Fragmente din romanul Shogun, de James Clavell, nu dintr-un shogun, desigur. Shōgun a fost cel mai înalt grad al Japoniei medievale (între 1192 și 1867); e titlul (prescurtat) purtat de conducătorii militari japonezi care, sub autoritatea împăratului, au deținut efectiv puterea. Au existat patru dinastii de shoguni: Minamoto, Fujiwara, Ashikaga și Tokugawa. Acțiunea romanului Shogun are loc "spre timpul" dinastiei Tokugawa (1603-1867). La acea vreme aveau dreptul numai catolicii (iezuiți) să convertească, ei intermediau în comerțul cu China și, din când în când, se mai amestecau și în politică - fără a o face explicit.
Romanul
Shogun a fost publicat prima dată în 1975; eu l-am citit in ediția din 1992, publicat de Editurile Orizonturi și Universul, in traducerea Doinei Cerăceanu. Am citit romanul imediat ce l-am primit, concentrată pe acțiune. L-am recitit cândva prin 2015 (cred - am câteva notițe din roman într-o agendă datată 2015), concentrându-mă pe acțiune, dar și pe modul de viață al oamenilor acelei epoci. L-am recitit de curând, amintindu-mi acest roman
Zina. Acum am fost mai interesată de... plăcerea lecturii, fără a-mi mai pune întrebări și altele de gen - specific acest aspect deoarece după ce am citit romanul in 1992 am inceput să caut informații despre
Shinto și altele descoperite in roman, chestiuni care erau noutate absolută pentru mine.
Shogun nu e un roman istoric, chiar dacă unele fapte povestite s-au petrecut în trecutul Japoniei.
Am reținut pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, ideile de mai jos:
Cât de frumoasă e viața și cât de tristă! Cât de vremelnică, fără trecut, fără viitor, doar cu nemărginitul acum.
- Dacă Adevărul este deja clar, ce rost mai are meditația?
- Și dacă Adevărul e ascuns?
- E deja clar.
(citat dintr-un vechi dascăl buddhist, Saraha)
Răbdare înseamnă să-ți înfrângi pornirea către cele șapte simțăminte: ură, adorație, bucurie, neliniște, mânie, tristețe, teamă. Dacă nu te lași cuprins de ele, înseamnă că ai răbdare, că ești liniștit și-atunci vei începe să înțelegi în curând tot mersul lucrurilor și vei fi in armonie cu Eternitatea.
Shintoiștii credeau că, atunci când mor, ajung kami.
- Ce este kami, Mariko-san?
- Kami nu se poate explica, Anjin-san. Este ca un spirit, și totuși nu, ca un suflet și totuși nu. Poate că este temeiul neîntrupat al unui lucru sau al unui om... trebuie să știi că un om devine kami după moarte, dar un pom, o stâncă, o plantă sau o pictură pot fi la fel de bine kami. Toți kami sunt venerați, dar niciodată idolatrizați. Ei există între cer și pământ și vizitează acest Pământ al Zeilor sau îl părăsesc cu toții deodată.
- Și Shinto? Ce este Shinto?
- A, nici asta nu se poate explica, îmi pare rău. E ca o religie, și totuși nu e. La început nici măcar n-a avut nume. Noi i-am zis Shinto, Calea lui kami, abia acum o mie de ani, spre a-l deosebi de Butsudo, Calea lui Buddha. Dar, deși nu se poate defini, Shinto este temeiul Japoniei și al japonezilor și, cu toate că n-are nici teologie, nici zeu-căpetenie, nici credință, nici sistem etic, el este justificarea existenței noastre. Shinto este un cult al naturii, cu mituri și legende in care nimeni nu crede din adâncul inimii, dar toți îl venerează întru totul. Un ins e Shinto, așa cum prin naștere e japonez.
*
Mariko-san e o japoneză dintr-o nobilă familie renegată, convertită la creștinism, care vorbește latină și portugheză, fiind chemată să-l educe pe Anjin-san, un pilot englez - John Blackthorne - care naviga pe o navă aflată sub pavilionul Țărilor de Jos când a naufragiat, cu un mic grup de marinari și negustori, pe țărmul Japoniei - pe lângă engleză, acesta știa foarte bine latină, portugheză, spaniolă, olandeză.
