Se afișează postările cu eticheta ziua-Charles-Darwin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziua-Charles-Darwin. Afișați toate postările

2022-02-12

Ziua Darwin

portretele lui Darwin, la batranete si la varsta adulta
În ziua de 12 februarie 1809 s-a născut Charles Robert Darwin, cel care a enunțat „teoria evoluționistă”, în care susține că omul se trage din maimuță. Bine, n-a zis chiar așa! A spus, în multe fraze, pornind de la Precambrian (și fosile) până în zilele lui, că există un strămoș comun pentru floră și faună – mai apoi au preluat alții teoria, cercetând încolo și-ncoace, unii ajungând să afirme că gata! nu mai e ipoteză, e fapt; alții, mai modești (sau mai deștepți), afirmă că nu e chiar sută la sută dovedită teoria, existând o mulțime de necunoscute. Trec peste; n-am de gând să dovedesc sau să infirm teoriile „specialiștilor” lumii.

Tatăl lui Darwin a fost medic; bunicul lui, Erasmus, a fost medic și filosof – acesta a enunțat unele teorii cu privire la moștenirea și diferențierea speciilor. Cu doi medici în familie, se presupunea că și Charles va deveni medic – a început studiile la Facultatea de Medicină din Edinburgh (Scoția), dar nu i-a plăcut, deși era atras de orele de chimie ale lui Alexander Pope; după încheierea primului an (1826), vara, pleacă în călătorie prin pădurile natale, observând păsările și notând într-un carnețel comportamentul și obiceiurile acestora. Citește mult, studiază mult; intră într-o societate de istorie naturală formată dintr-un grup de studenți entuziasmați de științele naturii. Dezbaterile din cadrul acestui for științific promovau investigația științifică bazată pe studiul cauzelor naturale (fără vreo intervenție divină).

Pentru că nu i-a plăcut la medicină, tatăl lui îl înscrie la Cambrige (1828), la teolgie, dar nici teologia nu-i place, el fiind atras de botanică și geologie, așa că preferă călăria și vânătoarea, nu frecventarea cursurilor.

A studiat insectele, a învățat să împăieze animale; în copilărie colecționa scoici, minerale, monede, sigilii poștale - nu-i plăcea la școala în mod deosebit și era mai slab la învățătură decât una dintre surorile sale.

În ianuarie 1831 își încheie studiile teologice, trecând cu succes examenele la teologie, limbi clasice, matematică și fizică. Rămâne la Cambridge până în iunie, și studiază lucrările unor naturaliști apoi, stimulat de lucrarea unuia dintre aceștia pornește în călătorii științifice. Urmează un curs de geologie al reverendului Adam Sedgwick, apoi întreprinde cu acesta o cartografiere a straturilor geologice în Țara Galilor.

În decembrie 1831, Darwin pleacă în călătoria vieții lui, la bordul navei Beagle, voiaj în timpul căruia își începe formularea teoriei evoluționiste. Aproape cinci ani a durat călătoria, iar Darwin a efectuat o mulțime de studii și investigații geologice și naturaliste. Și-a notat toate observațiile și speculațiile teoretice corespunzătoare; această cercetare amănunțită asupra speciilor de animale și a fosilelor a fost punctul de reper în scrierea unor cărți precum „Originea speciilor” sau „Originea omului”.

Cu ocazia acestei călătorii Darwin observă faptul că între comunitățile și civilizațiile umane nu primează diferențele de ordin rasial, ci cele de ordin cultural și e de părere – contrar ideii preconcepute a „științificilor” acelei perioade – că nu există o punte de netrecut între oameni și animale.

Darwin a fost conștient de – și a recunoscut – „minusurile” teoriei sale cu privire la evoluția speciilor și a făcut tot posibilul ca lucrarea lui să nu intre în conflict cu teoria creaționistă. Dar disputele există și azi. Nu prea e după cum vrea autorul, ci după cum vrea cititorul.

Pentru recunoașterea valorii sale ca naturalist, Darwin este numit în 1838 secretar al Societății de Geologie, funcție pe care a deținut-o până în 1841. În timpul călătoriei pe Beagle a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc., dar nu avea diplome care să-i ateste vastele cunoștințe – urmase un curs de geologie, studiase, intens, lucrările unor savanți de la acea vreme și altele; colaborase cu profesori emeriți.

Mai ales datorită observațiilor și reflecțiilor din timpul lungii sale călătorii a reușit să formuleze teoria evoluționistă, dar și alte teorii: privind mișcarea scoarței terestre, formarea recifelor coraligeni, a insulelor vulcanice – altfel spus, nu doar speciile evoluează, ci și Pământul.

Darwin e cunoscut în special pentru „Originea speciilor”, dar mai are vreo 20 de lucrări publicate. Se pare că el a descoperit cum se formează atolii, a demonstrat fototropismul (modul în care lumina influențează creșterea plantelor), a lansat primele teorii cu privire la extincția megafaunei (animale mari sau gigantice) și a mișcării continentelor. A avut o contribuție importantă la analiza și descrierea florei și faunei din emisfera sudică.

Darwin a murit în 19 aprilie 1882.

Ziua Darwin e o sărbătoare relativ recent instituită, în scopul aniversării nașterii lui Charles R. Darwin, un prilej de a sublinia importanța contribuțiilor naturalistului englez în dezvoltarea științei.

*

În tinerețe s-a ocupat cu vânătoarea, dar i-o fi trecut spre bătrânețe. Îl apreciez pentru ceea ce a scris despre animale.

*

Fapt divers. Începând cu anul 1994 au fost acordate primele Premii Darwin, pentru prostie extremă. Numite în onoarea lui Charles Darwin, părintele evoluției, aceste premii îi „recompensează”, ironic, pe cei care contribuie la evoluția speciei auto-eliminându-se, prin moarte sau sterilizare - inteligența, buna judecată nu sunt trăsături genetice, ci au mai mult de a face cu mediul în care un om trăiește. Faptele sunt tragice, dar circumstanțele sunt ridicole, hilare - am chicotit citind pentru ce au fost date unele dintre premii.

Deși contestate, aceste premii sunt, cumva, și educative, pe sistemul "nu încercați asta acasă".
https://darwinawards.com/

Într-un comentariu la această postare am aflat azi, de la Jo, Film.Serial, despre existența acestor premii.


sursa foto wikipedia (domeniu public)
https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Darwin