Mithra ca zeu Soare. Bună dimineața, Soare!

http://www.superbwallpapers.com/nature/sunny-winter-16888/

Nașterea zeului persan Mithra, "Soarele Dreptății", era sărbătorită pe 25 decembrie, actuala sărbătoare a Crăciunului. În grotele Mithraice era întotdeauna sculptat în stânca un basorelief reprezentându-l pe zeu sacrificând un taur. Zeul era cunoscut și pe teritoriul tracilor.

Frăția lui Mithra (Frația cavalerilor geto-daci ai lui Mithra) era o societate secretă care practica misterii, asemănătoare celor din cultul lui Dionis. Candidații erau admiși prin ceremonii secrete, oficiate de inițiați.

Proaspeții cavaleri ai Soarelui erau distribuiți într-un grup sub comanda unui lider militar-religios. Ca să fie admis în Frăția lui Mithra, neofitul trebuia să-și fi dovedit curajul în fața pericolelor și determinarea de a intra în frăție. Trebuia să treacă înot un râu, să coboare de pe un pisc cu pereți abrupți, să treacă prin flăcări cu mâinile legate și cu ochii acoperiți. Apoi, dacă îți ducea muncile până la final, era învățat parole sacre cu care se putea identifica față de alți frați, ca aparținând cultului mithraic. Acea parola trebuia repetată și în singurătate, ca o mantra personală. După rostirea parolei, frații își dădeau mâna, ca să arate că nu sunt înarmați, gestul rămânând până azi o manifestare de prietenie.

Caracteristici ale ritualurilor inițiatice ale zeului Mithra:

1. ritualul avea loc în sanctuare subterane de dimensiuni reduse, în care puteau intra cel mult 100 de persoane;

2. grotele respective aveau întotdeauna un izvor sau o fântână;

3. accesul în grota se făcea adesea printr-un sistem de tunele subterane;

4. numai bărbații erau admiși în aceste sanctuare;

5. inițiații treceau prin șapte grade, dar nu exista nicio ierarhie organizatorică.

La geto-daci cultul soarelui este strâns legat de sanctuarele circulare ca cel de la Sarmisegetuza. Dovezi ale faptului ca la geto-daci (tracii nordici) exista un cult al Soarelui ar fi: Soarele de andezit de la Sarmisegetuza, cu un diametru de 7,1 m, lucrat din plăci de andezit și având în centru un disc de 1,5 m diametru. Săgeata încrustată este orientată către nord. Acest loc a fost altarul pe care se aduceau ofrandele și se realizau sacrificii; lipsa acoperișului la templele dacice, pentru a nu ascunde Soarele; aranjamentul stâlpilor și lespezilor din sanctuarul rotund de la Sarmisegetuza dovedește cunoașterea calendarului de 365 de zile și a mișcării Soarelui pe parcursul anului; utilizarea focului sacru și practicarea incinerației, ca omagii aduse Soarelui; altarul solar de la Sighişoara şi templul de la Sălacea (Bihor), împodobit cu simboluri solare.

Text scris pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Tsohanoai, Purtătorul Soarelui. Bună dimineața, Soare!

Tsohanoai sau Purtătorul Soarelui este spiritul astrului zilei la indienii Navajo din America de Nord. Este considerat creatorul tuturor animalelor. În unele mituri e reprezentat ca un om care duce Soarele în spate; în altele e descris ca un războinic călare pe un cal albastru ca cerul, cu un scut strălucitor ca Soarele și care se plimbă și peste Curcubeu. Tsohanoai este fiul zeului Lunii, Tklehonoai și are doi fii gemeni: Nayanazgeni, zeul războiului (ucigașul dușmanilor) și Tobadzistsini, zeul apelor și al pescarilor, și un fiu mai mare, Yeitso.

Yeitso era un gigant cu trupul acoperit cu solzi și care a devastat omenirea la începuturile ei. Gemenii Nayanazgeni si Tobadzistsini au cerut ajutor Zeului Soare pentru a-l învinge pe dușmanul oamenilor. Zeul le-a dat săgețile magice ale curcubeului, razele Soarelui și fulgerele legate în mănunchi. Cei doi s-au întors pe Pământ și au reușit să învingă gigantul.

În fiecare zi, la lăsarea serii, când calatoria diurnă ia sfârșit, Tsohanoai se alătură soției sale, zeița Estsanatlehi, în casa sa de pe Marile Lacuri din Vest.

Estsanatlehi, sau Femeia schimbătoare, numită uneori Zeița Pământului, e zeița anotimpurilor, care îmbătrânește pe măsură ce se apropie iarna și întinerește când începe primăvara, așa cum și anotimpurile se schimbă de la primăvară la vară, de la vară la toamnă și apoi la iarnă, într-un ciclu nesfârșit al nașterii și morții. Zeița îmbătrânește și îi scade puterea în fiecare iarnă pentru ca primăvara să își recapete tinerețea și vigoarea. Este cea mai respectată zeiță din folclorul navajo.

Text scris pentru Bună dimineața, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Soarele și Luna. Bună dimineața, Soare!

Aborigenii dintr-un trib din sudul Australiei își imaginau Soarele ca fiind o femeie care se trezește în fiecare dimineață în tabăra ei situată în Est, pregătindu-și torța cu lumină roșie pe care o va purta pe cer. Înainte de a pleca se decoreaza cu roșu-ocru, culoare pe care o pulverizează și astfel norii devin roșiatici. Înainte de a ajunge în Vest repetă operația, pulverizând roșu, și galben - când ajunge sus pe cer - apoi începe coborârea printr-un lung pasaj subteran înapoi spre tabăra din Est. În timpul acestei călătorii subterane făclia Soarelui încălzește plantele și le ajută să crească.

Aceiași aborigeni consideră Luna ca fiind de sex masculin și, datorită asocierii ciclului lunar cu cel feminin, astrul a simbolizat fertilitatea.

O eclipsă de Soare era interpretată ca fiind uniunea bărbatului-Lună cu femeia-Soare.

(Adaptare după o legendă din Australia de Sud. Original: Roslynn Haynes)

Buna dimineata, Soare! jocul initiat de Iulisa, unde gasiti tabelul pentru inscriere.

Zeii Soare la azteci. Bună dimineața, Soare!

Azteci este un termen cuprinzător utilizat pentru a defini mai multe populatii precolumbiene mezoamericane din partea centrala a Mexicului de azi. Aztecii au fost membrii uneia dintre ultimele mari civilizatii native din America. Ei au creat un imperiu urias in America de Sud si Mexic, in timpul secolului al XV-lea.

Cultura azteca este, in general, grupata impreuna cu complexul cultural cunoscut sub numele de Nahuatl, din cauza limbii comune pe care au impartasit-o. Conform legendei, diverse grupuri de azteci au sosit din nord in valea Anahuac (calauziti de zeul Tonatuih), în jurul lacului Texcoco. Locul acestei vai (cu certitudine) este in inima orasului modern Mexico City, dar altfel putine lucruri sunt cunoscute cu certitudine despre originea aztecilor.

Popoarele din Mexic credeau ca soarele nu se putea deplasa singur, iar cand ajungea prima data pe cer insusi zeul trebuia sa se sacrifice. Pentru a preveni sfarsitul lumii, aztecii au crezut ca era esential sa fie mentinuta puterea zeului Soare, oferindu-i sacrificii umane: cei alesi pentru sacrificiu erau aruncati in foc.

Aztecii nu au avut un singur zeu-Soare. Imperiul a fost un mozaic de culturi, o combinatie de mai multe religii. In religia azteca erau cinci varste, sau cinci sori - fiecare varsta a avut un anume zeu-Soare. Primul a fost Tezcatlipoca (oglinda fumurie) si a fost dusmanit de Quetzalcoatl, care l-a aruncat din Cer. Tezcatlipoca, ca razbunare, a luat forma unui jaguar si a distrus Lumea. In logica lucrurilor, Quetzalcoatl a devenit urmatorul zeu-Soare (era simbolizat ca un sarpe cu pene) - rivalitatea dintre acesti doi zei a continuat si, lovindu-l cu laba sa puternica, Tezcatlipoca l-a aruncat pe Quetzalcoatl din Cer; un vant puternic s-a iscat si a distrus Lumea. Zeii l-au ales atunci pe Tlaloc - zeul ploii - ca zeu-Soare, dar Quetzalcoatl n-a fost prea incantat si a transformat ploaia in foc si astfel Lumea a fost distrusa din nou. Quetzalcoatl a ales-o acum pe Chalchiuhtlicue, sora lui Tlaloc, sa fie zeu-Soare; ea era zeita lacurilor si a raurilor dar, din nou, rivalitatea dintre zei a dus la distrugerea Lumii prin inundatii de data aceasta. Niciun zeu nu mai voia sa fie zeu-Soare! Atunci a fost format un consiliu iar zeii au hotarat ca urmatorul zeu trebuie sa-si sacrifice viata pentru ca Lumea si oamenii sa supravietuiasca.

Tonatuih (sursa)

Au fost desemnati doi zei: Tecciztecatl, un zeu bogat si puternic si Nanauatl (Nanauatzin), un zeu umil, neimportant. A fost aprins un foc imens si li s-a cerut sa sara in foc daca vor sa fie zeu-Soare. Mandrul Tecciztecatl, dorind o si mai mare putere, a vrut sa sara dar s-a speriat de dogoarea flacarilor si a renuntat dupa patru incercari. Nanauatl, in schimb, a sarit si astfel a devenit noul zeu-Soare. Tecciztecatl, ranit in mandrie, a sarit dupa el. Astfel, au avut aztecii sase zei Soare, ba chiar doi sori in acelasi timp, ceea ce nu putea fi acceptat. Atunci au aruncat un iepure in fața lui Tecciztecatl, pentru a-i diminua stralucirea si astfel a devenit Luna, condamnat sa urmeze Soarele intotdeauna dar fara a straluci la fel de puternic.

Nanauatl a primit numele Tonatuih si multi cred ca fața lui apare pe calendarul aztec. Dar aztecii au mai avut un zeu-Soare: Huitzilopochtli (Colibri stangaci sau Colibri din Sud), un zeu al razboiului, in timpul caruia puterea Imperiului Aztec a crescut foarte mult, aztecii facand multe cuceriri, ceea ce arata ca acest zeu era unul foarte puternic.

Actualizare:

Un articol interesant aflati la karmapolice, despre Piramidele tăcute de la Teotihuacán, autor Claudia Moșoarcă - despre Piramida Lunii si despre Piramida Soarelui si despre altele.

Buna dimineata Soare! Tabelul pentru inscriere si instructiunile sunt la Iulisa.

Bună dimineața, Soare!

sursa 

În mitologia tuturor popoarelor se întâlnește un cult al Soarelui, ca o recunoaștere a importanței acestuia pentru viața pe Terra.

În mitologia poporului Fon (Benin, la SV de Nigeria, Africa de Vest), Liza era zeul Soare și Mawu era sora lui, zeița Lunii. Erau frați gemeni dar și iubiți. Împreună au creat Universul, cu ajutorul șarpelui cosmic, Da.

Liza s-a folosit de fiul său Gu pentru a modela lumea și pentru a educa oamenii. Gu a fost instrumentul divin în formă de sabie din oțel, și zeul Soare i-a învățat pe oameni multe meserii, între care și prelucrarea fierului.

Liza a fost și zeul căldurii toride, al muncii și al forței. Mawu a fost zeița nopții și a maternității.

Buna dimineata Soare! Tabelul pentru înscriere îl găsiți la Iulisa.

Buna dimineața, Soare! Raza verde

O clipă după ce Soarele a apus sau cu o clipă înainte de a răsări, apare pe cer, în dreptul lui, o scurtă strălucire verde - o culoare neobişnuită, nu prea des asociată cu soarele, la care ne gândim mai ales în "termeni" de galben, portocaliu şi roşu.

Poate să arate ca o mică pată de lumină verde pe cer, durând doar o secundă-două, sau ca o scurtă fulgerare, ca o rază verde pornind din Soare.

Cel mai interesant lucru e faptul că are loc când Soarele nu e vizibil, când se află sub linia orizontului - dar efectul e dat tot de lumina lui. (descopera.ro)

photo by Brocken Inaglory

Jules Verne a scris un roman cu titlul Raza verde (Le Rayon vert). Eroii romanului caută cu multă răbdare să asiste la fenomenul apariției razei verzi în Scoția, o regiune prea puțin favorabilă observațiilor de acest gen, din cauza negurilor.

Numeroasele tentative sunt acompaniate de eșec din cauza norilor, a stolurilor de păsări sau de pânza vreunui vapor din depărtare care ascund, de fiecare dată, soarele. Când, în cele din urmă, fenonenul se face vizibil în toată splendoarea sa, fără a fi obturat de nimic, cele două personaje principale îl ratează, fiind prea ocupate să descopere raza iubirii în ochii celuilalt.

Buna dimineata Soare! Tabel de inscriere la Iulisa.