Se spune că ochii şi mâinile sunt oglinzi ale sufletului.
Am văzut oameni cu ochi frumoşi a căror privire, piezişă,
aproape că mă fugărea de lângă ei. Uneori am rămas, parcă pentru a mă convinge
dacă sunt oameni cu doua feţe… Şi erau.
Am văzut oameni cu unghiile neîngrijite, pe motiv că locul
de muncă era de asemenea natură încât nu le puteau curăţa cum ar trebui când
plecau de acolo şi nici acasă.
Nu. E dezinteres pentru a se informa, comoditate sau minciună.
Unghiile lungi la femei sunt elegante, dar nu atunci când
sunt atât de lungi încât se încovoaie ca nişte gheare, gheare pe care le mai şi
lăcuiesc în roşu-aprins. O femeie cu astfel de unghii-gheare, pentru mine, e
dizgraţioasă şi o identific cu Baba Cloanţa - şi cel mai adesea se şi dovedeşte
a fi. Pe lângă faptul că apropierea uneia cu astfel de unghii poate fi pericol
fizic.
Unghiile lungi la bărbaţi sunt oribile! Desigur, tot din
punctul meu de vedere. Cui îi plac, îi plac. Gusturile şi culorile nu se
discută dar aceasta nu înseamnă că nu sunt discutabile.
Un bărbat cu unghii lungi numai la degetele mici ale
mâinilor este scârbos, pur şi simplu! Am cunoscut unul ca acesta.
Arăta bine, era curat, era inteligent şi politicos. I-am văzut unghiile din prima
clipă, dar m-am abţinut să-mi manifest curiozitatea. Într-o zi, însă, l-am
întrebat:
- De ce porţi unghiile aşa de lungi la degetele mici?
- E comod să mă scarpin în urechi - îmi răspunde el, cât se
poate de natural, ca şi cum ar fi fost ceva de la sine înţeles, ceva ce toată
lumea ar trebui să facă.
Am înghiţit în sec şi… dusă am fost. Dacă nu i-a zis
altcineva el nu ştie nici azi de ce am fugit atunci.
Deşi am mai văzut destui cu unghii lungi la cele două degete
mici ale mâinii mi-am amintit de acela pentru că zilele acestea am văzut în
piaţă - vindea brânză - un bărbat care avea unghiile lungi la degetele mici.
N-am vrut să cumpărăm brânză de la el şi de data aceasta am spus răspicat de
ce, în public. N-o spuneam, dar s-a arătat cineva mirat, insistând că acea
brânză este una dintre cele mai bune care se vând în piaţa aceea. Aşa o fi! Dar
ştiu eu pe unde se scarpină el cu unghia? Poate că vânzatorul-producător şi-o
tăia unghiile de la degetele mici pentru că m-aş mira să meargă să-şi spele
mâinile după ce se scarpină-n urechi! Şi nu foloseşte mănuşi de nailon când
atinge produsele!
O mai fi şi alt rost pentru care unii bărbaţi îşi poartă lungi
acele unghii dar nu mă interesează - sunt dizgratioşi. Poate pun sare în
mâncare?
Nu cred ca exista vreo persoana sa-i placa unghiile lungi,sau prea lungi.Eu cand vedeam un barbat cunoscut,nu rezistam si-l intrebam.Nu mai tin minte raspunsurile,dar nu mi-a scapat unul.Iti dai seama ce a dracului am fost.De ochi, am fost fascinata si spun multe,privind caracterul persoanei.Asa ca avem ceva in comun. O zi buna!
RăspundețiȘtergereSunt! Cei (cele) care le au lungi...
ȘtergereBine faceai ca intrebai! :)) Am intrebat si eu atunci si... mai bine nu intrebam! :)
Da, atunci cand privesti in ochii oamenilor aproape ca le vezi sufletul! :)
Multumesc, la fel!
Scârbos! Nu știu ce aș face dacă aș vedea un astfel de om! Poate aș cere o sticluță cu săruri...:))
RăspundețiȘtergerePupici, Diana!
Subscriu: scarbos! Nu mai sta sa ceri sticluta cu saruri! Fugi!! :))
ȘtergerePup cu drag, Maria!
:))) parca m-ai fi citat pe mine! exact asa gândesc si eu - absolut în fiecare amanunt aici descris! Brrrr... unghiile lungi pot sa produca atâta dezgust! Din fericire, nu am întâlnit multe persoane din grupul celor descris aici, însa am întâlnit! si concluzia mea este ca felul în care cineva îsi poarta unghiile este direct legat de caracterul persoanei, deci chiar daca ar vrea sa-si taie unghiile, ei nu pot! si e bine asa - pentru ca noi "ceilalti" îi putem identifica repede si avem timp sa-i ocolim!
RăspundețiȘtergerepup draga mea. O zi minunata din partea noastra :-*
Corecta observatia: nu pot sa le taie! :))
ȘtergereAm vazut candva la TV femeia cu cele mai lungi unghii din lume... Un m cel putin aveau! Niste imbarligaturi "osoase"! O intrebase cineva... cum se spala la fund! :))) A balmajit ceva despre burete cu coada.... :)))
Multumim, la fel! Pupici cu drag!
Ai dreptate draga mea, barbatii cu unghii lungi sunt de-a dreptul hidosi, ca sa nu mai spun ca acele unghii cu gel distrug unghiile, am avut eu si mi-am blestemat zilele, mi-am distrus unghiile, 6 luni am avut unghiile galbene si casante. Nici sa nu le mai vad, sunt un adevarat pericol pt cea care le poarta.
RăspundețiȘtergereAsa am gandit si eu: unghiile cu gel ar putea afecta unghiile naturale... si am evitat sa incerc. Unghiile mai lungi arata frumos mai ales atunci cand sunt lacuite, dar cand sunt prea lungi... sunt gheare! O profa de-a noastra, de istorie, avea gheare... Abia reusea sa tina stiloul... :))
ȘtergereO femeie cu unghii lungi cel mai probabil nu gateste si nu spala vase! cand aveam unghii mai mari, nu imi placea sa spal vase din cauza ca se inmoaie si se pot rupe. Plus ca senzatia nu e agreabila.
RăspundețiȘtergereDespre barbati: no comment; sunt disgratiosi. Eu mai stiam o vorba, nu stiu cat de adevarata e. Barbatii isi lasa sa creasca in voie unghia de la degetul mic pt ca e un simbol al marimii organului.... nu stiu daca e adev, nu am indraznit sa intreb pe nimeni despre asta.
Ce parere ai despre barbatii care isi lacuiesc unghiile?
O profa de-a noastra, de istorie, avea gheare si abia putea tine stiloul... Dar am vazut una in tren cu... carlige! A fost prima data cand am vazut in realitate o femeie cu unghii atat de lungi! Ea era frumusica dar unghiile erau de-a dreptul hidoase! Cred ca n-ar fi putut sa stranga un stilou in pumn, fara sa se raneasca!
ȘtergereHahaha! Ce tare! Pot ei sa-si lase acele unghii sa creasca la infinit, ca tot degeaba! :)) Cine n-are poate da impresia ca are! Si ce dezamagire mai apoi! :)))
Oh, nu! As intelege sa le lacuiasca cei care au munci de asa natura incat le distruge luciul natural dar... numai asa, de moft!?! Mai bine nu... Sunt prea efeminati pentru gustul meu! ;) Asta mi-ar mai lipsi, :) sa aud un barbat exclamand: "vai, mi-a sarit lacul de pe unghie!" (si i s-a dus firul la ciorap)