2012-10-28

Parfumul norilor sau Viteza maximă admisă între nori

Fiecare om, la un moment dat, a asemănat un nor cu un obiect, cu un animal sau cu chipul unui om. Goana norilor pe cer a inspirat artiștii tuturor timpurilor și continuă să fascineze, fiind un subiect provocator pentru artiști deoarece nu se opresc niciodată din plutirea lor. Și fiecare copil, probabil, a visat să plutească între nori, să se joace cu ei. Mulți și-au dorit să devină aviatori dar puțini au ales această cale deloc ușoară. Poate pentru ca și-au uitat visul sau pentru că nu le permitea condiția fizică.

De-a lungul vremurilor oamenii au crezut că norii sunt balauri: nori albi și nori negri care atunci când se luptă produc tunetele care se rostogolesc și fulgerele aruncate de ei luminează bezna feeric și periculos. Pentru alții, norii sunt trena zeiței Lunii sau sufletele oamenilor buni care au murit. Iar oamenii mării recurgeau adesea la nori pentru a se orienta.
Pe scaunul îngust, lângă hublou, ședea cu pleoapele întredeschise și își lăsa imaginația să plutească peste norișorii albi ce păreau că-i zâmbesc. Deasupra norilor putea să-și spună că “vine din lumea de dincolo de nori”. Parcă erau vată de zahăr pe cer: cu gust foarte dulce și miros de vanilie, ușor aspri, topindu-se aproape instantaneu. Vanilia ar putea fi parfumul norilor, pentru cei care sunt călători cu avionul. Cândva, peste ani, va deveni și ea pilot de linie pentru că nu mai poate renunța la zbor odată ce i-a simțit parfumul.
Mirosul furtunii, acel miros de fân proaspăt cosit și umed, inconfundabil, se împletea perfect cu parfumul dulce acrișor al adrenalinei și cu gustul metalic al acesteia. În saltul cu parașuta, când făcea luping-uri sub norii care pluteau imperturbabili deasupra ei simțea mereu impulsul de a râde, ca și cum aerul o gâdila în timp ce-i permitea să îl străbată în scurtul ei drum aerian spre pământ. Dar ceea ce o fascina cu adevărat, iremediabil, era sentimentul extraordinar de a conduce o matahală grea de unsprezece mii de kilograme – fără armament – lungă de șaptesprezece metri și cu o anvergură de doisprezece metri, care se înălța cu trei sute de metri pe secundă ajungând la viteza maximă de două mii șase sute de kilometri pe oră! Cu un astfel de avion limitele păreau să dispară; simțea că poate face orice, oricând. Și nu era tocmai limita de viteză admisă! Se putea și mai mult, se putea și mai sus de aproape o mie cinci sute de kilometri dar nu cu avionul pe care ea îl avea de manevrat. Plutea deasupra norilor, străbătea fronturi de furtună, realiza luping-uri zburând pe spate, intrând in picaj accentuat, apoi zburând normal un timp, cabrând aeronava până ajungea din nou pe spate și apoi țâșnind cu viteză spre cerul infinit, spre pufoșii norișori care se împrăștie sub impulsul curenților produși de motorul puternic care propulsează acea sublimă pasăre de fier, cu formele ei fine, aerodinamice, o plăcere pentru privit și o nebunie a emoțiilor de manevrat în înaltul cerului. De fiecare dată după ce cobora din aeronavă se simțea ușor nesigură, ca și cum ar fi fost menită să zboare, nu să pășească.
Viteza maximă admisă printre nori este viteza gândului.
O întrebaseră mulți de ce și-a ales tocmai o astfel de profesie. Oare glumeau când întrebau asta? Cum să nu alegi să fii între nori, aproape de cer, să știi cam ce ar putea simți păsările în zborul lor înalt, departe de meschinărie și de banal? Ce poate fi mai aproape de noțiunea de libertate dacă nu zborul la înălțimi și viteze amețitoare?

Parfumurile la care m-am oprit sunt Starwalker, de Mont Blanc (pentru bărbați) și La Pluie, de Miller Harris.
Starwalker, cu notele sale de mandarină, bergamota, nucșoară, mosc alb, ambră, santal, lemn de cedru și bambus.
La Pluie, care evocă sunetul divin al ploii, albastrul închis al norilor încărcați de ploaie și întreaga atmosferă în așteptarea furtunii.



Tema e fost propusa de CARMEN (Intre vis si realitate)
Articol înscris la Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela

20 de comentarii:

  1. Considera asta ca raspuns la postarea ta si în special la parfumul "La Pluie".
    O seara frumoasa!

    http://www.youtube.com/watch?v=NUh0i7tJpTk

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Minnie!
      E superba melodia! Si Zaz imi place! Si videoclipul imi place! Picaturile de ploaie pareau a cadea in ritmul clapelor de pian sau clapele erau apasate in ritmul ploii :) Am ascultat-o de doua ori - mai ales ca ploua in seara cand am ascultat - si vedeam "dansul ploii" si umbrelele care se deschideau in cadenta!
      O saptamana senina iti doresc - la propriu si la figurat! :)

      Ștergere
  2. frumoasa poveste! Toti ne nastem cu pasiuni si cei mai fericiti sunt cei ce-si implinesc visul! ma bucur pentru personajul tau femini, imaginar sau real, important este ca a stiut s-si urmeze visul :)
    Parfumul La plui trebuie neaparat sa-l caut!
    melodia pe care ti-a dedicat-o Minnie, este colosala! ce gest frumos! ;)
    Pupici parfumati si o saptamana plina de reusite va doresc, atât tie, Diana draga, cat si prietenei Minnie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen!
      Prenumele fetei este Iulia - e fiica baiatului unor cunostinte. Pe parintii ei - si pe bunici - ii cunoastem dar pe ea nu am vazut-o niciodata (nu s-a nascut in RO si a fost in tara doar o data in cei 24 ani - cred - pe care ii are) Am vazut-o numai in fotografii, imbracata in costum de zbor (printre altele) :)
      Parfumul "La pluie" trebuie sa il caut si eu :) Mi-a placut cum a fost descris si mi s-a parut ca se potriveste norisorilor, plus ca imi place ploaia!
      O saptamana minunata iti doresc!

      Ștergere
  3. Acum înțeleg mai bine afirmația ta vizavi de Amalia. Da, ce oameni minunați a avut norocul sa întâlnească!
    Fscinația zborului e veche și unii spun că s-a născut odată cu omul. Nu e de mirare că își doresc, dar mă miră curajul acestor oameni minunați!Bravo lor!
    Nici eu nu abdic de la visurile mele, să știu că refuz locurile călduțe, dar nu las nimic din ceea ce am convingerea că trebuie să fac!
    Mi-a plăcut mult povestea ta, ca și parfumurile pe care le propui. Nu cunosc La Pluie, mă tentează prospețimea care se simte din descriere.
    O seară excelentă îți doresc, dragă Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Fascinatia zborului! Eeee! Mi-am dorit si eu "sa ma dau cu parasuta" dar n-a fost sa fie... Sa devin pilot nu mi-am dorit pentru ca... implica prea multa raspundere :( si as fi fost, oarecum, obligata la un program fix (ceea ce nu prea imi reuseste) Ca hobby, poate, dar ca profesie...
      Multumesc, Mirela. "La pluie" a fost lansat in 2011 (sper ca nu ma inseala memoria) - am citit pe net cand am cautat un parfum care sa... mi se para potrivit in poveste :)
      O saptamana minunata iti doresc!

      Ștergere
  4. O altă poveste frumoasă, cu un personaj mai temerar...
    Săptămână bună!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Viteza maximă admisă printre nori este viteza gândului..." nici ca puteai defini mai bine ideea de zbor...
    citindu-te am simtit ca sunt acolo printre nori,zburand cu acea viteza numita gand...mi-a placut mult de tot ce ai scris :)

    fermecatoare melodia pe care ti-a lasat-o Minnie...acum sunt si eu curioasa in legatura cu parfumul...
    trebuie sa ajung la o Sephora si sa-l miros si poate cine stie,de Craciun il gasesc in sacul Mosului :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zborul... Imi place in avion, recunosc, dar ca pasager. N-am zburat prea des, dar in unul dintre zboruri a fost vreme urata. A fost fascinant! Adrenalina pura!
      Minunata melodia, cu adevarat! Si s-a potrivit perfect cu momentul in care am ascultat-o! Gandurile zburau cu mare viteza! :)
      Ii soptesc (si eu) Mosului despre parfum; poate-poate, daca suntem mai multi care il rugam! :)
      O saptamana minunata iti doresc!

      Ștergere
  6. Determinare, perseverenta, curajul de a raspunde provocarilor...intr-un cuvant: PASIUNE.
    "Ce poate fi mai aproape de noțiunea de libertate dacă nu zborul la înălțimi și viteze amețitoare?" - ce frumos exprimata dragostea pentru o astfel de meserie :)
    Mi-a placut.
    O noapte buna, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pasiune si... adrenalina! Sunt convinsa ca e o munca grea sa devina cineva pilot pe supersonic! Fascinant trebuie sa fie! Imi pot doar imagina cum arata norii vazuti de sus, la asa viteza! :)
      Multumesc.
      O saptamana minunata iti doresc!

      Ștergere
  7. "Ca si cum ar fi fost menita sa zboare"... Asa cum se spune si despre marinari, despre momentele cand ajung pe uscat si sunt nesiguri pe picioare.
    Am condus de multe ori un camion si am avut senzatia ca pot face orice, ca sunt puternica si de neinvins, totusi nu imi pot inchipui cum ar fi sa pot pilota un avion.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La conducerea unui avion nici eu nu ma vad - dar... sa nu spunem niciodata niciodata! :)
      Da... senzatia din "capul de tractor" e super! Am stat doar "in dreapta" intr-un gigant si vedeam "de sus" masinutele din jur! Aveam senzatia ca in curbe matura tot ce-i in jur! :)) De mastodonti se feresc si "jmecherii" cu jeep - se simt mici! :))

      Ștergere
  8. Femei care piloteaza avioane se intalnesc mai rar, insa atat femeile cat si barbatii care piloteaza avioane sunt niste oameni curajosi, deosebiti, pe care ii admir.
    Zborul ne fascineaza de cand am aparut pe pamant, uneori privesc norii si simt ca parca zbor alaturi de ei!e asa de minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de admirat aviatorii, adevar graiesti! Sunt raspunzatori si de vietile altora - chiar si aceia care nu sunt piloti pe linii comerciale, ca exemplu.
      Plimbarea norilor pe cer imi place chiar si azi! Imi place sa ma joc cu ei si sa caut "forme cunoscute" in dansul lor! Si norii de furtuna imi plac! E fascinat sa ii privesc din varf de munte cum se rostogolesc pe cer ca valurile marii! Superb!

      Ștergere
  9. :)) si inca o experienta traita si vazuta prin ochii altcuiva :D ... mai, voi ma faceti sa ma sui in avion! Pe bune! :)) Mi-a placut. O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce mai stai? :) Suie in aviion si zboara catre destinatiile dorite!
    Multumesc ca ai trecut pe aici!
    O zi minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.