Tabăra de haiducie - un reportaj şi un drept la replică

Din una in alta am ajuns să văd un filmuleţ despre o tabără de haiducie organizată de Asociaţia “Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei” (Gogu Puiu fiind unul dintre simbolurile rezistenţei anticomuniste din Dobrogea, unde a organizat mai multe celule de rezistenţă).

Am văzut filmuleţul şi apoi, dorind să aflu mai multe despre asociaţie, am dat peste “dreptul la replică” privind respectivul reportaj. Prezint aici câteva idei, comentând ce am înţeles eu şi din videoreportaj şi din dreptul la replică - m-am gândit că e bine să fie pe aceeaşi “pagină” şi reportajul şi dreptul la replică (de regulă, “dreptul la replică” al oricui nu prea ajunge la cunoştinţa tuturor celor care au citit, auzit sau văzut ceva la un moment dat şi corect este să fie ascultate toate părţile implicate). Povestea este din vara anului 2018. Acum am descoperit şi site-ul safielumina.ro şi asociaţia amintită.

Reportajul jurnaliştilor de la safielumina.ro poate fi vizionat la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=zEte8Cwg_l4

Şi aici dreptul la replică al asociaţiei:

https://www.buciumul.ro/2018/07/24/replica-la-reportajul-neo-partizanii-asociatia-gogu-puiu-si-haiducii-dobrogei-respinge-insinuarile-jurnalistilor-de-la-sa-fie-lumina/

₪₪₪

In această tabără de haiducie se înscriu cei care doresc să trăiască in natură câteva zile, să înveţe tehnici de supravieţuire şi de apărare, elemente de prim ajutor, topografie şi orientare. Toate bune şi frumoase - ideea îmi place. E super faină, dar…

Au unele discuţii interesante, dar la un moment dat alunecă in greşeală (părerea mea), exagerând unele aspecte, rupând altele din context (de exemplu, par a se plânge că românilor aproape că li se interzice să-şi cinstească eroii - chiar aşa să fie?!).

Reprezentanţii asociaţiei acuză - in dreptul la replică - faptul că realizatorul reportajului (participant la tabără) a imprimat un caracter exclusiv religios acestor tabere. Nu mi s-a părut că tabăra are un caracter exclusiv religios deşi se discuta despre credinţă şi ortodoxism şi unii păreau că se îmchină. Nimic greşit! Ceva “probleme” mi s-a părut că sunt cu declaraţiile unora dintre participanţi. Mă refer la faptul că acei oameni “sună” a naţionalişti extremişti - şi acest fapt nu mi se pare in regulă; nu aduc reproşuri asociaţiei pentru că nimeni nu poate răspunde de ceea ce vorbesc alţii. Înţeleg naţionalismul, dar nu accept extremismul. Unul dintre participanţi (pe la minutul 5) discută despre exterminarea evreilor, spunând că doar nu le-a venit aşa, aiurea, lui Hitler şi altora să facă ce au făcut doar pentru că evreii “l-au pus pe Cristos pe cruce”! Altfel spus: un motiv trebuie să fi avut ei. O afirmaţie extraordinar de periculoasă! (părerea mea). Poate că vreunul dintre ceilalţi participanţi l-o fi contrazis, nu ştiu, pentru că nu apare in filmare. 

NU există motiv valabil pentru exterminarea unor oameni!!! (dacă ai toate ţiglele pe casă).

Nu putem face nimic fără Dumnezeu - începe filmuleţul, rostite fiind cuvintele de unul dintre reprezentanţii asociaţiei care a organizat tabăra de haiducie - partizanii dintre Dunăre şi Marea Neagră erau numiţi "Haiducii Dobrogei". Atunci când îl punem pe Dumnezeu ca început al acţiunilor noastre nu putem fi in greşeală - depinde la începutul cărei acţiuni îl punem, pentru că sunt hoţi care înainte de a “da o lovitură” merg şi se roagă in biserică, pornind la “lucru” cu Dumnezeu in minte şi crucea la gât. Îl avem pe El şi apoi pe reprezentanţii lui, cei pe care încercăm să îi urmăm. Cum recunoaştem pe aceşti “reprezentanţi / aleşi” ai Domnului?

In dreptul la replică semnatara specifică din primele rânduri ca B.O.R. nu are vreo legătura (poate are, poate nu - e doar o afirmaţie; a nu se înţelege că biserica ar avea vreo legătură - accentuez doar ideea că unele afirmaţii sunt doar afirmaţii care nu pot fi dovedite sau contradovedite). Se vrea ca noi să nu avem o pregătire militară - se mai spune in film. E posibil, nimic de zis, dar serviciul militar obligatoriu nu mi se pare o idee bună (nu argumentez aici); există posibilitatea voluntariatului şi “voluntari” ar putea fi şi unii dintre tinerii care ajung prea des in faţa instanţelor de judecată pentru unele infracţiuni săvârşite fără violenţă (de preferat) - să aibă de ales: “vrei condamnare la pedeapsa închisorii N ani sau te înrolezi in armată timp de N ani”? Evident, cu solda asigurată şi toate celelalte drepturi ale soldaţilor. Pentru mine, cei mai buni români au fost legionarii - se afirmă la un moment dat.

Pe scurt: nu m-am gândit la aspectul religios dar m-am gândit că s-au cam adunat acolo naţionalişti cu înclinaţii spre extremism. In filmuleţ nu sunt prezentate şi alte activităţi care s-au desfăşurat (reiese din dreptul la replică) dar numai faptul că un participant s-a referit, şi nu pare că a fost contrazis cu vehemenţă, la exterminarea - chipurile motivată! - unor oameni e oripilantă). E o.k., chiar dacă e de groază - libertatea de exprimare e permisă (nu cred că o permiteau şi legionarii).

Ideea de a cinsti luptătorii anticomunişti - şi alţi eroi ai României - este una de laudă, dar nu mi-ar plăcea să alunecăm in naţionalism extremist.

₪₪₪

Pentru că tot am dat de numele Gogu Puiu, scriu câteva rânduri despre el.

Gogu Puiu s-a născut in anul 1918, la Ano Grammatiko, un sat din Pella, Grecia; la vârsta de 8 ani familia s-a mutat in Caliacra, Cadrilater, unde a stat până in anul 1941 când Cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei şi apoi s-au stabilit in comuna Mihail Kogalniceanu din judeţul Constanţa. Gogu Puiu aderă la Mişcarea legionară şi, fiind militar in termen, e recrutat in batalionul de gardă al mareşalului Antonescu; se eliberează din armată şi devine comisar de poliţie legionară in Constanţa, unde era când a început Rebeliunea. După căderea guvernului legionar tatăl îl sfătuieşte să plece din ţară  (pe la începutul anului 1942) deoarece se gândea că activitatea legionară a fiului mijlociu poate pune in pericol întreaga familie. In 1947 revine in ţară cu un paşaport albanez şi cu alt nume. E arestat, face un an de închisoare la Văcăreşti şi in 1948 se stabileşte in nordul Dobrogei unde găseşte grupuri de rezistenţă organizate de fraţii Nicolae şi Dumitru Fudulea şi Gheorghe Filiu (toţi erau legionari). Reuşeste să organizeze oamenii in grupuri foarte mici, astfel încât dacă unul ar fi fost prins de organele de securitate n-ar fi putut indica nominal pe cei care ar fi putut fi in apropierea lui.

In acea perioadă tulbure nu prea mulţi conştientizau ce înseamnă comunismul; frica se inoculase in ei, dar unii îndrăzneau să lupte împotriva celor care le interziceau credinţa in Dumnezeu, le furau proprietăţile etc.. Culoarea politică a celor care alegeau să lupte împotriva duşmanului comun nu mai conta, iar oamenii îi considerau pe partizani apărătorii şi salvatorii neamului.

Gogu Puiu moare in 11 iulie 1948 (unele surse spun altceva), aruncându-se pe grenada pe care o păstra pentru el. Fusese încolţit într-o casă din Cobadin; a împuşcat câţi securişti a putut, a sărit pe fereastră încercând să scape cu fuga dar a fost rănit la picior şi nu mai avea nici muniţie. Atunci s-a sinucis. Soţia lui, Olimpia, e ridicată de securişti a doua zi (era gravidă in luna a patra); a fost încarcerată pentru cinci ani, fata lor, Zoe, născându-se in temniţă.

Are o biografie interesantă acest om şi in textul de unde am spicuit se vorbeşte şi despre şederea lui in străinătate, legăturile sale cu legionarii români fugiţi din ţară, dar şi despre legăturile cu servicii secrete occidentale (care ar fi fost oarecum implicate in lupta de rezistenţă din România).

La adresa de mai jos sunt multe informaţii:

https://gogupuiu.ro/povestea-lui-gogu-puiu/

sursa foto şi informaţii:

https://despredemnitate.wordpress.com/gogu-puiu/

Mulţi dintre legionari au devenit mai târziu luptători anticomunişti… Un lucru bun, aş zice, dar legionarii au fost naţionalişti-ortodocşi înclinaţi spre extremism, antisemitism ş.a. (aşa pare cel puţin pentru mine, novice in ale istoriei). Şi mă întreb: dacă ar fi învins pe comunişti cum ar fi arătat România?! Dacă rămâneau extremişti şi mistic-religioşi… deloc bine, cred. Nici sub comunişti n-a arătat bine deloc, aşa că mă întreb numai retoric: ce-ar fi fost dacă…?

Ion Gavrilă Ogoranu. Citate favorite

In luptă, in munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi nici unul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu. Rămâne apoi marea masă a truditorilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinaintea nasului. Cu ei face stăpânirea ce vrea. In primul rând, să gândească in locul lor. (Ion Gavrilă Ogoranu)

Fragment din testamentul politic al Grupului Carpatin Făgărăşean:

Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistenţa armată anticomunistă făgăraşeană şi care nu au nici mormânt, nici cruce.

Am scris pentru a lăsa mărturie ca acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.

=====================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=====================================================================

Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la 01.01.1923 in Gura Văii, comuna Recea din judeţul Făgăraş, într-o familie cu trei copii. A învăţat la liceul Radu Negru din Făgăraş şi a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie din Cluj. A făcut parte din Mişcarea Legionară din România, Frăţia de Cruce Negoiul. S-a angajat ca luptător anticomunist in facultate şi şi-a dedicat întreaga viaţă Rezistenţei armate anticomuniste din România, conducând timp de şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşean (a acţionat pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş). Timp de 29 de ani trupele securităţii nu au reuşit să îl captureze. Aproape toate cadrele securităţii din Sibiu s-au perindat prin camera unde era ţinut, să-l vadă pe omul pe care nu au reuşit să îl captureze mai mult de un sfert de secol. S-a căsătorit pe ascuns cu văduva  medicului Petru Săbăduş, ucis la Gherla in 1956.

Pentru activitatea sa din munţi a fost condamnat, in lipsă, la moarte, la închisoarea pe viaţă, dar la momentul in care a fost prins (1976) pedepsele erau deja prescrise. După şase luni de anchetă şi declaraţii a fost eliberat - unele surse afirmă că a fost salvat de la execuţie de soţia sa, Ana, care a intervenit la preşedintele american Nixon.

Ion Gavrilă Ogoranu a murit la 01.05.2006, in satul Galtiu, comuna Sântimbru, jud. Alba, ca om liber.

Atunci când ultimii comunişti, persoane şi idei, vor dispărea, istoria se va rescrie. Dar eu nu voi mai trăi acei ani, îi mărturisea înainte să se stingă colaboratoarei sale apropiate, jurnalista Lucia Baki, împreună cu care a scris cel de-al treilea volum din Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, în care sunt relatate teribilele întâmplări trăite alături de camarazii săi.

========

Surse info: adevarul.ro, filmul “Portretul luptătorului la tinereţe”, wikipedia.