Terenul pe care a fost construit Palatul de Justiție a fost
cedat de municipalitate contra unei sume simbolice, cu condiţia ca toate
construcţiile existente şi ridicate ulterior să fie predate cu titlu gratuit comunității
braşovene. La licitaţia ţinută în sala de consiliu a Tribunalului Regal Braşov
s-a hotărât construirea Palatului de Justiţie, a penitenciarului şi a unor
ateliere pentru puşcăriaşi, termenul de finalizare a construcției fiind fixat
pentru 1 noiembrie 1901. A fost dată în folosință în anul 1902. Lucrările au
fost terminate în stilul eclectic francez (deși am citit și că ar fi în stilul
Art Nouveau și neobaroc, specific monumentelor ungurești budapestane din
aceeași perioadă - dar nu mă pricep la stiluri) și imobilul a fost înscris în
Cartea funciară ca Palatul Tribunalului,
închisoare şi atelier, funcţionând conform destinaţiei până la instaurarea
regimului comunist, când acolo își avea sediul Consiliul Judeţean de Partid.
Palatul Justiției din Brașov, situat în apropierea centrului
istoric al orașului, pe bulevardul Eroilor, este unul dintre cele mai
reprezentative edificii ale orașului, fiind declarat monument istoric. Cu toate
acestea, Prefectura, care - prin reprezentanți - e administrator al clădirii,
nu se deranjează să consolideze construcția deși de zece ani există un proiect
de reparaţii, doar că până acum nu au existat bani pentru a fi pus în practică.
Autoritățile speră ca anul acesta să fie gata studiul de fezabilitate, care nu
va costa nimic, dar suma pentru reabilitare s-ar putea ridica la 15-20 milioane
de euro.
Palatul de Justiţie de astăzi (Curtea de Apel Braşov) este în aceeaşi
clădire cu Prefectura, Consiliul Județean ș.a.. Clădirea aparţine Ministerului
Justiţiei, prin Curtea de Apel, și a fost dată în administrare Instituţiei
Prefectului.
Zona din fața Prefecturii este unul dintre locurile unde, la
evenimentele din decembrie 1989, s-a deschis focul asupra cetățenilor. Aici
s-au adunat brașovenii, în 21/22 decembrie 1989, alăturându-se celor din
Timișoara și București.
A rămas locul unde, de regulă, se adună cetățenii când sunt
nemulțumiți de unele chestiuni publice, de aleșii lor sau… diverse.
![]() |
Primaria Posta |
La distanță mică de acest palat pot fi văzute Palatul Poștei, construit în anul 1906
şi care are şi azi aceeaşi destinaţie; Palatul
Finanţelor, ridicat între anii 1897-1898, de firma Martin Stenner, este
astăzi sediul Primăriei. Palatul
Telefoanelor a apărut la sfârşitul anilor 1930 şi s-a extins ulterior prin
demolarea Vilei Schuller.
Tot in zonă este și clădirea unde a funcționat Închisoarea Centrală. În clădire își au
sediul mai multe instituții (peste drum de magazinul Star) dar când era închisoare acolo a fost deținut și fostul
președinte al statului, Nicolae Ceaușescu. A stat șase luni, din februarie până
în august 1936. Ajunsese acolo împreună cu ceilalți comuniști din Prahova,
arestați odată cu el, acuzat de propagandă împotriva statului. Judecata a avut
loc la actualul Centrul Militar Zonal, comisariatul de pe strada Lungă. Pe
atunci era Tribunalul Militar al Corpului 5 de Armată. Avea vârsta de 18 ani
când a fost condamnat. Aici a învățat pentru prima dată o limbă străină
(franceza) și a devenit membru al Partidului Comunist Român.
În zonă s-a aflat cândva Lacul Vrăjitoarelor.
Fapt divers. Unde dai și unde crapă: prin anul 2012, pe acoperișul clădirii creștea un pomișor (sau o tufă); un cetățean sesizează conducerea instituției
- prin mai 2013 - și i se trimite răspuns în scris; citez din răspuns:
referitor la stadiul
de degradare a fațadei, s-au inițiat demersuri în scopul alocării sumelor necesare actualizării expertizei tehnice de
reabilitare și consolidare a clădirii, deoarece se impune în prezent o reevaluare a stadiului de uzură
a clădirii. Delirul (cum îl numește autorul) se încheie cu afirmația: consolidarea și abilitarea acestui monument
național (…) reprezintă o prioritate a conducerii Instituției Prefectului -
Județul Brașov. (Sursa: http://prinbrasov.com/2013/05/raspunde-prefectura-cand-creste-copac-acoperis/)
Era doar o tufă!!!