24 mai 2012

Lingusirea sau Era sa aveti o scama



La Bruyere, in Caracterele, a definit lingusirea si a descris aproape total lingusitorul incat altii aproape ca nu mai au ce sa adauge. Poate doar psihologii sa mai scormoneasca in mintea omului sa afle ce declanseaza in acesta dorinta de a fi pe placul celor de la care pot obtine ceva - dincolo de explicatia care e la indemana tuturor.
Asadar, il citez pe La Bruyere:

Lingusirea ar putea fi definita ca o comportare lipsita de demnitate, de pe urma careia, insa, lingusitorul are partea lui de folos. Mergand pe drum alaturi de un altul, lingusitorul e capabil sa-i spuna: “Bagi de seama cu cata admiratie se uita lumea la tine?” […] Si in timp ce lingusitorul rosteste astfel de cuvinte, se face ca scutura o scama de pe haina celui lingusit, iar daca vantul i-a suflat un pai in par, se grabeste sa-l ia si-i spune razand: “Ai vazut? N-au trecut bine nici macar doua zile de cand te-am vazut, si barba ti s-a si umplut de fire albe! La drept vorbind, altii de aceeasi varsta cu tine n-au atatea fire negre!”
Cand cel lingusit vorbeste, lingusitorul porunceste celorlalti sa taca; atunci cand canta ii aduce laude, iar atunci cand a incetat, il aplauda, strigand “Bravo!” […]
Ii mai spune ca are o locuinta cladita dupa un plan minunat, ca are o gradina ingrijita si ca portretul ii seamana leit.
Intr-un cuvant, lingusitorul spune si pune la cale numai lucruri prin care banuieste, urmareste si spera ca poate fi cuiva pe plac.

(Jean de la Bruyere, Caracterele, traducere Aurel Tita, Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968)


Compiland zisele altora am incercat sa scriu despre lingusitori si iata ce-a iesit:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza.
Fiind unul dintre lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social, de ce n-ar fi utilizat azi la fel ca intotdeauna de-a lungul timpului? Cei carora le place sa fie lingusiti le-a iesit din minte faptul ca o carte este un tovaras care nu-i copleseste cu laude, un prieten care nu-i ademeneste, un partener care nu-i plictiseste; cartea e un prieten care nu vrea sa obtina ceva lingusind, care nu umbla sa vicleneasca sau sa minta voind sa insele. Dar cui ii mai trebuie carti cand are langa el pe cineva care sa-i spuna numai ceea ce vrea sa auda doar pentru ca vorbitorului ii e bine asa si isi poate atinge mai repede scopul lui meschin - ca numai meschin poate fi scopul aceluia care isi zice fratele tau si numai lingusindu-te stie ca-i accepti sfatul?
Tales din Milet era de parere ca atunci cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu iar cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi. Asta zice Tales, dar asa or sta lucrurile? Dusmanul nu va recunoaste ca mustrarile sunt pe drept facute sau nu va dori sa creada si va ignora cele ce-i spui, iar prietenul - oare?! - va realiza ca laudele sunt nemeritate? Apoi, de ce ar aduce un om laude nemeritate unui prieten? Care ar fi ratiunea pentru asemenea laude necinstite intre prieteni?
Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-i tradeaza. Putem sa le cerem oamenilor aceasta intelepciune? Ar trebui sa ne abtinem de la orice critici pentru a ne asigura confortul personal? Sau trebuie sa invatam cum sa ne exprimam o parere contrara, nemultumirea - eventual - cu privire la unele fapte, cuvinte…? Cum sa convingem pe cineva ca nu criticam ci doar exprimam o parere personala? Trebuie sa fim obedienti numai pentru ca unii nu inteleg ca, uneori, critica ar trebui sa si-o insuseasca?
Socrate o zice bine: nu cunosc pe nimeni, care sa urasca pe cine-l lauda. Dar de ce ar uri cineva un lingusitor? Ura e un sentiment care consuma pe cel care uraste. Cei mai multi nici nu inteleg ce este ura, o confunda cu dispretul. Si pentru a iubi si pentru a uri trebuie sa fii un om deosebit - iar oamenii deosebiti par a fi din ce in ce mai rari. N-as uri pe cineva care imi aduce laude, dar… as lua distanta. Sa nu credeti ca fac o confuzie intre lauda si compliment. Nu! Stiu sa primesc un compliment dar laudele le simt acut, de parca ar avea un miros urat, dulceag, a hoit.
Puterea magulirii poate ajunge departe si intinse sunt hotarele placutei sale domnii!
A respinge cu nepasare orice fel de laude ar fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. Cum recunoastem oamenii de bine? Putem spune despre faptele noastre ca-s de bine? Are un merit personal acela care - lucrand intr-o echipa - este singurul laudat si nu zice nimic despre ceilalti, culegand cu placere laudele care picura ca mierea de pe buzele lingusitorilor?

Oare de ce unii oameni doresc sa fie, neaparat, pe placul unora? Nu pe placul tuturor, doar pe placul unora. Cum isi aleg lingusitorii tintele? Si ce se poate spune despre cei carora le place sa auda numai vorbe mieroase - atat de mieroase incat risca diabetul ascultandu-le?
Se zice ca succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor. Succesul sa fie motivul? Dar ce fel de succes este acela obtinut prin lingusirea unora si altora?
Cei carora le place si accepta lingusirea sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos sa mai aiba de-a face cu adevarul.

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare.
>>> 
Asa cum puteti observa am multe intrebari si prea putine raspunsuri.



**

Textele de referinta si autorii:

Linguseala niciodata nu izvoraste din sufletele mari, e apanajul sufletelor marunte ce izbutesc sa se faca si mai marunte pentru a intra mai bine in sfera vitala a persoanei in jurul careia graviteaza (Balzac)

Linguseala - unul din lubrifiantii garantati de istorie, care ajuta la griparea motorului social (George Petrovai)

Cartea este un tovaras care nu te copleseste cu laude, un prieten care nu te ademeneste, un partener care nu te plictiseste, […] e un prieten care nu vrea sa obtina ceva de la tine lingusindu-te, care nu umbla sa te vicleneasca sau sa te minta voind sa te insele (p. arab)
Cel mai bun frate si ajutor iti este acela care este cel mai putin lingusitor atunci cand iti da un sfat (Ibn Al-Muqaffa, Kalila si Dimna)

Cand faci drepte mustrari dusmanului tau, ii faci un serviciu. Cand aduci laude nemeritate prietenului tau, il pierzi (Tales din Milet)

Nu cunosc pe nimeni, caere sa urasca pe cine-l lauda (Socrate)

O, putere a magulirii, cat de departe poti sa ajungi si cat de intinse sunt hotarele placutei tale domnii! (Cervantes)

Putini oameni sunt destul de intelepti ca sa prefere critica, ce le e de folos, in locul laudei care-I tradeaza. (La Rochefoucauld)

A respinge cu nepasare orice fel de laudear fi un fel de mandrie; sa fim simtitori la laudele care ne vin de la oamenii de bine, care ne lauda sincer numai faptele vrednice de lauda. Dar, de cele mai multe ori laudam ceea ce este laudat de altii, iar nu ceea ce e de laudat. (La Bruyere)

Cucule, cand e sa ploua, tu nu canti - si bine faci! Lauda ti-i doar sa taci, cand din balti fara-ncetare auzi broastele flecare. (maxima indiana)

Succesul revine acelora care stiu ca din acreala inimii sa stoarca vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentatilor (George Petrovai)

Sunt oameni care intr-un asemenea grad s-au obisnuit cu minciuna, incat li se pare rusinos ss mai aiba de-a face cu adevarul (George Petrovai)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu