a găsit. Îi țiuiau urechile de foame! În cele din urmă s-a hotărât să pornească spre marginea pădurii, sperând că pe acolo va găsi ceva de mâncare. Tot privind în jur a văzut un copac înalt și gros cu o scorbură strâmtă. Vulpea caută și acolo - găsește un pachet. Sperând că e ceva de-ale gurii sare în scorbură și desface pachetul. Nu mai putea de fericire! Erau acolo de toate: carne, pâine, fructe.

Pachetul era așezat acolo de unul dintre tăietorii de lemne care lucrau în pădure; era prânzul lui.

Fericită, vulpea a început să mănânce cu lăcomie. Și a tot mâncat și a mâncat până a simțit că se satură. Acum îi era sete, și s-a decis că e cazul să plece și să se adape din apa rece și cristalină a izvorului din apropiere. Hopa! S-a străduit din răsputeri dar nu reușea să iasă din scorbură! Mâncase atât de mult încât acum era mult prea mare pentru a se putea strecura afară din scorbură și nu mai era mult până când tăietorul de lemne ar fi făcut pauză și ar fi gasit-o în scorbura unde și-a pus la păstrare alimentele...

Foarte tristă, și-a spus: “Ar fi trebuit să mă gândesc puțin înainte de a sări în scorbură”.

Morala: Acesta e rezultatul când faci ceva fără să gândești înainte.

(Povești nemuritoare, Ed Ion Creangă, București, 1977)