2014-12-11

Infractori prin asociere

Pe la sfârşitul lunii octombrie 2014 ministra finanţelor din RO a semnat la Berlin (alături de alţii) Declaraţia de conformare cu prevederile Acordului multilateral pentru schimbul automat de informaţii financiare, acord ce va permite autorităţilor din RO să facă schimb de informaţii la nivelul standardului convenit de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), acord care prevede schimbul automat de informaţii financiare între ţări şi jurisdicţii, în scopul identificării persoanelor fizice sau firmelor care eludează fiscul prin transferul banilor în conturi din străinătate. În baza acestui act ANAF ar putea să verifice conturile bancare din străinătate ale rezidenţilor în RO.

La prima citire sună bine, doar că, mai departe, au venit cu o propunere în stil românesc: mai bine pedepsim 100 de nevinovaţi decât să scape un singur vinovat (în statele emancipate fiind invers); au propus un proiect de ordonanţă de guvern prin care să modifice codul de procedura fiscala în sensul că băncile ar putea fi obligate să comunice, automat, lunar, organelor fiscale toate rulajele şi / sau soldurile conturilor deschise la acestea.

Cu alte cuvinte, fiecare va fi controlat la cont chiar dacă nu e sub control fiscal sau supraveghere fiscală în urma unor cercetări anterioare. Şi asta mă duce cu gândul la unele dispoziţii dintr-o lege americană (Patriot Act) prin care autorităţile au dreptul să ceară informaţii despre oricine, despre orice de la oricare instituţie, fără ca persoana în cauză să fie înştiinţată, fără o cauză probabilă serioasă şi fără mandat (în caz de suspiciune pentru acte sau colaborarea la acte considerate – şi definite prin lege – ca fiind acte de terorism şi nu doar în cazul persoanei suspectate ci şi pentru cei din anturaj).

Vor, zic funcţionarii români, această modificare pentru combaterea – cu succes – a evaziunii fiscale. Citez din nota de fundamentare:
- necesitatea constituirii unei baze de date la nivelul administraţiei fiscale în scopul combaterii evaziunii fiscale; eficientizarea activităţii de executare silită (poprire) […]

Azi, conform dispoziţiilor din codul de procedură fiscală, este reglementată obligaţia băncilor de a comunica, în cazuri particulare, numai la cererea organelor fiscale, rulajele şi soldurile conturilor deschise. Scopul fiind acela de a stabili situaţia fiscală reala a persoanei respective, astfel de cereri făcându-se, de regulă, în caz de control fiscal a persoanei – fizice sau juridice – în legătură cu impozitul pe venit.

Conform eventualei modificări prezumţia de nevinovăţie (garantată prin Constituţie şi prin tratatele internaţionale semnate de RO) devine… desuetă. Pe lângă faptul că se încalcă dreptul la confidenţialitate (secretul bancar) - funcţionarii vor şti (între altele) tot ce-şi cumpără cineva utilizând un card.

Cine e curios poate citi proiectul de ordonanţă şi nota de fundamentare pe siteul Ministerului de Finanţe (fiind supus dezbaterii publice) sub titlul: Proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul procedural fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale - publicat în data de 03.12.2014 (fişiere .doc). 
http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro 

10 comentarii:

  1. Dacă toate acestea s-ar face pentru prinderea marilor infractori, a celor care jefuiesc la greu ţara asta, iar banii îi ascund pe aiurea, prin alte ţări, ar fi bine. Dar să-i vedem pe primii care vor fi prinşi şi arestaţi!
    Numai bine, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marii infractori, care au bani sa plateasca pe cei care stiu sa "ascunda" banii prin conturile din bancile aflate in strainatate, nu vor suferi nimic... Cei care vor avea datele in baza de date a functionarilor din RO vor fi cei cinstiti... Se vor putea face anumite statistici, se va sti comportamentul lor in materie de cumparaturi si altele... Marii hoti, din pacate, nu astfel vor fi prinsi... Sa nu mai spun ca secretul bancar va fi zero, un functionar oarecare va avea acces la prea multe date private... si daca ar fi sa reclamam pe cineva cercul va fi mult prea mare pentru a avea vreo sansa de a identifica pe cel care a divulgat anumite informatii...
      Multumesc, la fel!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  2. ... mie mi se cam înnoada urechile în terminologia juridica... eu sunt inginer, stii care este asemanarea între un câine si un inginer? Ambilor le sclipesc ochii de inteligenţă dar nu se pot exprima ☺☺☺
    Pup draga mea. Imbratisari si gânduri bune de la duo pentru trio :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hazliu banc! :)))
      Pupici cu drag!
      Imbratisari si salutari de la noi! <3

      Ștergere
  3. eu nu mai cred ca se va misca ceva :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, se misca! Dar in defavoarea celor cinstiti! :(

      Ștergere
  4. unde or fi democratia si drepturile omului ? traim in Romania.... ! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drepturile cui?! :(( Curtea Constitutionala e mereu sesizata cu vreo bazaconie - atunci cand este! Ori guvernantii sunt tufa de Venetia si n-au idee cum e cu drepturile fundamentale ori sunt de rea credinta (si inclin sa cred varianta a doua)... :(

      Ștergere
    2. cocluzia mea era ca "traim in Ro" si aici nu prea le pasa de nimic! :) ar trebui sa ma exprim mai clar- scuze ! :)

      Ștergere
    3. Oh, te-ai exprimat super clar! Exact pe ideea ca traim in RO mi-am formulat comentariul. :) Am "accentuat", sa zic asa, ceea ce ai scris pe scurt si pe inteles. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.