De-ale cinicilor in citate

Ce faci când te întrebi „de ce?” și singurul răspuns posibil e mereu „degeaba”?

Se spune că sunt cinici acei oameni care au atitudini condamnabile, adică sfidează regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bun-simt. Nu cred că-i chiar așa de simplu de pus o etichetă celor care manifestă atitudini care pot fi „încadrate” la cinism.

Cinicul antic sfida orice convenție sau normă socială (cu privire la religie, politețe, decență etc.), pledând pentru o viață "aproape de natură”, apropiată de animalitate, și acuza normele sociale impuse convențional ca fiind împotriva firii. Nu mai știu ce „meșcher” a scris pe undeva că bărbatul e poligam și rolul femeii e de a-l face monogam. Aiurea! Toți oamenii sunt poligami, dar sunt obligați prin convenții să fie monogami. Teoretic sunt monogami. În practică e puțin altfel, dar în cazul femeilor se zice că „nu se face” - pe vremuri, adulterinele erau ucise cu pietre, dar patriarhi din Vechiul Testament, ca Avraam și Iacov, n-aveau taine. Nici înțeleptul Solomon nu se sfia să-și manifeste poligamia (poate și de-aia-i ziceau înțelept?), nici regele David nu se chinuia să fie monogam. Monogamia a început să prindă contur cam din vremea grecilor și a romanilor, care-și organizaseră statutul familiei pe principiul soț-soție (ce se întâmpla în realitate știm din cărțile de istorie).

Când e permisă pasiunea și când nu?!

Ei, și când vezi ce diferență e între teorie și practică (în general, nu doar în acest caz „particular”) nu aluneci pe panta cinismului?

Cinism provine de la numele locului unde se întâlneau discipolii lui Antistene (inițiatorul cinismului, un discipol al lui Socrate), gimnaziul Cynosarges, dar a fost interpretat și ca fiind înrudit cu termenul grecesc care înseamnă „câine”, în amintirea lui Diogene, considerat alt întemeietor al cinismului - cel care a consacrat Școala cinică; lui Diogene i se spunea „Câinele” - aluzie la modul sau de viață. (nu există dovezi certe că Antistene și Diogene s-ar fi întâlnit vreodată).

Cinicii antici pledau pentru practicarea virtuții într-un stil de viață simplu și detașat de mediul exterior. Prin secolul XIX, au fost accentuate aspectele negative ale filosofiei școlii cinice din Grecia antică și „cinism” a ajuns să desemneze neîncrederea cu privire la sinceritatea, bunătatea, corectitudinea motivațiilor și acțiunilor umane. Cinicul de azi nu are încredere în morala publică, nici în valorile morale bazate pe consens, mai ales când așteptările sale legate de societate, instituții, autorități sunt mari și îi sunt spulberate - așa că cinicul contemporan nu mai are așteptări de la autorități, instituții, organizații, de la oameni, în general, considerând ca toți (și toate) acționează numai în interes personal, pentru satisfacerea propriilor nevoi.

Poate că ați observat: cinismul e la modă, e „corect politic”! Cinicul de azi are o atitudine deschis negativă, disprețuitoare, nihilistă, față de principii, valori morale și culturale acceptate social; ignoră demonstrativ valorile morale individuale și consideră ca fiind inutile standardele etice pentru rezolvarea problemelor practice sau redundante. Cinicul neagă mila, compasiunea, simpatia pentru că nu corespund intereselor sale personale.

Gata cu gânditul (nu m-a durut!). Mai jos am adunat unele zise care ar putea caracteriza un cinic. Nu le cunosc autorii.

O să plec înainte de a veni, așa de tare mă grăbesc!

Ce caut eu în viața mea?

Norocul e prea puțin și lumea prea multă.

Suntem suma a ceea ce gândim, a ceea ce mâncam, a oamenilor pe care-i întâlnim etc. s.a.m.d..

Cum să nu le dai dreptate cinicilor cu privire la neîncredere, mai ales, când auzi de-astea?! Aristotel spunea că părerea „antistenienilor” era că nu se poate spune decât un singur lucru despre un lucru. Antistene susținea că unui lucru nu i se poate atribui niciun epitet, că nu putem afirma omul este bun, ci doar omul este om și bunătatea este bună, și concluziona: există doar individualul senzorial și nu concepte generale.

Viața celor mai mulți oameni: muncesc, mănâncă, dorm, și asta în fiecare zi!

Dragostea câștigă bătălii. Poate câștiga și războaie?

Dacă toți oamenii ar fi fost aventurieri omenirea ar fi dispărut până acum. Cei care nu știu ce-i frica sunt aventurieri; cei care simt frica stau acasă și fac copii.

Când nu știi ce se întâmplă poate fi greu să faci o alegere. Dar dacă știi ce va urma nu ar fi greu? Tot nu poți face ușor alegerea.

Să fii sărac e ca și cum ai fi mort, doar că respiri.

Folosești banul până începe să te folosească el.

Când vrei să scapi din jungla orașului mergi la grădina zoologică.

Ne luptăm pentru viața oamenilor! Cine-și dă seama împotriva cui luptăm?

"Normal" e doar un program la mașina de spălat.

Fii așa cum vrei, nu așa cum crezi că trebuie.

Zi-le oameni și dă-le pace!

Este mai bine să dai peste corbi decât peste linguşitori, căci cei dintâi te mănâncă după ce ai murit, pe când ceilalţi te mănâncă în timpul vieţii. (Antistene)

Lingusirea sau Era sa aveti o scama

La Bruyere, in Caracterele, a definit lingusirea si a descris aproape total lingusitorul incat altii aproape ca nu mai au ce sa adauge. Poate doar psihologii sa mai scormoneasca in mintea omului sa afle ce declanseaza in acesta dorinta de a fi pe placul celor de la care pot obtine ceva - dincolo de explicatia care e la indemana tuturor.

Asadar, il citez pe La Bruyere:

Lingusirea ar putea fi definita ca o comportare lipsita de demnitate, de pe urma careia, insa, lingusitorul are partea lui de folos. Mergand pe drum alaturi de un altul, lingusitorul e capabil sa-i spuna: “Bagi de seama cu cata admiratie se uita lumea la tine?” […] Si in timp ce lingusitorul rosteste astfel de cuvinte, se face ca scutura o scama de pe haina celui lingusit, iar daca vantul i-a suflat un pai in par, se grabeste sa-l ia si-i spune razand: “Ai vazut? N-au trecut bine nici macar doua zile de cand te-am vazut, si barba ti s-a si umplut de fire albe! La drept vorbind, altii de aceeasi varsta cu tine n-au atatea fire negre!”

Cand cel lingusit vorbeste, lingusitorul porunceste celorlalti sa taca; atunci cand canta ii aduce laude, iar atunci cand a incetat, il aplauda, strigand “Bravo!” […]

Ii mai spune ca are o locuinta cladita dupa un plan minunat, ca are o gradina ingrijita si ca portretul ii seamana leit.

Intr-un cuvant, lingusitorul spune si pune la cale numai lucruri prin care banuieste, urmareste si spera ca poate fi cuiva pe plac.

(Jean de la Bruyere, Caracterele, traducere Aurel Tita, Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968)

***

Compiland zisele altora am incercat sa scriu despre lingusitori si iata ce-a iesit:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza.

Fiind unul dintre lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social, de ce n-ar fi utilizat azi la fel ca intotdeauna de-a lungul timpului? Cei carora le place sa fie lingusiti le-a iesit din minte faptul ca o carte este un tovaras care nu-i copleseste cu laude, un prieten care nu-i ademeneste, un partener care nu-i plictiseste; cartea e un prieten care nu vrea sa obtina ceva lingusind, care nu umbla sa vicleneasca sau sa minta voind sa insele. Dar cui ii mai trebuie carti cand are langa el pe cineva care sa-i spuna numai ceea ce vrea sa auda doar pentru ca vorbitorului ii e bine asa si isi poate atinge mai repede scopul lui meschin - ca numai meschin poate fi scopul aceluia care isi zice fratele tau si numai lingusindu-te stie ca-i accepti sfatul?

Tales din Milet era de parere ca atunci cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu iar cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi. Asta zice Tales, dar asa or sta lucrurile? Dusmanul nu va recunoaste ca mustrarile sunt pe drept facute sau nu va dori sa creada si va ignora cele ce-i spui, iar prietenul - oare?! - va realiza ca laudele sunt nemeritate? Apoi, de ce ar aduce un om laude nemeritate unui prieten? Care ar fi ratiunea pentru asemenea laude necinstite intre prieteni?

Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-i tradeaza. Putem sa le cerem oamenilor aceasta intelepciune? Ar trebui sa ne abtinem de la orice critici pentru a ne asigura confortul personal? Sau trebuie sa invatam cum sa ne exprimam o parere contrara, nemultumirea - eventual - cu privire la unele fapte, cuvinte…? Cum sa convingem pe cineva ca nu criticam ci doar exprimam o parere personala? Trebuie sa fim obedienti numai pentru ca unii nu inteleg ca, uneori, critica ar trebui sa si-o insuseasca?

Socrate o zice bine: nu cunosc pe nimeni, care sa urasca pe cine-l lauda. Dar de ce ar uri cineva un lingusitor? Ura e un sentiment care consuma pe cel care uraste. Cei mai multi nici nu inteleg ce este ura, o confunda cu dispretul. Si pentru a iubi si pentru a uri trebuie sa fii un om deosebit - iar oamenii deosebiti par a fi din ce in ce mai rari. N-as uri pe cineva care imi aduce laude, dar… as lua distanta. Sa nu credeti ca fac o confuzie intre lauda si compliment. Nu! Stiu sa primesc un compliment dar laudele le simt acut, de parca ar avea un miros urat, dulceag, a hoit.

Puterea magulirii poate ajunge departe si intinse sunt hotarele placutei sale domnii!

A respinge cu nepasare orice fel de laude ar fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. Cum recunoastem oamenii de bine? Putem spune despre faptele noastre ca-s de bine? Are un merit personal acela care - lucrand intr-o echipa - este singurul laudat si nu zice nimic despre ceilalti, culegand cu placere laudele care picura ca mierea de pe buzele lingusitorilor?

Oare de ce unii oameni doresc sa fie, neaparat, pe placul unora? Nu pe placul tuturor, doar pe placul unora. Cum isi aleg lingusitorii tintele? Si ce se poate spune despre cei carora le place sa auda numai vorbe mieroase - atat de mieroase incat risca diabetul ascultandu-le?

Se zice ca succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor. Succesul sa fie motivul? Dar ce fel de succes este acela obtinut prin lingusirea unora si altora?

Cei carora le place si accepta lingusirea sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos sa mai aiba de-a face cu adevarul.

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare.

>>> 

Asa cum puteti observa am multe intrebari si prea putine raspunsuri.

**
Textele de referinta si autorii:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza (Balzac)

Linguseala - unul din lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social (George Petrovai)

Cartea este un tovaras care nu te copleseste cu laude, un prieten care nu te ademeneste, un partener care nu te plictiseste, […] e un prieten care nu vrea sa obtina ceva de la tine lingusindu-te, care nu umbla sa te vicleneasca sau sa te minta voind sa te insele (p. arab)

Cel mai bun frate si ajutor iti este acela care este cel mai putin lingusitor atunci cand iti da un sfat (Ibn Al-Muqaffa, Kalila si Dimna)

Cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu. Cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi (Tales din Milet)

Nu cunosc pe nimeni, care sa urasca pe cine-l lauda (Socrate)

O, putere a magulirii, cat de departe poti sa ajungi si cat de intinse sunt hotarele placutei tale domnii! (Cervantes)

Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-I tradeaza. (La Rochefoucauld)

A respinge cu nepasare orice fel de laude ar fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. (La Bruyere)

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare. (maxima indiana)

Succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor (George Petrovai)

Sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos sa mai aiba de-a face cu adevarul (George Petrovai)