Ziua Mondiala a Constiintei

Ziua Mondială a Conștiinței a fost proclamată de Organizația Națiunilor Unite în 2019, și s-a stabilit pentru 5 aprilie.

In 1989, in urma Congresului internațional al UNESCO organizat în Coasta de Fildeș, a apărut conceptul de "cultură a păcii", tema congresului fiind "Pacea in mintea oamenilor".

E o zi prin care se urmărește promovarea importanței conștiinței in luarea deciziilor, in alegerile făcute, atât la nivel individual, cât și la nivel global. E o ocazie de a reflecta asupra valorilor umane.

Conștiința are un rol esențial în promovarea păcii, toleranței, incluziunii, solidarității. Prin conștiință, oamenii pot fi mai atenți la impactul deciziilor asupra altor oameni, asupra mediului înconjurător, asupra lumii în general. Fără relații pașnice, amicale, bazate pe respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toată lumea, fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie etc. nu poate exista bunăstare, pace...

Conștiința e acea voce interioară pe care oamenii o ascultă foarte rar. Acesta e motivul pentru care lumea e atât de rea azi. (Carlo Goldoni, Pinocchio)

Pacea - altfel spus - nu înseamnă (doar) absența războaielor, diferențelor și conflictelor... Conștiința îi spune individului cum să acționeze, ce să aleagă pentru a rămâne pe calea justiției, a dezvoltării, a democrației, îi spune dividului că e de preferat dialogul pentru a evita conflictele sau pentru a le transforma, prin mijloace non-violente, in căi noi de cooperare.

Foto: https://pixabay.com/ro/users/openclipart-vectors-30363/

Ce este conștiința

Depinde pe cine întrebi: filosofi (depinde pe care), scriitori, psihologi, ocultiști, hinduși, creștini, șamani și tot așa. Nu există o definiție unică.

In linii generale, conștiința reprezintă capacitatea ființei umane de a percepe, a înțelege și a reflecta asupra propriei existențe; în esență, e experiența subiectivă a "cum e să fii tu însuți". Conștiința include totul, de la percepții senzoriale (a vedea culorile, a simți durere, ca exemple) până la stări emoționale și procese cognitive. E un proces cognitiv complex, in care sunt integrate experiențele trecute cu cele prezente, ceea ce permite individului să se raporteze la realitate, să aibă identitate de sine și să emită judecăți.

Unii filosofi (și nu numai) dezbat cu privire la conștiință dacă e o entitate reală sau o iluzie creată de creier; e considerată, in general, ca fiind un fenomen biologic complex.

Acest fenomen complex, conștiința, e clasificat in mai multe tipuri sau niveluri (mai mult sau mai puțin diferite, in funcție de când a fost făcută clasificarea și de cine a fost făcută). Studiile recente disting trei tipuri:

1. Conștiința de sine - capacitatea individului de a se recunoaște pe sine ca un subiect separat de mediu și de alte persoane.

2. Conștiința situațională - percepția și înțelegerea evenimentelor din mediul înconjurător într-un moment dat.

3. Conștiința socială - conștientizarea relațiilor sociale, a normelor și a rolului propriu în cadrul unui grup.

Mai pe larg (sau altfel spus):

a. Conștiința elementară - se referă la starea de veghe, de vigilență necesară pentru a fi treaz și prezent în timp și spațiu; este, cum ar veni, substratul neurofiziologic (comun omului și animalelor).

b. Conștiința operațional-logică - procese cognitive superioare: gândirea, percepția coerentă, capacitatea de a reflecta realitatea în mod logic.

Din perspectivă cognitivă, conștiința e un sistem care organizează și direcționează procesele mentale. Din perspectivă evoluționistă, permite evaluarea și critica propriilor teorii sau acțiuni.

Cercetătorii pot studia ce neuroni sunt activi, dar e dificil de explicat de ce această activitate fizică produce experiențe interioare subiective.

c. Conștiința axiologică (de valoare) - implică moralitatea și etica; e capacitatea de a face alegeri în funcție de criterii sociale, de a face distincția între bine și rău; acționează ca o busolă etică internă.

Conștiința este un dar al lui Dumnezeu și un ghid al acțiunilor noastre, spunea John Calvin. Ralph Waldo Emerson definea conștiința ca fiind punctul de legătură dintre om și divinitate.

Conștiința este judecătorul suprem al binelui și răului (Toma de Aquino)

Există și stupoarea confuzională, caracterizată prin scăderea accentuată a activității psihice, asociată (sau nu) cu o alterare a stării somatice.

Vina este gardianul care veghează asupra conștiinței, e barometrul care înregistrează cea mai mică ofensă adusă conștiinței omului.

Din fericire - chiar dacă nu pare, și e nevoie de o zi Mondială a Conștiinței - numărul celor care au conștiință este mai mare decât al celor care nu au.

Programata

Căutarea Binelui în Rău

A căuta Binele în Rău și Frumusețea în Urâțenie – și de a le exprima - înseamnă a obține un efect binefăcător în Lumea Dorinței, în Lumea Iluziei, în Lumea în care trăim. E indicat să căutam binele în toate lucrurile fiindcă are o mare putere în lupta împotriva răului. Folosind/acceptând afirmații false sau negând răul îl accentuăm și îl perpetuăm. Căutând binele și creând o formă puternică a acestuia, reînnoind-o adesea, poate avea ca efect dezintegrarea răului și înlocuirea lui prin bine.

Binele și răul, frumosul și urâtul sunt noțiuni relative – dar numai în Lumea Iluziei, nu și în plan spiritual.

De secole, în special pe cale orală, circulă multe povești despre viața lui Isus, și nu doar în rândul creștinilor ci și în rândul musulmanilor și altora. Una dintre aceste povești e cea pe care am scris-o mai jos.

Într-o zi, Isus și discipolii săi se plimbau prin orașul vechi care avea străzi foarte înguste. La un moment dat au dat peste un câine mort, al cărui trup intrase în putrefacție; câinele murise de mult timp și duhoarea umplea toată strada.

Discipolii care îl întovărășeau pe Isus și-au acoperit nasul, și-au ferit poalele hainelor și unii s-au întors cu dezgust.

„Oh! Ce duhoare!” a exclamat unul. „Numai să-l văd îmi face rău!” exclamă un altul. Unul câte unul și-au făcut loc pe lângă creatura moartă. Unii dintre locuitorii orașului se adunaseră în jurul cadavrului și observau urâțenia a cea ce cândva a fost un câine.

Isus s-a oprit lângă câinele mort, a îngenuncheat și a privit câinele cu dragoste. După o pauză destul de lungă a spus:

- Lăudat să fie Dumnezeu! Nici chiar perlele nu sunt mai albe decât dinții lui.

El a fost hotărât să găsească Frumosul.

Într-o altă versiune Isus ar fi spus: „Această făptură îi aparține lui Dumnezeu”.

Ce doresc înțelepții să ne învețe cu astfel de pilde?! Nu să contemplăm cadavre de animale moarte (dar nici să le batjocorim).

Astfel de pilde sunt spuse pentru ca fiecare să găsească în inima lui pe Isus (pe Mohamed sau Buddha sau oricare altul). În momentele în care aude sau vede urâțenia sau răul fiecare om să caute frumosul sau binele. Nimeni nu ar trebui să aibă îndrăzneala să afirme că urmează pe Isus, pe Mohamed, pe Buddha sau alții dacă nu se comportă ca aceștia.

Atunci când întâlnim bigoți putem fi siguri că spiritul plin de compasiune al lui Isus, Mahomed, Buddha sau alții nu a pătruns încă în sufletul lor și nu l-a transformat.

Religia nu este o simplă chestiune de credință într-o dogmă sau într-o altă viață și de mântuire în viața de apoi, ci este o chestiune de transformare a inimii, a sufletului, Aici și Acum.

Cel care găsește Frumosul în Urât, Binele în Rău nu va readuce câinele la viață, nu va transforma hoțul în om cinstit, nu va face ca omul care spumegă de furie împotriva religiei, opiniei / gustului altuia s.a.m.d. să devină un om modelat divin, dar va fi transformat el.

A face rău pentru a obține bine nu e o formă viguroasă de bine. A răspunde cu jignire la jignire nu are un rezultat benefic niciodată. A îndrepta o nedreptate cu altă nedreptate nu e deloc o formă de bine.

Privind la persoana care manifestă (prin vorbă, fapte) orice urâțenie (minciună, jigniri, furie, hoție, violență etc.) ar trebui ca omul să își amintească prezența divină din interiorul său și să se străduiască să o descopere în cealaltă ființă. Ființa nu e una și aceeași cu vorbele sale, cu faptele. Înseamnă asta să tolerăm violența fără a o pedepsi (legal), să nu lovim dacă trebuie să ne apăram și nu putem fugi s.a.m.d.? Din punctul meu de vedere, nu! Greșesc? Cine nu greșește? Toți oamenii sunt „lumină și întuneric”, au în ei o parte putredă și una superbă. Care parte va deveni mai puternică...? Depinde de fiecare om în parte, ca în povestea cu cei doi lupi.

Cum bine a zis Rumi, poet persan sufit din secolul al XIII-lea: Fiecare dintre noi este un idiot, cu aripi de îngeri atașate.

Oamenii au capacitatea de a se schimba, de a evolua...

***

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.