Luna, cercetatorii, poetii si Biblia

Luna oamenilor de știință

Luna este satelit natural al Pământului și e vizibil pe bolta cerească datorită luminii solare pe care o reflectă - fără această lumină, Luna ar fi o altă rocă întunecată din univers. Luna, in timpul mișcării sale pe orbită, îndreaptă spre Terra mereu aceeași față, din cauza egalității dintre perioada sa de rotație și cea de revoluție.

Fazele Lunii - principale: Luna nouă, primul pătrar, Luna plină, ultimul pătrar - durează 29 de zile 12 ore și 44 de minute. Prin telescop, când e primul pătrar se observă mai ușor relieful selenar, datorită poziției favorabile a iluminării Solare.

Pe suprafața Lunii ajung numeroși meteoriți care constituie cauza reliefului accidentat, cu numeroase cratere. Regiunile plate mai întinse, situate în special pe fața îndreptată spre Pământ, au fost denumite mări și oceane, deși nu conțin strop de apă: Marea Liniștii, Marea Seninătății, Oceanul Furtunilor etc.. In multe cazuri, acestea sunt delimitate de lanțuri de munți care ating înălțimi comparabile cu cele ale munților de pe Terra: Munții Alpi, Munții Carpați, Munții Caucaz s.a..

Atmosfera pe Lună e practic absentă, motiv pentru care temperatura variază foarte mult in decursul unei zile lunare: între circa -150 și 130 grade Celsius.

Suprafața Lunii, remarcabilă prin rigiditate, e acoperită cu un strat gros de praf rezultat al dezagregării rocilor lunare, roci care sunt considerate a fi de natură vulcanică, in special roci bazaltice, cu o concentrație a elementelor titan, crom, zirconiu și ytriu mai mare decât cea obișnuită și cu unele minerale specifice, neîntâlnite pe Pământ.

Luna poeților

Într-o lume departe de tehnologiile moderne, oamenii priveau mai des spre cer, iar în nopțile senine admirau stelele și Luna. Mulți poeți - dovadă sutele de poezii - au compus versuri care omagiază această regină a nopții. Culoarea ei vibrantă, umbrele care o înconjoară, forma in continuă schimbare au inspirat multi poeți. Au privit-o ca fiind magică, misterioasă, făcând-o simbol al corului, al iubirii și frumuseții, un simbol al purității.

In vremurile când comunicarea nu se făcea așa de ușor ca azi, cei care erau departe de familie, de ființa dragă sufletului, simțeau despărțirea mult mai acut noaptea și ridicând ochii spre Lună aveau sentimentul că se apropie de cei dragi, Luna fiind puntea de legătură, mesagerul care reducea, psihologic, distanțele.

In multe poeme, poezii, Luna e comparată cu elemente care evocă emoții și imagini - sunt comparații folosite pentru a transmite semnificații profunde despre natură, timp și sentimentele umane.

Chiar și fără a fi poeți, mulți oameni văd Luna ca având ceva magic. Strălucirea ei blândă atrage inimile multora, le stârnește admirația. Așa că, nu-i de mirare că poeții au scris, de secole, despre Lună, încercând să-i surprindă frumusețea, să-i deslușească misterul sau, pur și simplu, au descris-o in versurile lor așa cum au simți-o privind spre ea. Aș zice că versurile despre Lună au un farmec atemporal.

Luna in Biblie

Oamenii au tendința de a se închina la orice pare mai mare, mai puternic decât ei - s-a întâmplat, in special, la începuturile Lumii, când oamenii se închinau, între altele, la Lună, gândind și o zeiță a Lunii. In multe culturi, oamenii au atribuit calități divine Soarelui și Lunii, ridicând altare, aducând jertfe și/sau daruri.

In Cântarea Cântărilor 6:10 se vorbește despre o femeie care este frumoasă ca luna. Un psalmist (Psalmul 89:37) a numit luna martorul credincios din ceruri - cu referire la legământul făcut de Dumnezeu lui David (2 Samuel 7:12-17), cu scopul ca Isus, moștenitor al lui David, să intre în posesia tronului pentru veșnicie (Isaia 9:7; Luca 1:32, 33).

Luna, scrie în Biblie, e o creație a lui Dumnezeu, așa cum este pământul, cum sunt stelele și toate celelalte. Cine își îndreaptă atenția de la Creator la creație se face vinovat de idolatrie (Romani 1:25). Luna e una dintre marile lumini pe care le-a făcut Dumnezeu în a patra zi a creației (Geneza 1:14-18) pentru a ajuta omenirea să marcheze trecerea timpului și rotația Pământului.

In primul capitol al Genezei, Dumnezeu face două lumini mari - o lumină mai mare și o lumină mai mică. Scriitorul Genezei nu le-a spus Soare și Lună pentru că aceste denumiri erau strâns asociate cu zeitățile păgâne și s-a dorit o diferențiere clară, subliniindu-se faptul că departe de a fi zeități sunt doar lumini, nu lucruri care trebuie adorate.

Altfel spus, in Biblie, Luna e doar lună, nu ceva de venerat, și fără o mare putere simbolică.

🌜

Cred că din toate aceste trei perspective Luna este... misterioasă. Poate că nu degeaba oamenii au țesut in jurul ei o mulțime e legende, nu degeaba poeții i-au găsit loc în versurile lor. Chiar și din perspectivă biblică se poate spune că luminătorul mic are aură de mister, având lumină de la luminătorul mare, așa cum omul are lumină de la Creator.

Surse foto: 1 Wikipedia, 2 și 3 pixabay.