Se afișează postările cu eticheta Mircea_Vanca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea_Vanca. Afișați toate postările

2018-01-18

Tenor la braserie

Până ieri nu am auzit de tenorul Mircea Vanca. O fi rău, o fi bine? Cui îi pasă? :) Nu sunt fanul stilului, dar îmi place să ştiu câte ceva despre una alta… mai ales dacă are legătură cu oraşul de la poalele Tâmpei. Şi dacă tot am descoperit, trec informaţia aici, in “albumul cu amintiri” zis şi blog.
Asociaţia Dacia Folk a fost înfiinţată in anul 2013 şi a organizat diferite evenimente culturale in Braşov, şi prin alte părţi. Primul eveniment Cenaclul Dacia Folk din acest an i-a avut ca invitaţi pe Mircea Mickael Vanca şi prietenii. Evenimentul s-a desfăşurat in 17 ianuarie la Luther Brasserie & Lounge Braşov din Piaţa Sfatului Nr.10.
Mircea Mickael Vanca, acum in vârstă de 57 de ani, este un artist (tenor) braşovean revenit in ţară după 30 de ani (de fapt, se împarte între Franţa şi România). A pierdut cetăţenia română in anul 1985, când a ales să plece din ţară. Nu i-a fost uşor dar a reuşit să răzbată. A cântat pe cele mai mari scene ale operei alături de Placido Domingo, Angela Gheorghiu sau Montserrat Caballe. Vorbeşte opt limbi şi cânta la aproape orice instrument îi cade in mână. Primele lecţii de muzică le-a făcut la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa de flaut, apoi s-a îndreptat spre jazz. A luat lecţii de canto iar la vârsta de 18 ani a debutat pe scena Festivalului de Jazz 1975 de la Sibiu. A iubit şi folkul o bună vreme. A fost printre cei din prima generaţie a Cenaclului Flacăra, în 1975, unde a ajuns împreună cu Gheorghe Gheorghiu, care îi este şi azi un bun prieten.
Mai multe despre Mircea Mickael Vanca aici:
sursa foto:
Localul Luther Brasserie & Lounge este printre cele mai reuşite din Braşov şi este amenajat într-o clădire istorică, unde a funcţionat cândva restaurantul Luther, restaurant frecventat in secolul al XIX-lea in special de medici, profesori şi avocaţi. Restaurantul a fost deschis in 20 februarie 2016 şi a găzduit mai multe evenimente culturale. E deschis in fiecare zi, de la ora 9:30 la ora 23:30.