Compilație din zisele altora

In 11 iulie e Ziua celor care se înveselesc singuri! O sărbătoare (aiuristică, desigur) menită să aducă (forțeze) zâmbete, veselie! Zâmbetele nu sunt niciodată în plus! Oh! Unii au înțeles că în această zi e vorba despre cei singuri! O aiureală! Ca și cum dacă nu ești singur (sau solitar) nu te poți înveseli singur! Nu toți au pe lângă ei un "clovn"! Adică, cine are familia, prietenii lângă el nu se poate face singur să râdă?! Personal, mă pufnește râsul in fiecare zi, dimineața, când mă privesc în oglindă! Am o față pe care numai mama o poate iubi in acele momente! Sigur, nu fiecare zi - chiar începută râzând - e veselă in totalitatea ei, dar privind în jur n-am cum să nu găsesc motive de măcar a zâmbi! Totul e să... vreau să zâmbesc! Tot sigur, nu e obligatoriu ca aceia care mă văd dimineața să râdă! Poate se încruntă, dar e problema lor. E, oarecum, normal; nu? Dar... Ce e normal? - Normal e un program la mașina de spălat. Poate că m-am născut ieri, dar am stat toată noaptea și am studiat, așa că știu: vremea bună prevestește vremea rea, că dincolo de ceață e și mai multă ceață... Nu mă iau după muște pentru că acestea nu mă duc, întotdeauna, la miere. Chestii de gen. Viața e cum e și începe cum o iei. Râd în fața pericolului și mă ascund până trece!

Azi voi sta singură! Nu cumva să mă înveselească alții! Aș încălca regulile sărbătorii și nu am drept de autor pentru încălcarea regulilor, deși... încălcam reguli înainte să existe reguli.

Cum ziceam: puțin probabil să nu găsim ceva amuzant oriunde privim, suntem. Întâmplător sau nu, auzi la tv un purtător de microfon care bate câmpii cu grație (pentru a ocupa un x spațiu de emisie) sau... întrebând (zic și io) un lunetist: - Ce ați simțit prima dată când ați împușcat un om? Ce să zică ăla? - Reculul armei.

Te întâlnești cu un cunoscut în supermarket, și te ia cu Hei! Ce faci aici? Îi poți răspunde "vânez elefanți"? Zâmbești automat numai imaginându-ți figura lui la un astfel de răspuns. Mă bucur să te văd! mi se spune, uneori. Realitatea e că și eu mă bucur să fiu văzută.

Mai în glumă, mai in serios, auzind ce spun unii celulele creierului meu mor in chinuri! Unii vor zice că-s bătrână. Nu-s, chiar dacă sunt pe aici de demult. Încă pot merge și mesteca gumă în același timp. Uneori, in timpul liber, culeg nori și privesc scame... sau... e invers? Oricum, sunt un om calm, la telefon și la dentist. Se interesează de mine oamenii întrebându-mă Ce faci? - Încă ticăi! (ce să zic?!) Muncesc, mai zic uneori, iar ei, îngrijorați: Munca e izvor de sănătate! Ești bolnavă?

Uneori sunt răutăcioasă, și afirm că unii oameni sunt proști (de parcă eu aș fi vreo lumină! da, sunt destul de deșteaptă să mă îmbrac singură) Și ce zice cineva pe care l-a uitat istoria in parcare?! - Nu zic să fie uciși oamenii proști, dar dacă înlăturăm mesajele de avertizare problema se rezolvă de la sine. Gândindu-mă numai la câți urși sunt uciși pentru că unii oameni se apropie de ei să-i hrănească și să-și facă selfie sau să fie filmați, fotografiați cu ursul... și sunt răniți sau uciși de urs în urma prostiei lor... Hm. Mă întreb, uneori, dacă unii s-au născut proști sau se străduiesc să fie proști. Totuși, să știți că am maniere nefolosite până acum.

Am adunat aici unele replici citite, auzite și notate pentru că m-au amuzat. Am încercat să le potrivesc pe toate (cele scrise cu albastru) într-un oarecum context deoarece n-am vrut doar să le înșir pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Acum vă las! M-a strigat cineva și mi-a zis să vin imediat - dacă nu pot mai repede! - pentru că mi-a găsit simțul umorului.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mikefoster-424423/

Ziua celor care se înveselesc singuri

În calendarul peste care am dat online (http://calendar.city-star.org/ro) sunt notate fel și fel de „zile internaționale și naționale”. Unele mă atrag - ca aceasta - și atunci mă opresc și-i dau zilei importanță.

Îmi place cum sună „ziua celor care se înveselesc singuri”! Și-mi place să cred că e și ziua mea azi. N-am prea găsit pe Internet referiri la o astfel de zi. Am găsit o referire scrisă de o româncă: ea a înțeles că ziua se referă la cei care sunt singuri și se înveselesc sau că în această zi ar trebui să stăm cuci și să ne veselim. OMG! vorba românului! Cum poate înțelege cineva că e despre cei singuri care se înveselesc pe ei?! Adică, nu mă pot auto-înveseli dacă am familie și prieteni?! Trebuie să stau singură azi și să mă înveselesc pentru a marca ziua?! Dacă sunt între oameni nu se pune?! O fi cum a înțeles ea?! Nu cred. Ei, și ce dacă o fi cum a priceput ea pentru a critica "sărbătoarea"? Eu am înțeles altfel.

Mă înveselesc singură mai ales când trebuie să aștept pe undeva. E așa de plictisitoare așteptarea încât trebuie să fac ceva pentru a nu mă bosumfla; și atunci mă gândesc la lucruri hazlii sau imaginez fel și fel de scenarii. Uneori ajung să râd singură! Râd cât pot de „ascuns”, să nu creadă (sau să nu știe!) cei prezenți că-s razna. Cel mai ușor să mă înveselesc este când mă gândesc la vreun animăluț! Și tot gândindu-mă se lățește zâmbetul pe mutra mea indiferent unde aș fi, dar mai ales când circul pe stradă - mă plictisesc când parcurg singură un drum mai lung, pe jos.

Când mă împiedic pe stradă și iau viteză dând din mâini, aplecată în față, îmi imaginez cum arăt și râd cu lacrimi (în astfel de momente trebuie să mă retrag undeva, să mă vadă cât mai puțini). Dacă mai am și sacoșe pe care le agit în mersul necontrolat e teroare! Mă doare stomacul de râs după ce-mi recapăt echilibrul! Sigur, faza cu împiedicatul nu e scenă amuzantă „autoprovocată”.

Când dau de vreo oglindă cu defect - care "pocește" chipuri - aproape că nu mă mai satur să mă privesc și să râd. Ador oglinzile care modifică chipul sau trupul întreg. Am avut o oglindă care „schimonosea” chipul (am spart-o din greșeală, cu ani în urmă) - în funcție de cum priveai aveai or nasul borcănat și ochii depărtați (și mici), ori nasul ascuțit și ochii apropiați (și foarte mari).

E dificil să povestesc cum mă înveselesc singură pentru că sunt chestiuni de moment, care „vin pe loc”. Important este că mă pot înveseli singură. Părerea mea. Aproape în orice văd ceva hazliu pentru că brodez instantaneu fel și fel de scenarii. De multe ori nici nu trebuie să imaginez, pentru că „produc”. Vineri, de exemplu, am vrut să aprind țigara cu sticla în care am apă; am pus "paiul" în gură, am luat sticla, i-am desfăcut dopul și s-a blocat creierul când am dus sticla spre gură: „ce vreau să fac?!”

După ce-mi alimentez creierul cu endorfine iau mai ușor aproape orice.

Nu reușesc deloc să mă înveselesc ascultând bâzâitul continuu (zi și noapte) al ventilatorului de la magazinul aflat la parter. Îi găsesc eu leac și bâzâitului.

Imagine de auenleben de la Pixabay