Imagini suprapuse: pisica si nori. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc al imaginilor găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate. 

sursa foto: https://pixabay.com/users/tama66-1032521/

sursa foto: https://pixabay.com/users/cocoparisienne-127419/

Apus cu nori și avion. MFC

Pentru Miercurea fara cuvinte, 

jocul găzduit de Carmen pe blogul Intre vis și realitate.

Sursa fotografiei: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_by

Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.

Mai la început de mai

Am fost tentată să scriu că nu prea-mi amintesc cum a început luna mai, dar imediat mi-am amintit: a fost Paștele! Prea multe nu s-au petrecut de atunci până acum - zilele seamănă între ele. Și-am observat, abia după ce am editat fotografiile, că și serile seamănă destul de bine între ele.

Am destul de multe fotografii făcute din balcon nu pentru că mă plimb pe balcon, ci pentru că e locul unde fumez cel mai des. Scriam zilele trecute că acum are teiul frunzulițe. Are:

Azi sunt și mai mari decât în trei mai pe la prânz.

Spre seară, pe la ora 20 („scria” pe poză, de-aia știu), mi-au plăcut norii:

Pe la 20:30 mi-a făcut cu ochiul Soarele care mergea la nani. 

Hm. De fapt, Soarele nu merge la nani, ci începe un nou schimb de lucru, în altă emisferă; pleacă pentru a ne da nouă de veste că e timpul să mergem la nani. Cum?! Nu doarme nimeni de la ora 20? Ha! Mulți dorm, deja, la ora 20 - și pe la 5 dimineața începe noua lor zi (unii o încep pornind mașina de spălat rufe!)

În seara următoare, pe la ora 20 și ceva (pe poză scria „20:23” = știu exact ce-am făcut în 4 mai la ora 20:23; de parcă i-ar păsa cuiva! nici chiar mie nu-mi pasă, da-mi place ideea de a ști, pentru un timp măcar) am încercat să privesc Soarele-n ochi, prin „obiectiv”:

Cu această ocazie am observat că în jurul acestei ore de seară Soarele pleacă printr-un punct ce-l pot identifica în „curbura” ramurii teiului (poate că săptămâna viitoare sau luna viitoare va fi altfel).

În 7 mai, pe la ora 15, mă strigă guguștiucul să-i dau papa. Când zic că mă strigă nu exagerez. Uneori stă pe crengile teiului (mai puțin acum, de când au ciopârțit creanga pe care ședea cel mai bine), dar în acea zi se așezase pe pervaz la geamul de la balcon și era cu fața spre geamul de la camera unde petrec cel mai mult timp când sunt acasă - și „guguia” (sau cum face el); privea „pe după colțul balconului” spre fereastra în spatele căreia bănuia (dacă nu știa) că sunt (l-am văzut pe fereastra camerei și m-a pufnit râsul). Cum să nu merg să-i dau grăunțe?! Am pus grăunțe și hop și porumbeii! I-am tot zburătăcit, până când au părut că s-au liniștit așezându-se pe crengile teiului. Am vrut să-i fotografiez pe ramuri și fix atunci au pornit spre fereastră! 

Și să fi vrut, n-aș fi reușit să fotografiez porumbeii în zbor!

Și-o mandală, dacă tot am desenat-o.

Și-am gătat povestea despre cele câteva zile mai de la început de mai.

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.

Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găină.

Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).

Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. Șapte cm lungime are mașinuța și aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.

Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 

Doi guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.

M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.

În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.

Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.

În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 

M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).

Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):

Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.

(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊

Norii de aseară

Ieri a fost o zi cu vreme indecisă. Dimineață a fost ceață deasă, și totul părea ireal; clădirile nu aveau contururi clar definite și pe stradă nu circula niciun om. Nici chiar pisici nu am văzut ieșind din sau întrând în ceață. Era liniște cum n-a mai fost de mult dimineața la ora șapte și un pic. Ceața s-a risipit mai târziu și cerul s-a luminat, apoi a apărut și soarele. Era când frig-frig, când frig, când doar răcoare. Vântul era, și el, nehotărât: ba bătea ușurel, ba venea în rafale. Cei doi guguștiuci prezenți zilnic în tei ședeau înfoiați, unul lângă celălalt, pe o creangă zbuciumată de vânt. Frunzele uscate erau ridicate dezordonat și când loveau asfaltul sunau ca niște picături mari de ploaie.

Norii și Soarele se jucau, unii acoperindu-l pe celălalt, din când în când. Vântul nu i-a ajutat pe nori să câștige așa că Soarele a zâmbit cam toată ziua. 

Spre seară, norii și-au luat revanșa. În zare s-au adunat, groși, întunecați - arătau ca un val tsunami! Nici nu știu cum să descriu atmosfera. Lumina era, cumva, rece și norii păreau că se tot măresc, precum un munte din povești care crește câțiva centimetri pe zi, acoperind apusul.

Am făcut câteva fotografii, dar numai două îmi par mai reușite; în niciuna, însă, nu se vede spectaculozitatea cerului în acele momente. Ceea ce începe, gri închis, deasupra luminițelor sunt norii. În poza a doua și-a băgat becul felinarul de pe stradă - dumnealui strălucește portocaliu.

Cred că de la înălțime - sau într-o zonă de șes - imaginea norilor ar fi fost magnifică: un val cenușiu ce părea că vrea să acopere orașul. N-a nins și n-a plouat, vântul s-a potolit și norii s-au împrăștiat (sau nu se mai vedeau pentru că se lăsase întunericul nopții).

Senin de ianuarie. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

Happy WW!

Tentativă de furtună. Miercurea fără cuvinte!

Pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea: O furtună.

HAPPY WW!

Norii vin, norii pleacă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

In veşnică schimbare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

Autor foto: Dan F.

HAPPY WW! 

Miercurea fără cuvinte (6) Cer acoperit cu nori

Fotografii pentru Wordless Wednesday! (6), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

Cine dorește să participe postează pe blogul său o fotografie (sau o serie de fotografii) care să vorbească fără cuvinte apoi introduce linkul în tabelul de pe blogul Intre vis si realitate.

HAPPY WW!

Frumusețe pe cer. Fenomene naturale

Aurora polară. Este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas.

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.

Curcubeul de foc este un fenomen meteo extrem de rar. Apare atunci când razele Soarelui se reflectă în cristale hexagonale îngheţate din norii aflaţi la mare înălţime. Lumina soarelui pătrunde prin părţile verticale ale cristalelor, şi iese prin părţile din spate.

Fenomenul, ce este cunoscut şi sub numele de nori iridescenţi, are loc atunci când picăturile de apă de dimensiuni uniforme se grupează într-un nor. Aceşti nori curbează lumina în cadrul unui fenomen de difracţie, aceasta fiind separată pe mai multe lungimi de undă (culori). De aceea, efectul vizual este similar cu cel al curcubeului.

La fel ca în cazul altor obiecte iridescente, precum penele de păun, culoarea percepută de observator se schimbă în funcţie de poziţia acestuia faţă de soare şi de obiect.

Imaginile cu acest fenomen meteo rar au fost surprinse pe 31 iulie, în partea de sud a Floridei. Experţii meteorologi afirmă că fotografiile acelea surprind nori de tip pileus, formaţi atunci când o furtună împinge o cantitate de aer înspre partea superioară a atmosferei, aer ce trece printr-un strat de umezeală. Această mişcare a aerului duce la formarea unor cristale de gheaţă ce duc la apariţia difracţiei ce produce efectul de curcubeu.

Curcubeul dublu apare atunci când razele Soarelui se reflectă de două ori în picăturile de ploaie, creând un curcubeu mult mai puţin strălucitor în afara celui “principal”.

Parhelia (sau Sun dog) apare atunci când Soarele este aproape de linia orizontului, iar aerul conţine cristale lichide, fapt ce face ca două puncte strălucitoare să apară de-o parte şi de alta a Soarelui

Paraselena (Moon dog sau mock moon) reprezintă un cerc luminos care poate fi observat în jurul Lunii datorită refracţiei razelor acesteia în cristalele de gheaţă.

Foto: Craig Lindsay

Nori Mammatus. Deşi sunt absolut superbi, apariţia lor prevestește de cele mai multe ori apariţia unei furtuni sau fenomene meteorologice extreme. Sunt compuşi în principal din particule de gheaţă, se extind pe sute de kilometri în orice direcţie, iar formaţiuni individuale pot rămâne vizibile static timp de 10-15 minute.

Sunt în formă de lobi care pot avea margini netede sau zdrențuite si apar ca un grup de lobi care poate fi un grup izolat pe o suprafață anume sau se pot întinde întinde în linie pe sute de kilometri, iar lobii pot fi egali sau de dimensiuni diferite. Lățimea medie a unui lob este de 1-3 km și lungimea medie de 0,5 km.

Foto: Alan Light

Nori de sidef apar imediat înainte de apus sau imediat după răsărit, la sfârșitul iernii,  atunci când norii aflaţi la mare înălţime reflectă razele Soarelui aflate sub linia orizontului. Sunt vizibili, de regulă, două ore după apusul Soarelui sau la ivirea zorilor, iarna, când pare că un incendiu de lumină se extinde pe cer. Norul e numit uneori mama perlei norilor. Sunt formațiuni noroase foarte rare, care se formează în regiuni foarte reci. Sunt foarte strălucitori și după apus și înainte de ivirea zorilor deoarece la înălțimea la care apar încă dăinuie lumina Soarelui. Cine le-a văzut o dată greu poate uita aceste formațiuni. Norii au fost observați în Scandinavia, Alaska și nordul Canadei. Au apărut și în Marea Britanie. Aspectul lor e asociat adesea cu vânturi troposferice puternice și furtuni.

Norii Undulatus Asperatus (asperatus, în latină, semnificând duritate, severitate) - apar în condiţii de vânt puternic sau atunci când două mase de aer se cionesc, însă de obicei se dezintegrează foarte rapid. Aceste formațiuni noroase mai sunt numite valuri agitate. Au putut fi observați deasupra Marii Britanii dar și în alte părți ale lumii, precum Noua Zeelandă, destrămându-se adesea înainte să producă vreo furtună. Acest tip complex de formaţiuni noroase a mai fost văzut în Franţa și Norvegia și au fost fotografiaţi pentru prima dată pe cerul din Cedar Rapids, în statul american Iowa, în anul 2006.

Undulatus asperatus reprezintă denumirea unei noi categorii  de nori descoperită de câțiva astronomi amatori. E prima formațiune noroasă care a fost recunoscută oficial  în ultimii 61 de ani și se caracterizează prin vârtejuri spectaculoase în forma unor turnulețe crenelate.