2012-11-04

Parfumul pâinii - Poveste parfumată despre dragoste și adevăr

Pâinea este fața lui Cristos – se zice. Coacerea pâinii este una dintre cele mai importante ocupații ale omului – din cele mai vechi timpuri. Pâinea are parfum de credință, prietenie, stabilitate, iubire, cinste.
O legendă creștină ne spune cum într-o zi un înger s-a înfățișat ca un cerșetor bătrân la ușa unei femei, care tocmai terminase de pregătit aluatul pentru pâine, și i-a cerut o bucată. Femeia a pus o bucată de aluat în cuptor și a așteptat să se coacă dar văzând cât de mare și bună a ieșit a mințit pe cerșetor că nu coace cuptorul bine și pâinea nu s-a făcut. A pus o bucățică și mai mică de aluat și când acesta s-a copt pâinea era chiar mai mare decât prima. Uimită și fericită în necinstea ei, femeia a mințit că nici de data aceasta n-a fost cu noroc. I-a dat cerșetorului un bănuț și i-a cerut să plece, spunându-i că nu are ce să-i dea de mâncare. Imediat ce bătrânul a părăsit casa pâinea cea frumos coaptă s-a transformat în țărână.
**
Grupul lor de amici s-a mărit, cu vreo câteva săptămâni în urmă, cu un bărbat singur, cult, distins și, mai ales, întreprinzător – după cum arătau hainele lui, accesoriile vestimentare și automobilul. Pe scurt: avea câteva sute de mii de calități și fugise vorba în târg că își dorea o “partenera de viață”.
Fetele roiau în jurul lui ca albinele în jurul florilor și încercau să îi atragă atenția prin ceea ce fiecare putea etala mai repede. Care mai de care discuta - între alte mărunțișuri - despre cât de bine gătește și cât de mult le place să gătească – în ideea că “dragostea trece prin stomac”.
Le asculta cum se declară – toate – întruchiparea adevărului și se prefăcea că le crede.
- Ceea ce am constatat este că foarte puține femei știu azi să coacă pâine – le surprinde într-o seară. Mi-ar plăcea să întâlnesc pe cineva care știe – le învălui cu privirea ochilor aproape negri, zâmbind larg.
I-a ridicat ei mingea la fileu! Tocmai citise într-o revista “pentru femei” o rețetă de pâine – și zâmbise atunci, întrebându-se cine-i zăpăcita care mai stă azi să coacă pâine?! Era momentul ei și a intervenit în discuție, explicând cum se face pâinea… Interesul lui s-a restrâns, subit, numai la ea iar celelalte au înțeles mesajul și s-au retras. Discuția a evoluat – a dospit precum aluatul bine frământat și lăsat la odihnă înainte de a fi așezat în cuptor. S-au mai întâlnit și a doua zi, și următoarea, și privirea lui devenea din ce în ce mai blândă, gesturile din ce în ce mai protectoare. Și a venit propunerea: să coacă o pâine împreună. Ea s-a oferit să o facă singură, pentru că nu avea nici cea mai vagă idee cum se prepară aluatul, cum se frământă, cât trebuie lăsat la dospit… Trecuse ceva timp de când citise rețeta aceea și nu se gândise că el va reveni la pâine.

A rugat o mătușă pricepută să coacă o pâine, pentru seara când l-a invitat la ea. Și mama ei știa să facă pâine, dar nu ar fi susținut-o în minciună și nici ea n-ar fi putut să își mintă mama. Își amintea cu ce dragoste frământa aluatul și dădea cu el de covată apoi îl lăsa la dospit, îl cresta, în formă de cruce, cu un cuțit ascuțit – să iasă diavolul, zicea ea. Ce frumos mirosea bucătăria în fiecare zi când mama ei făcea pâine. Ce frumoasă era mama, plină pe mâini de făină – și pe față și în păr avea uneori urme de făină și cât de îmbujorați îi erau obrajii, de la efort și de la căldura cuptorului – radia de fericire întreaga ei ființă atunci când pregătea pâine pentru ființele care îi erau cele mai dragi. Și cât de îndrăgostit era tatăl ei… Dar cine mai stă azi să coacă pâine? Își tot repeta întrebarea. Cei mai mulți aproape că au scos-o din alimentație…
Pâinea era caldă când a adus-o de la mătușă. A lăsat-o învelită în ștergar și a mai aranjat câteva detalii. Felurile de mâncare – pregătite de sora ei – așteptau în bucătărie. A pus o felie de pâine în prăjitor, pentru ca în locuință să miroasă – mai mult sau mai puțin – a pâine proaspăt coaptă. A pulverizat apă de colonie Rye Bread de la Demeter prin toată casa, dar mai ales în bucătărie. Nu mirosea tocmai a pâine de secară (mătușa oricum nu făcuse pâine din făină de secară) dar parcă-parcă avea ceva savoare de făină. A insistat să pulverizeze în șervețele din pânză, în draperia colorată, să persiste cât mai mult timp. Apoi a îmbrăcat o rochie nu prea extravagantă prin croială și a folosit parfum Bois Farine, pentru a accentua mirosul de pâine coaptă, de făină, pe care îl dădea floarea roșie a unui copac alb care crește în insule aflate în Oceanul Indian. Parfumul creat de Jean-Claude Ellena este cald și luminos dar nu dulceag, începând cu note fine de brutărie și semințe de fenicul, trecând printr-un amestec de pulberi de iris alb pe o bază minunată de mosc, de santal și cedru.
Achiziționase aceste parfumuri tocmai pentru a-l sensibiliza mai mult, păstrând în păr, mai ales, mirosul de pâine proaspătă.
În momentul în care i-a deschis, privirea lui a spus tot ceea ce ea dorea să știe: dorință, apreciere, admirație. I-a oferit un buchet de trandafiri și s-a aplecat să îi sărute obrazul, remarcând cu voce tare că mirosul de pâine abia scoasă din cuptor mai persistă în casă.
La masă, discuția aluneca natural către subiecte diverse și amuzante. Viitorul ei iubit o făcea să râdă în hohote. I-a lăudat priceperea la gătit, gustul la cum a aranjat camera, i-a admirat rochia și a fost singurul care a remarcat broderia fină și sofisticată, abia vizibilă, din jurul decolteului nu prea adânc. Era o rochie extrem de scumpă și el a știut.
Urma desertul – el se gândise la șampanie și, previzibil, căpșuni.
- Te ajut să duci vasele în bucătărie – s-a oferit și imediat s-a ridicat, adunând farfuriile.
Fericită, ea a luat tacâmurile și a mers în urma lui. L-a găsit în mijlocul bucătăriei, privind nedumerit în jur, cu o expresie de cruntă dezamăgire care aproape că i-a smuls inima pentru că totul fusese cât se poate de frumos, așa cum sperase, așa cum încercase să regizeze.
- Ce s-a întâmplat? s-a încruntat ușor și căuta, cu privirea, ce ar fi putut să îl demoralizeze atât de tare.
- Nu ai cuptor? A privit-o fix în ochi, până în adâncul sufletului.
- A…ă… păi… am copt la o mătușă pâinea și am adus-o aici și… ca să nu…
Căuta o explicație dar oricare ar fi fost nu l-ar fi mulțumit: mirosul de pâine proaspătă pe care el a crezut că îl simte când a intrat în casă devenea explicit dovada unei înscenări gândită în detaliu deoarece i-a spus - zâmbind a scuză - că nu se aerisise încă. Mințise privindu-l în ochi.
- Nu-i mare lucru să învăț să coc pâine! A izbucnit în lacrimi, căutându-i privirea dar bucățile de gheață care păreau că s-au format instantaneu în ochii care o priviseră aproape cu dragoste au înghețat-o iar cuvintele lui au dus-o în pragul disperării:
- Minciuna nu face parte din menu-ul meu…

Postare înscrisă la Clubul Poveștii Parfumate.

22 de comentarii:

  1. Bune pilde; nu stiu sa mai fi citit asocieri dintre paine si adevar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sunt unele povestioare care asociaza painea cu adevarul, cu cinstea...

      Ștergere
  2. O pildă numai bună pentru femeile care nu mai vor să intre în bucătărie, de parcă s-ar fi născut manageri și corporatiste de când lumea!
    Nu coc pâine acasă, dar îmi place să gătesc pentru soțul, fiica și mama mea, și o fac cu tot dragul.
    Știi ce am observat? Că atunci când pregătesc blatul de pizza, toată lumea din casă devine mai drăgăstoasă, mă înconjoară cu mai multă căldură. Și nu, nu au intenții ascunse, să știi, oricum eu le fac numai ce le place! Dar cred că aroma făinii, a drojdiei și a cuptorului încins în așteptare le dă aripi și drăgălășenii! ;)
    Femeia care vrea să-l facă pe un bărbat s-o iubească PENTRU CE NU ESTE, e de plâns! La ce i-ar folosi?! Și reciproca, cunoștem destui ”fanți” care se dau ”conți”!
    Mi-a plăcut mult povestea ta, e plină de pilde interesante.
    Îi știu pe cei de la Demeter, sunt în stare să facă și parfum cu aromă de prăjituri cu vanilie, imită orice aromă!
    O seară caldă, cu parfum de pâine proaspătă, dragă Diana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu si eu o doamna care si-a angajat menajera, dupa ce s-a maritat a doua oara si sotul isi permitea sa plateasca. Desi nu stiu sa gatesc prefer sa ma schimonosesc in bucatarie - si mai e si distractie - decat sa las pe altcineva sa prepare mancarea :)
      Cred ca atmosfera se incalzeste subit cand coacem aluat - fie ca e pentru cozonac, pizza, paine sau cornuri... Poate gresesc, dar am senzatia ca a coace aluat e un fel de... "vatra casei"
      E cu adevarat pacat atunci cand oamenii ajung sa poarte masca si pentru a fi iubiti. Cat poate cineva sa traiasca purtand masca? Si cand mastile cad unii se despart, altii se complac intr-o viata destul de searbada.
      Iti multumesc pentru aprecieri.
      Am "descoperit" parfumul tot cu aceasta ocazie - ca si in cazul multor altor parfumuri...
      Zile fericite!

      Ștergere
  3. oooo, wow! ce poveste interesanta! mi-a placut teribil cum ai imbinat povestea de iubire a celor doi, cu parfumurile (putine din participantele de astazi s-au referit la parfum, asa cum se cere în "regulamentul" clubului), cu proverbe si pilde. A iesit o poveste atât de bine pusa la punct încat parca am vizionat un film. Esti grozava, Diana draga! Felicitari din tot sufletul!
    sa ai o saptamâna plina de bucurii! pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri, Carmen.
      Mi-ar placea sa scriu povesti atat frumoase cat si corect,din punct de vedere al constructiei... :) Exersez!
      Zile fericite!

      Ștergere
  4. Interesanta pilda cea cu cersetorul si interesanta patanie cu minciuna. Minciuna mereu are picioare scurte, pacat ca uneori trebuie sa ajungem acolo pentru a intelege ca nu e bine sa mintim. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut pilda!
      Sigur ca minciuna are picioruse scurte-scurte si tragic e faptul ca multi se complac in minciuna - iar minciunile la inceput de "relatie" chiar sunt total nepotrivite - e ca si cum ar construi castele pe nisipuri miscatoare.
      Zile fericite!

      Ștergere
  5. Frumoasa poveste-pilda 3 in 1!
    Din primul moment mi-am dat seama ca va fi ceva axat pe minciuna. Superba idee! Ceea ce ai scris e atat de frumos incat trebuie sa spun ca mi-a placut foarte mult. Felicitari pentru poveste, Diana!
    P.S.-Ma chinui de azi-noapte sa citesc. Am intrat pe pagina dar n-am reusit nici sa-mi arunc ochii pe text. Eram obosita si cand sunt asa nu pot intelege textul la adevarata valoare.
    Mai ales ca textul merita toata atentia. Foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 3 in 1! Ce haios ai rezumat! :))
      Multumesc pentru aprecieri!
      O, dar am scris adesea: nu te forta! Poti citi oricand, si nu trebuie neaparat sa lasi un comentariu! Voi, cei care treceti pe aici mai des aveti activitate intensa si va e destul de greu sa faceti vizite tuturor. Sigur ca apreciez si sunt bucuroasa ca treci pe aici!
      Zile fericite!

      Ștergere
    2. Multumesc pentru apreciere si vizita!

      Ștergere
  6. ooo...ce poveste...ce poveste!
    parfumul painii coapate si al iubirii care la randul ei ar trebui sa dospeasca ca sa poate fii coapta...excelenta imbinare...
    mi-a placut mult de tot...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ai exprimat: iubirea care ar trebui sa dospeasca! E atata realism (sa zic asa) incat scriu doar atat: jos palaria pentru replica!
      Iti multumesc, Pandhora! (big hug) :)

      Ștergere
  7. Într-adevăr, pâinea nu poate fi asociată cu minciuna...
    O săptămână senină!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Categoric nu! :) E prea sensibila pentru a suporta... minciunele! Iese eventual o clatita! :)
      Zile fericite!

      Ștergere
  8. Frumos articol. Nu m-am gandit ca painea poate fi asociata cu minciuna...
    O zi placuta!

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa poveste, Diana. Daca oamenii ar intelege ca minciuna nu poate inlocui anumite lipsuri, ca nu rezolva miraculos situatiile, ce frumoasa ar fi lumea...
    Imi place mult finalul: "Minciuna nu face parte din menu-ul meu"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevar scrii: lumea ar fi mai frumoasa fara minciuni. Sigur, s-a inventat "conceptul" de "minciuni necesare" Or fi necesare, uneori, dar nu in amor - si cu atat mai putin la inceputul unei relatii de amor... Unde ar mai fi... puritatea inimii?
      Multumesc!
      Zile fericite!

      Ștergere
  10. Intotdeauna adevarul iese la suprafata,de ce unii prefera o minciuna in locul adevarului mai putin frumos?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate pentru ca cei mai multi au fost invatati ca trebuie sa evite adevarul daca vor sa le fie bine in unele situatii, daca vor sa obtina ceva in alte situatii... Si asa, din generatie in genratie, s-a perpetuat ideea ca sunt mai importante aparentele decat realitatea.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.