Ce?! M-am jucat. MFC

Grăbită, la Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto: https://pixabay.com/users/olavi-a-28455209/

Compilație din zisele altora

In 11 iulie e Ziua celor care se înveselesc singuri! O sărbătoare (aiuristică, desigur) menită să aducă (forțeze) zâmbete, veselie! Zâmbetele nu sunt niciodată în plus! Oh! Unii au înțeles că în această zi e vorba despre cei singuri! O aiureală! Ca și cum dacă nu ești singur (sau solitar) nu te poți înveseli singur! Nu toți au pe lângă ei un "clovn"! Adică, cine are familia, prietenii lângă el nu se poate face singur să râdă?! Personal, mă pufnește râsul in fiecare zi, dimineața, când mă privesc în oglindă! Am o față pe care numai mama o poate iubi in acele momente! Sigur, nu fiecare zi - chiar începută râzând - e veselă in totalitatea ei, dar privind în jur n-am cum să nu găsesc motive de măcar a zâmbi! Totul e să... vreau să zâmbesc! Tot sigur, nu e obligatoriu ca aceia care mă văd dimineața să râdă! Poate se încruntă, dar e problema lor. E, oarecum, normal; nu? Dar... Ce e normal? - Normal e un program la mașina de spălat. Poate că m-am născut ieri, dar am stat toată noaptea și am studiat, așa că știu: vremea bună prevestește vremea rea, că dincolo de ceață e și mai multă ceață... Nu mă iau după muște pentru că acestea nu mă duc, întotdeauna, la miere. Chestii de gen. Viața e cum e și începe cum o iei. Râd în fața pericolului și mă ascund până trece!

Azi voi sta singură! Nu cumva să mă înveselească alții! Aș încălca regulile sărbătorii și nu am drept de autor pentru încălcarea regulilor, deși... încălcam reguli înainte să existe reguli.

Cum ziceam: puțin probabil să nu găsim ceva amuzant oriunde privim, suntem. Întâmplător sau nu, auzi la tv un purtător de microfon care bate câmpii cu grație (pentru a ocupa un x spațiu de emisie) sau... întrebând (zic și io) un lunetist: - Ce ați simțit prima dată când ați împușcat un om? Ce să zică ăla? - Reculul armei.

Te întâlnești cu un cunoscut în supermarket, și te ia cu Hei! Ce faci aici? Îi poți răspunde "vânez elefanți"? Zâmbești automat numai imaginându-ți figura lui la un astfel de răspuns. Mă bucur să te văd! mi se spune, uneori. Realitatea e că și eu mă bucur să fiu văzută.

Mai în glumă, mai in serios, auzind ce spun unii celulele creierului meu mor in chinuri! Unii vor zice că-s bătrână. Nu-s, chiar dacă sunt pe aici de demult. Încă pot merge și mesteca gumă în același timp. Uneori, in timpul liber, culeg nori și privesc scame... sau... e invers? Oricum, sunt un om calm, la telefon și la dentist. Se interesează de mine oamenii întrebându-mă Ce faci? - Încă ticăi! (ce să zic?!) Muncesc, mai zic uneori, iar ei, îngrijorați: Munca e izvor de sănătate! Ești bolnavă?

Uneori sunt răutăcioasă, și afirm că unii oameni sunt proști (de parcă eu aș fi vreo lumină! da, sunt destul de deșteaptă să mă îmbrac singură) Și ce zice cineva pe care l-a uitat istoria in parcare?! - Nu zic să fie uciși oamenii proști, dar dacă înlăturăm mesajele de avertizare problema se rezolvă de la sine. Gândindu-mă numai la câți urși sunt uciși pentru că unii oameni se apropie de ei să-i hrănească și să-și facă selfie sau să fie filmați, fotografiați cu ursul... și sunt răniți sau uciși de urs în urma prostiei lor... Hm. Mă întreb, uneori, dacă unii s-au născut proști sau se străduiesc să fie proști. Totuși, să știți că am maniere nefolosite până acum.

Am adunat aici unele replici citite, auzite și notate pentru că m-au amuzat. Am încercat să le potrivesc pe toate (cele scrise cu albastru) într-un oarecum context deoarece n-am vrut doar să le înșir pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Acum vă las! M-a strigat cineva și mi-a zis să vin imediat - dacă nu pot mai repede! - pentru că mi-a găsit simțul umorului.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mikefoster-424423/

A sosit 2025! An Nou fericit! MFC

Miercurea fara cuvinte, ziua întâlnirii foto de la Carmen, 

pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu:

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Miki la oglindă. RiO

În luna noiembrie - n-am idee care zi - Miki a împlinit 19 sau 20 de ani. E o cățelușă metis cu Chihuahua, ne-a spus veterinarul când una dintre prietene a găsit-o in anul 2009. În septembrie același an o pierduse prin moarte pe Lady, zisă Miți, la vârsta de 16 ani. Când a gasit-o, Miki avea 4-5 ani. Speram să fi avut mai puțini ani și boticul care începuse să albească să fi fost așa pentru că a trăit pe stradă cine știe cât timp.

O comemorez la Reflexii in oglinda, jocul inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul ei Între vis și realitate. Postarea a fost scrisa săptămână trecută, dar n-am mai publicat-o pentru că Miki a plecat în Raiul animalelor, de Moș Nicolae. Vă rog, nu vă supărați pe mine pentru această postare la RIO. 💕

Miki - așa am numit-o noi pentru că a fost primul nume la care a reacționat după ce am strigat-o cu multe - făcea legea in cartierul unde locuiește prietena mea. Alerga pisicile (împreună cu un Teckel sub balconul căruia îi făcuse adăpost mama teckelului) și lătra la tot ce mișca. O văzuse prietena mea încă din luna octombrie; o hrănea, dar nu mai voia un cățeluș și din cauza programului de lucru. În noiembrie îmi telefonează: Ghici ce am in casă? mă întreabă. Am răspuns instantaneu: cățelul din cartier. Și a doua zi m-am dus s-o văd. O avea in casa de vreo săptămână, și una dintre vecine se gândea c-o fi nenorocit-o careva, dar când a aflat la cine e s-a bucurat.

A fost dragoste la prima vedere! Prietena mea se aștepta să mă latre, pentru că lătra la oricine intra in casa, dar Miki nu m-am lătrat. Mă privea de pe un fotoliu unde își alesese culcușul, stând culcata, dând din coadă. 

A fost un cățeluș care a locuit în apartamentul cuiva pentru că avea tendința, urcând pe scări, să se oprească la etajul doi. Nu făcea în casa, nu intra în bucătărie... Un câine educat, altfel spus. Dar nu știa să meargă în lesă, semn că cine a avut-o o lasă libera. Poate că s-a pierdut, poate a fost abandonată pentru că era gestanta sau poate că a fost abandonată deoarece au murit stăpânii (câțiva ani a tot tras în lesă după femei vârstnice - era disperata, iar când ne apropiam de acea persoană se calma: nu era cine credea ea).

Poza e din octombrie a.c.. O țineam în brațe pentru că mergea greu. A trecut prin foarte multe în toți acești ani, dar și-a revenit bine. Din bătrânețe, însă, nimeni nu-și revine. Vederea i-a slăbit, puterea a scăzut și tot așa... La momentul pregătirii postării era într-o fază mai nasoală și nu prea mănânca. Era, încă, alertă - adică, nu era letargică. Nu i-am mai trecut indispoziția... A plecat liniștită, iar eu nu prea sunt in apele mele - navighez in ape teritoriale străine.

Coincidenta în calendar. MFC

Miercurea fără cuvinte, 

joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Un câine pe gard. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

Sursa foto: ©Brașov, orașul sufletului meu.

Fotografia e înscrisă și aici:

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/06/my-corner-of-world_0660035988.html

*

https://natashamusing.com/2021/06/buddha-doodles-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-205/

*

http://jaipurgardening.blogspot.com/2021/06/garden-affair-coral-vine.html

Atenție! Un lupușor liber. MFC

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

HAPPY WW!

*

Fotografia e înscrisă și aici:

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-199/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2021/05/my-corner-of-world_0786911372.html

*

https://natashamusing.com/2021/05/sabr-perseverance-wordlesswednesday-wednesdaywisdom/

*

https://allatseawithme.blogspot.com/2021/05/wordless-wednesday-river-avon.html

*

https://jaipurgardening.blogspot.com/2021/05/garden-affair-spring-flower-cineraria.html

Cu blană, cu pene. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat de Carmen și găzduit acum de Zina.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu. (fotografii din 2012)

Happy WW!

Fotografiile sunt si aici:

https://natashamusing.com/2020/04/on-a-lockdown-food-trail-wordless-wednesday-natasha-musing/
si aici:

https://image-in-ing.blogspot.com/2020/04/aruba-archived.html

si aici:
http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2020/04/my-corner-of-world_22.html

După Revelion. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani. (sursa foto: pixabay)

Anul Nou cu bucurie! Happy WW!

Braşoveni curioşi. Miercurea fără cuvinte

sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.

sursa foto: https://www.facebook.com/mihai.micu.3 via Braşov, oraşul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! 

Joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

HAPPY WW!

Sufleţele de prin Braşov

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

HAPPY WW!

Relaxare la munte şi la mare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

Prieteni cu blană şi patru picioare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto  pixabay. 

HAPPY WW! 

Prin oraş. Miercurea fară cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  (fără Carmen, deocamdată) ☺

Sursa foto Adventure Travel Romania.

HAPPY WW!

E deschis tabelul de săptămâna trecută:

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2019/02/sezonul-alb-miercurea-fara-cuvinte-62019.html

Dincolo de noi. Jocul cuvintelor (193)

Tedy, nisipiu cu alb, şi Piper, negru cu alb, sunt doi Border Collie adolescenţi mereu cu gândul la explorare.

Teddy, mai îndrăzneţ, se aventurează des departe de zona lor de siguranţă. Piper, mai timid de felul lui - că fricos nu-i deloc, doar că, zice el, e prevăzător. Dar cand îl întâlneşte pe Teddy uită de grijă, uită de tot şi face ce face prietenul său nisipiu şi pus pe şotii. Şi, uite-aşa, într-o zi, plimbându-se ei pe aleile pădurii de lângă oraş s-au cam îndepărtat de oamenii care le oferă adăpost şi hrană pe săturate.

Aleargă după frunzele aurii care cad din cer şi încearcă să le prindă între colţii lor albi şi puternici - nu le dă prin minte că jucăriile aurii cad din copacii pe care ei îi marchează cam de câte ori trec prin zonă. Clămpănesc in gol după frunze şi aleargă pe covorul gros care foşneşte sub lăbuţele lor puternice.

Tot alergând s-au trezit într-o poiană plină cu jucării aurii şi foşnitoare - se distrează pe cinste, alergându-se unul pe celălalt, vârându-şi boticurile printre jucăriile care zboară in jurul lor. Când, brusc, au auzit un sunet puternic. S-au oprit ca la comandă. Un alt sunet, ca un bubuit, s-a auzit din nou, mai aproape. Piper se străduieşte să se ascundă între jucăriile aurii. Îşi imaginează că nu-l vede bubuitorul şi-l îndeamnă pe Tedy să facă la fel. Nisipiul se conformează urgent, dar curiozitatea învinge şi îşi iţeşte capul dintre frunzele pe care le crede jucării lăsate acolo pentru distracţia lor. Priveşte in jur, dar nu vede nimic deosebit - doar jucării. Îşi dă seama că nu aude paşii prietenilor umani, şi nici glasurile. Se strâmbă puţin, a teamă, dar nu-i zice nimic lui Piper - îl ştie fricos (dar nu i-ar spune aşa vreodată!). Un alt sunet, şi mai puternic, se aude iar. Asta nu-i a bună, se gândeşte el - ştiind că după astfel de sunete ajunge să facă un adevărat duş şi nu-i prea face placere -  dar continuă să se arate curajos, pentru prietenul lui ascuns printre frunze.

- Tedy, ce e dincolo de noi?

Nisipiul aproape că priveşte cruciş.

- Pădurea, ce să fie?! Acolo trebuie să ajungem - stie că acolo le sunt prietenii.

- Nu-i pădurea, Teddy. Suntem prea inteligenţi pentru a crede că dincolo de noi e pădurea… Dincolo de noi începe infinitul, Tedy! Trebuie să ajungem la prietenii noştri.

- Păi, ce, ei sunt in infinit?!

- Nu ştiu, poate că fac parte din infinit, poate că sunt infinitul, dar trebuie să ajungem la ei.

- Şi cum facem asta? Tu îi mai simţi pe aproape? Haide, să-i căutam.

- Nu, nu-i mai simt, aşa că nu mă mişc de aici până nu îi simt din nou. Dacă ne caută - şi sigur ne caută - o să ajungem să ne căutăm reciproc, şi-o să ne învârtim in cerc, la infinit.

Piper îl cam bagă in spaimă, dar simte că are dreptate aşa că îşi ciuleşte urechile, îşi înalţă boticul in vânt şi rămâne in aşteptare, cu un mănunchi de frunze pe creştet. I se făcuse şi cam foame şi nu prea avea bunătăţi in jur - jucăriile aurii nu au niciun gust dintre cele cunoscute şi plăcute.

Exact in momentul in care îşi simte prietenii le aude şi glasurile: Tedyyyyy! Pipeeeer! O zbughesc amândoi in direcţia glasurilor, fericiţi nevoie mare, şi îşi promit reciproc să nu se mai aventureze departe de prietenii bipezi. Or face ei parte din rasa considerată a avea câinii cei mai inteligenţi din lume, dar… or mai fi şi excepţii. Amândoi sunt destul de inteligenţi pentru a-şi recunoaşte limitele.

₪₪₪

Jocul cuvintelor (193) - Tema: Dincolo de noi. Fotografia e preluată de pe blogul Cartim, unde Eddie găzduieşte Jocul cuvintelor.

₪₪₪

Nu sunt foarte sigură care e regula Jocului, in sensul că trebuie - sau nu - ca tema şi cele 12 cuvinte să formeze un singur text sau pot fi două: unul cu cele 12 cuvinte şi altul cu tema. 

Prieteni buni. Fleur and Color on Wednesday

Am vrut sa fie altceva, dar n-a fost sa fie. Alerg de vreo trei saptamani mai ceva ca hotii de cai de pe vremuri.

Am scotocit prin foldere si m-am gandit la… prietenii buni care locuiesc alaturi de noi – unii permanent, unul ocazional.

Prima data vi-l prezint pe Pufitică – seniorul dintre prieteni – care a ajuns la noi in 5 mai 2002.

Avea circa 2-3 luni si miorlaia jalnic sub o masina, in drumul spre serviciu al unei colege a mamei. Aceasta l-a luat cu ea, sa-i dea ceva de papa si… sa-l lasa inapoi pe strada daca nu il vrea cineva. L-a luat mama acasa – in martie 2000, Bony, boxerita, a murit si casa parea tare pustie. Ne-a dat o prietena un papagal, pe Kiki (la care “noul” ei catel latra ca turbatul cand erau singuri acasa!) si tare draga mi-a fost, dar nu se compara! A venit Pufi, care s-a simtit imediat ca la el acasa si a inceput sa exploreze. Pe cat de argint-viu era in tinerete pe atat de plictisit pare acum. Bine, nu e plictisit! E un mare intelept si un mare cititor! Isi alegea singur cartile din biblioteca si nu se lasa pana nu le scotea. Pentru ca citea prea mult – pana zdrentuia cotoarele cartilor - i-am interzis accesul la biblioteca.

Kiki a murit cam un an mai tarziu – avea sapte ani. Dupa vreo luna de stat la noi, Pufi a descoperit-o pe Kiki (un perus alb ca neaua) si toata ziua era pe colivia ei – o speria, asa ca a trebuit sa-i despartim.

Johnny! Ehe…! Zapacitul acesta a fost scos de mama dintre boturile unor dulai care, din cand in cand, cu ani in urma, dadeau ture prin cartier. Tata tocmai murise, in 29 august 2010 si pe Johnny l-a vazut incoltit de caini in 18 septembrie, la nici o luna… Mama era cu treaba pe afara si cand a vazut scena a luat un bat ce era pe-un colt de zona verde si-a dat dupa caini, strigand la ei. Or fi zis oamenii c-a naucit-o durerea (asa radeam cand ne povesteau – ea si martorii – cam ce reactie a avut. Cainii nu s-au lasat, au incoltit pisoiul care s-a ascuns sub aripa unei masini, pe roata. Mama i-a alungat in final si s-a uitat dupa mat. Piticul dadea cu gheara si doar ca nu scuipa, dar se credea amenintator. A fost inhatat si dus acasa.

Era mic de incapea in palma (mai mic decat in poza); mama l-a pus intr-o cutie din carton si il hranea deschizandu-i gurita – altfel nu manca. Intr-o zi, a uitat in cutie bucatele de carne de pui (sunase telefonul). Cand s-a intors… nici carnea nu mai era, nici pisicul. Unde-i Johnny?! Da-i si cauta-l! Il cautam in cele mai ciudate locuri – aveam experienta cu Pufi care, intr-o zi, se ascunsese asa de bine incat ne privea - cum ne agitam - de pe o biblioteca inalta pana aproape de tavan – cum a reusit sa ajunga acolo am aflat mai apoi. Dar Johnny nicaieri. Atunci l-am eliberat pe Pufi din camera unde il inchisesem pana sa il obisnuim cu noul venit. Pufi s-a aratat de-a lungul timpului foarte teritorial: n-a acceptat nici chiar un pui de pisicuta care era doar temporar la noi. Si s-a dus Pufi direct la el! Era intr-un dulapior unde mai erau puloverele lui tata – cautasem si acolo, dupa haine, pentru ca era intredeschisa usa, dar nu-l simtisem. Si Johnny a iesit de acolo mieunand prelung, fericit si – nu exagerez! – s-a lungiiiit! Probabil ca s-a relaxat. A inceput sa-l calareasca pe Pufi desi acesta maraia la el – nimic! Johnny avea experienta dulailor, nu-l impresiona un biet motan! In final… s-au impacat. Hm! Il tot alunga pe Pufi de pe oriunde se tolaneste; ii ia locul “la soare”, in balcon, il impinge de pe scaunul de langa calorifer (pus acolo special pentru el), il scoate din cos… Unde merge Pufi, hop si Johnny. In general stau impreuna, aproape incolaciti.

Sunt si zile cand Pufi se satura de rasfatatul cel zapacit si egoist si-si baga ghearele in coama lui!

Cand Miki a venit prima data la noi (noiembrie 2009) Johnny nici nu era pe lume. Cei doi, catelusa si motanul, nu s-au impacat din prima zi. Miki era caine gasit, cu “ciuda” mare pe pisici. Pufi fusese indragostit de Miti, o catelusa extraordinar de desteapta, care l-a acceptat numai de la distanta si Pufi sedea pe marginea canapelei pe care dormea Miti – si-o privea luuung. Intr-o saptamana, Miki si Pufi dormeau spate-n spate – si Miki incepuse sa nu mai latre pisicile de pe strada.

Cand a sosit Johnny, am vrut sa il obisnuim si pe el cu Miki. Catelusa, bucuroasa, dadea din coada si topia sa ajunga la mata din brate. Johnny… bolovan! Daca-i dadeam drumul din brate cadea ca piatra, nu se descolacea – asa ceva fac pisicile cand sunt foarte speriate: isi intepenesc trupul si zici ca-s moarte (asa au sansa sa scape de unii pradatori).  Cand l-am dus in alta camera ii batea inimioara atat de tare incat am zis ca-i sare din piept. Ne-am dat seama ca era traumatizat de experianta cu acei dulai si l-am lasat in pace. Acum nu mai face la fel cand da de Miki, dar nici nu sta pe-aproape.

Gânditorul Johnny: O fi un chip in frunza asta, sau am halucinaţii?

Gânditorul e sigur că planta cu flori roşii e crin – a văzut-o clar cu ceva ani in urmă, la o vecină.

Zi frumoasa sa avem si la Fleur an Color on Wednesday sa ne intalnim.

S-a făcut curăţenie de Paşti (anul trecut). Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

Loial, gingaş, măreţ. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea pentru azi: Spune-mi cu cine te însoţeşti

Sursa foto: Extreme Travel Romania.

HAPPY WW!

Alma şi Fifi

Acum un an şi un pic (sper că nu mă înşel), Adriana mi-a oferit in dar fotografia cu Alma şi Fifi. N-am ştiut ce să fac cu ea şi am păstrat-o doar pentru mine! Atât de mult îmi plăcea încât nimic nu mi se părea potrivit pentru aceasta fotografie. Atunci când îmi place ceva foarte mult nu ştiu cum să mă manifest – in cuvinte; la fel mi se întâmplă şi când ceva mă întristează foarte tare.

Fotografia imi place la fel de mult şi azi! O căţeluşă din rasa Rottweiler “ţine in braţe” un pui de pisică. O fiinţă puternică oferă ocrotire uneia vulnerabile care nici nu e din specia ei! Oare de ce nu procedează şi oamenii astfel?

Alma pare a spune: “Să nu îndrăznească cineva să tulbure somnul micuţei mele prietene!” Şi Fifi doarme liniştită, simţindu-se ocrotită între lăbuţele unui dulău pe care mulţi îl consideră a fi “rasă periculoasă”. Oare de când câinii care-şi protejează stăpânii şi teritoriul sunt periculoşi?

Pentru că azi e Ziua internaţională a animalelor mi s-a părut potrivit să postez fotografia. Ce să fac? Iubesc câinii, iubesc pisicile, iubesc animalele in general şi zâmbesc instantaneu când văd vreunul – cât de urât ar fi el aparent. 

Animăluţele noastre. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea de azi: animale de companie - e Ziua internaţională a animalelor.

HAPPY WW!