Din arhivele KGB au fost scoase recent la lumina unsprezecece
pagini ale unui dosar ultrasecret conţinând scrieri semnate de Rasputin,
supranumit şi „Călugarul Diavolului“.
Politologul american David W. Norvalk a descifrat o parte
dintre acestea, descoperind că Rasputin a anticipat unele mari evenimente din
istoria Rusiei şi a omenirii.
„In remarcabilul document, Grigori Yefimovich Rasputin
a prezis revoluţia bolşevică din 1917 şi asasinarea ţarului Nicolae şi a
familiei sale. A anticipat apariţia şi dominaţia lui Hitler, prima aselenizare şi
destrămarea URSS“, afirmă cercetătorul. „Liderii sovietici au ţinut secrete
aceste hârtii pentru că Rasputin nu numai că a prezis apariţia comunismului,
dar a anunţat şi sfârşitul lui“, crede Norvalk.
In decembrie 1916, Rasputin i-a trimis ţarului o scrisoare
in care îi prevestea că va fi ucis. Despre criminali a scris: „Dacă moartea mea
va fi pusă la cale de un neam al tău, atunci nimeni din familia ta, nici unul
dintre copiii tăi, nici una dintre rudele tale nu va rămâne in viaţă mai mult
de doi ani. Cu toţii vor fi ucişi de poporul rus. Şi eu voi fi ucis. Nu mă mai
număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gândeşte-te la familia
ta binecuvantată!“. 23 de zile mai târziu, Rasputin a fost ucis de rudele ţarului
Nicolae al II-lea.
Nicolae i-a trimis in exil pe ucigaşii lui Rasputin. Ironia
a făcut însă ca această pedeapsă să-i salveze, pentru că au scăpat de revoluţionarii
bolşevici, care i-ar fi închis şi apoi asasinat. La zece săptămâni după moartea
lui Rasputin, Revoluţia Rusă din 1917 a răsturnat ultima dinastie a
Romanovilor. După mai puţin de doi ani, Nicolae inclusiv cei 4 copii şi
doctorul casei, au fost executaţi in Siberia, din ordinul lui Lenin, de un grup
de evrei ruşi şi prizonieri de război unguri trecuţi la comunism.
„Simt că voi părăsi această viaţă înainte de 1 ianuarie.
Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi in mod special de fraţii mei ţăranii ruşi,
tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor
domni sute de ani in Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei
îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25
de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii
îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor urî şi pentru 25 de ani nu vor
fi nobili in ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului
care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele
tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul
dintre copii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămâne in viaţă pentru mai
mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus.“ (Rasputin - fragment de
scrisoare)
Rasputin credea că in anul 2001 va fi un val masiv de
sinucideri in urma atestării teoriei reîncarnării de către un fizician
european. Oamenii vor prefera să moară in speranţa că într-o viaţă viitoare o
vor duce mai bine. In 2003 va apărea un virus mortal, scăpat din laboratoarele
americane, care se va răspândi cu repeziciune in SUA. Mulţi americani panicaţi
vor părăsi zona. In final, virusul va fi ţinut sub control. In anul 2005, vor
avea loc schimbări dramatice in clima planetei. Tot atunci va apărea Iisus pe Pământ,
in timpul unei furtuni. In vara anului 2006, un mare monstru dintr-un lac din
Scoţia (Loch Ness) îşi va face apariţia şi va face prăpăd până când va fi înghiţit
de foc.
In anul 2007, fundamentaliştii islamici vor prelua puterea
in Arabia Saudită, Irak şi Kuweit, formând un singur bloc, opus celui din
America. In acelaşi timp, creştinii vor prelua conducerea guvernului din SUA.
„Forţele creştine se vor reuni într-o nouă cruciadă împotriva Estului, care va
dura 7 ani. Un milion de suflete vor pieri într-o singură bătălie, numită
«Marele Măcel»”.
A avut o profeţie şi pentru anul 2013: a prezis că va avea
loc Apocalipsa, sfărşitul lumii. Acest lucru ar trebui să se întâmple pe data
de 23 august 2013, când un foc va veni din cer şi toată lumea va arde.
Nicio fiinţă nu va rămâne in viaţă. După acest episod, pământul ar urma să fie
un loc gol, pustiit.
Notă: Aşa o fi, cum scrie mai
sus... dar am îndoieli: fiecare sursă consultată mai adauga sau mai elimină
ceva... Care surse? Cele de pe net, desigur.
Unde-i adevărul?! Eeee, dacă
aş şti, Mafalda m-aş numi.
Textele despre Rasputin sunt transferate aici de pe un blog care îl voi şterge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.